ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6918/2007

Deliberând, în condițiile art.

256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele:

Prin

cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, la

10

aprilie 2006, reclamanții

T.F.I., T.E.Z. și F.L.

au chemat în judecată

pe pârâtul Municipiul București, prin Primar General, pentru

ca instanța, prin hotărârea ce o va pronunța, să

dispună anularea Dispoziției nr. 5180 din

23 ianuarie 2006 emisă de

Primarul General, obligarea pârâtului la emiterea unei decizii

în care să se prevadă acordarea către reclamanți a

unor măsuri reparatorii prin echivalent

constând în alte bunuri sau

servicii oferite în echivalent.

În motivarea cererii de chemare

în judecată s-a arătat că prin notificarea nr.

303/2001 reclamanții au solicitat să li se acorde despăgubiri bănești

pentru imobilul situat în București, trecut în proprietatea statului în baza

Legii nr.

119/1948.

Prin

Dispoziția nr. 5180 din 23 ianuarie 2006 emisă de Primarul General au fost

propuse măsuri

reparatorii prin echivalent pentru terenul imposibil de restituit în natură și

dispoziția a fost

înaintată Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor de pe lângă

Cancelaria Primului Ministru.

Deși prin notificare reclamanții

au solicitat acordarea de despăgubiri bănești,

pentru că la acel moment dispozițiile legale prevedeau acordarea de

despăgubiri bănești, nu doresc să beneficieze de prevederile titlului VII din

Legea nr. 247/2005 în sensul de a

lise acordat titluri de despăgubire la

Fondul „Proprietatea" ci vor compensarea cu alte bunuri ori servicii

oferite în echivalent de deținători.

Prin

sentința civilă nr. 1265 din 5 octombrie 2006 Tribunalul București, secția a

III-a civilă, a admis acțiunea și a anulat

Dispoziția nr. 5180/2006 a Primarului municipiului București. Pârâtul a fost

obligat să emită dispoziție pentru acordarea de

măsuri reparatorii prin echivalent constând în alte bunuri sau

servicii.

Pentru a hotărî astfel, prima

instanță a reținut că susținerile reclamanților cu privire la dreptul de a opta

între măsurile reparatorii prevăzute de lege sunt corecte. Reclamanții nu pot

fi obligați să obțină satisfacerea pretențiilor privind măsurile

reparatorii pentru imobilul ce le-a fost preluat

abuziv de către stat, prin acordarea de

despăgubiri la Fondul

„Proprietatea".

Apelul

declarat de pârâta Primăria Municipiului București, prin Primar General, a

fost respins ca ne

fondat prin decizia civilă nr. 217 din 5 aprilie 2007 pronunțată de Curtea

de Apel București, secția a IV-a civilă.

În considerentele hotărârii sale

instanța de apel a arătat că, în condițiile art. 1 alin. (

2) din Legea nr. 10/2001, reclamanții și-au

exprimat acordul ca măsurile reparatorii prin

echivalent ce urmează să fie primite să constea în compensare cu alte

bunuri sau servicii,

acord manifestat

prin însăși cererea înregistrată al instanța de fond sub nr. 13065/3/2006,

având în vedere că s-a constatat imposibilitatea restituirii în natură a

imobilului, care este

afectat în totalitate de elemente de

sistematizare.

Împotriva

acestei decizii pârâtul Municipiului București, prin Primar General, a

declarat recurs critica,

motivată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., vizând

următoarele aspecte:

Conform

art. 9 alin. (2) și urm. din Legea nr. 10/2001, în cazul în care restituirea în

natură nu mai este posibilă vor

fi acordate măsuri reparatorii în echivalent ce pot consta în titluri de

valoare nominală, folosite exclusiv în procesul de privatizare sau acțiuni la

societățile comerciale tranzacționate pe piața de capital ori prin compensare

cu alte

bunuri sau servicii oferite în

echivalent de deținător, cu acordul persoanei îndreptățite.

Au fost

ignorate dispozițiile de imediată aplicare a Legii nr. 247/2005 titlul VII, ce

reglementează în mod expres regimul stabilirii și plății despăgubirilor

aferente imobilelor

preluate în

mod abuziv și care nu pot fi restituite în natură. Instanța putea să oblige

pârâtul care a emis o dispoziție prin care s-au propus măsuri reparatorii în

echivalent

pentru imobilul în litigiu, să

înainteze notificarea pe bază de proces-verbal de predare-

primire

Secretariatului Comisiei Centrale în vederea stabilirii cuantumului

despăgubirilor.

Analizând

hotărârea atacată, în limitele criticii formulate prin motivele de recurs și

în raport de dovezile administrate înaintea

instanțelor de fond, Înalta Curte a apreciat că recursul nu este întemeiat

pentru următoarele considerente:

Reclamanții au solicitat prin

notificarea nr. 303 din 21 iunie 2001 acordarea de despăgubiri bănești pentru

imobilul preluat de stat în mod abuziv.

La data la care reclamanții au

optat pentru acest tip de măsuri reparatorii în echivalent, art. 1 alin. (2)

din Legea nr. 10/2001 prevedea, cu caracter limitativ, patru categorii de

măsuri reparatorii prin echivalent: compensarea cu alte bunuri ori servicii

oferite în echivalent de deținător, cu acordul persoanei îndreptățite;

acordarea de acțiuni

la societăți

comerciale tranzacționate pe piața de capital; acordarea de titluri de valoare

nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare și acordarea de

despăgubiri bănești.

Notificarea a

fost soluționată abia la 23 ianuarie 2006, prin Dispoziția nr. 5180,

când Legea nr. 10/2001 fusese modificată în

temeiul Legii nr. 247/2005.

Conform art. 1

alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare după republicarea în

temeiul art. VII din titlul

I

al Legii nr. 10/2001, în cazurile în care restituirea

în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent.

Măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în

compensare cu alte bunuri sau servicii

oferite

în echivalent de către entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluționarea

notificării, cu acordul persoanei îndreptățite, sau despăgubiri acordate

în condițiile

prevederilor speciale privind

regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor

preluate

în mod abuziv.

Așadar, și

după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, persoana îndreptățită

poate să opteze pentru măsura reparatorie prin

echivalent constând în compensare cu alte

bunuri sau servicii oferite în

echivalent de către entitatea învestită potrivit legii cu soluționarea

notificării.

La rândul său, art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 prevede că dacă

restituirea în natură nu este posibilă, deținătorul imobilului sau, după caz,

entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării este

obligată ca, prin decizie sau, după caz, prin

dispoziție motivată, în termenul prevăzut la art. 25

alin. (1), să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau

servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale

privind regimul de stabilire și plată a

despăgubirilor

aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în situațiile în care măsura

compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de persoana

îndreptățită.

Textul nu

impune în sarcina persoanei îndreptățite obligația de opțiune între măsurile reparatorii

enunțate ci obligă entitatea învestită să acorde în compensare alte bunuri sau

servicii. Numai în situația în care măsura compensării nu este posibilă sau

aceasta nu este acceptată de persoana

îndreptățită, entitatea învestită poate să propună acordarea de despăgubiri în

condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a

despăgubirilor

aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

În speță nu s-a făcut dovada celor mai sus arătate, de natură să

justifice trimiterea notificării secretariatului Comisiei Centrale pentru

Stabilirea Despăgubirilor.

Drept urmare, instanțele de fond au procedat corect atunci când, în

temeiul art. 1

alin. (3) teza

I

din

Legea nr. 10/2001, au obligat pe pârât la emiterea unei dispoziții privind

acordarea de măsuri

reparatorii în echivalent constând în compensare cu alte bunuri sau

servicii.

Față de cele ce preced, criticile formulate nu întrunesc cerințele art.

304 pct. 9 C. proc. civ., instanțele de fond făcând aplicarea și interpretarea

corectă a prevederilor legii

materiale

incidente.

Ca atare, în temeiul art. 312 alin.

(1) C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat cu consecința rămânerii

irevocabile a hotărârii atacate.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca

nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul București, prin Primarul

General, împotriva deciziei civile nr. 217 din 5 aprilie 2007 pronunțată de

Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.