ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3998/2010

Asupra cauzei civile, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1522 din 23 noiembrie 2007 pronunțată în Dosarul nr. 36355/3/2007, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins ca neîntemeiată contestația formulată de petenta I.S.A., în contradictoriu cu intimata primăria Municipiului București. În considerentele sentinței, s-a reținut că prin Hotărârea din 5 septembrie 2007 emisă de Primăria Municipiului București s-a dispus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent atât pentru apartamentele vândute în baza Legii nr. 112/1995, situate la parterul, etajul 2 și mansarda imobilului din București, sector 1, cât și pentru terenul liber de construcții în suprafață de 160 mp, iar contestația de față vizează acest teren, în legătură cu care contestatoarea formulase, prin notificarea adresată în baza Legii nr. 10/2001, pretenții de restituire în natură.

Tribunalul a mai reținut că terenul a fost înstrăinat chiriașilor -cumpărători în baza Legii nr. 112/1995, odată cu apartamentele ocupate în această calitate, astfel încât, la momentul notificării înregistrate din 28 iunie 2001, nu se mai afla în patrimoniul Municipiului București. Pentru acest motiv, a constatat că reclamantei i se cuvin doar măsuri reparatorii în echivalent, astfel cum, în mod corect, s-a dispus prin hotărârea contestată în cauză.

Apelul declarat de către reclamantă împotriva sentinței menționate a fost admis prin Decizia nr. 519 din 26 octombrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, cu consecința schimbării în tot a sentinței, a admiterii contestației, anulării în parte a Dispoziției din 5 septembrie 2007 și a obligării pârâtei la restituirea în natură către reclamantă a terenului liber în suprafață de 94,17 mp situat în București, sector 1, conform raportului de expertiză întocmit de ing. V.A.

Pentru a pronunța această decizie, s-a reținut că au fost înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995 următoarele suprafețe de teren: 25,94 mp - teren sub construcție, odată cu apartamentul de la parter, vândut la data de 3 decembrie 1996; 6,71 mp - teren sub construcție, odată cu apartamentul de la mansardă, vândut la data de 30 iulie 1998; 27,10 mp - teren sub construcție, odată cu apartamentul, vândut la data de 12 decembrie 1996. În raport de aceste înscrisuri, precum și de măsurătorile expertului desemnat în cauză, consemnate în raportul întocmit și depus la dosar, s-a constatat că terenul liber de construcții este de 94,17 mp, avându-se în vedere și faptul că, din suprafața totală a imobilului de 240 mp, o cotă - parte indiviză de 80 mp fusese înstrăinată chiar de către autorii reclamantei, împreună cu apartamentul de la etajul 1, la data de 1 iulie 1971. Curtea de Apel a apreciat că este aplicabil principiul restituirii în natură prevăzut de art. 1 din Legea nr. 10/2001, pentru terenul în suprafață de 94,17 mp, și a dispus ca atare.

Împotriva deciziei menționate, a declarat recurs pârâta Primăria Municipiului București, criticând-o pentru nelegalitate în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și susținând, în esență, că, în mod greșit, s-a apreciat că sunt întrunite condițiile legale pentru restituirea în natură a terenului în litigiu, cu toate că la dosar nu se regăsește o situație juridică lămuritoare a acestuia, în sensul dacă terenul este afectat de amenajări subterane sau alte amenajări de utilitate publică, în condițiile în care art. 10 din lege, explicitat prin art. 10.1 și 10.2 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, exclude posibilitatea restituirii în natură în asemenea situații. De asemenea, a invocat prevederile legale și ale Normelor metodologice pe aspectul sarcinii probei proprietății și al termenului de depunere a înscrisurilor doveditoare ale dreptului de proprietate.

Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a actelor dosarului, înalta Curte constată că recursul este fondat. Prin Dispoziția din 5 septembrie 2007 emisă de Primarul General al Municipiului București, contestată în cauză, a fost respinsă în totalitate cererea reclamantei inițiale I.S.A. - autoarea reclamantei din cauză - de restituire în natură a imobilului din București, sector 1, inclusiv a terenului solicitat în suprafață de 160 mp, în considerarea înstrăinării în baza Legii nr. 112/1995, către foștii chiriași, a apartamentelor ocupate în această calitate, propunându-se acordarea de măsuri reparatorii în echivalent.

Contestația persoanei îndreptățite la măsuri reparatorii a vizat exclusiv terenul, a cărui restituire în natură a fost respinsă, iar prin decizia recurată în prezenta cauză, a fost anulată dispoziția unității deținătoare cu acest obiect, dispunându-se restituirea în natură a unei suprafețe de 94,17 mp, considerate teren liber, pe baza raportului de expertiză topografică întocmit în faza apelului. Criticile recurentului pe aspectul restituirii în natură a terenului sunt fondate, chiar dacă a indicat greșit dispozițiile legale incidente în cauză ca fiind cele ale art. 10 din Legea nr. 10/2001, după cum se va arăta în cele ce urmează.

Instanța de apel a făcut aplicarea regulii prevăzute de art. 1 din Legea nr. 10/2001, privind restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv de către stat, neținând cont de faptul că, în condițiile legii, măsură reparatorie nu este posibilă în ipoteza unui teren pe care se află o construcție cu mai multe apartamente ce au fost înstrăinate chiriașilor, în temeiul Legii nr. 112/1995.

Astfel, potrivit art. 20 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 1/2009, „În cazul în care imobilul a fost vândut cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, persoana îndreptățită are dreptul numai la măsuri reparatorii prin echivalent pentru valoarea de piață corespunzătoare a întregului imobil, teren și construcții, stabilită potrivit standardelor internaționale de evaluare". Modificarea legislativă operată prin Legea nr. 1/2009 a intervenit în cursul judecării apelului, fiind incidență în cauză, în virtutea principiului aplicării imediate a legii noi situațiilor juridice în curs de derulare, neepuizate la momentul intrării acesteia în vigoare, cum sunt și cele create prin preluarea de către stat a imobilului în litigiu, de reglementarea cărora se preocupă legea specială, cu caracter reparator.

Acest principiu operează nu numai în cadrul judecății în primă instanță, ci și în etapa procesuală a apelului, dat fiind caracterul devolutiv al căii ordinare de atac, ce permite reevaluarea situației de fapt prin prisma legii aplicabile. În cauză, toate cele trei apartamente din imobilul situat în București, sector 1, ocupate de chiriași, au fost vândute acestora în baza Legii nr. 112/1995, fără a se fi constatat, pe cale judecătorească, nelegalitatea actelor juridice astfel încheiate. În această situație, contractele de vânzare - cumpărare din 3 decembrie 1996, din 9 iulie 2008 și din 30 iulie 1998 sunt prezumate a fi perfectate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, fiind întrunită premisa de aplicare a dispozițiilor art. 20 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Prin urmare, reclamanta este îndreptățită doar la măsuri reparatorii în echivalent, nu numai pentru construcție, dată fiind înstrăinarea apartamentelor către chiriași în baza Legii nr. 112/1995, ci și pentru întregul teren, astfel cum prevede explicit norma menționată. Se constată, astfel, că, în mod greșit, instanța de apel nu a dat eficiență dispozițiilor art. 20 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, cu toate că îi revenea, în virtutea rolului activ prevăzut de art. 129 alin. (5) C. proc. civ., obligația de a stabili norma aplicabilă raportului juridic dedus judecății, chiar în condițiile indicării greșite a acesteia de către părțile în proces. Față de cele expuse, Înalta Curte constată că motivul de recurs pe aspectul în discuție este fondat, instanța de apel nefăcând o corectă aplicare a legii incidente în cauză.

În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de recurs, legat de proba dreptului de proprietate, Înalta Curte urmează a înlătura susținerile recurentei pe acest aspect, deoarece nu s-au arătat în concret motivele pentru care autoarea reclamantei nu ar fi întrunit calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii, iar, pe de altă parte, recurenta a recunoscut ea însăși atare calitate prin hotărârea administrativă contestată în cauză. Față de considerentele expuse, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat și îl va admite ca atare, în baza art. 312 cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Pe acest temei, va modifica în tot decizia, în sensul că va respinge, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței nr. 1522 din 23 noiembrie 2007 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta Primăria municipiului București prin Primarul General împotriva Deciziei nr. 519/ A din 26 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie. Modifică în tot decizia, în sensul că: Respinge, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței nr. 1522 din 23 noiembrie 2007 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 iunie 2010.