ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5023/2007
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5023/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)
Deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ.
constată că prin cererea introductivă de instanță întemeiată pe
dispozițiile Legii nr. 10/2001 și înregistrată la Tribunalul București,
secția a III-a civilă, la data de 28 februarie 2006 reclamanții P.G. și B.P. au
chemat în judecată pe pârâții municipiul București prin primarul general și
Statul român prin Ministerul Finanțelor Publice solicitând ca prin hotărârea ce
se va pronunța să le fie recunoscut dreptul de proprietate asupra terenului în
suprafață de 260 mp situat în București, prin atribuirea în natură a acestuia
sau prin atribuirea în compensație a unui teren de aceeași calitate sau a unei
despăgubiri materiale.
În motivare au arătat că terenul provine de la
autoarea lor S.N., fiind preluat abuziv de stat în anul 1981.
Deși s-au adresat cu notificare în data de 12
februarie 2002 la Primăria municipiului București, aceasta nu a emis decizie
(dispoziție).
Prin sentința civilă nr. 286 din 28 februarie 2006
Tribunalul București, secția a III-a civilă, și-a declinat competența în
favoarea Judecătoriei sector 5, reținând că obiectul pricinii este revendicarea
terenului în suprafață de 260 mp în valoare de 720.000.000 lei (rol).
Prin sentința nr. 4726 din 30 iunie 2006 Judecătoria
sector 5 și-a declinat competența în favoarea Tribunalului București fără a
constata ivit conflictul negativ de competență, calificând acțiunea ca având ca
obiect obligația de a face. Instanța a reținut în esență că sunt incidente
dispozițiile Legii nr. 10/2001, iar Înalta Curte de Casație și Justiție prin
decizia nr. IX din 20 martie 2006 a statuat că instanța căreia îi revine
competența de a soluționa cererile formulate împotriva refuzului persoanei
juridice notificate, deținătoare a imobilului, de a emite decizie sau
dispoziție motivată de restituire în natură sau acordare de despăgubiri
potrivit Legii nr. 10/2001 este secția civilă a tribunalului în raza
teritorială a căruia își are sediul persoana juridică respectivă.
Prin sentința civilă nr. 1185 din 20 septembrie 2006
Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis acțiunea și a obligat
pârâtul municipiul București prin primar general să emită o decizie motivată cu
privire la notificarea ce i-a fost adresată cu numărul 458 din 12 februarie
2002.
A luat act de renunțarea reclamantelor la judecată în
contradictoriu cu Statul român prin Ministerul Finanțelor Publice.
A obligat pârâta la plata sumei de 600 lei cheltuieli
de judecată către reclamanți.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut
în esență că nesoluționând notificarea pârâta a încălcat dispozițiile art. 23
alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Împotriva acestei sentințe municipiul București prin
primar general a declarat apel.
Se susține că termenul de 60 de zile pentru
îndeplinirea obligației unității deținătoare de a se pronunța asupra cererii de
restituire poate avea două date de referință, fie de la data depunerii
notificării, fie de la data depunerii actelor doveditoare.
Reclamanții nu au arătat care este data depunerii
ultimului înscris și nu au făcut dovada precizării dacă mai dețin alte probe,
deci obligația de a răspunde la notificare este prematură, iar termenul de 60
de zile este un termen de recomandare.
Prin decizia civilă nr. 227 A din 22 noiembrie 2006
Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins apelul și a obligat
intimatul la plata sumei de 400 lei cheltuieli de judecată către reclamanți.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut
în esență că unitatea deținătoare era obligată să soluționeze notificarea prin
evaluarea actelor depuse, iar în cazul în care ar fi apreciat că actele nu sunt
suficiente putea solicita persoanei îndreptățite completarea dosarului,
potrivit dispozițiilor art. 23 din Legea nr. 10/2001. Termenul de soluționare
curge de la data depunerii notificării, nefiind întrunite condițiile de
prorogare a acestui termen, prevăzute de H.G. nr. 498/2003.
Deși pentru nerespectarea termenului de 60 de zile nu
sunt prevăzute sancțiuni această împrejurare nu împiedică obligarea la
respectarea obligației unității deținătoare pe calea acțiunii în justiție.
Împotriva acestei decizii municipiul București prin
primar general a declarat recurs invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.
civ.
Sunt reluate criticile formulate în apel.
Astfel, se susține că nu s-a refuzat soluționarea
notificării căci notificările sunt soluționate în ordinea cronologică a
înregistrării lor.
Termenul de 60 de zile are două date de referință și
anume fie data depunerii notificării, fie data depunerii actelor doveditoare,
iar reclamanții nu au arătat care este data depunerii ultimului înscris și nu
au făcut dovada existenței vreunei precizări.
Prin întâmpinare reclamanții au solicitat respingerea
recursului.
Examinând legalitatea hotărârilor în raport de criticile formulate
Înalta Curte reține că recursul nu este întemeiat în sensul considerațiilor ce
succed.
Rațiunea adoptării Legii nr. 10/2001 este înlăturarea prejudiciilor
suferite de proprietar prin abuzurile săvârșite de stat în perioada 6 martie
1945-22 decembrie 1989.
În acest spirit cât și conform principiului de drept potrivit căruia
unde legea nu distinge nu distingem nici noi (
ubi lex non distinguit, nec
nos distinguere debemus
) dispozițiile neclare trebuie interpretate în
favoarea persoanei îndreptățite, iar caracterul termenului de 60 de zile
prevăzut în art. 23 din Legea nr. 10/2001 este evident imperativ și nu de
recomandare.
Pârâtul nu și-a îndeplinit o obligație legală de a face, nu a emis
decizie (dispoziție) prin raportare la nici unul din termenele invocate și
nimeni nu se poate prevala de o astfel de încălcare a reglementărilor. In
același timp, nu se poate reține culpa reclamanților în sensul invocat că nu au
făcut dovada vreunei precizări.
De la data depunerii notificării, care este 12 februarie 2002 până la
data introducerii acțiunii și ,de altfel nici până în prezent pârâtul nu a
răspuns la notificare încât nu poate fi primită apărarea sa potrivit căreia
notificările sunt soluționate în ordinea cronologică a înregistrării lor.
În consecință, cum decizia este legală recursul va fi respins ca nefondat
conform prevederilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.
Potrivit dispozițiilor art. 274 C. proc. civ. „Partea care cade în
pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de
judecată".
Cum recurentul a căzut în pretenții prin respingerea recursului, iar
cheltuielile de judecată au fost dovedite, urmează a fi obligat la 400 lei
cheltuieli de judecată către intimații-reclamanți P.G. și B.P.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul municipiul București
prin primarul general împotriva deciziei nr. 227 A din 22 noiembrie 2006 a
Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale.
Obligă recurentul la 400 lei cheltuieli de judecată către
intimații-reclamanți P.G. și B.P.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 iunie 2007.