ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9712/2009

Deliberând asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 6 martie 2008 reclamanții C.A.A., V.R.L., G.C.B. și P.I.M. au chemat în judecată pe pârâta Primăria municipiului București prin Primarul General, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să anuleze dispoziția nr. 9532 din 13 februarie 2008 emisă de pârâtă, prin care li s-a respins notificarea privind restituirea în natură a apartamentelor vândute în baza Legii nr. 112/1995 din imobilul situat în București, sector 2 și să dispună restituirea în natură a celor două apartamente.

Prin sentința civilă nr. 1614 din 11 noiembrie 3008 Tribunalul București, secția a III-a civilă, a respins acțiunea ca nefondată, pentru următoarele considerente: Prin dispoziția contestată a fost respinsă notificarea reclamanților privind restituirea în natură a apartamentelor vândute în baza Legii nr. 112/1995 din imobilul în litigiu și, totodată, s-a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru acestea. Potrivit art. 18 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001 modificată, măsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent în cazul în care imobilul a fost înstrăinat cu respectarea dispozițiilor legale. Potrivit art. 20 alin. (1) din aceeași lege, în cazul în care imobilul a fost vândut cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, persoana îndreptățită are dreptul la măsuri reparatorii în echivalent pentru valoarea de piață corespunzătoare a întregului imobil - teren și construcții - stabilită potrivit standardelor internaționale de evaluare.

Dacă persoanele îndreptățite au primit despăgubiri potrivit Legii nr. 112/1995, ele au dreptul la diferența dintre valoarea încasată, actualizată cu indicele de inflație și valoarea corespunzătoare a întregului imobil. În raport de temeiul juridic al acțiunii și de prevederile legale anterior menționate, nu era posibilă restituirea în natură a apartamentelor înstrăinate. Prin decizia civilă nr. 201 din 16 martie 2009, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței. Pentru a decide astfel, curtea de apel a reținut că prima instanță a aplicat în mod corect dispozițiile art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001, care nu permit restituirea în natură a imobilelor înstrăinate cu respectarea dispozițiilor legale.

De asemenea, a reținut că reclamanții dețin un bun în sensul art. 1 din primul Protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și, totodată, trebuie să li se asigure accesul la justiție pentru realizarea acestui drept în conformitate cu art. 6 din Convenție. Pentru realizarea drepturilor lor de proprietate, reclamanți au înțeles să urmeze procedura reglementată de Legea nr. 10/2001, care se află actualmente în faza judiciară, ceea ce nu poate conduce la concluzia că li s-ar fi încălcat accesul la justiție. În această procedură nu se poate realiza o comparare a titlului reclamanților cu acela al cumpărătorilor apartamentelor în litigiu, aceștia din urmă nefiind părți în prezenta procedură, situație în care instanța nu poate examina titlul lor, cu eventuala consecință a lipsirii cumpărătorilor de bunul dobândit în temeiul unui contract.

Procedând astfel, curtea ar nesocoti dreptul la apărare al cumpărătorilor, încălcând art. 6 din C.E.D.O. Împotriva deciziei au declarat recurs reclamanții, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., dar fără a structura și dezvolta separat cele două motive de recurs invocate. În motivarea cererii, recurenții arată că preluarea imobilului din București, s-a făcut în baza Decretului nr. 92/1950 în mod abuziv, cu încălcarea prevederilor art. 480 și art. 481 C. civ. și art. 8 din Constituția României din 1948. În atare situație, proprietarii de drept au fost lipsiți doar de folosința bunului, nu și de proprietatea acestuia, situație confirmată de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

În atare situație, reclamantul nu putea să înstrăineze în mod legal aceste apartamente, ele neaflându-se în proprietatea sa. Prin urmare, vânzând lucrul altuia, înstrăinarea efectuată de stat în temeiul Legii nr. 112/1995 trebuie considerată nulă. Prevederile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, ar fi aplicabile doar dacă vânzarea s-ar fi făcut în mod legal. Având în vedere și practica judiciară a Curții Europene a Drepturilor Omului, refuzul restituirii în natură a apartamentelor înstrăinate echivalează practic cu o a doua naționalizare. Recurenții solicită admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei, admiterea apelului și pe fond admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată. Intimata deși legal citată, nu a depus la dosar întâmpinare.

Recursul astfel cum a fost dezvoltat se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pct. 8 al art. 304 fiind numai formal indicat. Recursul este, însă, nefondat și va fi respins pentru următoarele considerente: La situația de fapt reținută, curtea de apel a aplicat în mod corect atât prevederile dreptului intern, cât și pe cele ale Convenției Europene a Drepturilor Omului. Astfel, s-a reținut ca situație de fapt, necontestată de reclamanți, că din imobilul situat în sector 2 București, care a aparținut autoarei reclamanților, V.S. și care a fost preluat de stat în baza Decretului nr. 92/1950, au fost vândute către chiriașii cumpărători două apartamente, încheindu-se în acest sens contractele de vânzare-cumpărare nr. 965/1996 și nr. 208/1996.

În atare situație, indiferent de calificarea preluării abuzive de către stat a imobilului ca fiind cu titlu sau fără titlu, după distincțiile făcute de art. 1 și art. 2 din Legea nr. 10/2001, dispozițiile legii speciale de reparație, la care au apelat reclamanții, nu permit restituirea în natură a unităților locative înstrăinate în mod legal. În acest sens, sunt dispozițiile art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001, care au fost corect identificate și aplicate de instanțele anterioare. În ceea ce privește nevalabilitatea contractelor de vânzare-cumpărare pentru invocarea și verificarea acesteia, Legea nr. 10/2001 a prevăzut posibilitatea intentării în justiție a unei atare acțiuni, stabilind și un termen special de prescripție, prin dispozițiile art. 50 din actul normativ menționat.

Câtă vreme reclamanții nu au făcut dovada că au intentat o astfel de acțiune și că s-a constatat nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în baza Legii nr. 112/1995, susținerea lor în sensul că respectivele contacte sunt nule nu poate fi primită, cu atât mai mult cu cât a fost făcută pentru prima dată în instanța de recurs. Chiar dacă cererea ar fi fost formulată în fața primei instanțe, constatarea unei atare nulități nici nu s-ar putea face în actualul cadru procesual, din care cumpărătorii – părți în contractele a căror nulitate se invocă, lipsesc cu desăvârșire.

Acesta a fost considerentul pentru care și curtea de apel a sesizat în mod corect că nu poate proceda la o comparare a titlului de proprietate al reclamanților - constând în titlul de proprietate al autoarei lor coroborat cu caracterul abuziv al preluării imobilului de către stat - cu cel al actualilor deținători ai apartamentelor, constând în contractele de vânzare-cumpărare încheiate de aceștia cu statul. O astfel de analiză și eventuala consecință a declarării nulității contractelor și a restituirii în natură a apartamentelor ce fac obiectul acestora, în lipsa cumpărătorilor, i-ar lipsi pe aceștia din urmă de toate garanțiile unui proces echitabil, în sensul art. 6 din C.E.D.O. Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că în mod legal reclamanților li s-a recunoscut vocația la măsuri reparatorii prin echivalent pentru apartamentele înstrăinate către chiriași și ale căror contracte nu au fost declarate nule.

În baza art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va menține decizia și va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții C.A.A., V.R.L., G.C.B. și P.I.M. împotriva deciziei nr. 201 din 16 martie 2009 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 27 noiembrie 2009.