ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6918/2007

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, la 10 aprilie 2006, reclamanții T.F.I., T.E.Z. și F.L. au chemat în judecată pe pârâtul Municipiul București, prin Primar General, pentru ca instanța, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună anularea Dispoziției nr. 5180 din 23 ianuarie 2006 emisă de Primarul General, obligarea pârâtului la emiterea unei decizii în care să se prevadă acordarea către reclamanți a unor măsuri reparatorii prin echivalent constând în alte bunuri sau servicii oferite în echivalent. În motivarea cererii de chemare în judecată s-a arătat că prin notificarea nr. 303/2001 reclamanții au solicitat să li se acorde despăgubiri bănești pentru imobilul situat în București, trecut în proprietatea statului în baza Legii nr. 119/1948.

Prin Dispoziția nr. 5180 din 23 ianuarie 2006 emisă de Primarul General au fost propuse măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul imposibil de restituit în natură și dispoziția a fost înaintată Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor de pe lângă Cancelaria Primului Ministru. Deși prin notificare reclamanții au solicitat acordarea de despăgubiri bănești, pentru că la acel moment dispozițiile legale prevedeau acordarea de despăgubiri bănești, nu doresc să beneficieze de prevederile titlului VII din Legea nr. 247/2005 în sensul de a lise acordat titluri de despăgubire la Fondul „Proprietatea" ci vor compensarea cu alte bunuri ori servicii oferite în echivalent de deținători. Prin sentința civilă nr. 1265 din 5 octombrie 2006 Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis acțiunea și a anulat Dispoziția nr. 5180/2006 a Primarului municipiului București.

Pârâtul a fost obligat să emită dispoziție pentru acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent constând în alte bunuri sau servicii. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că susținerile reclamanților cu privire la dreptul de a opta între măsurile reparatorii prevăzute de lege sunt corecte. Reclamanții nu pot fi obligați să obțină satisfacerea pretențiilor privind măsurile reparatorii pentru imobilul ce le-a fost preluat abuziv de către stat, prin acordarea de despăgubiri la Fondul „Proprietatea". Apelul declarat de pârâta Primăria Municipiului București, prin Primar General, a fost respins ca ne fondat prin decizia civilă nr. 217 din 5 aprilie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

În considerentele hotărârii sale instanța de apel a arătat că, în condițiile art. 1 alin. ( 2) din Legea nr. 10/2001, reclamanții și-au exprimat acordul ca măsurile reparatorii prin echivalent ce urmează să fie primite să constea în compensare cu alte bunuri sau servicii, acord manifestat prin însăși cererea înregistrată al instanța de fond sub nr. 13065/3/2006, având în vedere că s-a constatat imposibilitatea restituirii în natură a imobilului, care este afectat în totalitate de elemente de sistematizare. Împotriva acestei decizii pârâtul Municipiului București, prin Primar General, a declarat recurs critica, motivată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., vizând următoarele aspecte: Conform art. 9 alin. (2) și urm. din Legea nr. 10/2001, în cazul în care restituirea în natură nu mai este posibilă vor fi acordate măsuri reparatorii în echivalent ce pot consta în titluri de valoare nominală, folosite exclusiv în procesul de privatizare sau acțiuni la societățile comerciale tranzacționate pe piața de capital ori prin compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de deținător, cu acordul persoanei îndreptățite. Au fost ignorate dispozițiile de imediată aplicare a Legii nr. 247/2005 titlul VII, ce reglementează în mod expres regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv și care nu pot fi restituite în natură.

Instanța putea să oblige pârâtul care a emis o dispoziție prin care s-au propus măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul în litigiu, să înainteze notificarea pe bază de proces-verbal de predare- primire Secretariatului Comisiei Centrale în vederea stabilirii cuantumului despăgubirilor. Analizând hotărârea atacată, în limitele criticii formulate prin motivele de recurs și în raport de dovezile administrate înaintea instanțelor de fond, Înalta Curte a apreciat că recursul nu este întemeiat pentru următoarele considerente: Reclamanții au solicitat prin notificarea nr. 303 din 21 iunie 2001 acordarea de despăgubiri bănești pentru imobilul preluat de stat în mod abuziv.

La data la care reclamanții au optat pentru acest tip de măsuri reparatorii în echivalent, art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 prevedea, cu caracter limitativ, patru categorii de măsuri reparatorii prin echivalent: compensarea cu alte bunuri ori servicii oferite în echivalent de deținător, cu acordul persoanei îndreptățite; acordarea de acțiuni la societăți comerciale tranzacționate pe piața de capital; acordarea de titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare și acordarea de despăgubiri bănești. Notificarea a fost soluționată abia la 23 ianuarie 2006, prin Dispoziția nr. 5180, când Legea nr. 10/2001 fusese modificată în temeiul Legii nr. 247/2005. Conform art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare după republicarea în temeiul art. VII din titlul I al Legii nr. 10/2001, în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent.

Măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite, sau despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv. Așadar, și după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, persoana îndreptățită poate să opteze pentru măsura reparatorie prin echivalent constând în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit legii cu soluționarea notificării.

La rândul său, art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 prevede că dacă restituirea în natură nu este posibilă, deținătorul imobilului sau, după caz, entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării este obligată ca, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, în termenul prevăzut la art. 25 alin. (1), să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în situațiile în care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de persoana îndreptățită. Textul nu impune în sarcina persoanei îndreptățite obligația de opțiune între măsurile reparatorii enunțate ci obligă entitatea învestită să acorde în compensare alte bunuri sau servicii.

Numai în situația în care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de persoana îndreptățită, entitatea învestită poate să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv. În speță nu s-a făcut dovada celor mai sus arătate, de natură să justifice trimiterea notificării secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. Drept urmare, instanțele de fond au procedat corect atunci când, în temeiul art. 1 alin. (3) teza I din Legea nr. 10/2001, au obligat pe pârât la emiterea unei dispoziții privind acordarea de măsuri reparatorii în echivalent constând în compensare cu alte bunuri sau servicii.

Față de cele ce preced, criticile formulate nu întrunesc cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanțele de fond făcând aplicarea și interpretarea corectă a prevederilor legii materiale incidente. Ca atare, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat cu consecința rămânerii irevocabile a hotărârii atacate. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul București, prin Primarul General, împotriva deciziei civile nr. 217 din 5 aprilie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă.