ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 471/2009

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

A. Prin sentința penală nr. 233 din 09

decembrie 2008 a Curții de

Apel

Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, s-a respins, ca

nefondată, plângerea formulată de l.R. împotriva rezoluției din 12

iunie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova dispusă în dosarul nr.

481/P/2008, fiind obligată petenta la 5 lei cheltuieli judiciare statului.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin rezoluția

din 12 iunie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, dispusă în

dosar nr. 481/P/2008, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de

executorii judecătorești V.C., M.M. și P.G., din circumscripția Judecătoriei

Slatina, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută  de art. 246 C. pen.

Din actele premergătoare efectuate de procuror s-au reținut

următoarele:

Prin plângerea adresată Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel

Craiova, petenta l.R. a solicitat

tragerea la răspundere penală

a

executorilor judecătorești V.C., M.M. și P.G., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută

de art. 246 C. pen., cu

motivarea că aceștia au refuzat să

dea curs cererii sale prin care a solicitat punerea în executare silită a

titlului executor, decizia civilă

nr. 1096/2003

a Curții de Apel Craiova, investită cu formulă executorie

prin

încheierea nr. 317 din 18 martie 2008 a Judecătoriei Slatina.

S-a mai reținut din actele premergătoare efectuate că, în mod corect,

executorii judecătorești nu au trecut la executarea titlului petentei, întrucât

dreptul la executare silită a fost prescris.

Împotriva acestei rezoluții, petenta a formulat plângere către

procurorul general al Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Craiova,

care, prin rezoluția din 8 iulie 2008, dispusă

în lucrarea nr. 1369/11/2/2008, a respins-o ca neîntemeiată.

Împotriva rezoluției de neînceperea urmăririi penale, petenta I.R. a

formulat plângere la instanță, învederând că în mod greșit s-a dispus

neînceperea urmăririi penale față de executorii judecătorești V.C., M.M. și P.G.,

pentru infracțiunile prevăzută de art. 246 C. pen., deși din actele

premergătoare efectuate rezultă că aceștia au comis infracțiunile reclamate,

solicitând admiterea plângerii, desființarea rezoluției și trimiterea cauzei la

procuror pentru începerea urmăririi penale.

Examinând plângerea formulată de petenta I.R. în baza dispozițiilor art.

278

1

C. proc. pen., instanța de fond constatat că aceasta este

nefondată întrucât, în mod corect, procurorul a dispus neînceperea urmăririi

penale față de cei trei

executori

judecătorești pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzută de art. 246 C.

pen., deoarece petenta nu a solicitat executarea silită a hotărârii

judecătorești în termen de 3 ani, astfel că dreptul de a cere executarea

silită

a fost prescris.

B. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs

petenta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, reiterând în

memoriul depus ulterior declarației de recurs

susținerile din plângerea

penală și cele din plângerile împotriva

rezoluțiilor procurorului.

Examinând recursul declarat de petenta sub toate aspectele,

conform art. 385

6

alin. (3) C. proc.

pen., Înalta Curte apreciază

că acesta este nefondat.

Astfel, se constată că instanța de fond, în baza materialului probator

administrat în faza actelor premergătoare, a apreciat în mod

corect că faptele intimaților V.C., M.M. și P.

G., executori judecătorești, nu întrunesc

elementele constitutive

ale infracțiunii de abuz în serviciu, întrucât

aceștia au refuzat justificat cererea formulată de petenta la data de 25 martie

2008, de a pune în executare titlul executoriu, decizia civilă nr. 1096 din 27

martie 2003 a Curții

de Apel Craiova,

investită cu formulă executorie prin încheierea nr. 317

din 18 martie

2008 a Judecătoriei Slatina, deoarece dreptul de a cere executarea silită era

prescris. în acest sens sunt dispozițiile art. 405

C. proc. civ., potrivit cărora „dreptul de a cere executarea silită

se

prescrie în termen de trei ani”, prin trecerea acestui termen orice titlu

pierzându-și puterea executorie.

Așadar, cum aceste dispoziții procedurale paralizează

realizarea drepturilor obținute prin respectiva

hotărâre judecătorească,

pe calea executării silite, Înalta Curte

apreciază că în mod corect procurorul și instanța de fond au reținut că nu

există temei pentru tragerea la răspundere penală a intimaților.

Pentru toate aceste considerente, văzând și dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat,

iar în baza art. 192 alin. (2) din același cod, va obliga recurenta la

cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de petenta I.R.

împotriva sentinței penale nr. 233 din 09

decembrie 2008 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu

minori.

Obligă recurenta petentă la plata sumei de 100 lei cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 11

februarie 2009.