ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4904/2007

Asupra recursului civil de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La 8 septembrie 2005, reclamanta

M.M. a chemat în judecată pe pârâții Primăria municipiului București și Statul

Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând:

- obligarea Primăriei municipiului București la restituirea în natură a

imobilului situat în București, compus din teren de 300 mp și construcții (două

locuințe, una la parter și cealaltă la etajul 2, fosta spălătorie de la demisol

și cotele indivize acestora din dependințe, părțile comune și teren);

- obligarea Statului Român la plata

echivalentului în lei al sumei de 665.000 Euro, cu titlu de despăgubiri pentru

restul de teren (476 mp) și locuințele care nu se pot restitui în natură.

În motivarea cererii, întemeiate pe

Constituție și Legile nr. 112/1995 și nr. 10/2001, reclamanta a susținut că:

- imobilul revendicat, compus din

teren de 767,47 mp și construcție cu destinația de locuință, a aparținut

defunctei M.V., mama sa, de la care a fost preluat abuziv de stat, conform

Decretului nr. 92/1950;

- ulterior preluării, construcția a

fost compartimentată, fără modificări structurale sau adăugiri, rezultând 12

locuințe;

- dintre acestea, două locuințe și o

încăpere de la demisol sunt libere, celelalte spații locative, inclusiv cotele

indivize de teren (178 mp), fiind vândute cu încălcarea prevederilor Legii nr.

112/1995;

- terenul de 767,47 mp este ocupat

de construcție (228 mp) și curtea interioară;

- Primăria municipiului București nu

i-a răspuns la notificarea formulată la 17 aprilie 2001 conform Legii nr.

10/2001, nici după ce a fost obligată prin hotărâre judecătorească definitivă

să emită în acest sens dispoziție motivată.

La 15 februarie 2006, reclamanta

și-a precizat acțiunea arătând că:

- deși suprafața de teren liberă

este de 535 mp, solicită restituirea în natură a doar 300 mp, pentru a rămâne

spațiu în jurul clădirii și a evita divergențele pe care le-ar genera dreptul

de servitute;

- la calcularea sumei solicitate

Statului Român a avut în vedere valoarea de piață a apartamentelor înstrăinate

și terenului ce nu poate fi restituit în natură, din care a scăzut valoarea

despăgubirilor primite conform Legii nr. 112/1995, actualizată cu indicele de

inflație.

Tribunalul București, secția a III-a

civilă, prin sentința nr. 569 din 17 aprilie 2006, a respins acțiunea ca

inadmisibilă, reținând că pârâta Primăria municipiului București nu a

soluționat în termen legal notificarea formulată de reclamantă dar, potrivit

art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, instanța poate verifica doar

legalitatea dispoziției sau deciziei motivate.

Curtea de Apel București, secția a

IV-a civilă, prin decizia nr. 583 din 5 decembrie 2006, a respins ca nefondat

apelul declarat de reclamantă.

S-a reținut că:

- Legea nr. 10/2001 limitează

competența instanței de judecată la verificarea legalității deciziei/dispoziției

motivate;

- apelanta a recunoscut că Tribunalul București, secția a V-a civilă,

prin sentința nr. 542 din 10 iunie 2004, definitivă și irevocabilă, i-a admis

cererea și a obligat-o pe pârâta Primăria municipiului București să emită

dispoziție motivată pentru soluționarea notificării din 17 aprilie 2001;

- existența normelor speciale

referitoare la modul de redobândire a unor categorii de imobile nu permite

promovarea acțiunii în revendicare de drept comun, mai ales că bunurile

revendicate se află în administrarea pârâtei Primăria municipiului București.

Reclamanta a declarat recurs, prin

care a solicitat casarea ambelor hotărâri și judecarea cauzei pe fond.

În motivarea recursului, întemeiat

pe art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ., recurenta a susținut că instanțele au

aplicat greșit art. 109 alin. (2) C. proc. civ. și prevederile Legii nr.

10/2001 deoarece:

- nefinalizarea procedurii

administrative prealabile este imputabilă pârâtei Primăria Municipiului

București;

- Legea nr. 10/2001 nu limitează competența

instanței de judecată numai la verificarea legalității deciziei/dispoziției

emise de persoana juridică notificată.

Aceste critici sunt fondate

deoarece:

- recurenta a dovedit că pârâta

Primăria municipiului București nu i-a soluționat nici până în prezent

notificarea formulată la 17 aprilie 2001, conform Legii nr. 10/2001;

- poziția adoptată de entitatea

notificată echivalează, ca efecte, cu un răspuns negativ, care, potrivit art.

26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 (în actuala redactare), deschide persoanei

îndreptățite accesul la justiție;

- prin urmare, acțiunea promovată

dedusă judecății nu este inadmisibilă, cum greșit au reținut instanțele de fond

și apel.

Așa fiind, conform art. 312 alin.

(1) și (3) C. proc. civ., prezentul recurs va fi admis, în sensul casării

ambelor hotărâri și trimiterii cauzei la prima instanță, spre rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanta

S.M. împotriva deciziei nr. 583 din 5 decembrie 2006 a Curții de Apel București,

secția a IV-a civilă.

Casează decizia recurată precum și

sentința civilă nr. 569 din 17 aprilie 2006 a Tribunalului București, secția a

III-a civilă, și trimite cauza spre rejudecare aceluiași tribunal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 14 iunie 2007.