ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 135/2008

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 135/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Deliberând, în

condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a

reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului Olt, secția civilă, la 4

noiembrie

2004, reclamanții G.E.I. și G.A.E. au chemat în

judecată pe pârâta Primăria Slatina, prin primar, pentru ca instanța,

prin hotărârea ce

o va pronunța să

dispună obligarea pârâtei să emită dispoziție de restituire în natură a

imobilului construcție și teren aferent situat în Slatina.

În

motivarea cererii s-a arătat că imobilul care formează obiectul litigiului a

fost dobândit de I.P. prin contract de

vânzare-cumpărare la data de 26

ianuarie 1923, și a fost preluat de stat în baza Decretului nr. 92/1950.

La termenul din 22

noiembrie 2004 a fost „introdus în cauză" Statul Român

prin Ministerul Finanțelor Publice.

De asemenea, prin

cererea înregistrată la 30 decembrie 2004, reclamanții și-

au

completat acțiunea solicitând introducerea în cauză, în calitate de pârât, și a

Ministerului Justiției. S-a solicitat obligarea pârâtului să emită dispoziție

de restituire în natură a imobilului construcție și teren aferent situat în

Slatina, fost sediu al Tribunalului Olt.

În fond după casare, Tribunalul Olt, secția

civilă, a pronunțat sentința civilă nr. 1177 din 9 noiembrie 2006 prin care a

admis în parte acțiunea și a obligat Ministerul Justiției să emită dispoziție

de restituire în natură pentru reclamanți a Corpului

I

clădire

și a terenului în suprafață de 799 mp situate în Slatina, județ Olt. A fost

respinsă acțiunea formulată împotriva Primăriei Slatina și a Ministerului

Finanțelor Publice ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate

procesuală pasivă.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a

reținut că reclamanții sunt moștenitorii testamentari ai lui P.R.A. al cărei

autor, P.I., a deținut în calitate de proprietar un imobil pe raza municipiului

Slatina, în care a funcționat Tribunalul Olt iar în prezent funcționează

Oficiul Registrului Comerțului.

Reclamanții au adresat notificare Prefecturii

Olt, comunicată prin executorul judecătoresc la 9 noiembrie 2001, și prin care

s-a solicitat restituirea în natură a imobilului, cuprinzând descrierea

imobilului și actele doveditoare ale dreptului de proprietate al autorului lor.

Această notificare a fost comunicată Primăriei Slatina care, la 2 aprilie 2003,

cu adresa nr. 6998 a înaintat-o Tribunalului Olt. Deși a fost adresată unei

alte unități decât cea deținătoare, notificarea face dovada deplină a

respectării termenului prevăzut în Legea nr. 10/2001.

În lipsa răspunsului la notificare prin

decizie, dispoziție motivată, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 24 alin. (7)

și (8) din Legea nr. 10/2001 pentru că lipsește decizia ori dispoziția ce

trebuie atacată, cei îndreptățiți putând cere instanței judecătorești ca

persoana juridică deținătoare a bunului să emită decizie/dispoziție.

Din concluziile rapoartelor de expertiză

rezultă că imobilul clădire compus din Corp

I

și suprafața

de 799 mp se pot restitui în natură.

Apelul declarat de pârâtul Ministerul Justiției

a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 118 din 26 februarie 2007 pronunțată

de Curtea de Apel Craiova, secția civilă.

În considerentele

hotărârii sale instanța de apel a arătat că certificatul nr.

42717 din 20 ianuarie 1933 și autorizația

nr. 5625 din 23 noiembrie 1925 conțin

suficiente elemente

de identificare a imobilului solicitat.

Dispozițiile

Legii nr. 10/2001 nu au reglementat situația în care unitatea

deținătoare nu răspunde la notificarea

formulată, ceea ce constituie una dintre cele

mai grave lacune ale Legii nr. 10/2001. Tăcerea

legii nu va putea constitui pentru

instanțele judecătorești un caz de negare de justiție, tăcerea persoanei

investite cu

soluționarea

notificării echivalând cu neîndeplinirea obligației corelative a unui

drept subiectiv civil, respectiv a

dreptului de a cere restituirea imobilelor preluate

abuziv, persoanele îndreptățite putând valorifica

acest drept pe calea acțiunilor în

justiție.

Notificarea

formulată de reclamanți a avut drept obiect emiterea unei

dispoziții motivate privind restituirea în natură

a imobilului solicitat și nu emiterea

de către persoana juridică deținătoare a unei dispoziții indiferent de

conținutul

acesteia,

instanțele pronunțându-se în cest sens asupra obiectului cu care au fost

învestite.

Cum pârâtul nu a

răspuns la notificarea privind restituirea în natură a

imobilului în litigiu, reclamanților li s-a produs

o vătămare în exercitarea drepturilor

subiective conferite de Legea nr. 10/2001, lege cu caracter reparatoriu,

acțiunea

acestora în justiție

era pe deplin admisibilă, iar conținutul dispoziției ce trebuia

emisă în cadrul procedurii speciale a

legii nu este de competența exclusivă a

persoanei juridice deținătoare, instanțele nesubstituindu-se unității

deținătoare ci dispunând doar obligarea acesteia de a emite decizia conform

solicitării formulate

de persoanele îndreptățite.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției critica,

întemeiată în drept pe dispozițiile art.

304 pct. 9 C. proc. civ., vizând următoarele

aspecte:

În mod greșit

instanța de apel a reținut că întrucât Ministerul Justiției nu a

răspuns la notificarea pivind restituirea

în natură a imobilului în litigiu,

reclamanților li s-a produs o vătămare în exercitarea drepturilor

subiective conferite

de Legea

nr. 10/2001, lege cu caracter reparatoriu, acțiunea acestora injustiție era

pe deplin admisibilă, iar conținutul

dispoziției ce trebuia emisă în cadrul procedurii

speciale a legii nu este de competența exclusivă a

persoanei juridice deținătoare,

instanțele nesubstituindu-se unității deținătoare ci dispunând doar

obligarea acesteia de a emite decizia conform solicitării formulate de

persoanele îndreptățite.

Art. 21-23

din Legea nr. 10/2001 reglementează procedura administrativă de

restituire în natură a imobilelor preluate

în mod abuziv, cu titlu sau fără titlu.

Contrar celor reținute de instanța de apel, procedura administrativă

prealabilă

prevăzută de

Legea nr. 10/2001 nu derogă de la principiul liberului acces la justiție,

față de caracterul fără echivoc al dispozițiilor art. 24.

Dispozițiile Legii nr. 10/2001 impun

parcurgerea unei proceduri

administrative

prealabile, finalizată cu emiterea unei dispoziții de către unitatea

deținătoare a imobilului, prin care aceasta decide în legătură cu măsurile

reparatorii

ce se consideră a fi

luate, urmând ca în funcție de conținutul acestei dispoziții

persoana

îndreptățită să se adreseze instanței.

Termenul de 60 de zile de soluționare a cererii

este un termen de

recomandare, legea

neprevăzând nicio sancțiune pentru nerespectarea lui.

În speță,

Ministerul Justiției, în calitate de unitate deținătoare nu a soluționat

încă notificarea reclamanților dar în

niciun caz nu se poate reține că, prin

nesoluționarea notificării reclamanții sunt lipsiți, în calitate de

persoane îndreptățite,

de posibilitatea de a-și apăra

drepturile recunoscute de lege.

În ipoteza nerespectării

procedurii prealabile prevăzute de art. 23 și 24 din Legea nr. 10/2001,

reclamanții aveau posibilitatea să se adreseze instanței să se

pronunțe numai cu privire la obligarea

persoanei juridice deținătoare să emită

dispoziție motivată privind cererea de restituire și nicidecum cu

privire la conținutul

acesteia

care cade în competența respectivei persoane. Din modul în care a fost

redactat dispozitivul hotărârii, instanța

nu a făcut decât să se substituie unității

deținătoare și

să se pronunțe pe fond.

În mod greșit s-a

reținut că reclamanții au făcut dovada faptului că au depus

notificarea, prin executor judecătoresc,

la Prefectura Olt, în condițiile și în termenul

imperativ

prevăzute de Legea nr. 10/2001.

Din

analiza conținutului notificării și a înscrisului intitulat „dovada de

primire și procesul verbal de comunicare" nu rezultă că intimații

reclamanți au

îndeplinit exigențele Legii

nr. 10/2001, atât în ce privește conținutul notificării cât și în ce privește

data la care au fost depuse precum și procedura de comunicare.

Imobilul nu a

fost identificat și nu a fost comunicat prin intermediul unui

executor judecătoresc.

Analizând

hotărârea atacată, în limitele criticii formulate prin motivele de recurs și în

raport de dovezile administrate în toate etapele procesuale, Înalta Curte

a apreciat că recursul nu este întemeiat

pentru următoarele considerente:

25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în termen de 60 de zile de la

înregistrarea notificării sau, după caz,

de la data depunerii actelor doveditoare

potrivit art. 23 unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin

decizie sau,

după caz, prin

dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură.

Expresia folosită

de legiuitor elimină orice îndoială în privința calificării

termenului de 60 de zile. Intervalul de

timp pus la dispoziția unității deținătoare

pentru soluționarea notificării are natura unui

termen de decădere, iar nu de

recomandare.

Asupra

notificării transmise de G.E. unitatea deținătoare, Ministerul

Justiției, nu a emis însă nicio decizie

sau dispoziție motivată. în aceste condiții, conduita culpabilă a persoanei

juridice notificate, care nu a răspuns notificării, nu

poate afecta interesele persoanelor îndreptățite

și nici să le lipsească de posibilitatea

de a-și apăra și valorifica drepturile recunoscute de lege. Procedura

soluționării

notificării de

către persoana juridică notificată este subsumată exercitării unui drept

subiectiv civil și are un caracter

necontencios, dar obligatoriu. In cazul în care

această procedură este temporizată, cel vătămat

are deschis accesul la jurisdicția

contencioasă, înaintea instanțelor judecătorești, pentru a putea fi

finalizată.

Instanțele

nu au depășit atribuțiile puterii judecătorești deoarece, față de cele

mai sus arătate, în situația în care

unitatea deținătoare nu soluționează notificarea,

persoana îndreptățită are deschisă calea

procedurii contencioase înaintea instanțelor.

Notificarea a avut ca obiect emiterea unei

dispoziții motivate privind restituirea în

natură a imobilului

solicitat. Or, în procedura contencioasă, instanțele s-au

pronunțat exact asupra acestui obiect, suplinind

nesoluționarea notificării în

procedura necontencioasă;

instanță este depus procesul-verbal nr. 1017 încheiat de executorul

judecătoresc la 9 noiembrie 2001, prin care constată comunicarea către

Prefectura Olt a notificării transmise de G.E. Această notificare a fost

primită de Prefectura Olt, conform filei 87 din același dosar. Drept urmare,

critica privitoare la neîndeplinirea cerinței de transmitere a notificării prin

intermediul executorului judecătoresc este neîntemeiată, fiind respectate

cerințele art. 22 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Pe de altă parte, în mod corect au reținut

instanțele de fond, în aplicarea dispozițiilor art. 22 alin. (4) din Legea nr.

10/2001, potrivit cărora, notificarea înregistrată face dovada deplină în fața

oricăror autorități, persoane fizice sau juridice, a respectării termenului

prevăzut la alin. (1), chiar dacă a fost adresată altei unități decât cea care

deține imobilul, că au fost respectate cerințele legii și în privința

termenului de depunere a notificării. La 7 octombrie 2002 notificarea a fost

înregistrată la Primăria municipiului Slatina, după ce, așa cum rezultă chiar

din adresa nr. 6998 din 2 aprilie 2003, fusese adresată Prefecturii Olt;

natură a unei „case de locuit construită, plantații și curte" conform

actelor anexate respectiv, act de vânzare-cumpărare, plan de construcții,

certificat 1910 din 24 martie 1948, certificat 42717 din 20 ianuarie 1933,

autorizație 5625 din 23 noiembrie 1925, jurnal 6578/1943, acte de stare civilă.

Aceste acte conțin suficiente elemente de

identificare a imobilului solicitat, astfel încât s-a făcut aplicarea corectă a

dispozițiilor art. 22 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Față de cele mai sus arătate, instanțele de

fond au făcut aplicarea și interpretarea corectă a legii materiale incidente în

cauză, motiv pentru care nu sunt îndeplinite cerințele art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.

Drept urmare, în temeiul art. 312 alin. (1) C.

proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat, cu consecința rămânerii

irevocabile a hotărârii atacate.

În condițiile art. 274 C. proc. civ.

recurentul căzut în pretenții va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată

către intimații reclamanți.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat

de pârâtul Ministerul Justiției împotriva deciziei nr. 118 din 26 februarie

2007 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția civilă.

Obligă pe recurent la 8570 lei cheltuieli de

judecată către intimații reclamanți G.E.I. și G.A.E.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 15 ianuarie 2008.