ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 287/2009

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 287/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Cu notificarea

1324 din 6 iulie 2001, N.R.M. a cerut restituirea în natură a unor părți din

clădirea situată în municipiul București, de care autorii săi au fost

deposedați în mod abuziv de stat, anume, a apartamentelor nr. 1 și 2 în

suprafață totală de 389,44 mp. situate în subsolul clădirii, a suprafețelor

construite de 375, 34 mp de la parterul clădirii și de 334,55 mp de la etajul

I,

precum

și a suprafeței de 199,90 mp situată la etajul VII al clădirii.

S-a motivat

că blocul a fost construit în baza convenției autentificată sub nr. 47868/1946,

pe un teren proprietatea părinților săi, dobândit în baza actului de vânzare

cumpărare autentificat sub nr. 34960/1941, cu mențiunea că aceștia au fost

siliți să doneze statului partea din imobil deținută în proprietate în baza

contractului autentificat sub nr. 2605 din 28 iunie 1963.

Prin

dispoziția nr. 3801 din 2 februarie 2005, Primarul municipiului București a

respins notificarea, reținând că nu au fost depuse acte care să ateste dreptul

de proprietate și calitatea de persoană îndreptățită până la data de 1 iulie

2003.

Prin

cererea înregistrată la data de 22 aprilie 2005, reclamanta N.R.M.

a cerut anularea dispoziției și retrocedarea

imobilului, cu mențiunea că a depus actele care atestă dreptul de proprietate

al autorilor săi și că prin decizia civilă nr. 396/2001 a Curții de Apel

București, rămasă definitivă și irevocabilă, s-a constat nulitatea absolută a

contractului de donație în baza căruia imobilul a intrat în proprietatea

statului.

Prin

sentința civilă nr. 201

din

12

februarie 2007, Tribunalul București, secția a Va civilă, a

admis cererea, a anulat dispoziția și a

constat că reclamanta are calitatea de persoană îndreptățită la măsuri

reparatorii pentru partea din clădire identificată conform raportului de

expertiză întocmit de ing. I.S., anume pentru 2 boxe și depozitul situate la

subsol; pentru întregul parter cu excepția părților comune, pentru două garaje

și camera portarului și pentru camera de serviciu de la etajul 7.

Instanța a

obligat pârâtul să emită dispoziție de restituire în natură reclamantei pentru

2 boxe și depozitul de la subsol (anexa 2A), două garaje și o magazie de la

parter (anexa 2B) și pentru apartamentele nr. 57 și 58 situate la etajul 1 al

clădirii și, totodată, să îi acorde măsuri reparatorii pentru restul clădirii,

anume pentru apartamentele nr. 1 și 2 de la parter (anexa 2B), pentru

apartamentele nr. 4, 8 și 9 de la etajul 1 (anexa 2C) și pentru camera de

serviciu de la etajul 7 (anexa 2D).

În motivarea

sentinței tribunalul a reținut că reclamanta are calitatea de persoană

îndreptățită la măsuri reparatorii, ca urmare a anulării contractului de

donație în baza căruia imobilul situat în B-dul D., actualmente nr. 45, a

intrat în proprietatea statului, sens în care, în conformitate cu dispozițiile

Legii nr. 10/2001, se justifică a-i fi restituite în natură părțile din clădire

care se mai află în proprietatea statului și a-i fi acordate măsuri reparatorii

prin echivalent pentru cele înstrăinate de stat.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel reclamanta și pârâtul. In motivarea apelului

reclamanta a susținut că prima instanță a omis să constate că, în baza

acelorași acte de proprietate ale părinților săi, are calitatea de persoană

îndreptățită la măsuri reparatorii pentru întreaga suprafață construită de la

etajul 1 al clădirii și că, deși a omologat raportul de expertiză și a dispus

restituirea spațiilor colorate cu roșu, în realitate nu i-a restituit toate

părțile din clădire care au aparținut autorilor săi.

Reclamanta a arătat

că este îndreptățită la restituirea și a celor 3 garaje de la parter (în loc de

2, cu mențiunea că cele 3 garaje sunt distincte de alte două care nu erau

proprietatea autorilor săi și care există și astăzi în configurația inițială),

precum și a celor două apartamente de la parter închiriate la două societăți

comerciale (SC B.S. - apart. 1 și SC F.S. - apart. 2) .

Referitor la spațiul

locativ de la etajul 1 al clădirii, care a fost proprietatea în întregime al

autorilor săi (cu excepția spațiilor comune) reclamanta a arătat că potrivit

compartimentării actuale a clădirii este compus din 9 apartamente, numerotate

de la nr. 1 la nr. 9 și a solicitat a se observa că se impunea restituirea

apartamentelor încercuite cu culoare roșie în raportul de expertiză, și care a

fost omologat de prima instanță, și nu a apartamentelor nr. 56 și 57, astfel

cum s-a dispus, apartamente care nu există la acest nivel al clădirii.

Referitor la camera

situată la etajul 7, reclamanta a afirmat că se identifică cu apartamentul nr.

43 care face obiectul unui contract de închiriere și, în consecință, îi poate

fi retrocedată în natură.

În concluzie,

reclamanta a susținut că în mod eronat pentru parte din spațiile fost

proprietatea autorilor săi nu i-au fost acordate măsuri reparatorii, că prima

instanță nu a observat că parte din spații îi pot fi restituite în natură,

acordându-i eronat despăgubiri și a solicitat reevaluarea tipului de măsuri

reparatorii ce se impun a-i fi acordate în funcție de situația juridică a

fiecărui spațiu, precum și actualizarea valorii despăgubirilor care urmează a-i

fi acordate pentru partea de imobil care nu îi mai poate fi restituită în

natură.

În motivarea

apelului pârâtul a susținut că atâta timp cât reclamanta nu a depus actele

doveditoare ale calității sale și ale dreptului de proprietate în termenul

prevăzut de lege, în mod corect a respins notificarea.

La termenul de

judecată din 6 septembrie 2007, reclamanta a cerut efectuarea unei noi

expertize motivat de faptul că în rapoartele de expertiză depuse la judecata în

primă instanță nu se evidențiază suficiente date cu privire la modalitatea de

recompartimentare a clădirii după momentul preluării de către stat și nici

elemente de identificare a noilor spații, existând confuzie cu privire la

numărul corespondent al apartamentelor nou înființate, respectiv, motivat de

faptul că nu există suficiente date cu privire la situația juridică actuală a

tuturor spațiilor din clădire.

Cererea a

fost respinsă de instanța de apel justificat de faptul că este lămurită cu

expertiza efectuată în primă instanță iar chestiunea referitoare la

renumerotarea spațiilor se stabilește pe baza evidențelor autorităților locale.

Prin decizia

civila nr. 203

1

A din 13 septembrie 2007, Curtea de Apel București

secția a

IX

a civilă și pentru cauze privind proprietatea

intelectuală, a respins apelurile, ca nefondate.

Referitor la apelul

declarat de reclamantă, instanța a reținut că indiferent de actele de

proprietate ale autorilor invocați reclamanta este îndreptățită să primească,

ca o consecință a principiului repunerii în situația anterioară, măsuri

reparatorii pentru partea de imobil care a făcut obiectul contractului de

donație anulat.

Instanța a apreciat

că reclamantei i-au fost restituite în întregime spațiile libere, în

configurația actuală (două garaje și o magazie, precum și fosta prăvălie

transformată în 3 garaje), cu mențiunea că nu mai pot fi înlăturate măsurile

reparatorii acordate reclamantei pentru 2 garaje și o magazie situate la

parter (spații care exced actului de donație), întrucât nu i se poate agrava

reclamantei situația juridică în propria cale de atac.

Instanța a

reținut și că în mod just au fost acordate măsuri reparatorii prin echivalent

pentru cele două apartamente de la parter, înstrăinate chiriașilor în procedura

Legii nr. 112/1995, precum și pentru spațiile situate la subsolul clădirii iar

referitor la etajul clădirii, unde autorii reclamantei au deținut un o

garsonieră și un apartament cu 7 camere, reamenajate ulterior preluării de stat

ca suprafețe locative distincte, instanța a apreciat că în mod corect au fost

restituite doar cele două pentru care există încheiate contracte de închiriere,

cu nr. 5-7 și nr. 5-8 ( și nu 57 și 58) restul apartamentelor (nr. 4, 8 și 9)

fiind înstrăinate.

Referitor la camera

de la etajul 7, pentru care există date contradictorii sub aspectul

identificării actuale, instanța a apreciat că se impune a se reține

identificarea pe care a făcut-o expertul, anume că aceasta se identifică cu

actualul apartament cu nr. 42 care, în prezent, este înstrăinat și nu cu cel cu

nr. 43, pentru care există încheiat contract de închiriere.

Cât privește

cuantumul măsurilor reparatorii, instanța a arătat că urmează a fi stabilit în

condițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005.

Referitor la apelul

declarat de pârât, instanța a constat că acesta nu poate fi primit întrucât

prin înscrisurile depuse la dosar reclamanta a făcut dovada calității de

persoană îndreptățită la măsurile reparatori prevăzute de Legea nr. 10/2001.

Împotriva

acestei decizii a declarat recurs reclamanta invocând incidența motivelor de

recurs prevăzute de art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ.

În motivarea

recursului reclamanta reiterează criticile formulate și în fața instanței de

apel, evidențiind neconcordanțele care există cu privire la identificarea

apartamentelor care compun în prezent clădirea și asupra identității acestora

cu cele care au fost proprietatea autorilor săi, omisiunea identificării de

către expert a unora din aceste spații și confuziile care există cu privire la

numerotarea actuală și situația juridică a acestora cu consecința acordării de

măsuri reparatorii prin echivalent pentru spații care îi pot fi acordate în

natură și omisiunea acordării de măsuri reparatorii pentru unele din spațiile

care au aparținut autorilor săi.

Analizând recursul,

Înalta Curte constată că este fondat pentru următoarele considerente:

In drept, potrivit

dispozițiilor art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție

hotărăște asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea

atacată numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au

fost deplin stabilite.

Constatarea

faptelor, așa cum rezultă ele din actele și dovezile administrate de părți,

este atributul instanțelor de fond iar hotărârea trebuie să fie motivată cu,

suficientă claritate, cu privire la starea de fapt prin trimitere la probele de

la dosar, obligația judecătorilor de a-și motiva hotărârile constituind una

dintre garanțiile dreptului la un proces echitabil.

În cauza

dedusă judecății, situația de fapt nu a fost stabilită cu claritate iar

instanța de apel s-a rezumat să-și însușească soluția primei instanțe printr-o

motivare formulată în termeni generali și prin care nu a răspuns în

concret criticilor formulate prin apel de către reclamantă.

Din lucrările

dosarului rezultă că autorul reclamantei, S.N., a dobândit în proprietate

imobilul situat în București, teren cu o construcție veche, în baza

contractului autentificat sub nr. 34960 din 27 octombrie 194l al Tribunalului

Ilfov (fila 216 primă instanță).

Referitor la imobilul

menționat, situat în B-dul D. s-a încheiat o convenția de construire a unei

case-bloc, datată 29 octombrie 1946, în baza căreia proprietarul terenului,

N.N.Ș., a dobândit în proprietate din noua construcție spații locative clar

delimitate (la subsol, parter, etajul

I

și o cameră pentru personalul de serviciu la

ultimul etaj), precum și părți comune și instalații comune (fila 219 primă

instanță).

Pentru partea din

imobilul dobândită în baza contractului menționat (porțiunea de 24,35% din

întregul imobil bloc, inclusiv cota parte din teren aferentă proprietății și

părțile comune din imobil), suprafețele locative fiind delimitate pentru parter

(2 apartamente), etajul

I

(7 camere închiriate) și la etajul VII (o

cameră), S.N. și Ș.E. au încheiat un contract de donație cu Sfatul Popular al

Raionului 30 Decembrie București, autentificat sub nr. 2605 28 iunie 1963 de

Notariatul de stat al raionului mai sus arătat, donație anulată prin decizia

civilă nr. 396 din 6 iulie 2001 a Curții de Apel București.

Prin notificarea

transmisă entității deținătoare, reclamanta N.R.M., raportându-se la actele mai

sus arătate, a susținut că autorii săi au deținut în proprietate următoarele

părți din imobil: apartamentele nr. 1 și 2 în suprafață de 389, 44 mp la

subsolul clădirii, o suprafață de 375, 34 mp la parterul clădirii, o suprafață

de 334,55 mp la etajul

I

și o suprafață de 199,90 mp la etajul VII al

clădirii, de care aceștia au fost deposedați în mod abuziv de stat cu ocazia

încheierii actului de donație.

Or, pentru a

stabili caracterul de bun restituibil în natură a părților din clădire mai sus

arătate și pentru care reclamanta a invocat că are calitatea de persoană

îndreptățită, instanțele de fond aveau obligația de a identifica, în afara

oricărui dubiu, părțile din imobil care au fost proprietatea autorilor

reclamantei și de care aceștia au fost deposedați în mod abuziv de stat și,

respectiv, de a stabili care este configurația actuală a acestora și situația

lor juridică.

Verificând lucrările

dosarului se constată că expertizele întocmite la judecata în primă instanță au

fost efectuate cu nerespectarea dispozițiilor art. 208 C. proc. civ., adică în

lipsa constatărilor proprii ale expertului după cercetările în fapt pe care

acesta trebuie să le facă.

Astfel, exp. G.N. a

arătat că a avut acces „în holul blocului la masa portarului, unde expertiza a

avut loc" (fila 78) iar expertul I.S. a afirmat că a întocmit lucrarea

„prin vizite la fața locului și prin studierea și punerea cap la cap a

documentelor puse la dispoziție" (fila 212) ca urmare a refuzului

administratorului blocului de a le permite accesul în clădire.

Dată fiind

lipsa constatărilor proprii ale experților, în lucrările întocmite se evidențiază

neconcordanțe cu privire la identificarea părților din clădire care au

aparținut autorilor reclamantei și actuala configurație a acestor spații

situate în subsolul, la parterul și etajul 1 al clădirii, ori a celui situat la

etajul 7 al clădirii, inclusiv neclarități cu privire la elementele de

identificare a acestora și cu privire

la situația lor juridică

actuală, aspecte evidențiate de reclamantă prin cererea de apel și cărora

instanța nu le-a răspuns.

Or,

identificarea părților din clădire care au fost proprietatea autorilor

reclamanților și stabilirea deținătorilor actuali și a regimului juridic al

acestora erau esențiale pentru soluționarea pricinii și analizarea pretențiilor

de retrocedare în natură formulate de reclamantă în condițiile Legii nr. 10/2001

iar această omisiune este echivalentă cu nesolutionarea fondului cauzei.

Așa fiind,

reținând ca împrejurările de fapt ale cauzei nu au fost pe deplin stabilite, în

baza art.314 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa hotărârea

recurată și va trimite cauza spre rejudecarea apelului.

În

rejudecare, având în vedere limitele investirii de către reclamantă prin

notificare, instanța va ordona efectuarea unei expertize pentru identificarea

părților din imobil pentru care aceasta solicită acordarea de măsuri

reparatorii, sens în care va ordona pârâtei, care deține părți din clădire, să

ia măsurile care se impun pentru a se permite expertului accesul în clădire în

scopul efectuării unei corecte identificării a noilor suprafețe locative, care

vor fi evidențiate distinct în planurile anexă la raportul de expertiză,

rezultate ca urmare a recompartimentării părții de clădire care a fost

proprietate a autorilor reclamantei.

La întocmirea

expertizei urmează a se avea în vedere și actele prin care pârâta a înstrăinat

părți din clădire, sens în care vor fi depuse la dosar de pârâră contractele de

închiriere și de înstrăinare referitoarele la părțile de clădire care fac

obiectul prezentei cauze, însoțite de planurile (schițele) aferente din care să

rezulte cu claritate întinderea obiectului acestora.

La pronunțarea

soluției asupra apelului dedus judecății de către reclamantă, instanța va

analiza motivat situația fiecărei părți din clădire pentru care dispune

restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii prin

echivalent, cu trimitere la probatoriile pe care le consideră relevante.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

reclamanta N.R.M. împotriva deciziei nr. 203 / A din 13 septembrie 2007 a

Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind

proprietatea intelectuală.

Casează, în parte,

decizia atacată și trimite cauza spre rejudecarea apelului declarat de

reclamantă.

Menține celelalte dispoziții ale deciziei.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 21 ianuarie

2009.