ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 471/2009

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: A. Prin sentința penală nr. 233 din 09 decembrie 2008 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de l.R. împotriva rezoluției din 12 iunie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova dispusă în dosarul nr. 481/P/2008, fiind obligată petenta la 5 lei cheltuieli judiciare statului. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin rezoluția din 12 iunie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, dispusă în dosar nr. 481/P/2008, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de executorii judecătorești V.C., M.M. și P.G., din circumscripția Judecătoriei Slatina, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen.

Din actele premergătoare efectuate de procuror s-au reținut următoarele: Prin plângerea adresată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, petenta l.R. a solicitat tragerea la răspundere penală a executorilor judecătorești V.C., M.M. și P.G., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen., cu motivarea că aceștia au refuzat să dea curs cererii sale prin care a solicitat punerea în executare silită a titlului executor, decizia civilă nr. 1096/2003 a Curții de Apel Craiova, investită cu formulă executorie prin încheierea nr. 317 din 18 martie 2008 a Judecătoriei Slatina. S-a mai reținut din actele premergătoare efectuate că, în mod corect, executorii judecătorești nu au trecut la executarea titlului petentei, întrucât dreptul la executare silită a fost prescris.

Împotriva acestei rezoluții, petenta a formulat plângere către procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, care, prin rezoluția din 8 iulie 2008, dispusă în lucrarea nr. 1369/11/2/2008, a respins-o ca neîntemeiată. Împotriva rezoluției de neînceperea urmăririi penale, petenta I.R. a formulat plângere la instanță, învederând că în mod greșit s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de executorii judecătorești V.C., M.M. și P.G., pentru infracțiunile prevăzută de art. 246 C. pen., deși din actele premergătoare efectuate rezultă că aceștia au comis infracțiunile reclamate, solicitând admiterea plângerii, desființarea rezoluției și trimiterea cauzei la procuror pentru începerea urmăririi penale.

Examinând plângerea formulată de petenta I.R. în baza dispozițiilor art. 278 1 C. proc. pen., instanța de fond constatat că aceasta este nefondată întrucât, în mod corect, procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale față de cei trei executori judecătorești pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzută de art. 246 C. pen., deoarece petenta nu a solicitat executarea silită a hotărârii judecătorești în termen de 3 ani, astfel că dreptul de a cere executarea silită a fost prescris. B. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs petenta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, reiterând în memoriul depus ulterior declarației de recurs susținerile din plângerea penală și cele din plângerile împotriva rezoluțiilor procurorului.

Examinând recursul declarat de petenta sub toate aspectele, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat. Astfel, se constată că instanța de fond, în baza materialului probator administrat în faza actelor premergătoare, a apreciat în mod corect că faptele intimaților V.C., M.M. și P. G., executori judecătorești, nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu, întrucât aceștia au refuzat justificat cererea formulată de petenta la data de 25 martie 2008, de a pune în executare titlul executoriu, decizia civilă nr. 1096 din 27 martie 2003 a Curții de Apel Craiova, investită cu formulă executorie prin încheierea nr. 317 din 18 martie 2008 a Judecătoriei Slatina, deoarece dreptul de a cere executarea silită era prescris.

în acest sens sunt dispozițiile art. 405 C. proc. civ., potrivit cărora „dreptul de a cere executarea silită se prescrie în termen de trei ani”, prin trecerea acestui termen orice titlu pierzându-și puterea executorie. Așadar, cum aceste dispoziții procedurale paralizează realizarea drepturilor obținute prin respectiva hotărâre judecătorească, pe calea executării silite, Înalta Curte apreciază că în mod corect procurorul și instanța de fond au reținut că nu există temei pentru tragerea la răspundere penală a intimaților. Pentru toate aceste considerente, văzând și dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, iar în baza art. 192 alin. (2) din același cod, va obliga recurenta la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta I.R. împotriva sentinței penale nr. 233 din 09 decembrie 2008 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurenta petentă la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 11 februarie 2009.