ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3998/2010

Asupra cauzei civile, constată următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 1522 din 23 noiembrie 2007 pronunțată în Dosarul nr. 36355/3/2007,

Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins ca neîntemeiată

contestația formulată de petenta I.S.A., în contradictoriu cu intimata primăria

Municipiului București.

În considerentele sentinței, s-a reținut că prin Hotărârea din

5 septembrie 2007 emisă de Primăria Municipiului București s-a dispus acordarea

de măsuri reparatorii în echivalent atât pentru apartamentele vândute în baza

Legii nr. 112/1995, situate la parterul, etajul 2 și mansarda imobilului din

București, sector 1, cât și pentru terenul liber de construcții în suprafață de

160 mp, iar contestația de față vizează acest teren, în legătură cu care contestatoarea

formulase, prin notificarea adresată în baza Legii nr. 10/2001, pretenții de

restituire în natură.

Tribunalul a mai reținut că terenul a fost înstrăinat

chiriașilor -cumpărători în baza Legii nr. 112/1995, odată cu apartamentele

ocupate în această calitate, astfel încât, la momentul notificării înregistrate

din 28 iunie 2001, nu se mai afla în patrimoniul Municipiului București.

Pentru acest motiv, a constatat că reclamantei i se

cuvin doar măsuri reparatorii în echivalent, astfel cum, în mod corect, s-a

dispus prin hotărârea contestată în cauză.

Apelul declarat de către reclamantă împotriva sentinței

menționate a fost admis prin Decizia nr. 519 din 26 octombrie 2009 pronunțată

de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și

de familie, cu consecința schimbării în tot a sentinței, a admiterii

contestației, anulării în parte a Dispoziției din 5 septembrie 2007 și a

obligării pârâtei la restituirea în natură către reclamantă a terenului liber

în suprafață de 94,17 mp situat în București, sector 1, conform raportului de

expertiză întocmit de ing. V.A.

Pentru a pronunța această decizie, s-a reținut că au

fost înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995 următoarele suprafețe de teren:

25,94 mp - teren sub construcție, odată cu apartamentul de la parter, vândut la

data de 3 decembrie 1996; 6,71 mp - teren sub construcție, odată cu

apartamentul de la mansardă, vândut la data de 30 iulie 1998; 27,10 mp - teren

sub construcție, odată cu apartamentul, vândut la data de 12 decembrie 1996.

În raport de aceste înscrisuri, precum și de măsurătorile

expertului desemnat în cauză, consemnate în raportul întocmit și depus la

dosar, s-a constatat că terenul liber de construcții este de 94,17 mp,

avându-se în vedere și faptul că, din suprafața totală a imobilului de 240 mp,

o cotă - parte indiviză de 80 mp fusese înstrăinată chiar de către autorii

reclamantei, împreună cu apartamentul de la etajul 1, la data de 1 iulie 1971.

Curtea de Apel a apreciat că este aplicabil principiul

restituirii în natură prevăzut de art. 1 din Legea nr. 10/2001, pentru terenul

în suprafață de 94,17 mp, și a dispus ca atare.

Împotriva deciziei menționate, a declarat recurs pârâta

Primăria Municipiului București, criticând-o pentru nelegalitate în temeiul art.

304 pct. 9 C. proc. civ. și susținând, în esență, că, în mod greșit, s-a

apreciat că sunt întrunite condițiile legale pentru restituirea în natură a

terenului în litigiu, cu toate că la dosar nu se regăsește o situație juridică

lămuritoare a acestuia, în sensul dacă terenul este afectat de amenajări

subterane sau alte amenajări de utilitate publică, în condițiile în care art. 10

din lege, explicitat prin art. 10.1 și 10.2 din Normele metodologice de

aplicare a Legii nr. 10/2001, exclude posibilitatea restituirii în natură în

asemenea situații.

De asemenea, a invocat prevederile legale și ale Normelor

metodologice pe aspectul sarcinii probei proprietății și al termenului de

depunere a înscrisurilor doveditoare ale dreptului de proprietate.

Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate

și a actelor dosarului, înalta Curte constată că recursul este fondat.

Prin Dispoziția din 5 septembrie 2007 emisă de Primarul

General al Municipiului București, contestată în cauză, a fost respinsă în

totalitate cererea reclamantei inițiale I.S.A. - autoarea reclamantei din cauză

- de restituire în natură a imobilului din București, sector 1, inclusiv a

terenului solicitat în suprafață de 160 mp, în considerarea înstrăinării în

baza Legii nr. 112/1995, către foștii chiriași, a apartamentelor ocupate în

această calitate, propunându-se acordarea de măsuri reparatorii în echivalent.

Contestația persoanei îndreptățite la măsuri reparatorii a

vizat exclusiv terenul, a cărui restituire în natură a fost respinsă, iar prin

decizia recurată în prezenta cauză, a fost anulată dispoziția unității

deținătoare cu acest obiect, dispunându-se restituirea în natură a unei

suprafețe de 94,17 mp, considerate teren liber, pe baza raportului de expertiză

topografică întocmit în faza apelului.

Criticile recurentului pe aspectul restituirii în natură a

terenului sunt fondate, chiar dacă a indicat greșit dispozițiile legale

incidente în cauză ca fiind cele ale art. 10 din Legea nr. 10/2001, după cum se

va arăta în cele ce urmează.

Instanța de apel a făcut aplicarea regulii prevăzute de

art. 1 din Legea nr. 10/2001, privind restituirea în natură a imobilelor

preluate abuziv de către stat, neținând cont de faptul că, în condițiile legii,

măsură reparatorie nu este posibilă în ipoteza unui teren pe care se află o

construcție cu mai multe apartamente ce au fost înstrăinate chiriașilor, în

temeiul Legii nr. 112/1995.

Astfel, potrivit art. 20 alin. (2) din Legea nr. 10/2001,

astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 1/2009, „În cazul în care imobilul a

fost vândut cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările

ulterioare, persoana îndreptățită are dreptul numai la măsuri reparatorii prin

echivalent pentru valoarea de piață corespunzătoare a întregului imobil, teren

și construcții, stabilită potrivit standardelor internaționale de

evaluare".

Modificarea legislativă operată prin Legea nr. 1/2009 a

intervenit în cursul judecării apelului, fiind incidență în cauză, în virtutea

principiului aplicării imediate a legii noi situațiilor juridice în curs de

derulare, neepuizate la momentul intrării acesteia în vigoare, cum sunt și cele

create prin preluarea de către stat a imobilului în litigiu, de reglementarea

cărora se preocupă legea specială, cu caracter reparator.

Acest principiu operează nu numai în cadrul judecății în primă

instanță, ci și în etapa procesuală a apelului, dat fiind caracterul devolutiv

al căii ordinare de atac, ce permite reevaluarea situației de fapt prin prisma

legii aplicabile.

În cauză, toate cele trei apartamente din imobilul

situat în București, sector 1, ocupate de chiriași, au fost vândute acestora în

baza Legii nr. 112/1995, fără a se fi constatat, pe cale judecătorească,

nelegalitatea actelor juridice astfel încheiate.

În această situație, contractele de vânzare - cumpărare din 3

decembrie 1996, din 9 iulie 2008 și din 30 iulie 1998 sunt prezumate a fi

perfectate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, fiind întrunită

premisa de aplicare a dispozițiilor art. 20 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Prin urmare, reclamanta este îndreptățită doar la

măsuri reparatorii în echivalent, nu numai pentru construcție, dată fiind

înstrăinarea apartamentelor către chiriași în baza Legii nr. 112/1995, ci și

pentru întregul teren, astfel cum prevede explicit norma menționată.

Se constată, astfel, că, în mod greșit, instanța de apel nu a

dat eficiență dispozițiilor art. 20 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, cu toate

că îi revenea, în virtutea rolului activ prevăzut de art. 129 alin. (5) C.

proc. civ., obligația de a stabili norma aplicabilă raportului juridic dedus

judecății, chiar în condițiile indicării greșite a acesteia de către părțile în

proces.

Față de cele expuse, Înalta Curte constată că motivul de

recurs pe aspectul în discuție este fondat, instanța de apel nefăcând o corectă

aplicare a legii incidente în cauză.

În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de recurs, legat

de proba dreptului de proprietate, Înalta Curte urmează a înlătura susținerile

recurentei pe acest aspect, deoarece nu s-au arătat în concret motivele pentru

care autoarea reclamantei nu ar fi întrunit calitatea de persoană îndreptățită

la măsuri reparatorii, iar, pe de altă parte, recurenta a recunoscut ea însăși

atare calitate prin hotărârea administrativă contestată în cauză.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte apreciază că recursul

este fondat și îl va admite ca atare, în baza art. 312 cu referire la art. 304 pct.

9 C. proc. civ.

Pe acest temei, va modifica în tot decizia, în sensul că va

respinge, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței nr. 1522

din 23 noiembrie 2007 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta Primăria municipiului

București prin Primarul General împotriva Deciziei nr. 519/ A din 26 octombrie

2009 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu

minori și familie.

Modifică în tot decizia, în sensul că:

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă

împotriva sentinței nr. 1522 din 23 noiembrie 2007 a Tribunalului București, secția

a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 iunie 2010.