ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5204/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: La data de 31 mai 2005, reclamanta P.C. a chemat în judecată pe Primarul General al Municipiului București contestând legalitatea dispoziției nr. 3663 emisă de acesta, la 6 ianuarie 2005, prin care s-a restituit reclamantei, cota indiviză de ½ din imobilul situat în București, format din construcție tip D(P), terenul în suprafață de 142 mp fiindu-i atribuit în folosință pe durata existenței construcției și solicitând restituirea în natură a întregului imobil ce a fost preluat de Stat prin decizia nr. 1148 din 23 iunie 1987 a fostului Consiliu Popular al Municipiului București. În motivarea contestației, întemeiată în drept pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, reclamanta a arătat că este unica moștenitoare a mamei sale, V.P.

(fostă P.), aceasta din urmă dobândind întregul imobil, astfel: cota indiviză de ½ în timpul căsătoriei cu P.I.(tatăl reclamantei) conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 6614 din 16 februarie 1946, iar cealaltă cotă indiviză de ½ în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 6885 din 15 decembrie 1977 de fostul Notariat de Stat al sectorului 8 București, fiindu-i restituită în temeiul deciziei contestate, doar cota indiviză de ½ din imobil (construcție) și fiindu-i atribuit în folosință, pe durata existenței construcției, terenul în suprafață de 140 mp. Mai arată reclamanta că statul a preluat fără plată, în întregime, imobilul compus din două camere, hol, bucătărie, trei magazii, wc, șopron și terenul de 142 mp, în temeiul Decretului nr. 223/1974, dar nu i-a fost restituită în integralitate, proprietatea.

Prin sentința nr. 1094 din 11 octombrie 2005, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis contestația, a anulat dispoziția nr. 3663 din 6 ianuarie 2005 și a obligat Primăria municipiului București, prin Primarul General să emită dispoziție de restituire în natură a întregului imobil situat în București, compus din două camere, hol, bucătărie, trei magazii, wc, șopron și teren în suprafață de 285 mp. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamanta a făcut dovada că este persoană îndreptățită, fiind unica moștenitoare, conform certificatului de moștenitor nr. 52 din 11 iunie 2002 emis de Biroul Notarului Public O.I.M. a autoarei V.P., în proprietatea căreia se afla imobilul mai sus individualizat, la data preluării acestuia de Stat, prin Decizia nr. 1148 din 23 iunie 1987, fiind incidente în cauză prevederile art. 7, art. 9 și art. 23 din Legea nr. 10/2001.

S-a concluzionat că deși prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 6885 din 15 decembrie 1977 emis de fostul Notariat de Stat al sectorului 1 București, V.P. a cumpărat doar cota de ½ din construcție, scopul acestei vânzări s-a realizat în vederea reîntregirii proprietății, cealaltă cotă de ½ din construcție fiind dobândită în timpul căsătoriei cu P.I., astfel cum, rezultă din contractul de vânzare-cumpărare nr. 6614/1946. Împotriva sentinței Tribunalului București a declarat apel pârâtul municipiul București, prin Primarul General, criticând-o pentru nelegalitate sub aspectul nedepunerii de către reclamantă a tuturor înscrisurilor care fac dovada dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu, arătându-se că la dosarul administrativ format în baza Legii nr. 10/2001 nu există actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 6614/1946 și transcris sub nr. 2928/1946, la care se face referire de către instanță, în considerentele sentinței pronunțate.

Se susține că instanța de fond trebuia să aibă în vedere numai înscrisurile depuse la dosarul ce a stat la baza emiterii dispoziției contestate. Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia nr. 449 din 17 octombrie 2006 a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul Municipiul București prin Primarul General, păstrând soluția și motivarea Tribunalului București, reținând că sunt incidente în cauză prevederile art. 22 1 din Legea nr. 10/2001, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 247/2005, în vigoare la data pronunțării sentinței. Decizia pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a făcut obiectul criticilor promovate de pârât prin recursul declarat în cauză, ale căror motive de nelegalitate au fost încadrate în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. S-a susținut astfel, de către pârâtul Primarul General al Municipiului București, că, decizia atacată nu este legală, întrucât pentru cota de ½ din imobilul în litigiu, ce nu a fost restituită reclamantei nu s-a depus actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 6614/1946 și transcris sub nr.2928/1946 de Tribunalul Ilfov, Secția Notariat, și că instanța de fond în mod greșit a dispus restituirea întregului imobil, deși nu avea toate actele privind dovada proprietății asupra acestuia. Recursul este nefondat și urmează a fi respins pentru considerentele ce succed: Reclamanta P.C.

a învestit Tribunalul București, secția civilă, cu soluționarea unei contestații, întemeiată pe prevederile art. 24 alin. (7) și (8) din Legea nr. 10/2001, în vigoare la data introducerii acțiunii, solicitând anularea dispoziției emise în temeiul acestei legi și obligarea Primăriei Municipiului București, prin Primarul General să restituie reclamantei întreg imobilul situat în București, compus din două camere, hol, bucătărie, trei magazii, wc, șopron din scândură și terenul în suprafață de 285 mp. A arătat că este unica moștenitoare a defunctei proprietare V.P., de la care imobilul în litigiu a trecut în proprietatea Statului prin Decizia nr. 1148 emisă la 23 iunie 1987 de fostul Consiliu Popular al Municipiului București și și-a dovedit legitimarea procesuală la moștenirea autoarei, conform certificatului de moștenitor nr. 52 din 11 ianuarie 2002, întocmit de Biroul Notarului Public O.I.M.

Cât privește dreptul de proprietate al defunctei V.P. a probat că aceasta deține întreg imobilul, pe care l-a dobândit inițial în cotă indiviză de ½ în temeiul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 6614 din 16 februarie 1946 (fila 74 dosar fond ) în timpul căsătoriei cu I.P. pentru terenul „loc de casă” în suprafață de 286 mp și apoi, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 6885 din 15 decembrie 1977, de la P.C. și P.I., cota indiviză de ½ din construcția ridicată pe acest teren, în vederea reîntregirii proprietății. Potrivit art. 22 din Legea nr. 10/2001, actele doveditoare ale dreptului de proprietate, precum și în cazul moștenitorilor, cele care atestă această calitate, vor fi depuse ca anexe la notificare.

Art. 22 1 introdus prin Legea nr. 247/2005, de imediată aplicare prevede expres că „ în absența unor probe contrare, existența și după caz, întinderea dreptului de proprietate se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive”. Alin. (2) al aceluiași text, stipulează că „în aplicarea prevederilor alin. (1) și în absența unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive este presupusă că deține imobilul sub nume de proprietar”.

Înscrisurile doveditoare ale dreptului de proprietate pot fi depuse oricând pe durata soluționării cauzei în vederea înfăptuirii unui proces echitabil, care să corespundă scopului reparator al Legii nr. 10/2001, act normativ edictat pentru restituirea imobilelor preluate abuziv de stat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989. Ca atare, motivul de recurs ce vizează critici privind nedepunerea tuturor înscrisurilor în faza prealabilă, obligatorie a emiterii dispoziției (deciziei) în temeiul Legii nr. 10/2001, nu subzistă unei analize pertinente, având în vedere că în desfășurarea procesului civil înscrisurile se depun în faza administrării probatoriilor în condițiile realizării unui proces echitabil.

Așa fiind, Înalta Curte va face aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. și va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat, recursul declarat de Primarul General al Municipiului București împotriva deciziei nr. 449 din 17 octombrie 2006 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 27 iunie 2007.