ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4023/2010

A supra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1090 din 19 iunie 2008 a Tribunalului București s-a respins contestația formulată de contestatorii S.E.A. și ca tardiv formulată contestația formulată de contestatorii- intervenienți S.G., S.P.M.D. și I.B.A. și cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienții S.G., S.P.M.D., I.B.A. De asemenea s-a respins cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientul D.E., având ca obiect contestație împotriva Dispozițiilor nr.8184/2007 și 8185/2007.

Pentru a pronunța această hotărâre, au fost reținute următoarele considerente: Prin dispoziția nr. 8184 din 28 mai 2007 emisă de Primarul General al Municipiului București s-a reținut imposibilitatea restituirii in natură deoarece cele 8 apartamente au fost vândute în temeiul Legii nr. 112/1995 astfel încât s-a dispus restituirea în natură a imobilului situat în București, sector 6, compus din construcție, cu excepția apartamentelor vândute în baza Legii nr. 112/1995, respectiv, apartamentul de la parter vândut conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 1091/1997, apartamentul de la parter, corp B, vândut conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 675/1996, apartamentul de la etajul 1 vândut conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 1114/1997, apartamentul de la etajul 1 vândut conform contractului de vânzare- cumpărare nr. 1076/1997, apartamentul p+1 vândut conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 1201/1997, apartamentul de la parter vândut conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 1382/1999, apartamentul de la etajul 1 vândut conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 1380/1999 și apartamentul de la parter vândut conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 1450/2000, împreună cu cote aferente de teren în suprafață totală de 502,05 mp;

a fost de asemenea restituit în natură terenul în suprafață de 317,95 mp (art. 1). Prin dispoziția nr. 8185 din 28 mai 2007 emisă de Primarul General al Municipiului București s-a reținut imposibilitatea restituirii în natură a celor 8 apartamente au fost vândute în temeiul Legii nr. 112/1995, astfel încât s-a dispus respingerea notificării privind restituirea în natură a celor 8 apartamente vândute în baza Legii nr. 112/1995 (art. 1), propunându-se acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru acestea (art. 2). Î mpotriva acestor dispoziții s-a formulat prezenta contestație, contestatorii solicitând să se constate în principal că au dreptul la restituirea în natură a apartamentelor ce au fost vândute în baza Legii nr. 112/1995.

Analizând legalitatea și temeinicia dispozițiilor contestate în cauză, prin prisma actelor care au fost avute în vedere la emiterea acesteia, precum și a celor administrate în fața instanței, tribunalul a constatat că, potrivit art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001 republicată, prin excepție de la regula restituirii în natură, consacrată prin art. 1 alin. (2) din lege și art. 1 lit. a) din Cap. 1 al H.G. nr. 250/2007 de aprobare a Normelor Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, măsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent atunci când imobilul notificat a fost înstrăinat cu respectarea dispozițiilor legale. Legiuitorul a intenționat prin această reglementare să asigure respectarea principiului stabilității raporturilor de proprietate [art. 1 lit. c) din Cap. 1 al H.G.

nr. 250/2007 - „Principii de soluționare a notificărilor"] și conservarea situației juridice a imobilelor înstrăinate legal. Prin contestația de față contestatorii nu au susținut și nu au dovedit că ar fi exercitat, potrivit art. 45 alin. (2) și (4) din Legea nr. 10/2001, acțiune în justiție având ca obiect anularea/constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare nr. 1091/1997, nr. 675/1996, nr. 1114/1997, nr. 1076/1997, nr. 1201/1997, nr. 1382/1999, nr. 1380/1999 și nr. 1450/2000 încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995.

Or, atâta timp cât aceste acte de vânzare-cumpărare nu au făcut obiectul unei contestații judiciare, în termenul reglementat de legiuitor pentru contestarea lor, se prezumă că ele au fost încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, deoarece în sistemul nostru de drept nu există nulități de drept, care operează direct în temeiul legii, ci încălcarea dispozițiilor legale edictate pentru încheierea valabilă a unui act juridic trebuie să fie constatată prin hotărâre judecătorească, fiind deci necesară intervenția instanței de judecată care să constate existența cauzei de nulitate. In consecință, instanța a constatat că in mod corect entitatea investită cu soluționarea notificărilor a reținut la art. 1 al Dispozițiilor contestate imposibilitatea restituirii în natură, față de incidența art .l8 lit. c) din lege.

Fiind în ipoteza - expres reglementată de lege - de excepție de la regula restituirii în natură, ca urmare a faptului că, atâta timp cât contractele de vânzare-cumpărare încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995 nu a fost anulată/constatată nulitatea prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, ele sunt presupuse că au fost încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, în temeiul art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 republicată instanța va respinge contestația formulată împotriva Dispozițiilor nr. 8184 din 28 mai 2007 și nr. 8185 din 28 mai 2007 privind restituirea în natură a apartamentelor vândute în temeiul Legii nr. 112/1995, ca nefondată. Asupra cererii de intervenție în interes propriu formulate de intervenienții S.G., S.P.M.D, I.B.A.

și D.E., instanța constată că prin intervenția formulată se solicită anularea Dispozițiilor nr. 8184 din 28 mai 2007 și nr. 8185 din 28 mai 2007 emise de intimat, cu consecința restituirii în natură a apartamentelor vândute în temeiul Legii nr. 112/1995.

Având ca obiect contestația împotriva Dispozițiilor emise de Primăria Municipiului București, sunt aplicabile dispozițiile art. 26 alin. (3) din Lega nr. 10/2001, potrivit cărora „Decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingerea notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare". La solicitarea instanței, Primăria Municipiului București, Direcția Juridic, Contencios, Legislație a comunicat la dosar dovezile de comunicare a Dispozițiilor nr. 8184/2007 și nr. 8185/2007 către intervenienții S.G., S.P.M.D.

și I.B.A., din care rezultă că aceștia au primit la data de 29 noiembrie 2007, sub semnătură, Dispozițiile menționate mai sus. Î ntrucât de la data primirii celor două Dispoziții contestate prin intermediul cererii de intervenție în interes propriu - 29 noiembrie 2007 și data sesizării instanței - 27 martie 2008 au trecut mai mult de 30 de zile, instanța va admite excepția pusă în discuția părților la termenul din data de 19 iunie 2008 și va respinge contestația formulată de intervenienții S.G., S.P.M.D. și I.B.A. împotriva Dispozițiilor nr. 8184/2007 și nr. 8185/2007, ca tardiv formulată și, în consecință, va respinge cererea de intervenție în interes propriu. Având în vedere faptul că la dosar nu a fost depusă dovada de comunicare a Dispozițiilor contestate către intervenientul D.E.

, instanța va respinge excepția de tardivitate a contestației formulată de intervenient, ca nefondată. Contestatorii și intervenienții au investit instanța cu o contestație împotriva dispozițiilor emise în aplicarea Legii nr. 10/2001, de Primarul Municipiului București. Prin dispozițiile nr. 8145 și nr. 8185/2007, intimatul municipiul București, prin Primarul General a răspuns notificărilor formulate în baza Legii nr. 10/2001 de către contestatorii S.E.A. și B.T.S. Organul administrativ a dispus restituirea în natură a părții din imobilul situat în București, sectorul 6, care nu a fost înstrăinată, iar pentru cele opt apartamente din imobil s-a respins cererea de restituire în natură, acordându-se măsuri reparatorii în echivalent.

Tribunalul a făcut o corectă aplicațiune a dispozițiilor art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora măsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent dacă imobilul a fost înstrăinat cu respectarea dispozițiilor legale. In speță, cele opt apartamente de care fac vorbire contestatorii, au fost înstrăinate în baza dispozițiilor Legii nr. 112/1995, contractele aflându-se la filele 39-94 din dosarul instanței de apel. Deși atât în cuprinsul cererii introductive de instanță, cât și în apel a fost contestată legalitatea încheierii contractelor de vânzare-cumpărare către chiriașii din imobil, nu s-a indicat nici un motiv de nevalabilitate al acestora și nici nu s-a făcut dovada intentării unor acțiuni în justiție în baza dispozițiilor art. 45 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Legea nr. 10/2001 privește regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 06 martie 1945-22. decembrie 1989 și reglementează persoanele îndreptățite să primească măsuri reparatorii, imobilele preluate abuziv, procedura de restituire, modalitatea în care se stabilesc măsurile reparatorii în natură sau în echivalent și termenele în care pot fi atacate actele juridice de înstrăinare. Atâta timp cât litigiul dedus judecății intră sub incidența Legii nr. 10/2001, regimul juridic al actelor atacate în fața instanței se supun acestei reglementări. Astfel, chiar din cuprinsul cererii de apel rezultă că apelanții nu au formulat acțiune în constatarea nulității în termenul de un an prevăzut de art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, așa încât, nu mai pot contesta, în mod direct, valabilitatea contractelor încheiate în baza Legii nr. 112/1995, pe calea contestației împotriva dispozițiilor emise de Primăria Municipiului București.

Trebuie menționat faptul că, în esență, motivele de apel se axează pe negalitatea încheierii contractelor de vânzare-cumpărare pentru cele opt apartamente ce nu au fost restituite în natură contestatorilor S.E.A. și B.T.S., apartamente pentru care, însă, s-a constatat dreptul la acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, în conformitate cu dispozițiile art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001. In cadrul procesual stabilit de către contestatori în contextul Legii 10/2001, instanța poate aprecia numai asupra legalității dispozițiilor contestate, care sunt în conformitate cu legislația aplicabilă în materia restituirii imobilelor preluate abuziv.

In cauză, nu există temei pentru înlăturarea dispozițiilor legii speciale de restituire, în ceea ce privește cele opt apartamente vândute chiriașilor, atâta timp cât nu s-a invocat niciun motiv de nevalabilitate a contractelor de vânzare-cumpărare și nici nu s-a făcut dovada contestării acestora în instanță, în raport de dispozițiile Legii nr. 10/2001. Î mpotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții S.E.A. , B.T.S. și intervenienții D.E. , I.B.A., S.G. și S.P.M.D., solicitând modificarea ei în sensul admiterii apelului astfel cum a fost formulat. Criticile aduse hotărârii instanței de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte: Instanțele au făcut o greșită interpretare și aplicare a legii, când au apreciat că cele 8 contracte de vânzare-cumpărare încheiate de chiriași au fost încheiate cu respectarea legii.

Or, susțin recurenții, măsura respingerii notificării și refuzul restituirii în natură a apartamentelor este nulă în totalitate, iar atacarea dispozițiilor în instanță a fost determinată de faptul că nu s-a făcut dovada că aceste apartamente au fost vândute cu respectarea legii. Nulitatea absolută a acestor contracte, susțin recurenții, este dovedită pe deplin și în condițiile în care cererea formulată în temeiul Legii nr. 112/1995 (nr. 1374/1996) pentru retrocedarea imobilului, nu a fost soluționată. Recurenții mai critică hotărârea instanței de apel și prin prisma nemotivării și a consemnării unor situații contrare actelor de la dosar, fiind astfel incidente dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc.

civ. Un al treilea aspect criticat de recurenți vizează greșita interpretare a faptului că nu ar fi promovat acțiuni pentru anularea contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de chiriași. Neatacarea în justiție a actelor de înstrăinare se datorează faptului că nu au cunoscut existența lor, motiv pentru care prescripția dreptului la acțiune nu le poate fi opusă. Din această perspectivă, recurenții susțin că dreptul lor la acțiune privind contestarea acestor contracte s-a născut la data emiterii Dispoziției nr. 8184/2007, dată când ele au fost considerate de Primărie ca fiind valabile. Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs, a dispozițiilor art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., Înalta Curte reține că recursul este nefondat.

Cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienții S.G., S.P.M.D., I.B.A. și D.E., având ca obiect anularea Dispozițiilor nr. 8184 din 28 mai 2007 și nr. 8185 din 28 mai 2007, raportat la data comunicării acestor dispoziții, 28 noiembrie 2007 și dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, este într-adevăr tardivă, cum de altfel au reținut atât instanța de fond cât și cea de apel. Dispozițiile sus evocate puteau fi atacate în termen de 30 de zile de la data comunicării lor, or intervenienții le-au atacat doar la 27 martie 2008, fiind astfel incidență excepția dirimantă și absolută a tardivității ei. Din perspectiva incidenței acestei excepții peremtorii recursul intervenienților sus menționați urmează a fi respins.

In ce privește recursul reclamanților S.E.A., B.T.S., sunt de reținut următoarele: Obiectul acțiunii introductive îl vizează anularea Dispozițiilor nr. 8184 și 8185 emise la 28 mai 2007 și obligarea primitorului Municipiul București prin Primarul General la restituirea în deplină proprietate și posesie a apartamentelor vândute ilegal chiriașilor. Or, prin prisma principiului disponibilității, a limitelor învestirii instanței, în mod legal s-a reținut că în condițiile în care nu s-a făcut dovada că ar fi solicitat în condițiile și în termenul prevăzut de dispozițiile art. 45 alin. (2) și (4) din Legea nr. 10/2001, o acțiune în anularea contractelor de vânzare-cumpărare (nr. 1091/1997, 675/1996, 1114/1997, nr. 1076/1997 nr. 1201/1997, nr. 1382/1999, nr. 1080/1999 și nr. 1450/2000) sunt operante dispozițiile art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001.

Nefăcându-se dovada anulării contractelor de vânzare- cumpărare, instanța de apel și cea de fond au făcut o corectă și legală interpretare a stării de fapt și de drept prin prisma dispozițiilor art. 1 alin. (2) și art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001 și art. 1 lit. c) din Legea nr. 10/2001 și art. 1 lit. c) din H.G. nr. 250/2007, de aprobare a Normelor Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001. Susținerea recurenților că hotărârea instanței de apel este nemotivată și că ar cuprinde elemente contradictorii sau străine de cauză, sunt nefondate. Motivarea unei hotărâri este o problemă de conținut și nu de volum. Motivarea hotărârii înseamnă de fapt încadrarea unei situații particulare, de speță, în cadrul prevederilor generale și abstracte ale unei legi.

Or, din perspectiva acestor aspecte, a dispozițiilor art. 261 C. proc. civ. și a considerentelor hotărârilor rezultă că instanțele s- au conformat dispozițiilor legale sus evocate, întrucât hotărârea recurată indică motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și cele pentru care s-au înlăturat susținerile părților. Așa fiind, în cauză nu sunt fondate motivele de recurs invocate și nefiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 7 și 8 C. proc. civ., recursul reclamanților urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de reclamanții S.E.A. și B.T.S. și de intervenienții D.E. , I.B.A., S.G. și S.P.M.D. împotriva deciziei nr. 471 din 07 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a IV- a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 iunie 2010.