ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2098/2009

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la

Tribunalul București, secția a V-a civilă, la 21 februarie 2007, C.A.S., G.A.

și M.R. au acționat în judecată Municipiul București, prin Primarul General,

solicitând instanței, în temeiul art. 480-481 C. civ. ca prin hotărârea ce o va

pronunța pârâtul să fie obligat a le lăsa în deplină proprietate și posesie

terenul situat în București în suprafață de 974,78 mp.

În motivarea acțiunii reclamantele

au arătat că terenul a fost dobândit de autorii acestora T.S. și T.M. în baza

contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu T.A. și T.E. care la rândul lor

îl cumpăraseră de la S.A.S., în baza actului autentificat sub nr. 18961/1920.

Au mai arătat că T.M. în calitate de

coproprietar și soția supraviețuitoare a defunctului soț T.S., împreună cu

ceilalți succesori ai acestuia, au fost obligați la 18 februarie 1975 să doneze

terenul ce face obiectul acțiunii deduse judecății, statului, în condițiile în

care, construcția aflată pe teren fusese demolată de către stat cu mult timp

înainte.

Prin sentința civilă nr. 575 din 27

ianuarie 2003a Judecătoriei sectorului 2 București, definitivă și irevocabilă,

s-a constatat nulitatea absolută a ofertei de donație, precum și faptul că

terenul a trecut în proprietatea statului fără vreun titlu valabil, astfel că

reclamantele în calitate de succesoare a proprietarilor terenului, își

păstrează dreptul de proprietate avut la data preluării.

Tribunalul București, secția a V-a

civilă, prin sentința 1607 din 21 decembrie 2007 a admis acțiunea reclamantelor

C.A.S., G.A. și M.R., obligând Municipiul București prin Primarul General să le

lase reclamantelor în deplină proprietate și posesie terenul în suprafață de

964,79 mp astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză I.I., teren situat

în București.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a

reținut că reclamantele sunt succesoarele defuncților proprietari T.S. și T.M.,

fie în nume propriu fie prin reprezentarea fiului acestora Alexandru.

De asemenea instanța a reținut că

prin sentința civilă nr. 575 din 27 ianuarie 2003 pronunțată de Judecătoria

sectorului 2 București, rămasă irevocabilă, s-a constatat nulitatea absolută a

ofertei de donație autentificată sub nr. 1177 din 18 februarie 1975, a fostului

Notariat de Stat al sectorului II București și completată cu actul adițional

autentificat sub nr. 7120 din 24 septembrie 1975 emis de Comitetul Executiv al

fostului Consiliu Popular al Municipiului București, privind acceptarea

donației pe care numiții T.M., T.A., G.A. și M.R. o făcuseră cu privire la

imobilul din București.

S-a reținut totodată că imobilul mai

sus identificat a trecut fără titlu valabil în proprietatea statului,

considerent pentru care instanța a făcut în cauză aplicarea art. 480-481 C.

civ.

Prin decizia nr. 470 din 11 iunie

2008 Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins ca nefondat

apelul declarat de Municipiul București prin Primar.

Respingând excepția de

inadmisibilitate a acțiunii în revendicare invocată de apelant, curtea de apel

a reținut că intimatele reclamante aflându-se în posesia unei hotărâri

judecătorești irevocabile prin care s-a constatat nulitatea absolută ofertei de

donație făcută statului cu consecința constatării lipsei unui titlu valabil al

acestuia asupra imobilului în litigiu, sunt îndreptățite la valorificarea

dreptului de proprietate pe calea procedurii de drept comun și nu pe calea

prevăzută de legea specială.

Împotriva deciziei a declarat recurs

Municipiul București prin Primarul General, invocând nulitatea prevăzută de art.

304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea recursului se invocă

inadmisibilitatea acțiunii în revendicare în raport de prevederile art. 6 alin.

(3) din Legea nr. 213/1998 care conferă prioritate legii speciale pentru

valorificarea dreptului de proprietate în privința bunurilor preluate de stat

în mod abuziv și în condițiile existenței Legii nr. 10/2001, care instituie o

procedură specială, derogatorie de la dreptul comun, pentru recuperarea

imobilelor.

Recurentul afirmă că procedura instituită

de legea specială nu încalcă accesul la justiție și nici nu aduce atingere

dreptului de proprietate în privința imobilului preluat abuziv.

Recursul este nefondat.

În speță, intimatele reclamante sunt

în posesia unei hotărâri judecătorești irevocabile prin care s-a constatat

nulitatea absolută a donației făcută statului și în temeiul căreia acesta

deținea imobilul.

Pe calea prezentei acțiuni

reclamantele și-au continuat demersul judiciar inițial finalizat cu constatarea

inexistenței titlului valabil al statului asupra imobilului proprietatea

acestora, solicitând a se da eficiență efectelor nulității donației prin

restituirea prestației lor, respectiv imobilului în litigiu.

Din momentul pronunțării sentinței

de anulare a donației se consideră că imobilul nu și-a schimbat niciodată

proprietarul, în sensul că persoanele ale căror imobile au fost preluate fără

stat fără titlu, își păstrează calitatea de proprietar avută la data preluării.

Expertiza efectuată în cauză a

constatat totodată că imobilul deținut de Municipiul București nu este afectat de

elemente de sistematizare și nici de lucrări subterane, ceea ce face posibilă

restituirea lui în natură.

Interpretarea pe care recurentul o

dă art. 6 alin. (3) din Legea nr. 213/1998 coroborat cu art. 21 pct. 5 C. proc.

civ. din Legea nr. 10/2001, în sensul că persoanele deposedate abuziv în

perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 și care nu au parcurs procedura

administrativă nu se mai pot adresa justiției pentru a obține o reparație

echitabilă, ar conduce la încălcarea dreptului la un proces echitabil prevăzut

de art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană, deoarece ar ineficientiza efectele

nulității actului, atunci când s-ar păși la executarea acestuia, așa cum este

situația în speță, și în consecință la încălcarea dreptului de proprietate

recunoscut și apărat prin legislația internă, prin art. 44 alin. (1) din

Constituție și art.1 din actul adițional la primul Protocol al C.E.D.O la care

România este parte, devenit obligatorie prin Legea nr. 30/1994.

În raport de cele mai sus arătate,

în temeiul art. 312 C. proc. civ. recursul declarat de Municipiul București

prin Primarul General împotriva deciziei nr. 479 din 11 iunie 2008 va fi

respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de Municipiul București prin Primarul

General împotriva deciziei nr. 470 din 11 iunie 2008 a Curții de Apel

București, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 25 februarie 2009.