ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2105/2009

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, prin

sentința penală nr. 53 din 25 martie 2009, a respins ca nefondată plângerea

petiționarului P.M. împotriva rezoluției nr. 768/P/2008 din 13 ianuarie 2009 a

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, prin care s-a dispus

neînceperea urmăririi penale față de S.C. și M.A. sub aspectul infracțiunii

prevăzută de art. 246 C. pen.

În motivarea hotărârii, prima instanță a reținut că petiționarul s-a

adresat organelor de urmărire penală solicitând tragerea la răspundere penală a

magistraților M.A. și S.C. judecători la Tribunalul Dolj, care și-au îndeplinit

defectuos atribuțiile de serviciu cu prilejul soluționării dosarelor nr. 15683/215/2007

și nr. 11509/2005 ale Tribunalului Dolj.

Susține petiționarul, că magistratul judecător S.C., membru al

completului de judecată investit cu soluționarea dosarului penal nr. 15683/215/2007,

trebuia să se abțină de la judecată, întrucât anterior formulase plângere

penală împotriva acesteia. Cât privește pe magistratul M.A., s-a susținut, în

plângere că aceasta trebuia să acorde un nou termen, în vederea atașării

dosarului nr. 11509/2005 și pentru a beneficia de asistența apărătorului din

oficiu desemnat de instanța de fond, fiindu-i astfel încălcat dreptul la

apărare.

Instanța a reținut că actele premergătoare efectuate în verificarea

aspectelor sesizate în plângere, nu au confirmat existența unor date din care

să rezulte săvârșirea infracțiunilor reclamate în plângere, așa încât rezoluția

de neîncepere a urmăririi penale s-a apreciat în propriul examen ca legală,

temeiul de drept, respectiv dispozițiile art. 10 lit. a) C. proc. pen. găsindu-și

corespondent în situația faptică rezultată.

Astfel, dispoziția magistratului judecător M.A. de a nu încuviința

amânarea cauzei în vederea desemnării unui apărător din oficiu petiționarului,

nu poate fi interpretată ca o exercitare abuzivă a atribuției esențiale a

activității de judecată, în condițiile în care în cauză, nu era obligatorie apărarea

din perspectiva dispozițiilor art. 171 alin. (1) și (2) C. proc. pen.

Referitor la magistratul asistent S.C., simpla împrejurare că fusese

reclamată de același petiționar într-o plângere penală, corect s-a constatat că

nu poate constitui un motiv de incompatibilitate, în raport de care, în temeiul

art. 50 C. proc. pen., aceasta să formuleze o cerere de abținere de la

judecarea cauzei cu care fusese investită.

În termen legal, petiționarul a declarat recurs, solicitând casarea

sentinței, și pe fond admiterea plângerii considerând că există suficiente

probe care să justifice începerea urmăririi penale față de magistrații judecători

reclamați.

Trecând la soluționarea recursului în raport cu dispozițiile art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată nefondată calea de atac pentru

considerentele care vor fi dezvoltate.

În ce privește activitatea magistraților judecători, atribuțiile de

serviciu de circumscriu soluționării cauzelor cu care sunt investiți, respectiv

interpretării și aplicării dispozițiilor legale în acord cu principiile

dreptului substanțial și celui procesual.

Răspunderea penală a magistratului judecător, poate fi pusă în discuție

doar în situația în care acesta și-a exercitat funcția cu rea-credință, adică a

cunoscut caracterul vădit nelegal al acțiunii lui, urmărind sau acceptând

vătămarea intereselor legale ale unei persoane.

Din actele premergătoare efectuate în cauză, o astfel de situație nu

rezultă, așa încât prima instanță motivat legal și temeinic a concluzionat în

controlul judiciar efectuat asupra soluției de neîncepere a urmăririi penale,

în sensul menținerii.

În mod corect s-a apreciat în sensul respingerii cererii petiționarului

de a i se asigura apărător din oficiu, dispozițiile care instituie obligativitatea

asistenței judiciare în cursul judecății, art. 171 alin. (3) și (4) C. proc.

pen., nefiind incidente în cauza ce avea drept obiect plângerea întemeiată pe

prevederile art. 278

1

C. proc. pen.

De altfel, în acest sens Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și

Justiție prin decizia 64 din 15 octombrie 2007 s-au pronunțat, constatând că

dispozițiile art. 171 alin. (3) C. proc. pen. se interpretează în sensul că „

asistența juridică nu este obligatorie, pentru petenți sau intimați, în cauzele

ce au ca obiect plângerile formulate în condițiile art. 278

1

C.

proc. pen.”.

Nici atitudinea „omisivă” a magistratului judecător S.C. de a formula o

cerere de abținere conform art. 50 C. proc. pen., nu poate fi interpretată

drept un abuz, câtă vreme aceasta nu se afla într-o stare de incompatibilitate

așa cum este definită expres de dispozițiile art. 46-49 C. proc. pen. și nici

nu există o cerere de recuzare formulată de petent și soluționată favorabil

acestuia, singura situație în care judecătorul căruia i s-a repartizat aleatoriu

cauza, nu putea să mai participe la soluționare.

Concluzionând, instanța de fond a soluționat legal și temeinic

plângerea petiționarului, așa încât, recursul va fi respins ca nefondat,

potrivit dispozițiilor art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc.

pen.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petiționarul va fi obligat

la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul petiționar P.M.

împotriva sentinței penale nr. 53 din 25 martie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția

penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 300 lei cu titlul de

cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

4 iunie 2009.