ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 861/2011

Asupra recursului de față;

Prin sentința penală nr. 730 din 19 martie 2010 pronunțată de Judecătoria Craiova în dosarul nr. 2010/215/2010, în temeiul art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., s-a respins plângerea formulata de petentul N.M.,  împotriva rezoluției din 05 octombrie 2009 pronunțată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova în dosarul nr. 12909/P/2008 și împotriva rezoluției din data de 14 decembrie 2009 din dosarul nr. 3909/II/2/2009, ca neîntemeiată și a menținut rezoluțiile atacate ca fiind temeinice și legale.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a constatat că, la data de 22 ianuarie 2010, a fost înregistrată pe rolul instanței plângerea formulată de petentul N.M. împotriva rezoluției din 05 octombrie 2009 pronunțată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova în dosarul nr. 12909/P/2008 și împotriva rezoluției din data de 14 decembrie 2009 din dosarul nr. 3909/II/2/2009.

În motivarea plângerii, petentul a arătat că soluția este netemeinică și nelegală întrucât declarațiile date în faza de urmărire penală nu corespund realității, iar persoanele audiate se fac vinovate de mărturie mincinoasă.

În fapt, s-a reținut că la data de 02 decembrie 2008, persoana vătămată N.M. a formulat plângere penală împotriva făptuitoarei D.V. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 260 alin. (1) C. pen., întrucât într-o cauză penală ar fi dat declarații contradictorii.

Prin rezoluția nr.5151/P/2007 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de numita D.V. apreciind că, sub aspectul laturii obiective, nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art.260 alin. (1) C. pen., întrucât în cauza civilă în care a fost audiată avea calitatea de martor, iar în cauza penală, pe cea de făptuitoare.

Prin rezoluția din 05 octombrie 2009 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova nr. 12909/P/2008 s-a confirmat propunerea organelor de cercetare penală de neîncepere a urmăririi penale față de numita D.V. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 260 alin. (1) C. pen.

Împotriva acestei soluții, petentul în termen legal a formulat plângere către prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, care a respins plângerea.

Împotriva acestei soluții, în temeiul art. 278

1

C. proc. pen., petentul a formulat plângere la instanța de judecată.

În temeiul art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., s-a respins plângerea formulată de petentul N.M. împotriva rezoluției din 05 octombrie 2009 pronunțată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova în dosarul nr. 12909/P/2008 și împotriva rezoluției din data de 14 decembrie 2009 din dosarul nr. 3909/II/2/2009, ca neîntemeiată și a menținut rezoluțiile atacate ca fiind temeinice și legale.

Împotriva acestei sentințe penale nr. 730/2010 a declarat recurs petentul N.M., solicitând trimiterea cauzei la instanța de fond în vederea completării probatoriului cu acte, martori.

În motivarea recursului au fost invocate aspecte din declarațiile intimatei D.V. și a altor martori audiați în cauză, subliniindu-se caracterul de contradictorialitate al acestor declarații, poziție pe care respectivele persoane au avut-o și într-o procedură civilă.

Prin decizia penală nr. 692 din 22 octombrie 2010, Tribunalul Dolj a respins recursul declarat de petentul N.M., ca nefondat și a obligat recurentul la plata sumei de 60 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Tribunalul, analizând legalitatea și implicit temeinicia instanței de fond, a constatat că rezolvarea juridică adoptată atât de către organul de urmărire penală, cât și ulterior de către instanță ca urmare a soluționării plângerii, în temeiul art. 278

1

C. proc. pen., are în vedere probatoriul cauzei, făcându-se o interpretare logico-juridică a tuturor actelor premergătoare începerii urmăririi penale.

Astfel, în mod corect instanța a reținut că reclamantul a semnat cererea de împrumut, sumă ce a fost ridicată, numărată anterior de către intimata B.G. la rugămintea reclamantului.

În ceea ce privește anumite relatări contradictorii invocate de către recurent, ca fiind făcute de intimata D.V., denaturând adevărul în favoarea numitei B.G., nu au fost susținute în cauză, avându-se în vedere că nu s-a dezvoltat o altă situație de fapt, ci numai sub aspectul formei în care au fost relatate împrejurările stării de fapt, se remarcă o diferențiere, care nu are menirea de a contura o nouă stare de fapt pe baza căreia să apară oportună una dintre soluțiile prevăzută de art. 278

1

pct. 8 lit. b) C. proc. pen.

Apreciindu-se ca întemeiată soluția instanței de fond, care a concretizat că motivarea făcută de către organul de urmărire penală, atunci când a fost expusă situația de fapt, nu contravine probelor premergătoare urmăririi penale, în speță neconturându-se afirmații, omisiuni ale intimatei în relatarea unor împrejurări esențiale care pot servi la stabilirea adevărului, instanța de recurs a respins recursul ca nefondat.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs petentul învederând că trebuiau completate probele administrate.

Recursul s-a constatat că este inadmisibil.

Potrivit art. 278

1

C. proc. pen., hotărârile pronunțate în cazul plângerilor împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată, se atacă doar cu recurs, de persoanele care au formulat plângere.

Rezultă deci, că asemenea plângeri sunt susceptibile de a fi atacate numai pe calea recursului, în cadrul căruia se și definitivează, astfel că noua cale de atac este inadmisibilă și a fost respinsă în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. a) C. proc. pen. prin Decizia penală nr. 1359 din 24 noiembrie 2010.

Și împotriva acestei din urmă decizii, a declarat recurs petentul N.M.

Evident că recursul este inadmisibil.

Potrivit art. 278

1

C. proc. pen., hotărârile pronunțate în cazul plângerilor împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată, se atacă doar cu recurs, de persoanele care au formulat plângere.

Asemenea plângeri sunt susceptibile de a fi atacate numai pe calea recursului, în cadrul căruia se și definitivează, ceea ce s-a concretizat încă de la nivelul Tribunalului Dolj, prin Decizia nr. 692 din 11 octombrie 2010, astfel că o nouă cale de atac a fost apreciată ca fiind inadmisibilă și a fost respinsă în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. a) C. proc. pen. prin Decizia penală nr. 1359 din 24 noiembrie 2010, iar a promova un nou recurs și împotriva acestei din urmă decizii este din nou o chestiune aflată în afara cadrului procesual penal legal.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiționarul N.M. împotriva sentinței penale nr. 1359 din 24 noiembrie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 4 martie 2011.