ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1097/2010

Deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față, reține următoarele: Prin contestația înregistrata la Tribunalul București, secția a V-a civilă, sub nr. 41970/3/2006, reclamantul P.A.E. a solicitat anularea Dispoziției nr. 6702 din 6 noiembrie 2006 și obligarea Primăriei Municipiului București prin Primar General sa emită o nouă dispoziție prin care sa îi fie restituită în natura restul din suprafața nevânduta din imobilul situat în București.

La termenul din data de 9 februarie 2007, contestatorul a completat acțiunea si a solicitat anularea dispoziției nr. 6702 din 6 noiembrie 2006 si în principal, obligarea Primăriei Municipiului București, prin Primar General, sa emită o nouă dispoziție prin care să-i fie restituită în natura si cealaltă cota de ½ din întregul imobil, format din construcție si teren, iar în subsidiar, sa emită o nouă dispoziție prin care sa-i fie restituită in natura diferența din suprafața nevândută din același imobil. Prin sentința civila nr. 1217 din 21 septembrie 2007, Tribunalul București a respins ca neîntemeiata contestația. Pentru a hotărî astfel, Tribunalul București a arătat că imobilul a aparținut soților A.A.

și V. ca bun dobândit în timpul căsătoriei, în cote părți de ½. In urma decesului lui A.A., V.A., căsătorita P., a dobândit uzufructul cotei de ½ din imobil, nuda proprietate trecând, conform partajului voluntar încheiat la data de 01 iulie 1938, în patrimoniul Facultății de Științe din București, așa cum rezulta din procesul verbal de înscriere în cartea funciara (aflat la fila 11dosar). In aceste condiții, P.A.E. a dobândit prin legat universal dreptul de a solicita masuri reparatorii in natura sau prin echivalent potrivit art. 4 din Legea nr. 10/2001 pentru cota de ½, care a aparținut autoarei sale P.V. Pentru cealaltă cota de ½, dreptul de proprietate sau măsurile reparatorii pot fi solicitate de către moștenitorii direcți ai lui A.A., prevăzuți in actul de partaj voluntar, întrucât la data decesului V. și A.A.

nu au avut descendenți legali. Tribunalul a constatat ca imobilul a trecut în proprietatea statului în baza D ecretului nr. 92/1950 pe numele P.M.V., având șase apartamente, situate în București. Cu privire la restituirea in natura a apartamentelor vândute in baza Legii nr. 112/1995, tribunalul a constatat ca, potrivit art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001, masurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent în cazul in care imobilul a fost înstrăinat fostului chiriaș, cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe intrate în patrimonial statului. Prin apelul declarat de contestator, s-a solicitat schimbarea în tot a hotărârii apelate, iar în fond să fie admisă contestația astfel cum a fost completată și precizată.

În motivarea apelului, s-a arătat ca imobilul din București, sector 1, a fost dobândit prin actul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 4322 din 12 februarie 1930, de către autorii apelantului, V. și A.A., imobilul fiind deținut de cei doi soți în cote egale. În urma decesului lui A.A., între moștenitorii acestuia, s-a încheiat un act partaj voluntar în anul 1938, prin care s-a stipulat la punctul G din acest act cu privire la imobilul în litigiu, în sensul ca nuda proprietate a jumătății din acest imobil se lasă Universitarii de Științe din București pentru constituirea unui fond ce va purta numele Prof. A.E.A. Acest fond nu a fost constituit niciodată, iar la data intrării in vigoare a Decretului nr. 92/1950, întregul imobil a fost preluat de la V.P.

(fosta A.). Apelantul a considerat ca instanța de fond a reținut in mod greșit că o cotă de ½ din acest imobil ar fi trecut în patrimoniul Facultății de Științe București, reținând ca temei si dovadă un proces verbal de înscriere in cartea funciara. Deși s-a afirmat ca stipulația cuprinsa în actul de partaj v oluntar ar fi avut ca efect transferul cotei de ½ din imobil în patrimoniul Facultă ții de Științe București, s-a ignorat împrejurarea ca, cel puțin din punct de vedere al autorităților fiscale, întregul imobil din București a continuat să rămână în patrimonial și proprietatea V.A. (recăsătorită P.) până în anul 1950, când a fost preluat abuziv de către stat. Apelantul a precizat ca, prin dispoziția nr. 6704 din 6 noiembrie 2006, emisă în cadrul analizei situației juridice a imobilului, Primăria Municipiului București a respins notificarea formulată de Universitatea București, întrucât aceasta nu are calitatea de persoană îndreptățită.

În opinia apelantului, in considerentele hotărârii apelate, judecătorul apelului a apreciat in mod greșit că, pentru cota de ½ din imobil, dreptul de proprietate sau masurile reparatorii pot fi solicitate eventual de moștenitorii direcți ai lui A.A. prevăzuți în actul de partaj, întrucât, la data decesului lor, V. si A.A. nu au avut descendenți legali. Potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (3) și (4) din Legea nr. 10/2001, succesibilii care nu au acceptat succesiunea sunt repuși de drept în termenul de acceptare a succesiunii pentru bunurile ce fac obiect al legii, stipulându-se în mod expres ca, de cotele moștenitorilor legali sau testamentari, profita ceilalți moștenitori ai persoanei care au depus in termen cererea de restituire.

Instanța de fond a încălcat aceste dispoziții legale, neobservând faptul ca P.A.E. este singurul moștenitor care a solicitat în termenul legal instituit de Legea nr. 10/2001, restituirea in natura a imobilului ce a aparținut autoarei sale V.P. (fosta A.). Apelantul a considerat că, urmare a emiterii dispozițiilor 6701 si 6702 având ca obiect imobilul din București, prin care se restituie o cota de ½ din imobil, în care se include si cota parte din spatiile vândute de către stat, se creează un abuz de drept, întrucât în fapt se refuză respectarea principiului restituirii în natura a imobilului, statul continuând să aibă calitatea de deținător al unor cote părți din acesta. Prin decizia civilă nr. 169 din 5 martie 2009, Curtea de Apel București, secția a IV a civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de contestatorul P.A.E.

împotriva sentinței civile nr. 1217 din 21 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul București, secția a V a civilă, în contradictoriu cu intimata Primăria Municipiului București prin Primarul General. Instanța de apel a reținut în esență că, prin Dispoziția nr. 6701 din 6 noiembrie 2008 emisa de Primarul General al municipiului București, s-a dispus restituirea in natura, în proprietatea apelantului contestator, a cotei de ½ din imobilul situat în București, cu excepția apartamentelor vândute în baza Legii nr. 112/1995, și anume apartamentul de la parter si etaj vândute prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 1769/112/1997 si apartamentul nr. 1 situat la parter, vândut conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 837/112/1996, si teren in suprafața de 156,04 mp.

Prin Dispoziția nr. 6702 din 6 noiembrie 2006 emisa de Primarul General municipiului București, a fost respinsă notificarea apelantului contestator în ceea ce privește restituirea in natură a apartamentelor vândute în baza Legii nr. 112/1995, situate în imobilul revendicat si s-au acordat masuri reparatorii prin echivalent în cota de ½ pentru cele doua apartamente menționate. Prin contestația care formează obiectul prezentului dosar, apelantul a solicitat anularea ultimei dispoziții și obligarea intimatului să emită o nouă dispoziției prin care să-i fie restituită în natură și cealaltă cotă de ½ din întregul imobil, format din construcție și teren si, in subsidiar, sa fie emisă o noua dispoziție prin care sa-i fie restituita în natura restul din suprafața nevândută din același imobil.

Având în vedere ca dispoziția atacata în prezenta cauza constă în respingerea cererii de restituire în natura a apartamentelor vândute în baza Legii nr. 112/1995, si acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent în cota de ½ pentru aceste doua apartamente, Curtea a constata ca în cadrul procesului privind contestarea Dispoziției nr. 6702 din 6 noiembrie 2006, pot fi discutate numai masurile luate prin aceasta dispoziție, nu si cele adoptate prin Dispoziția nr. 6701 din 6 noiembrie 2006. In ceea ce privește faptul ca apelantului nu i-au fost restituite in natura apartamentele înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995, Curtea a constatat ca, potrivit art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001, masurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent și în cazul în care imobilul a fost înstrăinat cu respectarea dispozițiilor legale.

In consecința, fata de aceste prevederi legale, aplicabile în procedura declanșata de apelantul contestator, acesta nu poate obține restituirea în natura a apartamentelor vândute în temeiul Legii nr. 10/2001. Curtea a constatat ca apelantul contestator deține un bun în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, conform cărora orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale si nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauza de utilitate publica si în condițiile prevăzute de lege si de principiile generale ale dreptului internațional. De asemenea, apelantului contestator trebuie sa i se asigure accesul la justiție, pentru a-și putea realiza acest drept, fata de prevederile art. 6 din Convenția menționată.

Art. 11 și art. 20 din Constituție prevăd ca aceste dispoziții fac parte din dreptul intern, fiind ratificate de România. Dreptul de proprietate al apelantului contestator a fost deja recunoscut în justiție. Astfel, prin sentința civila nr. 3378 din 6 martie 1998 pronunțata de Judecătoria sectorului 1 București în dosarul nr. 3793/1998, definitivă si irevocabila, aflata în copie la file 27 din dosarul tribunalului, a fost admisa acțiunea în revendicare formulată de reclamantul P.A.E. în contradictoriu cu paratul Consiliul General al Municipiului București, paratul fiind obligat sa lase în deplina proprietate si posesie reclamantului imobilul din București, compus din teren în suprafața de 485 mp si construcție existenta pe teren.

In consecința, Curtea a constatat ca dreptul de proprietate al apelantului asupra imobilului revendicat în prezentul dosar a fost recunoscut fata de municipiul București, în procedura unei acțiuni în revendicare întemeiata pe dreptul comun, formulata înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001. In ceea ce privește restituirea în natura a apartamentelor vândute în temeiul Legii nr. 112/1995, Curtea a reținut că, în procedura reglementata de Legea nr. 10/2001, nu se poate proceda la o comparare a titlului reclamanților c u acela al cumpărătorilor apartamentelor în temeiul Legii nr. 112/1995. Aceștia din urmă nu sunt părți în prezenta procedură, situație în care instanța nu a avut posibilitatea de a examina titlul acestora, cu eventuala consecință a lipsirii cumpărătorilor de bunul dobândit în temeiul respectivului contract.

Procedând astfel, ar fi nesocotit dreptul la apărare al cumpărătorilor bunului revendicat, fiind încălcat art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului, Reținând ca, deși dreptul de proprietate al apelantului contestator a fost recunoscut în cadrul procesului având ca obiect revendicarea înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, apelantul a solicitat, in procedura reglementata de aceasta Lege, prin prezenta contestație îndreptata împotriva dispoziției prin care a fast respinsă aceasta cerere a contestatorului cu consecința acordării de despăgubiri pentru aceste apartamente, restituirea în natura a acestor apartamente, Curtea constatând ca masurile menționate prin dispoziție sunt legale.

Împotriva deciziei nr. 169 din 5 martie 2009 a Curții de Apel București, secția a IV a civilă, a declarat recurs în termen reclamantul P.A.E., pe care a criticat-o pentru nelegalitate, constând în încălcarea și greșita aplicare a dispozițiilor art. 4 alin. (2)-(4), art. 7 alin. (1) și (99 din Legea nr. 10/2001, invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În dezvoltarea criticii cu privire la încălcarea dispozițiilor legale enunțate anterior, se arată că prin respingerea apelului au fost încălcate și aplicate greșite textele enunțate, recurentului fiindu-i nesocotite drepturile legitime. Susține că, hotărârea recurată este nelegală în condițiile în care se reține și recunoaște dreptul său de proprietate asupra întregului imobil din București, se constată în același timp că are calitate de persoană îndreptățită numai pentru cota de ½ parte.

Se mai susține că, prin decizia recurată apar ca lipsite de eficiență juridică, atât dispozițiile sentinței civile nr. 3378 din 6 martie 1998 a Judecătoriei Sectorului 1 București prin care s-a admis acțiunea sa în revendicare, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, cât și dispozițiile art. 4 alin. (2)-(4) și ale art. 24 din Legea nr. 10/2001. În acest sens se precizează că, potrivit art. 24 din Legea nr. 10/2001, în absența unor probe contrare, existența și întinderea dreptului de proprietate se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ prin care s-a dispus măsura preluării. Susține că, pe baza probatoriului s-a dovedit că autoarea sa este persoana care figurează ca proprietar pentru bunul în discuție în anexele Decretului 92/1950 (filele 98 – 121 dosar fond).

În aceste condiții, concluzionează că în mod greșit instanța de a apel a apreciat că legitimarea sa procesuală este limitată la cota indiviză de ½ din imobil. Greșit se susține că, instanța de apel în condițiile în care s-a dovedit că recurentul are calitatea de unică persoană îndreptățită la restituirea integrală a imobilului prin aplicarea art. 4 alin. (2)-(4) din Legea nr. 10/2001, prin dispoziția emisă s-a dispus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru spațiile vândute, numai pentru cota de ½ din imobil. Critica vizează și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 18 lit. c) și art. 7 alin. (1) și (9) din Legea nr. 10/2001.

În acest sens învederează că, greșit instanța de apel a apreciat ca legală dispoziția de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent raportat la art. 18 lit. c) și art. 26 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în condițiile în care erau incidente dispozițiile art. 7 alin. (1) și (9) din Legea nr. 10/2001 ce reglementează restituirea în natură a imobilului. Astfel, prin aplicarea ultimului text, instanța de apel ar fi trebuit să constate că în mod greșit s-au acordat măsuri reparatorii prin echivalent, în condițiile în care în imobil existau spații libere deținute de către Statul Român. În cazul imobilului litigios, se susține că restituirea în natură, chiar și în limita cotei de ½ este posibilă, față de împrejurarea că spațiile vândute reprezintă o cotă mai mică de ½ din respectivul imobil.

Susține că dispozițiile art. 18 lit. c) din aceeași lege sunt aplicabile și legea prevede că se pot acorda măsuri reparatorii prin echivalent numai în cazurile în care în cadrul procedurii administrative prevăzute de Legea nr. 10/2001 se constată că restituirea în natură nu mai este posibilă ca urmare a înstrăinării imobilului. Situația nefiind incidentă speței, susține că în mod greșit instanța nu a dispus restituirea în natură a imobilului, cel puțin pentru cota pretinsă.

Examinând recursul prin prisma motivului invocat, Înalta Curte reține următoarele: Așa cum corect a stabilit și instanța de apel, Primarul General al Municipiului București, prin dispoziția nr. 6701 din 6 noiembrie 2006 a dispus restituirea în natură a cotei de ½ din imobilul situat în București, mai puțin apartamentul de la parter și etaj, care a fost înstrăinat prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 1769/112/1997 și apartamentul nr. 1 situat la parter, înstrăinat prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 837/112/1996 și terenul în suprafață de 156,04 mp. Notificarea recurentului cu privire la restituirea în natură a apartamentelor vândute în baza Legii nr. 112/1995, a fost respinsă prin dispoziția nr. 6702 din 06 noiembrie 2006 și s-au acordat măsuri reparatorii prin echivalent pentru cota de ½ parte.

În cauză, a fost contestată ultima dispoziție și s-a solicitat anularea ei , cerându-se a se emite o dispoziție nouă, prin care să fie restituită în natură și cealaltă cotă de ½ din imobil, compus din teren și construcție, iar în subsidiar s-a solicitat emiterea unei noi dispoziții pentru restituirea în natură a suprafeței de teren nevândută din imobilul situat la adresa indicată mai sus. Obiectul cauzei îl constituie deci, numai contestarea dispoziției nr. 6702 din 6 noiembrie 2006, nu și măsurile dispuse prin dispoziția nr. 6701 din 6 noiembrie 2006. Critica formulată de recurent vizează nerestituirea în natură a imobilului (apartamente) înstrăinat în baza Legii nr. 112/1995. Conform art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001, în cazul imobilelor înstrăinate cu respectarea legii, persoana îndreptățită primește măsuri reparatorii numai în echivalent.

În această situație, instanța de apel corect a dat eficiență acestui text, pentru că apartamentele înstrăinate cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995 nu mai pot fi restituite în natură. Este adevărat că, Legea nr. 10/2001 este una cu caracter reparatoriu, care consacră principiul prevalenței restituirii în natură a imobilelor preluate abuziv. În cauză, parte din imobil a fost înstrăinat, respectându-se dispozițiile Legii nr. 112/1995, astfel că nu pot fi aplicate dispozițiile art. 7 alin. (1) și (9) din lege, drepturile recurentului nefiind vătămate deoarece i s-au acordat despăgubiri în echivalent. Este adevărat că, recurentul deține un bun în sensul art. 1 din Protocolul 1 adițional la C.E.D.O., potrivit căruia orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale și nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege.

În același sens, recurentului trebuie să i se asigure accesul la justiție pentru realizarea acestui drept, în raport de dispozițiile art. 6 din Convenție. Recurentului i s-a recunoscut deja dreptul de proprietate în justiție, prin decizia nr. 3378 din 06 martie 1998 a Judecătoriei Sectorului 1 București, definitivă și irevocabilă, prin care a fost admisă acțiunea în revendicare și pârâtul Consiliul General al Municipiului București la acea vreme a fost obligat să lase în deplină proprietate și posesie reclamantului din această cauză imobilul din București. În aceste condiții, se reține că dreptul de proprietate al reclamantului din prezentul dosar a fost recunoscut asupra bunului în procedura acțiunii în revendicare întemeiată pe dreptul comun, acțiune ce a fost formulată înainte de a intra în vigoare Legea nr. 10/2001.

Cu toate că dreptul de proprietate al contestatorului a fost recunoscut în cadrul procesului având ca obiect revendicarea anterioară apariției Legii nr. 10/2001, în procedura reglementată de aceasta, prin contestația îndreptată împotriva dispoziției prin care s-a respins cererea pentru restituirea în natură a unei părți din imobil cu consecința acordării de despăgubiri pentru apartamentele înstrăinate, se reține că măsurile menționate prin dispoziție sunt legale și, criticile formulate fiind nefondate, urmează ca, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul să fie respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul P.A.E. împotriva deciziei nr. 169 din 5 martie 2009 a Curții de Apel București, secția a IV-a civila. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 22 februarie 2010.