ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1085/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1085/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra contestației în

anulare de față;

În baza lucrărilor de la dosar, constată

următoarele

:

La

data de 14 decembrie 2010 s-a înregistrat pe rolul secției penale a Înaltei

Curți de Casație și Justiție Dosarul nr. 9834/1/2009, având

ca obiect contestația în anulare formulată de contestatoarea M.P. împotriva

Deciziei penale nr. 4114 din 9 decembrie 2009 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 405/54/2009.

Prin decizia penală

sus-menționată, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

penală a admis recursul declarat de petiționara M.P. împotriva

sentinței penale nr. 82 din 21 mai 2009 a Curții de

Apel Craiova, secția penală și

pentru cauze cu minori, a casat sentința

penală atacată

numai cu privire la greșita soluționare a plângerii formulată de

petiționara M.P. împotriva rezoluției nr. 933/P/2008 din 15

septembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu

Severin, privind pe intimații S.M. și S.I.

Prin aceeași

decizie, instanța de ultim control judiciar a trimis, spre

competentă soluționare, plângerea cu privire la

rezoluția nr. 933/P/2008 din 15 septembrie 2008 a Parchetului de pe

lângă Judecătoria Drobeta Turnu Severin la Judecătoria Drobeta

Turnu Severin, și a menținut dispoziția de respingere a

plângerii împotriva ordonanței nr. 550/P/2007

din 22 februarie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Craiova,

precum și celelalte dispoziții ale sentinței

atacate.

Pentru a decide astfel, s-a reținut

că prin sentința penală nr. 82 din 21 mai 2009, Curtea de Apel

Craiova a respins plângerea formulată de petiționara M.P. împotriva

rezoluției nr. 933/P/2008 din 15 septembrie 2008 a Parchetului de pe

lângă Judecătoria Drobeta Turnu Severin, cu privire la intimații

S.M., S.I., S.S., cât și împotriva ordonanței nr. 550/P/2007 din 22

februarie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova

referitoare la intimații C.C. și P.G.A., obligând-o pe

petiționară la plata sumei de 20 lei, cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat și la plata sumei de 1000 lei, cu titlu de

cheltuieli judiciare către intimatul C.C.

Împotriva acestei sentințe, în

termen legal, a declarat recurs petiționara M.P., criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie și susținând că organele de

urmărire penală nu au

manifestat

rol activ în stabilirea completă și corectă a situației de

fapt, nu

au făcut o încadrare juridică legală și

temeinică a infracțiunilor săvârșite

de intimați și nu au stabilit vinovăția acestora,

în pofida dovezilor administrate.

A solicitat admiterea recursului, casarea

hotărârii pronunțate și reținerea cauzei spre rejudecare.

Înalta Curte,

examinând recursul potrivit dispozițiilor art. 385

6

alin. (3)

C. proc. pen., a constatat că acesta este fondat pentru următoarele

considerente:

Investirea Curții de Apel Craiova cu

privire la plângerea formulată de petiționara M.P. în temeiul art. 278

1

C. proc. pen. s-a făcut de către Judecătoria Drobeta Turnu

Severin, instanță care, prin încheierea din 4 februarie 2009 - Dosar nr.

9172/225/2008 (filele 1 și 4 - 5 dosarul Curții de Apel Craiova nr. 405/54/2009),

a dispus disjungerea cauzei cu care fusese sesizată.

Astfel, Judecătoria Drobeta Turnu Severin,

constatând că plângerea formulată de persoana vătămată

M.P. împotriva ordonanței nr. 550/P/2007 din 22 februarie 2008 a

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova privește soluția

de neîncepere a urmăririi penale dispusă față de executorul

judecătoresc C.C., persoană în raport de calitatea căreia,

competența de soluționare revenea Curții de Apel Craiova,

potrivit dispozițiilor art. 28

1

pct. 1 lit. b) coroborat cu art.

278

1

alin. (1) C. proc. pen., a disjuns cauza și a înaintat-o

acestei din urmă instanțe.

Totodată, cu privire la plângerea

aceleiași persoane vătămate îndreptate împotriva rezoluției

nr. 933/P/2008 din 15 septembrie 2008 a Parchetului de pe lângă

Judecătoria Drobeta Turnu Severin, având ca

obiect soluția de neîncepere a urmăririi penale dispusă

față de făptuitorii

S.M. și S.I., Judecătoria

Drobeta Turnu Severin a constatat că a fost legal investită, motiv

pentru care a reținut-o spre soluționare.

Cu toate acestea, Curtea de Apel Craiova

s-a considerat investită și cu judecarea plângerii împotriva

rezoluției nr. 933/P/2008 din 15 septembrie 2008 a Parchetului de pe

lângă Judecătoria Turnu Severin, reținând că persoana

vătămată și-a precizat în acest sens obiectul acțiunii

sale prin memoriul depus la dosarul cauzei la data de 14 aprilie

2009 (fila 105 și următoarele, Dosarul nr.

405/54/2009).

Fără a solicita atașarea Dosarului

nr. 933/P/2008 al Parchetului și fără a dispune citarea

intimaților S.M. și S.I., Curtea de Apel Craiova a procedat la

soluționarea pe fond a cauzei, respingând plângerea petiționarei

îndreptată împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale

cu numărul de mai sus, cu privire la intimații S.M., S.I. și S.S.

Rezoluția nr. 933/P/2008 din 15

septembrie 2008 a Parchetului de

pe

lângă Judecătoria Drobeta Turnu Severin se referă numai la

făptuitorii

S.M. și S.I., neexistând o soluție de

netrimitere în judecată și față de S.S.

S-a apreciat că, atât faptele cercetate,

cât și persoanele față de care s-a dispus neînceperea

urmăririi penale nu erau de competența curții de apel, ci de cea

a judecătoriei, astfel că soluționarea acestei cauze de

către Curtea de Apel Craiova este nelegală prin prisma

prevederilor art. 278

1

alin. (1) C.

proc. pen., art. 25 și 28

1

pct. 1 C. proc. pen.

De asemenea, Înalta Curte a considerat că

nerespectarea competenței materiale constituie o încălcare a

dispozițiilor legale care atrage nulitatea actului și care nu poate

fi înlăturată în nici un mod, invocarea ei putându-se face în orice

stare a procesului, luându-se în

considerare,

chiar din oficiu, potrivit dispozițiilor art. 197 alin. (1), (2) și (3)

C. proc. pen.

În consecință, Înalta Curte a

constatat că, în ceea ce privește rezolvarea plângerii

petiționarei M.P., formulată împotriva rezoluției nr. 933/P/2008

din 15 septembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta

Turnu Severin, Curtea de Apel Craiova a

încălcat

dispozițiile legale referitoare la competența materială, astfel

că a

procedat în consecință și a admis recursul, a

casat sentința atacată numai cu privire la greșita soluționare

a acestei plângeri pe care o va

trimite spre

competentă soluționare Judecătoriei Drobeta Turnu Severin,

instanță

care, de altfel, și fusese sesizată inițial, în mod legal, de

către petiționară cu o plângere având acest obiect în cadrul Dosarului

nr. 9172/225/2008.

Cât privește

plângerea petiționarei îndreptată împotriva ordonanței nr. 550/P/2007

din 22 februarie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel Craiova, Înalta Curte a constatat că aceasta a făcut

deja obiectul

judecății într-o

altă cauză, fiind soluționată prin sentința

penală nr. 178 din

15 octombrie 2008 a Curții de Apel Craiova,

rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 4103 din 10

decembrie 2008 a înaltei Curți de Casație și Justiție

(filele 180-183 dosarul Curții de Apel Craiova), plângerea fiind

respinsă ca nefondată.

S-a mai relevat că această

situație a fost, de altfel, reținută, și în considerentele

sentinței nr. 82 din 21 mai 2009 atacată prin prezentul recurs (fila

187 verso), plângerea formulată de petiționară împotriva

acesteia, deși se impunea respingerea ei ca inadmisibilă, potrivit

dispozițiilor art. 278

1

alin. (8) lit. a) teza I varianta a

ll-a C. proc. pen.

Întrucât era investită numai cu

recursul petiționarei, Înalta Curte a constatat că nu poate dispune

soluția legală ce s-ar fi impus în legătură cu modul de

rezolvare a acestei plângeri - aceea de respingere a acesteia, ca

inadmisibilă, întrucât ar încălca principiul „non reformatio in

pejus" și prevederile art. 385

8

alin. (1) C. proc. pen.,

creând o situație mai grea pentru recurentă, în raport de

soluția dispusă de prima instanță, de respingere ca

nefondată a plângerii.

În considerarea prevederilor

procesual-penale arătate mai sus,

Înalta

Curte a menținut dispoziția de respingere a plângerii formulată

de

petiționara M.P. împotriva ordonanței nr. 550/P/2007 din 22

februarie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, precum

și celelalte dispoziții ale sentinței recurate.

Fiind nemulțumită de Decizia pronunțată

sub nr. 4114 la data de 9 decembrie 2009, petiționara M.P. a formulat la

data de 12 decembrie 2009, cu respectarea termenului prevăzut de lege,

contestație în anulare, înregistrată pe rolul Înaltei Curți de

Casație și Justiție la data de 14 decembrie 2009, fixându-se

prim termen pentru discutarea admisibilității în principiu a acesteia

la data de 8 februarie 2010, atașându-se, totodată, și dosarul

în care s-a pronunțat decizia contestată.

În cuprinsul memoriului depus la dosar,

prin fax, la filele 3-7 dosar instanță, contestatoarea a invocat în

drept dispozițiile art. 386 lit. d) C. proc. pen.

și a susținut că, în cauză, s-au pronunțat

două hotărâri

definitive pentru aceeași faptă,

respectiv hotărârea contestată prin prezentat: Decizia penală nr.

4114 din 9 decembrie 2009 pronunțată în Dosarul nr. 405/54/2009 și

Decizia penală nr. 521/R din 27 mai 2005 pronunțată în Dosarul nr.

1756/2005, temei față de care, Înalta Curte, la primul termen de

judecată de la 8 februarie 2010 a apreciat că nu se poate

soluționa cauza decât cu citarea părților și a dispus în

consecință.

Analizând actele și lucrările

dosarului, Înalta Curte, examinând și

motivele

invocate de contestatoarea M.P. în cuprinsul cererii

de contestație în anulare, prin prisma

dispozițiilor art. 386 și următoarele

C. proc. pen.,

constată că aceasta este nefondată, pentru următoarele

considerente:

Contestația în anulare este o cale

extraordinară de atac în cadrul căreia sunt remediate erori ce nu pot

fi înlăturate pe alte căi, fiind deci o cale de anulare pentru vicii

și nulități relativ la actele de procedură, ce trebuie

folosită numai în cazurile strict și limitativ prevăzute de

lege, cu respectarea termenelor în care titularii acesteia o pot formula,

contribuind astfel la consolidarea principiului stabilității

hotărârilor judecătorești definitive.

Tocmai caracterul de cale extraordinară a

contestației în anulare constituie o garanție că această

cale de atac nu va deveni o posibilitate la îndemâna oricui și oricând de

înlăturarea a efectelor pe care trebuie să le producă

hotărârile judecătorești definitive.

În dispozițiile art. 386 C. proc. pen.

sunt stipulate cazurile în care se poate formula contestație in anulare

împotriva hotărârilor penale definitive: a) când procedura de citare a

părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către

instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii; b) când

partea dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de

către instanța de recurs a fost in imposibilitate de a se

prezenta și de a încunoștința

instanța despre aceasta împiedicare; c) când instanța de recurs nu

s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele

prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f) - i

1

), cu privire la

care existau probe în dosar; d) când împotriva unei persoane s-au

pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași

faptă

;

e) când, la judecarea recursului sau la

rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu

a fost ascultat, iar ascultarea

acestuia

este obligatorie potrivit art. 385

14

alin. (1

1

) ori art. 385

16

alin. (1).

Potrivit dispozițiilor art 391 alin.

(1) C. proc. pen., contestația în anulare, întemeiată pe

dispozițiile art. 386 lit. a) - c) și e) C. proc. pen., este

supusă unei verificări prealabile judecării în fond a acesteia,

astfel că, înainte de a se pronunța asupra cererii de contestație,

instanța este obligată să examineze admisibilitatea în

principiu a cererii, însă în cazul

prevăzut de dispozițiile art. 386 lit. d) C. proc. pen.

, temei

invocat de contestatoare în speța supusă analizei, această

etapă prealabilă nu se mai impune a fi parcursă.

În această etapă

procesuală instanța este obligată să examineze dacă

cererea introdusă privește o hotărâre definitivă, dacă

este introdusă în termenul prevăzut de art. 388 C. proc. pen.,

dacă motivul pe care se întemeiază contestația este unul din

cele limitativ prevăzute de art. 386 C. proc. pen. și dacă în

sprijinul

contestației s-au depus ori

se invocă dovezi existente la dosar.

Potrivit dispozițiilor art. 386 C. proc.

pen. împotriva hotărârilor penale definitive se poate face

contestație în anulare în cazurile strict și limitativ prevăzute

de la literele a) - e), fiind o cale

de atac

extraordinară - de retractare - pusă la îndemâna părților

care

au fost judecate de către

instanța de recurs în lipsă, cu procedura

incompletă sau care au fost în imposibilitate de a se prezenta la

instanța

de recurs ori când s-au pronunțat două

hotărâri definitive pentru aceeași faptă, legiuitorul stabilind

și termenele în care titularii acesteia o pot formula.

Conform dispozițiilor art. 386 lit. d) C.

proc. pen. - motivul de contestație invocat în speță - poate fi

făcută contestația în anulare când împotriva unei persoane s-au

pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași

faptă.

Reținerea acestui motiv de

contestație este însă condiționat, de existența a două

hotărâri definitive pentru aceeași faptă ori, din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului, cele două decizii

pronunțate

în recurs, la care a

făcut referire contestatoarea, în mod evident, nu

vizează

aceeași faptă, întrucât, atât obiectul dedus judecății, cât

și faptele cercetate au fost diferite în Dosarul nr. 405/54/2009 al Înaltei

Curți, fată de cele din Dosarul nr. 1756/2005 al Tribunalului

Mehedinți.

Astfel, în Dosarul nr. 405/54/2009, prin Decizia

penală nr. 4114 din

9 decembrie 2009, Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția penală s-a

pronunțat într-o cauză având drept

obiect cenzurarea, în calea de atac a

recursului, a sentinței penale nr. 82 din 21 mai 2009 a Curții

de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori,

hotărâre prin care s-a respins, ca nefondată, plângerea

formulată, în baza art. 278

1

C. proc. pen., de petiționara

M.P. împotriva rezoluției nr. 933/P/2008 din 15 septembrie 2008 a

Parchetului de pe lângă Judecătoria Turnu Severin, vizând

soluția de neîncepere a urmăririi penale dispusă față

de intimații făptuitori S.M. și S.I., cercetați sub

aspectul săvârșirii faptelor prevăzute de art. 215, art. 246, art.

272, art. 288, art. 289, art. 290 C. pen. și art. 6 și art. 7 din

Decretul lege nr. 1700/1938, cât și împotriva ordonanței nr. 550/P/2007

din 22 februarie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova,

prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale a intimatului C.C.,

cercetat sub aspectul faptelor prevăzute de art. 215, art. 246, art. 272, art.

288, art. 289, art. 290 C. pen. și art. 26

C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 din Decretul lege nr. 1700/1938.

În Dosarul nr. 1756/2005 Tribunalul

Mehedinți, prin Decizia nr. 521/R din 27 mai 2005 a dispus respingerea ca

nefondate a recursurilor declarate de părțile vătămate M.D.F.

și M.N. prin procurator M.P., împotriva sentinței penale nr. 278 din

28 ianuarie 2005 pronunțată de Judecătoria Turnu Severin, prin

care au fost achitați, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit.

d) C. proc. pen.

: inculpatul P.G.A. sub

aspectul săvârșirii

infracțiunii prevăzută de art.

193 C. pen. și inculpații S.l. și S.S., ambii cercetați sub

aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 193 C.

pen. și art. 213 C. pen.

Prin urmare, nu

poate fi primită solicitarea contestatoarei în sensul

de a fi admisă, în baza art. 386 lit. d) C. proc. pen.,

contestația în anulare, formulată împotriva Deciziilor nr. 4114 din 9

decembrie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 405/54/2009 și nr. 521/R

din 27 mai 2005 a Tribunalului Mehedinți, pronunțată în Dosarul nr.

1756/2005, întrucât deși ambele

decizii

sunt definitive, acestea nu se referă la aceleași fapte.

În atare condiții, Înalta Curte,

constatând că motivul pe care se sprijină contestația în

anulare, formulată de contestatoarea M.P. împotriva Deciziei penale nr. 4114

din 9 decembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

secția penală, în Dosarul nr. 405/54/2009 - art. 386 lit. d) C. proc.

pen. - nu are corespondent în probele existente la dosarul cauzei, în temeiul art.

392 C. proc. pen., o va respinge ca nefondată.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

contestatoarea va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către

stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația în anulare

formulată de contestatoarea M.P. împotriva Deciziei penale nr. 4114 din

9 decembrie 2009 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția penală, în

Dosarul nr.

405/54/2009.

Obligă contestatoarea la plata sumei de

400 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 22 martie 2010.