ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5505/2009

Asupra recursului civil de față,

constată următoarele:

Prin dispoziția nr.

9520 din 13 februarie 2008, Primarul General al Municipiului București

a respins notificarea prin care G.A.A. a

cerut restituirea în natură a două apartamente situate în imobilul din București,

justificat de faptul că au fost înstrăinate către chiriași în procedura prevăzută

de Legea nr. 112/1995 (art. 1).

Prin aceiași

dispoziție a propus să se acordare notificatoarei măsuri reparatorii prin

echivalent pentru cele două apartamente (art. 2).

Prin cererea înregistrată la data de 18 martie 2008, reclamanta G.M.A.

a cerut anularea dispoziției și obligarea pârâtei Primăria Municipiului

București să emită dispoziție de restituire în natură a celor două apartamente,

susținând că acestea au fost preluate în mod abuziv de stat din patrimoniul

autoarei sale și, ca atare, au fost înstrăinate către terțe persoane de un

neproprietar, caz în care, actele de înstrăinare sunt lovite de nulitate

absolută.

Reclamanta a

invocat ca temei juridic dispozițiile art. 24 pct. 3

1

din Legea nr.

10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005.

Prin sentința

civilă nr. 925 din 28 mai 2008, Tribunalul București

a respins contestația.

În motivarea

sentinței s-a reținut că dispoziția contestată a fost emisă în conformitate cu

dispozițiile art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora, pentru

imobilele înstrăinate de stat cu respectarea dispozițiilor legale, măsurile

reparatorii se stabilesc numai în echivalent, caz în care, contestația dedusă

judecății, în condițiile art 26 alin. (3) din lege, nu este întemeiată.

Pentru a

hotărî astfel, instanța a constatat că reclamanta nu a contestat valabilitatea

celor contracte de vânzare cumpărare, nr. 3829/1997 și nr. 4304/1997,

posibilitate recunoscută de dispozițiile art. 45 din lege, caz în care se

prezumă că au fost încheiate cu respectarea condițiilor impuse de Legea nr.

112/1995.

Prin decizia

civilă nr. 889 din 26 noiembrie 2008, Curte de Apel București

a respins apelul declarat de reclamantă ca

nefondat, pentru aceleași considerente reținute și de prima instanță.

Instanța de

apel a reținut și că acordarea de despăgubiri prin echivalent foștilor

proprietari, care au fost deposedați de stat în mod abuziv, pentru imobilele

imposibil de restituit în natură, respectă dispozițiile art. 1 din Protocolul

nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și este în

concordanță cu jurisprudența Curții europene a Drepturilor Omului, care nu

impun stabilirea prin legea internă a unei anumite modalități de despăgubire a

persoanelor prejudiciate.

Împotriva

acestei decizii a declarat recurs reclamanta, invocând incidența motivelor

prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

În motivarea

recursului reclamanta reiterează aspectele de fapt ale cauzei (istoricul) și

susține că atâta timp cât imobilul în care sunt situate cele două apartamente a

fost preluat de stat în mod abuziv, prin Decretul nr. 326/1949, fără o dreaptă

despăgubire, conform art. 480-481 C. civ., statul a avut doar folosința nu și

proprietatea acestuia, caz în care nu îl putea înstrăina către terțe persoane

în mod valabil.

Pentru aceste

considerente, recurenta apreciază că instanțele de fond au interpretat greșit

actul dedus judecății, în sensul art. 304 pct. 8 C. proc. civ. și au aplicat

greșit legea, în sensul art. 304 pct. 9 din același cod, motiv pentru care

solicită modificarea hotărârilor și, pe fond, admiterea cererii.

Analizând recursul, Înalta Curte constată că nu poate fi primit pentru

următoarele

considerente:

În drept,

potrivit art. 304 C. proc. civ. se poate cere

modificarea unor hotărâri când instanța, interpretând greșit actul juridic

dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic

al acestuia (pct. 8) sau când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal

ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii (pct. 9).

Din

dezvoltarea motivelor de recurs se constată că recurenta nu invocă niciun

argument cu privire la incidența în cauză a motivului de recurs prevăzut de art.

304 pct. 8 C. proc. civ.

Totodată, din

verificarea lucrărilor dosarului se constată că reclamanta a învestit

instanțele de fond cu judecata unei contestații, formulată în temeiul art. 24

alin. (3

1

) din Legea nr. 10/2001 (astfel cum acest articol a fost modificat

prin Legea nr. 247/2005, devenit art. 26 alin. (3), după republicarea legii),

împotriva dispoziției nr. 9520 din 13 februarie 2008 emisă Primarul General al

Municipiului București, cadru procesual în limita căruia s-a desfășurat

judecata.

Așa fiind, cum

instanțele de fond s-au pronunțat cu privire la actul juridic pe care

reclamanta 1-a dedus judecății, fără a-i schimba natura ori înțelesul, Înalta

Curte urmează a constata că se dovedește a fi străină lucrărilor dosarului

critica plivind interpretarea greșită a actului dedus judecății.

Totodată, se

constată a nu fi fondată nici critica privind aplicarea greșită a dispozițiilor

Legii nr. 10/2001.

În fapt, așa

cum rezultă din lucrările dosarului, cele două apartamente în litigiu, a căror

retrocedare în natură a solicitat-o reclamanta, au fost înstrăinate de stat

anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, anume la data de 30 iunie

1997 și la data de 17 octombrie 1997.

Pentru astfel

de situații, prin dispozițiile Legii nr. 10/2001, act normativ care a intrat în

vigoare la data de 14 februarie 2001, s-a statuat că persoanelor îndreptățite

urmează a li se acorda măsuri reparatorii prin echivalent [art. 18 lit. d)], cu

excepția cazului în care, la cererea persoanei îndreptățite, se constată că

actele de înstrăinare ar fi fost întocmite cu nerespectarea dispozițiilor

legale, instituindu-se posibilitatea contestării unor astfel de acte prin

dispozițiile art. 46 din lege, caz în care se putea dispune restituirea în

natură a unor astfel de imobile.

În speța

supusă analizei, reclamanta nu a contestat, în condițiile prevăzute de

dispozițiile legale menționate, valabilitatea actelor de înstrăinare, cele două

apartamente intrând, după expirarea interdicțiilor legale de înstrăinare, în

circuitul civil.

Ca atare, în

mod just instanțele de fond au reținut că retrocedarea în natură a celor două

apartamente nu mai era posibilă și au constatat că, în mod legal, pârâta, prin

dispoziția contestată, a propus să se acorde reclamantei de măsuri reparatorii

prin echivalent, în scopul acoperirii prejudiciului suferit.

Așa fiind,

pentru considerentele arătate, Înalta Curte urmează a constata că recursul

dedus judecății se dovedește a fi nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamanta G.M.V. împotriva deciziei nr. 889 din

26 noiembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a V-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 mai 2009.