ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4142/2007

Deliberând în condițiile art. 256 C.

proc. civ. constată următoarele:

Reclamanta B.E., la 4 iulie 2006, a

chemat în judecată pe pârâtul Primarul General al municipiului București pentru

anularea dispoziției nr. 5687 din 2 mai 2006 emisă de aceasta.

Tribunalul București, secția a IV-a

civilă, prin sentința civilă nr. 1054 din 7 septembrie 2006 a respins acțiunea

ca nefondată.

Pentru a pronunța această hotărâre,

tribunalul a reținut că prin Dispoziția 8687/2006 Primăria municipiului

București s-a dispus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru

apartamentele vândute în temeiul Legea nr. 112/1995 (contract vânzare-cumpărare

nr. 587 și 586 din 1996) situate în București constatându-se ca persoanele

îndreptățite G.A., B.E. și P.F. au dreptul numai la despăgubiri, imobilul fiind

înstrăinat în condițiile Legea nr. 112/1995.

S-a constatat că reclamanta și-a

dovedit calitatea de persoană îndreptățită, calitate recunoscută de altfel de

Primăria care i-a admis notificarea.

Cât privește legalitatea restituirii

prin echivalent, instanța a constatat că măsura, în raport de soluțiile oferite

de Legea nr. 10/2001, este legală și temeinică.

S-a constatat că ap. 2 de la etajul

1 și, respectiv, ap.1 de la parter și terenul în suprafață de 114,39 mp au fost

vândute în temeiul Legea nr. 112/1995 în anul 1996, iar potrivit art. 20 alin.

(2) din Legea nr. 10/2001, în cazul imobilelor vândute cu respectarea Legea nr.

112/1995, persoana îndreptățită are dreptul la măsuri reparatorii prin

echivalent.

Aceste măsuri se acordă sau se

propun, după caz, prin dispoziția motivată a primarului.

Instanța a constatat așadar că sunt

irelevante criticile contestatoare aduse dispoziției primarului câtă vreme

soluția corectă, acordarea de despăgubiri, a fost adoptată în soluționarea

notificării.

Curtea de apel București, secția a

VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale,

prin decizia civilă nr. 246 A din 15 decembrie 2006 a respins ca nefondat

apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței Tribunalului.

Pentru a motiva această soluție

Curtea de apel a reținut că Tribunalul a rezolvat corect contestația constatând

că în cauză reclamantei i se cuvin numai măsuri reparatorii prin echivalent

pentru valoarea de piață corespunzătoare întregului imobil (teren și

construcții), stabilite potrivit standardelor internaționale de evaluare. Art. 20

alin. (2) este aplicabil în raport de faptul că imobilul a fost înstrăinat în

temeiul Legea nr. 112/1995, prin contracte care nu au fost invalidate.

S-a mai apreciat că reclamanta nu a

fost invitată la dezbaterile organului de conducere și nu a semnat procesul-verbal

încheiat de comisie, acesteia nu i s-a produs nici o vătămare, soluția dată

notificării ei fiind cea oferită de lege pentru situația de fapt adusă

judecății.

Împotriva acestei decizii a declarat

în termen legal recurs reclamanta care în esență a invocat în fapt împrejurarea

că nici Legea nr. 10/2001 nici Legea nr. 112/1995 nu respectă principiul

universal al dreptului civil cu privire la dreptul de proprietate, un drept

consfințit de Constituție și că aceste legi încalcă principiul

restitutio in

integrum

al bunurilor preluate abuziv.

S-a mai criticat modul în care se

sancționează în dreptul românesc vânzarea lucrului altuia ceea ce s-a întâmplat

și cu bunul revendicat care a fost luat în mod abuziv din patrimoniul foștilor

proprietari și apoi vândut în temeiul Legea nr. 112/1995.

Recurenta a mai arătat că deși a

invocat mai multe nelegalități în îndeplinirea procedurii prevăzute de Legea

nr. 10/2001, Curtea de apel nu le-a luat în considerare reținând că nu s-a

dovedit că ar fi suferit vreo vătămare, apreciere care încalcă principiul

respectării dispozițiilor legale.

Recursul nu a fost motivat în drept,

însă se constată că unele critici formulate în fapt de pot încadra în motivul

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recursul declarat de reclamantă este

nefondat și se va respinge pentru considerentele ce urmează.

Primăria municipiului București a

soluționat prin dispoziția nr. 5678 din 2 mai 2006 trei notificări prin care

G.A., B.E. și P.F. au solicitat restituirea în natură a imobilului situat în

București, trecut în proprietatea statului prin Decretul nr. 92/1950.

Notificările au fost introduse în

temeiul Legea nr. 10/2001 la data de 21 mai 2001.

Comisia a constatat că nu este

posibilă restituirea în natură, apartamentele fiind vândute în temeiul Legea

nr. 112/1995 în anul 1996 și ca urmare s-a dispus acordarea de măsuri

reparatorii prin echivalent pentru apartamentele vândute și teren de 116,39 mp.

Legea 10/2001 instituie în art. 9

principiul restituirii în natură a imobilelor preluate abuziv, indiferent în

posesia cui se află în prezent.

Cu toate acestea, măsurile

reparatorii se stabilesc numai în echivalent când imobilul a fost înstrăinat cu

respectarea dispozițiilor legale [art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001].

Art. 26 din lege indică precis

soluția pe care deținătorul bunului sau entitatea investită potrivit legii este

obligat să o dea în cazul în care restituirea în natură nu este posibilă.

Ca urmare, în mod corect instanțele

au constatat că dispoziția primarului general al municipiului București este

legală și temeinică, criticile reclamantei referitoare la nerestituirea în

natură fiind nefondate. La restituirea în natură se opune titlul dobândit în

temeiul unei dispoziții legale, titlu care își produce efecte, nefiind

invalidat.

Nici criticile referitoare la unele

neregularități în desfășurarea procedurii administrative nu au putut fi primite

față de împrejurarea că față de elementele de fapt deduse judecății, se impunea

o singură soluție legală, aceea adoptată de Comisia pentru aplicarea Legii

10/2001, restituire prin echivalent.

Criticile aduse legislației în

vigoare exced cauzei deduse judecății.

Se constată așadar că instanțele au

aplicat corect legea, confirmând soluția dată prin dispoziție, notificării

petiționarei.

Constatând că în cauză nu sunt

întrunite condițiile prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. iar criticile

privind măsurile legislative în vigoare neîncadrându-se în nici unul din

motivele de recurs expres prevăzute în art. 304 C. proc. civ. Înalta Curte a

respins recursul ca nefondat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamanta B.P.E. împotriva deciziei nr. 246 A din 15 decembrie

2006 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind

conflicte de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 22 mai 2007.