ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3119/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, la data de 22 noiembrie 2007, sub nr. 4059513/2007, reclamanta L.M.A., a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București prin Primarul General, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea parțială a dispoziției nr. 8167 din 27 mai 2007, emisă de Primarul General al municipiului București, obligarea acestuia la restituirea în natură a restului de teren rămas nerestituit reprezentând suprafața de 164,32 m.p. teren care reprezintă curte liberă aferentă construcției imobilului situat în București, sectorul 1; obligarea pârâtului la măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul folosit pentru utilitate publică, respectiv pentru suprafața de 167,32 m.p.

ce a aparținut de imobilul situat în București, sectorul 1; menținerea dispozițiilor privind acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru construcția vândută în baza Legii nr. 112/1995 și a terenului de sub construcție. În motivarea cererii sale, reclamanta a arătat următoarele: - în baza Legii nr. 10/2001 s-a adresat cu notificare Comisiei de aplicare a acestei legii, solicitând restituirea în natură a imobilului situat în București, sectorul 1, imobil compus din construcție și teren în suprafață de 648,64 m.p.

și care a aparținut părinților săi, notificarea fiind trimisă prin intermediul executorului judecătoresc, fiind constituit astfel Dosarul nr. 3229/2001 pe rolul Primăriei Municipiului București; - prin sentința civilă nr. 364 din 21 ianuarie 2003 definitivă și irevocabilă pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în Dosarul nr. 17082/2002 s-a constatat că imobilul a fost preluat de către stat fără tidu valabil, astfel că reclamanta a considerat că imobilul nu a părăsit niciodată patrimoniul autorilor săi și al său, ci s-a aflat în posesia abuzivă a statului. - imobilul a fost achiziționat de autorii săi în anul 1937 și era compus din suprafața de 648,64 teren și construcție ridicată pe acesta având o amprentă la sol de 101,25 m.p.

în prezent fiind compus din 481,32 m.p. și vechea construcție, având amprenta la sol de 101,25 m.p. așa cum a fost identificat prin raportul de expertiză întocmit de expert R.G.A. și depus la dosarul aflat la Primăria municipiului București. - în baza Legii nr. 112/1995 construcția a fost vândută către foștii chiriași și în conformitate cu art. 33 din H.G. nr. 20/1996 împreună cu construcția a fost vândut exclusiv și terenul de sub acesta respectiv suprafața de 101,25 m.p. restul de teren neputând face obiectul vreunei înstrăinări nici în baza Legii nr. 112/1995 și nici în baza vreunui alt act normativ. - din terenul de 648,64 m.p. o suprafață de 167,32 m.p a fost folosită în scopuri de utilitate publică, respectiv pentru construirea trotuarului din spatele imobilului, astfel că o suprafață de 380,078 m.p.

nu poate fi restituită întrucât aceasta reprezintă integralitatea terenului liber de construcții - curtea imobilului, urmând astfel ca pentru restul de teren de sub construcție și pentru utilitate publică și construcția în sine, statul să fie obligat la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent. - notificarea nr. 704/2001 a fost soluționată prin două dispoziții și anume: dispoziția nr. 8166 din 25 iulie 2007 prin care i-a fost restituită doar o suprafață de 215,75 m.p. teren liber de construcții - curtea imobilului și dispoziția nr. 8167 din 25 mai 2007, atacată prin acțiunea dedusă judecății, prin care s-a dispus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru construcția înstrăinată în temeiul Legii nr. 112/1995 și terenul aferent de 218,94 m.p.

A considerat că trebuie să îi fie restituită întreaga suprafață de teren de sub construcție, care de altfel se și află în patrimoniul reclamantei conform sentinței civile nr. 364 din 21 ianuarie 2003 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, astfel că soluția adoptată prin dispoziția atacată este nelegală și netemeinică, arătând că prin această dispoziție nu i s-a acordat în natură restul de teren curte și nu i s-au acordat despăgubiri pentru suprafața de teren expropriat reprezentând 167,32 m.p. considerând astfel că a fost încălcat principiul restituirii integrale în natură sau prin echivalent consacrat de Legea nr. 10/2001.

De asemenea a arătat că terenul este liber de construcții, astfel că Primăria municipiului București are posibilitatea obiectivă de a restitui integral terenul solicitat, apreciind că terenul în discuție nu justifică un interes public, el făcând parte dintr-o curte care nu este supus restituirii, acesta aparținând exclusiv domeniului privat al statului, considerând că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 7 din Legea nr. 10/2001. A mai arătat reclamanta că a solicitat restituirea în natură și nicidecum măsuri reparatorii prin echivalent, cerere reiterată și înregistrată sub nr. 76495 din 17 decembrie 2003. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 10/2001, Legea nr. 112/1995 și H.G. nr. 20/1996.

Prin sentința civilă nr. 598 din 24 martie 2008, Tribunalul București, secția a V-a civilă a respins ca neîntemeiată contestația. Pentru a se pronunța în acest sens, prima instanță a reținut că așa cum a stabilit expertiza de care părțile au înțeles să se folosească, imobilul situat în București, sectorul 1, are o suprafață de 481,32 m.p., pe jumătatea vestică situându-se construcția ce a fost înstrăinată în baza Legii nr. 112/1995. Terenul liber de construcții este cel situat în partea de est, în suprafață de 215,75 m.p din cei 481,32 m.p. teren care prin dispoziția nr. 8166 din 25 mai 2007 a fost restituit în natură contestatoarei. În ceea ce privește suprafața de 218,94 m.p și construcția înstrăinată prin dispoziția atacată nr. 8167 din 25 mai 2007 au fost acordate măsuri reparatorii în echivalent.

Din examinarea contractelor de vânzare-cumpărare încheiate cu privire la acest imobil purtând nr. 2078/19513/1996 și nr. 2079/29095/1997, prima instanță a statuat că imobilul împreună cu terenul aferent în suprafață totală de 218,94 a fost înstrăinat, astfel încât în mod corect cu privire la acesta și construcție a fost stabilit dreptul la măsuri reparatorii în echivalent, avându-se în vedere dispozițiile legii în situația imposibilității restituirii în natură. În ceea ce privește susținerea contestatoarei în sensul că solicită măsuri reparatorii și pentru suprafața ce în prezent constituie trotuar și care a fost expropriată, s-a respins, având în vedere înscrisul de la fila 78 dosar potrivit căruia în vederea construirii imobilului, proprietarii inițiali s-au retras de la aliniamentul decretat al străzii în anul 1937, astfel încât la data înscrierii imobilului în cartea funciară în anul 1940, acesta era compus din teren în suprafață de 536 m.p.

și casă. În consecință, cum terenul pentru trotuar a fost expropriat anterior anului 1940, nu poate face obiectul analizei în condițiile Legii nr. 10/2001, lege care are în vedere imobilele preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. În termenul legal reclamanta a formulat apel împotriva sentinței mai sus menționate. În dezvoltarea motivelor de apel s-a susținut că imobilul în litigiu a făcut obiectul acțiunii în nulitatea ridului de preluare în proprietatea statului formulată de către apelantă în contradictoriu cu Primăria Municipiului București și SC H.N. SA. Urmare a acestei acțiuni, Judecătoria Sectorului 1 București a constatat în baza sentinței civile nr. 364 din 21 ianuarie 2003, definitivă și irevocabilă, pronunțată în Dosarul nr. 17082/2002, că imobilul situat în București, sector 1 a fost preluat de către stat fără titlu valabil.

S-a susținut că, în această situație imobilul în cauză nu a părăsit niciodată patrimoniul autorilor apelantei și apoi al apelantei, ci s-a aflat în posesia abuzivă a statului. Referitor la imobilul ce face obiectul prezentei contestații apelanta a precizat că în anul 1937, la achiziționarea de către autorii apelantei, imobilul era compus din teren în suprafață de 648,64 m.p. și ulterior construcție ridicată pe acesta, având o amprentă la sol de 101,25 m.p. În prezent imobilul este compus din teren în suprafață de 481,32 m.p și vechea construcție, având o amprentă la sol de 101,25 m.p așa cum a fost identificat prin raportul de expertiză extrajudiciară în specialitatea topografie întocmit de expert autorizat și aflat la dosarul constituit în baza notificării precum și la dosarul prezentei cauze (f. 66-77 din setul depus de apelantă și respectiv f.263-272 din setul depus de Municipiul București).

Construcția a fost vândută în totalitate, de altfel, în mod abuziv, în baza Legii nr. 112/1995 către foștii chiriași. În conformitate cu prevederile H.G. nr. 20/1996, art. 33 împreună cu construcția s-a vândut exclusiv terenul de sub aceasta, respectiv 101,25 m.p., restul de teren neputând face obiectul vreunei înstrăinări nici în baza Legii nr. 112/1995 și nici în baza vreunui alt act normativ. În acest sens stau mărturie contractele de vânzare-cumpărare cu plata în rate nr. 2078/19513 din 11 decembrie 1996 prin care fostul chiriaș, S.C.I. a cumpărat apartamentul principal și respectiv nr. 2079/29095 din 26 martie 1997 prin care fosta chiriașă L.M. a cumpărat apartamentul de la demisolul imobilului.

În anul 1986 din terenul de 648,64 m.p. o suprafață de 167,32 m.p. a fost folosită de către stat în scopuri de utilitate publică, respectiv pentru construirea trotuarului din spatele imobilului. Pârâtul Municipiul București a înțeles să soluționeze notificarea nr. 704/2001 pe care apelanta a făcut-o pentru imobilul situat în București, sector 1 prin două dispoziții, astfel: l. Prin dispoziția nr. 8166 din 25 mai 2007 emisă de către Primarul General al Municipiului București i-a fost restituită apelantei în natură numai o suprafață de 215,75 m.p. parte din terenul liber de construcții - curtea imobilului; 2. Prin dispoziția nr. 8167 din 25 mai 2007 emisă de către Primarul General al Municipiului București - atacată prin prezenta contestație s-a dispus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent doar pentru construcția înstrăinată în baza Legii nr. 112/1995 și terenul aferent de 218,94 m.p.

Drept urmare în prezent, poate fi restituită în natură o suprafață de teren de 380,07 m.p. reprezentând integralitatea terenului liber de construcții - curtea imobilului, urmând ca pentru restul de teren (teren de sub construcție plus teren pentru utilitate publică ) și construcția în sine, statul să fie obligat la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent. Este evident că în ceea ce privește restituirea întregului teren aferent construcției (curte) care de altfel, se află în patrimoniul apelantei conform sentinței civile nr. 364 din 21 ianuarie 2003 a Judecătoriei Sectorului 1 București - soluția adoptată prin dispoziția contestată este nelegală și netemeinică, acesta trebuind să-i fie ei restituit integral prin punerea în posesie.

Întrucât în baza Dispoziției nr. 8166 din 25 mai 2007 emisă de către Primarul General al Municipiului București, i-a fost restituită contestatoarei în natură numai o suprafață de 215,75 m.p. din terenul liber de construcții, iar prin dispoziția nr. 8167 din 25 mai 2007 nu i s-a acordat în natură restul de teren de curte și nu i s-au acordat acesteia despăgubiri pentru suprafața de teren expropriat reprezentând 167,32 m.p., contestatoarea solicitând să se observe că principiul restituirii integrale în natură sau prin echivalent consacrat Legii nr. 10/2001, modificată, nu a fost respectat. În momentul de față, este evident că este realizabilă restituirea integrală a terenului liber de construcții deoarece suprafața se află în posesia sa.

Legea nr. 10/2001, modificată nu permite statului să păstreze în proprietate /posesia sa nici un imobil/parte a acestuia atâta timp cât nu justifică un interes public. Or, în cauza de față o parte dintr-o curte nu poate fi considerată bun aparținând domeniului public, ci exclusiv domeniului, privat al statului - deci suspus restituirii. Ceea ce pare cu atât mai abuziv este faptul că Municipiul București, fără nici un drept își permite să îi restricționeze dreptul de proprietate invocând și chiar, obligând-o pe contestatoare să respecte „dreptul de acces" al proprietarilor construcției, deși acesta nu este de interes public și mai mult, prin sentința civilă nr. 364 din 21 ianuarie 2003, definitivă și irevocabilă, pronunțată de judecătoria Sectorului 1 București s-a constatat că imobilul nu a părăsit patrimoniul autorilor ei niciodată.

Conform Legii nr. 10/2001 și a sentinței civile nr. 364 din 21 ianuarie 2003 a Judecătoriei Sectorului 1 București, contestatoarea este proprietara terenului curte din imobilul în cauză, iar Municipiul București nu are dreptul să-i anihileze prerogativele dreptului ei de proprietate printre care și cel ce a constituit servitute în favoarea persoanelor interesate. Orice drept de servitute este apanajul exclusiv al relațiilor dintre contestatoare, în calitate de proprietar și locatarii construcției. În plus art. 7 statuează in terminis (1), de regulă imobilele preluate în mod abuziv se restituie în natură. Dacă restituirea în natură este posibilă, persoana îndreptățită nu poate opta pentru măsuri reparatorii prin echivalent decât în cazurile expres prevăzute de prezenta lege.

Instanța de fond a făcut o vădită greșeală de interpretare a dispozițiilor Legii nr. 112/1995 și a H.G nr. 20/1996 precum și a prevederilor contractelor de vânzare-cumpărare din 11 decembrie 1996 și din 26 martie 1997. În conformitate cu prevederile H.G. nr. 20/1996, art. 33 împreună cu construcția s-a vândut exclusiv terenul de sub aceasta, respectiv 101,25 m.p. restul de teren neputând face obiectul vreunei înstrăinări nici în baza Legii nr. 112/1995 și nici în baza vreunui alt act normativ. Este mai mult decât evident că suprafața de teren de 218,94 m.p. ce apare în dispoziția contestată nr. 8167 din 25 mai 2007 emisă de Municipiul București, este greșită fiind rezultatul unei erori de calcul matematic săvârșită de consilierul juridic însărcinat cu soluționarea notificării.

Suprafața de teren de 218,94 m.p. nu rezultă nici din raportul de expertiză extrajudiciară întocmit și depus la dosarul format în baza notificării și nici din vreun alt act. Față de toate aceste considerente, contestatoarea a solicitat instanței de apel să observe că este îndreptățită la restituirea în natură a terenului în suprafață de 164,32 m.p. liber de construcții, aflat de jur împrejurul construcției în cauză cu cât mai mult cu cât prin sentința civilă nr. 364 din 21 ianuarie 2003, definitivă și irevocabilă, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București s-a constatat că imobilul situat în București, sector 1 a fost preluat de către stat fără titlu valabil. Al doilea motiv de apel se referă la faptul instanța de fond a făcut o greșită interpretare a actului juridic dedus judecării schimbând natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.

S-a susținut în acest sens că este absolut inadmisibil considerentul instanței de fond relativ la suprafața de teren folosită pentru utilitate publică în sensul că „Aceasta ar fi fost expropriată anterior anului 1940 conform actului de la fila 78". Actul de la fila 78 din dosar este nici mai mult nici mai puțin decât autorizația de construcție a imobilului casă, iar acesta este formularul standard pentru toate autorizațiile emise în perioada anilor 1937 motiv pentru care contestatoarea a depus spre exemplificare mai multe astfel de autorizații, iar formula" Retras de la alinierea decretată a străzii V." se referă la faptul că, construcția se va ridica la o anumită distanță de linia gardului, adică de limita proprietății.

Este vorba în mod evident de partea din față a imobilului de vreme ce se referă la aliniamentul străzii V. și nicidecum la spatele imobilului cum a concluzionat în mod logic instanța de fond. Pentru a dovedi faptul că terenul în suprafață de 167,32 m.p. a fost folosit pentru utilitate publică abia în anul 1986, s-a solicitat de la Institutul Proiect București să se certifice acest fapt iar prin adresa din 13 august 2008 Proiect București a comunicat că: "Ansamblul de locuințe B. în care este cuprinsă și zona str. C. (fostă str. V.) a fost proiectat în anii 1984 - 1985, iar construirea atât a aleilor, printre care și cea prezentată în spatele locuinței dvs. de la nr. X a fost făcută în anii 1985 -1986". Prin urmare, a susținut apelanta, în anul 1986 a avut loc folosirea suprafeței de 167,32 m.p.

din spatele terenului inițial de 648,64 m.p. în scopul construirii aleii și nicidecum în anul 1937 cum a reținut „în mod jenant" instanța de fond.

În anul 1986 nu a avut loc nici o „expropriere" deoarece terenul era în proprietatea statului în baza Decretului nr. 92/1950, ci a stabilit necesitatea utilizării sale în scopuri de utilitate publică, deoarece la vremea aceea, legea nu opera cu noțiunea de „domeniu privat al statului", iar acesta nu putea să se „autoexproprieze". Un alt motiv de apel privește faptul că instanța de fond a analizat în mod greșit actul de proprietate al contestatoarei autentificat sub nr. 25346 din 09 iulie 1937 de Tribunalul Ilfov, secția notariat și transcris sub nr. 13952/1937 - singurul înscris translativ de drepturi cu valoare de tidu - acordând forță juridică superioare procesului verbal cu carte funciară nr. 342/1940 pe care îi invoca în considerente deși acest înscris ca și operațiunea în sine de înscriere în cartea funciară în conformitate cu Decretul nr. 38/1938 nu au decât efect de opozabilitate față de terți, nu și de constituire de drepturi.

De asemenea, din mențiunea din procesul verbal „Imobilul din str. V., compus din teren în suprafață de 536 m.p. și casă se poate deduce faptul că s-a referit la suprafața de teren liber de construcții de 536 m.p. + 100 m.p. - suprafață construită care dă suma de 636 m.p. Această ipoteză este susținută și de situația juridică obținută de la Primăria Municipiului București Direcția Patrimoniu Evidența Proprietăți Cadastru, care prin adresa din 23 ianuarie 2003 precizează că „în evidențele noastre cadastrale întocmite pe baza declarațiilor din 1986 la imobilul specificat figurează următoarele data valabile pentru anul întocmirii evidențelor: - Str. G.C. (fostă str. V.), sector 1 un imobil proprietate de stat, compus din teren în suprafață totală de 635 m.p.

din care 100 m.p. construcții, posesor parcelă fiind fostul I.H., actuala SC H.N. SA." În apel, s-a încuviințat contestatoarei administrarea probei cu înscrisuri, potrivit opisului aflat la fila 22 din dosar. Prin Decizia civilă nr. 910 din 2 decembrie 2008 Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de contestatoarea L.M.A. Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a avut în vedere următoarele: - Expertiza tehnică extrajudiciară, întocmită cu ocazia soluționării notificării formualte în temeiul Legii nr. 10/2001 și depusă la dosarul primei instanțe de către apelanta-contestatoare în dovedirea pretențiilor sale a stabilit că imobilul în litigiu cuprinde în prezent între garduri doar suprafața de 481,31 m.p.

- prin aceeași expertiză s-a constatat că obiect al restituirii (teren liber de construcții) poate forma doar partea de est a curții imobilului, în suprafață de 215,75 m.p. - prin dispoziția nr. 8166 din 25 mai 2007 a Primarului General s-a dispun restituirea în natură doar a acestei suprafețe de teren liber-curte, decizie ce nu a fost atacată cu contestație formulată în temeiul legii speciale, astfel încât nu poate fi supusă analizei instanței întinderea suprafeței restituite în natură. - astfel cum rezultă din schița anexă la raportul de expertiză, suprafața solicitată spre a fi restituită nu este liberă, ci este aferentă construcției și este afectată folosinței normale a acesteia și accesului proprietarilor construcției pe calea publică.

- în ceea ce privește întinderea măsurilor reparatorii, acestea au fost în mod corect stabilite pentru suprafața de 218,94 m.p. - contestatoarea, așa cum a reținut instanța fondului, a dovedit dreptul său de proprietate doar pentru suprafața de 536 mp., conform cărții funciare din anul 1940. - însumând suprafața restituită în natura prin dispoziția Primarului General nr. 8166 din 25 mai 2005 (215,75 mp.) cu cea pentru care s-au acordat măsuri reparatorii )prin echivalent prin dispoziția contestată (218,94 mp.), la care se adaugă și suprafața înstrăinată în temeiul Legii nr. 112/1995 (101,25 mp.), rezultă că reclamantei s-au acordat măsuri reparatorii în natură și prin echivalent, în temeiul Legii nr. 10/2001, pentru întreaga suprafață de teren preluată de către stat prin Decretul 92/1950.

- în cartea funciară din anul 1940, autorii reclamantei figurau înscriși cu teren în suprafață de doar 536 m.p., deși aceștia au cumpărat )prin contractul de vânzare-cumpărare din 09 iulie 1937 o suprafață de teren de 648,5 mp., prezumându-se astfel că diferența de 112,5 mp. a fost preluată anterior înscrierii în cartea funciară în vederea realizării trotuarului. - chiar autorizațiunea din 05 august 1937 (fila 78 - dosar fond) menționează retragerea „din alinierea decretată a străzii". - în ceea ce privește suprafața folosită pentru trotuar în mod corect s-a apreciat de către prima instanță că aceasta nu poate forma obiectul Legii nr. 10/2001 dat fiind faptul că acest teren a fost expropriat anterior anului 1940. Împotriva deciziei mai sus menționate, în termen legal a declarat si motivat recurs reclamanta L.M.A.

prin mandatar D.D.M. Prin motivele de recurs se formulează următoarele critici în legătură cu decizia recurată, întemeiate în drept pe dispozițiile art. 304 pct 8, 9 C. proc. civ. și art. 6 din Convenției Europene a Drepturilor Omului: I. Sentința fondului și decizia din apel nesocotesc o hotărâre judecătoreasca intrată în puterea lucrului judecat încălcând grav dispozitile impetative ale art. 6 din C.E.D.O. - art. 304, pct. 9 C. proc. civ. În acest sens se susține că prin sentința civilă nr. 364 din 21 ianuarie 2003, definitiva și irevocabila, pronunțata de Judecătoria Sectorului 1 București s-a reținut ca imobilul situat în București, str. G.C., sector 1 a fost preluat de către stat fără titlu valabil iar în aceasta situația, imobilul în cauză nu a părăsit niciodată patrimoniul autorilor reclamantei și, apoi, al reclamatei, ci s-a aflat în posesia abuzivă a statului.

Atât sentința pronunțată în fond cât și decizia din apel - în considerentele lor - nu fac nici o singură referire la acest act fundamental, cu forță juridica probanta preeminenta, încălcând vădit recomandările directe ale C.E.D.O. care s-a pronunțat în acest sens în nenumărate cauze împotriva României. În speța de față, sentința civilă definitiva și irevocabilă nu a fost niciodată desființată, rațiune pentru care ignorarea ei totala reprezintă o situație continuă de nerespectare a unei hotărâri judecătorești, adică de limitare a dreptului efectiv de acces la justiție. În concluzie, pe acest prim motiv, se susține că instanțele de fond și apel au nesocotit o hotărâre judecătoreasca intrată în puterea lucrului judecat care îi recunoștea reclamantei dreptul de proprietate asupra întregului imobil in litigiu.

Al doilea motiv de recurs se referă la susținerea că decizia din apel încalcă grav dreptul reclamantei la un proces echitabil recunoscut de art. 6 din C.E.D.O. întrucât niciun motiv de apel formulat și nici o proba administrată în apel nu sunt examinate în considerente - art. 304, pct. 9 c.pr.civ. Astfel, instanța de apel validează - fără motivare temeinică - vădita greșeala de interpretare și aplicare a dispozițiilor Legii nr. 112/1995 și a H.G. nr. 20/1996 precum și a prevederilor contractelor de vânzare-cumpărare din 11 decembrie 1996 și din 26 martie 1997 făcută de instanța de fond. Instanța de fond, în mod absolut impardonabil, invoca dispozițiile contractelor sus-citate prin care foștii chiriași au cumpărat construcția și terenul de sub aceasta în conf.

cu art. 5 din contracte, dar reține ceva absolut surprinzător și anume că odată cu vânzarea apartamantelor, aceștia au cumpărat și o suprafață de teren de 218,94 m.p. din terenul aferent. Instanța de apel, la rândul ei, validează poziția fondului, însă - fără a indica niciun temei de drept care să-i susțină "argumentul". Pentru suprafața de teren din jurul constructiei, nu exista la dosar un tidu de proprietate din care să rezulte că foștii chiriași sunt, în prezent, proprietarii acestei suprafețe. Tot în legătură cu motivul al doilea se arată că niciuna din probele depuse în faza apelului nu a fost examinată motiv pentru care instanța de apel a validat greșita interpretare a actului juridic dedus judecății făcută la fond, schimbând natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia - art. 304, pct. 8 C. proc.

civ. În altă ordine de idei recurenta reclamantă se arată nemulțumită de faptul că instanțele de fond și apel au analizat in mod greșit actul de proprietate autentificat din 09 iulie 1937 de Tribunalul Ilfov, secția notariat transcris sub nr. 13952/1937, considerând că acesta este singurul înscris translativ de drepturi cu valoare de titlu - acordând forță juridica superioară procesului verbal de carte funciară. Actele depuse la dosar se coroborează și dovedesc ca suprafața corectă este cea din actul de proprietate, de altfel singurul cu valoare juridica absolută în dovedirea dreptului de proprietate, susține recurenta.

În consecință, s-a solicitat : admiterea recursului; obligarea pârâtului la restituirea în natură a terenului rămas nerestituit reprezentând suprafața de 164,32 mp., teren care reprezintă curte liberă aferentă construcției imobilului situat în București, sector 1; obligarea pârâtului la măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul folosit pentru utilitate publică, respectiv pentru suprafața de 167,32 mp. ce a aparținut de imobilul inițial situat în București, sector 1; menținerea dispozițiilor privind acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru construcția vândută în baza Legii nr. 112/1995 și a terenului de sub construcție.

Analizând decima recuratâ în limitele criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente: Referitor la prima critică, instanța constată că nu este fondată, față de împrejurarea că prin sentința civilă nr. 364 din 21 ianuarie 2003, definitiva și irevocabila, invocată de reclamantă, pronunțata de Judecătoria Sectorului 1 București s-a reținut ca imobilul situat în București, sector 1 a fost preluat de către stat fără titlu valabil, ca urmare a promovării unei acțiuni în constatare, (și nicidecum nu a fost recunoscut reclamantei dreptul de proprietate asupra întregului imobil, astfel cum greșit se susține) ce nu are caracter executoriu astfel cum s-a statuat prin încheierea din 30 iunie 2008 dată în Dosarul nr. l69/299/2002 (Judecătoria sectorului 1, fila 45 apel).

Prin urmare, nu se poate reține că au fost încălcate dispozitile impetative ale art. 6 din C.E.D.O. A doua critică referitoare la susținerea că decizia din apel încalcă grav dreptul reclamantei la un proces echitabil recunoscut de art. 6 din C.E.D.O. întrucât niciun motiv de apel formulat și nicio proba administrată în apel nu sunt examinate în considerente, este de asemenea nefondată întrucât din examinarea hotărârilor date în prezenta speță se observă că instanțele au analizat corect cauza dedusă judecății.

Nemulțumirile legate de faptul că instanțele de fond și apel au analizat în mod greșit actul de proprietate din 09 iulie 1937 de Tribunalul Ilfov, secția notariat transcris sub nr. 13952/1937, considerând că acesta este singurul înscris translativ de drepturi cu valoare de titlu - acordând forță juridica superioară procesului verbal de carte funciară, nu pot fi analizate în recurs, acestea constituind critici legate de netemeinicia soluției, în sensul reinterpretării probelor. Astfel, Înalta Curte analizează recursul prin prisma motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., adică este învestită cu cercetarea nelegalității hotărârii atacate, în sensul de a verifica aplicarea corectă a legii, neputând reevalua probele administrate în cauză sau situația de fapt.

Mai mult, la judecata în fond, contestatoarea, prin reprezentant, a arătat că în dovedirea contestației înțelege să se folosească de expertiza extrajudiciară, expertiză pe care niciuna din părți nu a contestat-o. Ori, din concluziile raportului de expertiză mai sus menționată, rezultă că obiect al restituirii poate forma doar partea de est a curții imobilului în suprafață de 215,75 mp., supafață ce s-a dispus a fi restituită în natură prin dispoziția nr. 8166 din 25 mai 2007 a Primarului General, decizie ce nu a fost atacată cu contestație formulată în temeiul legii speciale, astfel încât nu poate fi supusă analizei instanței întinderea suprafeței restituite în natură.

În altă ordine de idei, suprafața solicitată spre a fi restituită nu este liberă, ci este aferentă construcției și este afectată folosinței normale a acesteia și accesului proprietarilor construcției pe calea publică iar în ceea ce privește întinderea măsurilor reparatorii, acestea au fost în mod corect stabilite pentru suprafața de 218,94 mp. În fine, contestatoarea, a dovedit dreptul său de proprietate doar pentru suprafața de 536 mp., conform cărții funciare din anul 1940. Față de cele reținute, înalta Curte urmează ca în baza art. 312 C. proc. civ., să mențină decizia curții de apel și să respingă recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamana L.M.A., prin mandatar D.D.M., împotriva Deciziei nr. 910 din 2 decembrie 2008 a Curții de Apel București,secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 mai 2010.