Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 02.07.2010
inadmisibil

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2645/2010

HOTĂRÂRE
02.07.2010
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2645/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 68 din 22 martie 2010 (pe care se menționează, dintr-o eroare materială ce va putea fi îndreptată de prima instanță, "decizie penală"), Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, a respins, ca neîntemeiată plângerea formulată de petiționara P.V. împotriva ordonanței nr. 483/P/2009 din 15 octombrie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova. Din analiza actelor și lucrărilor existente în Dosarul de urmărire penală nr. 483/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova instanța a reținut că prin ordonanța din data de 15 octombrie 2009, procurorul de caz a dispus, în temeiul dispozițiilor art. 228 alin. (6) rap la art. 10 lit. a) C. proc.

pen., art. 38, 45 rap. la art. 42 C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de magistrații judecători M.I., D.O.L., D.L. și S.B. (din cadrul Judecătoriei Craiova) S.A.C., R.M.D. și C.I.C. (din cadrul Tribunalului Dolj), cercetați pentru infracțiunile prev. de art. 323, 215, 20 rap. la art. 215, art. 193, 264, 259, 260, 263, 288, art. 290, 291 și art. 291 C. pen. De asemenea, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de executorul judecătoresc M.I. și avocatul D.I. (din cadrul Baroului Dolj), cercetați pentru infracțiunile prev. de art. 323, art. 215, 20 rap la art. 215 art. 193, 264, 259, 260, 263, 288, 289, 290, 291 și art. 292 C. pen., precum și disjungerea cauzei și declinarea de competență în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, în vederea efectuării de cercetări față de grefierul C.R.

și administratorul-casier B.M.C. (din cadrul Asociației de Proprietari, Calea B.), pentru infracțiunile prev. de art. 323, 215, art. 20 rap. la art. 215, art. 193, 264, 259, 260, 263, 288, 289, art. 290, 291 și art. 291 C. pen. Cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia. Pentru a dispune astfel, procurorul de caz a reținut ca persoana vătămată P.V. a solicitat cercetarea penală a magistraților grefierului, executorului judecătoresc, avocatului și administratorului Asociației de Proprietari menționați mai sus, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 323, 215, 20 rap la art. 215, art. 193, 264, 259, 260, 263, 288, art. 290, 291 și art. 291 C. pen., plângerea fiind înaintată inițial Înaltei Curți de Casație și Justiție care, prin Sentința nr. 785 din 17 aprilie 2008 a dispus trimiterea plângerii la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, spre competentă soluționare.

Prin Decizia nr. 88 din 23 februarie 2009 - Completul de 9 Judecători, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins ca nefondat recursul formulat împotriva sentinței menționate anterior. Din probatoriul administrat, procurorul de caz a constatat în esență că magistratul judecător D.O. nu a făcut parte din completul care a judecat Dosarul nr. 12443/63/2007 înregistrat pe rolul Tribunalului Dolj, secția civilă, acest complet fiind compus din președintele S.A.C., judecătorii R.M.D. și C.I.C., precum și grefierul G.D. Împotriva magistratului D.O., persoana vătămată a formulat anterior o plângere penală cu privire la faptele săvârșite de acesta cu ocazia soluționării Dosarului civil nr. 3579/C/2006, iar Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, prin rezoluția nr. 373/P/2006, a dispus neînceperea urmăririi penale față de acesta, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 246, 289 și 323 C. pen.

De asemenea, s-a constatat că față de executorul judecătoresc I.M. și de avocatul D.I., Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova a dispus prin ordonanța nr. 347/P/2008 neînceperea urmăririi penale pentru infracțiunile prev. de art. 246, 289, 291, 292, 193, 215, 215 1 , 214, 260, 259 și art. 323 C. pen. În Dosarul nr. 2458/215/2008 având ca obiect contestația la executare formulată de petenții P.C. și P.V., președintele completului de judecată S.B. a formulat data de 21 aprilie 2008 cerere de abținere, care a fost admisă prin Încheierea din 25 aprilie 2008 de magistratul judecător L.D.L., din cadrul Judecătoriei Craiova.

Astfel, s-a concluzionat că împrejurarea că instanțele de control judiciar au admis calea de atac promovată de persoana vătămată ori magistrații s-au abținut, respectiv au soluționat cereri de abținere în cauzele privind pe P.V., nu este de natură să atragă răspunderea penală a judecătorului ce a pronunțat o hotărâre în speță, faptele penale sesizate în sarcina magistraților judecători de la Judecătoria Craiova și Tribunalul Dolj neexistând. Persoana vătămată nu a menționat în plângere și nu s-a prezentat pentru a da declarații în ce privește faptele reclamate în sarcina executorului judecătoresc I.M. și avocatului D.I., constatându-se astfel că nu există fapta ilicită sesizată. Față de grefierul C.R.

de la Judecătoria Craiova și administratorul-casier B.C.M. din cadrul Asociației de Proprietari Craiova, s-a constatat că se impune disjungerea cauzei și declinarea competenței de soluționare a plângerii în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, pentru continuare cercetărilor. Împotriva acestei ordonanțe, petenta P.V. a formulat plângere la procurorul ierarhic superior care, prin ordonanța din 05 noiembrie 2009 dată în Dosarul nr. 1865/11/2/2009 a dispus respingerea plângerii potrivit art. 275 - 278 C. proc. pen., sens în care a constatat în esență că soluția adoptată în cauză este legală, fiind fundamentată pe actele premergătoare efectuate, din care s-a constatat inexistența temeiurilor de fapt ori de drept care să contureze infracțiunile sesizate în sarcina magistraților, avocatului și executorului judecătoresc împotriva cărora petenta a formulat plângerea penală.

Pe parcursul procesului la prima instanță soțul petiționarei, P.C.L., a formulat la data de 7 ianuarie 2010 o petiție intitulată "cerere" prin care a solicitat aducerea unor acte la dosar, însă prima instanță a apreciat că aceste cereri nu-i pot conferi calitatea de petiționar în cauză. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs P.C.L., care a solicitat casarea sentinței și sesizarea D.N.A. pentru a efectua cercetări privind faptele de corupție sesizate. Recursul este inadmisibil. Înalta Curte constată că petiționarul P.C.L. (denumit petiționar în accepțiunea că este o persoană care s-a adresat cu o cerere instanței, respectiv cererea de recurs), nu a avut calitatea de parte în proces la instanța de fond, astfel că recursul său este inadmisibil în raport de disp.

art. 385 2 rap. la art. 362 C. proc. pen., care stabilesc în mod expres persoanele care pot face recurs. Împrejurarea că petiționarul s-a adresat instanței cu o serie de cereri în procesul în care calitatea de parte a avut-o soția sa, în mod corect s-a apreciat de către prima instanță că aceasta nu-i poate conferi calitatea de parte în proces. De remarcat că plângerea penală inițială a fost formulată de soția recurentului, P.V., aceasta a urmat și procedura prevăzută de art. 278 C. proc. pen., formulând plângerea împotriva soluției de neîncepere a urmăririi penale la procurorul ierarhic superior și, ulterior, în baza art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen. s-a adresat cu plângere instanței de judecată.

C. proc. pen. stipulează expres și limitativ în ce situații soțul uneia din părți poate formula o plângere sau o cerere valabilă, însă declararea recursului împotriva unei sentințe care nu-l privește nu se încadrează în aceste situații. Înalta Curte constată că motivele de recurs depuse în cauză în data de 28 iunie 2010 sunt semnate și de petiționara P.V., dar cum aceasta nu a investit instanța cu o cerere de declarare a recursului nu poate dobândi calitatea de recurentă. Pentru considerentele mai sus expuse, recursul declarat în cauză de P.C.L. va fi respins, ca inadmisibil, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., cu obligarea acestuia la cheltuieli judiciare către stat, conform art. 192 alin. (2) C. proc.

pen.

D E C I D E Respinge ca inadmisibil recursul declarat de petiționarul P.C.L. împotriva Sentinței penale nr. 68 din 22 martie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică azi 2 iulie 2010.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2009-06-04
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2105/2009
Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, prin sentința penală nr. 53 din 25 martie 2009, a respins ca nefondată plângerea petiționarului
ÎCCJ 2010-04-19
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1501/2010
ara a formulat plângere la conducerea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova care, prin rezoluția nr. 1181/II/2/2008 din 26 iunie 2008 a respins-o, ca neîntemeiată. Prin sentința penală nr. 152 din 29 septembrie 2008 a Curții de Ape
ÎCCJ 2011-03-04
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 861/2011
hetului de pe lângă Judecătoria Craiova s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de numita D.V. apreciind că, sub aspectul laturii obiective, nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art.260 alin. (1) C. p
ÎCCJ 2010-03-22
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1085/2010
acest sens obiectul acțiunii sale prin memoriul depus la dosarul cauzei la data de 14 aprilie 2009 (fila 105 și următoarele, Dosarul nr. 405/54/2009). Fără a solicita atașarea Dosarului nr. 933/P/2008 al Parchetului și fără a dispune citare
ÎCCJ 2009-01-29
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 310/2009
Asupra recursurilor de față în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 192 din 23 octombrie 2008, Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, a respins, ca nefondată, plângerea formulat
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă