ÎCCJ, decizie (scj.ro #84193)

Audierea martorilor acuzării. Dreptul la un proces echitabil Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Judecata în primă instanță Indice alfabetic: Drept procesual penal - audierea martorilor acuzării - dreptul la un proces echitabil C. proc. pen., art. 327 Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, art. 6 paragraf 3 lit. d) 1. Potrivit dispozițiilor art. 6 paragraf 3 lit. d) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil, orice acuzat are dreptul, între altele, să întrebe sau să solicite audierea martorilor acuzării.

În raport cu aceste dispoziții, dacă martorii acuzării au fost audiați numai în cursul urmăririi penale, în lipsa inculpatului, iar în cursul judecății acești martori nu au fost audiați, instanța neepuizând mijloacele legale pentru aducerea lor spre a fi audiați în prezența inculpatului, nu sunt respectate exigențele dreptului la un proces echitabil, prevăzute în art. 6 paragraf 3 lit. d) din Convenție. 2. Prevederile art. 327 alin. (3) C. proc. pen. - conform cărora, dacă ascultarea vreunuia dintre martori nu mai este posibilă, instanța dispune citirea depoziției date de acesta în cursul urmăririi penale și va ține seama de ea la judecarea cauzei - sunt aplicabile, în lumina dispozițiilor art. 6 paragraf 3 lit. d) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, numai în cazul în care, în ciuda eforturilor rezonabile ale instanței, martorii nu pot fi aduși în fața acesteia pentru a fi audiați.

I.C.C.J., secția penală, decizia nr. 5023 din 26 octombrie 2007 Prin sentința penală nr. 413 din 22 noiembrie 2006 a Tribunalului Hunedoara inculpatul R.I. a fost condamnat la 15 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută în art. 174 raportat la art. 175 alin. (1) lit. c) și d) C. pen. și 8 ani interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. Prima instanță a reținut că inculpatul a fost căsătorit cu victima R.D. din anul 1973 și, în ultimii ani, între soți au apărut neînțelegeri frecvente care degenerau în agresiuni pe fondul obiceiului celor doi de a consuma băuturi alcoolice. În luna august 2005, soții R. se ocupau cu păstorirea oilor unor localnici în zona S., locuind într-o cabană silvică abandonată, zonă frecventată și de alți păstori, precum și de muncitori forestieri, între care martorul F.D.

În hotărârea primei instanțe se motivează că persoanele din anturajul soților R. se familiarizaseră cu comportamentul acestora, caracterizat de consumul frecvent de alcool urmat de agresiuni ale inculpatului asupra victimei R.D. Instanța a reținut că, în dimineața zilei de 14 septembrie 2005, inculpatul i-a invitat pe martorii F.M., S.G., F.D., N.E. și alți muncitori forestieri să consume băuturi alcoolice, după care, ajungând în stare de ebrietate, inculpatul le-a cerut să plece. Inculpatul a continuat să consume, împreună cu soția, băuturi alcoolice până în jurul orei 14,45, când au fost vizitați de martorii B.R. și B.V. Instanța a mai reținut că cei doi martori au observat că inculpatul și victima se aflau într-o avansată stare de ebrietate și că în acest timp la cabană au sosit martorii S.G., N.E.

și S.I. care, de asemenea, au văzut că soții R. erau în stare de ebrietate și că inculpatul îi cererea „nervos” soției să-i gătească, cerându-le martorilor să se îndepărteze de cabană sub amenințarea unei securi. În continuare, instanța motivează că inculpatul și-a agresat soția cu o coadă de topor găsită la fața locului și că a doborât-o la podea, după care s-a urcat cu picioarele pe ea producându-i leziuni în urma cărora aceasta a decedat. Ulterior, pentru a disimula uciderea soției, inculpatul a stropit-o cu motorină și i-a dat foc. Când martorul F.D. a urcat în cabană, a simțit mirosul de fum și s-a deplasat în camera soților R., unde a găsit cadavrul victimei R.D., în flăcări. În momentul în care inculpatul a sesizat prezența martorului s-a ascuns, iar după ce martorul a părăsit cabana, inculpatul a prins victima de picioare și a tras-o afară din cameră, simulând că încearcă să o resusciteze.

Prima instanță a reținut că inculpatul a negat constant că și-ar fi ucis soția, susținând că aceasta singură și-a dat foc și a motivat că apărarea inculpatului este nesinceră, combătută de declarațiile martorilor prezenți la fața locului și de actul medico-legal din care rezultă că moartea victimei a fost violentă și s-a datorat asfixiei mecanice prin comprimarea corpului pe un plan dur cu obstrucționarea orificiilor buco-nazale, urmată de incendierea ei cu lichid inflamabil.

Motivarea instanței relevă constatările raportului medico-legal, referitoare la leziunile găsite de medicul legist pe corpul victimei la nivelul capului, a coapsei și trunchiului și extrage mecanismul producerii morții acesteia din datele raportului medico-legal, care a concluzionat că leziunile faciale s-au produs prin comprimarea capului victimei pe un plan dur, leziunile craniene și la nivelul fesei și coapsei s-au produs prin lovire activă cu corpuri contondente, iar cele de la nivelul trunchiului, prin comprimarea corpului victimei între două planuri dure. Instanța a mai relevat concluzia din raportul medico-legal, potrivit căreia leziunile combustionale s-au produs după moarte și a enumerat mijloacele de probă care au fost avute în vedere la stabilirea situației de fapt, între acestea fiind și declarațiile martorilor F.D., S.I., S.G., B.V., B.R., F.M., N.E., M.N.

și B.I. Prin decizia penală nr. 83/A din 5 iunie 2007, Curtea de Apel Alba Iulia a admis apelul procurorului, a desființat în parte sentința atacată și a majorat pedeapsa principală aplicată inculpatului la 18 ani închisoare. Împotriva deciziei a declarat recurs inculpatul, care, în motivele de recurs, a susținut că hotărârile pronunțate sunt supuse casării, întrucât martorii care au făcut depoziții considerate esențiale de instanțe au fost audiați numai la urmărirea penală, prin aceasta procedându-se contrar dispozițiilor art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și practicii Curții Europene a Drepturilor Omului. În acest sens, inculpatul consideră că martorii S.I., S.G.

și N.E. trebuiau audiați și la instanță, pentru a-i da posibilitatea să le pună întrebări. Recursul este fondat. Potrivit art. 6 paragraf 3 lit. d) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitor la dreptul la un proces echitabil, orice acuzat are, în special, dreptul să întrebe sau să solicite audierea martorilor acuzării și să obțină citarea și audierea martorilor apărării în aceleași condiții ca și martorii acuzării. Din examinarea dispozițiilor citate ale Convenției - la care România este parte, astfel că, potrivit art. 11 și art. 20 din Constituție, aceste dispoziții fac parte din dreptul intern - rezultă că încă înainte de a stabili temeinicia demersului de tragere la răspundere a unei persoane trimise în judecată („acuzat”) aceasta are dreptul fundamental la un proces echitabil.

Or, în înțelesul unui proces echitabil intră, așa cum reglementează art. 6 paragraf 3 lit. d) din Convenție și cum relevă practica Curții Europene a Drepturilor Omului, asigurarea dreptului inculpatului trimis în judecată și aflat în fața instanței de a pretinde ascultarea martorilor în prezența lui, cu posibilitatea de a le pune întrebări. Chiar dacă în dreptul procesual penal român situația prevăzută în art. 6 paragraf 3 lit. d) din Convenție nu are o consacrare expresă, cerința realizării condiției este obligatorie sub sancțiunea nulității și, deci, a casării hotărârii pronunțate cu încălcarea acestei exigențe. Cazul de casare ar putea fi subsumat situațiilor reglementate în art. 385 9 alin. (1) pct. 10 C. proc.

pen. Inculpatul din cauză a invocat că martorii S.I., S.G. și N.E. nu au fost audiați la instanță pentru a-i da posibilitatea să beneficieze de prevederile art. 6 paragraf 3 lit. d) din Convenție, referitoare la dreptul la un proces echitabil. Din examinarea dosarului cauzei rezultă că, într-adevăr, martorii menționați nu au fost audiați decât la urmărirea penală, în absența inculpatului. Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că, în raport cu prevederile Convenției, dispozițiile art. 327 alin. (3) C. proc. pen. referitoare la citirea în instanță a depozițiilor date în cursul urmăririi penale sunt aplicabile numai în situația în care, în ciuda unor eforturi rezonabile ale instanței, martorii nu pot fi aduși spre audiere.

Or, în cauză, nu există dovada că instanța a epuizat mijloacele pentru aducerea martorilor spre a fi audiați în prezența inculpatului, conform exigențelor prevederilor art. 6 paragraf 3 lit. d) din Convenție. Prin urmare, există îndoială că inculpatul s-a bucurat de un proces echitabil relativ la cerințele Convenției, astfel că în cauză sunt aplicabile dispozițiile cazului de casare prevăzut în art. 385 9 alin. (1) pct. 10 C. proc. pen. și art. 385 15 pct. 2 lit. c) din același cod. În consecință, recursul a fost admis, decizia penală atacată și sentința penală nr. 413 din 22 noiembrie 2006 au fost casate și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Hunedoara.