ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2098/2009

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Tribunalul București, secția a V-a civilă, la 21 februarie 2007, C.A.S., G.A. și M.R. au acționat în judecată Municipiul București, prin Primarul General, solicitând instanței, în temeiul art. 480-481 C. civ. ca prin hotărârea ce o va pronunța pârâtul să fie obligat a le lăsa în deplină proprietate și posesie terenul situat în București în suprafață de 974,78 mp. În motivarea acțiunii reclamantele au arătat că terenul a fost dobândit de autorii acestora T.S. și T.M. în baza contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu T.A. și T.E. care la rândul lor îl cumpăraseră de la S.A.S., în baza actului autentificat sub nr. 18961/1920.

Au mai arătat că T.M. în calitate de coproprietar și soția supraviețuitoare a defunctului soț T.S., împreună cu ceilalți succesori ai acestuia, au fost obligați la 18 februarie 1975 să doneze terenul ce face obiectul acțiunii deduse judecății, statului, în condițiile în care, construcția aflată pe teren fusese demolată de către stat cu mult timp înainte. Prin sentința civilă nr. 575 din 27 ianuarie 2003a Judecătoriei sectorului 2 București, definitivă și irevocabilă, s-a constatat nulitatea absolută a ofertei de donație, precum și faptul că terenul a trecut în proprietatea statului fără vreun titlu valabil, astfel că reclamantele în calitate de succesoare a proprietarilor terenului, își păstrează dreptul de proprietate avut la data preluării.

Tribunalul București, secția a V-a civilă, prin sentința 1607 din 21 decembrie 2007 a admis acțiunea reclamantelor C.A.S., G.A. și M.R., obligând Municipiul București prin Primarul General să le lase reclamantelor în deplină proprietate și posesie terenul în suprafață de 964,79 mp astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză I.I., teren situat în București. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că reclamantele sunt succesoarele defuncților proprietari T.S. și T.M., fie în nume propriu fie prin reprezentarea fiului acestora Alexandru.

De asemenea instanța a reținut că prin sentința civilă nr. 575 din 27 ianuarie 2003 pronunțată de Judecătoria sectorului 2 București, rămasă irevocabilă, s-a constatat nulitatea absolută a ofertei de donație autentificată sub nr. 1177 din 18 februarie 1975, a fostului Notariat de Stat al sectorului II București și completată cu actul adițional autentificat sub nr. 7120 din 24 septembrie 1975 emis de Comitetul Executiv al fostului Consiliu Popular al Municipiului București, privind acceptarea donației pe care numiții T.M., T.A., G.A. și M.R. o făcuseră cu privire la imobilul din București. S-a reținut totodată că imobilul mai sus identificat a trecut fără titlu valabil în proprietatea statului, considerent pentru care instanța a făcut în cauză aplicarea art. 480-481 C. civ.

Prin decizia nr. 470 din 11 iunie 2008 Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de Municipiul București prin Primar. Respingând excepția de inadmisibilitate a acțiunii în revendicare invocată de apelant, curtea de apel a reținut că intimatele reclamante aflându-se în posesia unei hotărâri judecătorești irevocabile prin care s-a constatat nulitatea absolută ofertei de donație făcută statului cu consecința constatării lipsei unui titlu valabil al acestuia asupra imobilului în litigiu, sunt îndreptățite la valorificarea dreptului de proprietate pe calea procedurii de drept comun și nu pe calea prevăzută de legea specială. Împotriva deciziei a declarat recurs Municipiul București prin Primarul General, invocând nulitatea prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. În motivarea recursului se invocă inadmisibilitatea acțiunii în revendicare în raport de prevederile art. 6 alin. (3) din Legea nr. 213/1998 care conferă prioritate legii speciale pentru valorificarea dreptului de proprietate în privința bunurilor preluate de stat în mod abuziv și în condițiile existenței Legii nr. 10/2001, care instituie o procedură specială, derogatorie de la dreptul comun, pentru recuperarea imobilelor. Recurentul afirmă că procedura instituită de legea specială nu încalcă accesul la justiție și nici nu aduce atingere dreptului de proprietate în privința imobilului preluat abuziv. Recursul este nefondat. În speță, intimatele reclamante sunt în posesia unei hotărâri judecătorești irevocabile prin care s-a constatat nulitatea absolută a donației făcută statului și în temeiul căreia acesta deținea imobilul.

Pe calea prezentei acțiuni reclamantele și-au continuat demersul judiciar inițial finalizat cu constatarea inexistenței titlului valabil al statului asupra imobilului proprietatea acestora, solicitând a se da eficiență efectelor nulității donației prin restituirea prestației lor, respectiv imobilului în litigiu. Din momentul pronunțării sentinței de anulare a donației se consideră că imobilul nu și-a schimbat niciodată proprietarul, în sensul că persoanele ale căror imobile au fost preluate fără stat fără titlu, își păstrează calitatea de proprietar avută la data preluării. Expertiza efectuată în cauză a constatat totodată că imobilul deținut de Municipiul București nu este afectat de elemente de sistematizare și nici de lucrări subterane, ceea ce face posibilă restituirea lui în natură.

Interpretarea pe care recurentul o dă art. 6 alin. (3) din Legea nr. 213/1998 coroborat cu art. 21 pct. 5 C. proc. civ. din Legea nr. 10/2001, în sensul că persoanele deposedate abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 și care nu au parcurs procedura administrativă nu se mai pot adresa justiției pentru a obține o reparație echitabilă, ar conduce la încălcarea dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană, deoarece ar ineficientiza efectele nulității actului, atunci când s-ar păși la executarea acestuia, așa cum este situația în speță, și în consecință la încălcarea dreptului de proprietate recunoscut și apărat prin legislația internă, prin art. 44 alin. (1) din Constituție și art.1 din actul adițional la primul Protocol al C.E.D.O la care România este parte, devenit obligatorie prin Legea nr. 30/1994.

În raport de cele mai sus arătate, în temeiul art. 312 C. proc. civ. recursul declarat de Municipiul București prin Primarul General împotriva deciziei nr. 479 din 11 iunie 2008 va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de Municipiul București prin Primarul General împotriva deciziei nr. 470 din 11 iunie 2008 a Curții de Apel București, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 februarie 2009.