ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3026/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 616 din 28

aprilie 2006 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, a fost

admisă în parte contestația formulată de numiții P.C. și O.A., astfel cum a

fost precizată, în contradictoriu cu pârâtul municipiul București prin primar

general; a fost anulată în parte dispoziția nr. 4258 din 4 mai 2005 emisă de

pârât cu privire la stabilirea valorii echivalente a terenurilor solicitate de

reclamanți și a măsurilor reparatorii oferite acestora; s-a dispus obligarea pârâtului

să emită o nouă dispoziție în favoarea reclamanților privind propunerea

acordării de despăgubiri în condițiile Legii nr. 247/2005, ca măsuri

reparatorii pentru cele două terenuri în litigiu, de 300 mp și de 342,50 mp.

Pentru a se pronunța astfel, instanța

a reținut în esență că:

- reclamanții au calitatea de

persoane îndreptățite în sensul art. 3 din Legea nr. 10/2001, pentru cele două

terenuri abuziv expropriate;

- suprafețele de teren în litigiu nu

pot fi restituite în natură, iar contestatorii au achiesat la acest punct de

vedere, întrucât sunt ocupate în întregime de construcții noi și rețele

edilitare;

- sunt incidente în cauză

dispozițiile Titlului VII din Legea nr. 10/2001 privind procedura specială de

stabilire și acordare a despăgubirilor, de competența exclusivă a Comisiei

Centrale constituite în acest scop.

Apelul declarat de pârât împotriva

acestei sentințe, prin care s-a susținut că dispozițiile Titlului VII din Legea

nr. 247/2005 nu sunt aplicabile în speță, a fost respins ca nefondat prin

decizia civilă nr. 586 din 30 octombrie 2006 a Curții de Apel București, secția

a III-a civilă, cu o motivare similară celei a instanței de fond.

Prin recursul de față, motivat în

sensul prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pârâtul a solicitat respingerea

acțiunii arătând că dispoziția atacată, care a stabilit cuantumul

despăgubirilor, este legală.

Examinând actele și lucrările

dosarului, Înalta Curte reține că recursul este nefondat.

Instanțele au soluționat în mod

corect singura problemă de drept litigioasă din cauză, și anume incidența

prevederilor Titlului VII din Legea nr. 10/2001.

Astfel, pe parcursul soluționării

cauzei de către tribunal, la data de 22 iulie 2005, a intrat în vigoare Legea

nr. 247/2005, care în art. 16 alin. (2) al Titlului VII precizează expres că

notificările care nu au fost soluționate în sensul arătat la alin. (1) al

textului până la momentul intrării în vigoare a legii, se vor preda, însoțite

de dispozițiile/deciziile emise, conținând propunerile motivate de acordare a despăgubirilor,

Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, anume înființată în acest

scop.

Instanțele au făcut o interpretare

logică și sistematică a textului, concluzionând că dispozițiile legii noi

aplicabile în speță, întrucât dispoziția administrativă fusese atacată în

instanță, deci nu era „soluționată” în sensul arătat.

Un alt argument reținut corect de

instanțe are în vedere principiul aplicării imediate a legii noi, inclusiv în

privința raporturilor juridice în curs de desfășurare (

facta pendentia

).

În consecință, cum hotărârile

pronunțate în cauză sunt în întregime legale și temeinice, recursul va fi

respins ca nefondat conform prevederilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C.

proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de municipiul București prin Primarul General împotriva deciziei nr.

586 A din 30 octombrie 2006 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 13 aprilie 2007.