ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3091/2011

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 287 din 28 ianuarie 2011, pronunțată de Judecătoria Craiova în Dosarul nr. 36158/215/2010, în temeiul art. 403 alin. (1) C. proc. pen., s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a Sentinței penale nr. 1311/2010 a Judecătoriei Craiova și a Deciziei penale nr. 1137/2010 a Curții de Apel Craiova pronunțate în Dosarul nr. 12144/215/2010, formulată de revizuentul M.I.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat revizuentul la plata cheltuielilor judiciare de 220 RON în favoarea statului.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, petentul M.I. a formulat cerere de revizuire împotriva Sentinței penale nr. 1311 din 18 mai 2010, definitivă prin Decizia penală nr. 545 din 20 septembrie 2010 a Tribunalului Dolj, prin care s-a respins plângerea formulată de petent în contradictoriu cu intimatul O.D. pentru anularea Rezoluției nr. 11377/P/2009 din data de 01 februarie 2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova.

Prin Rezoluția nr. 11377/P/2009 din data de 01 februarie 2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, în temeiul art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., s-a dispus confirmarea propunerii de neîncepere a urării penale față de făptuitorul O.D., pentru faptele prevăzute de art. 291 și art. 292 C. pen.

Împotriva rezoluției din 01 februarie 2010 dată în Dosarul nr. 11377/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, petentul M.I. a formulat plângere la Prim-Procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, iar prin Rezoluția nr. 651/II/2/2010 din 06 aprilie 2010 s-a dispus respingerea plângerii și menținerea soluției dată prin rezoluția din 01 februarie 2010 în Dosarul penal nr. 11377/P/2009 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, întrucât corespunde cerințelor de legalitate și temeinicie.

Petentul M.I. a sesizat faptul că intimatul O.D., cu care este vecin, a efectuat ilegal o construcție, motiv pentru care a formulat plângere la Serviciul Disciplină în Construcții din cadrul Primăriei Craiova, care l-au sancționat contravențional pe intimat.

Ulterior, intimatul O.D. a contestat procesul-verbal prin care a fost sancționat, acesta fiind anulat de către instanța de judecată, iar petentul a considerat că instanța de judecată s-a pronunțat în acest sens ca urmare a faptului că O.D. a declarat și prezentat o autorizație de construire pe care o consideră falsă, întrucât a fost emisă la un interval de timp mai mare față de prima autorizație

Astfel, având în vedere întregul material probator administrat în cauză, s-a reținut că aspectele sesizate de petentul M.I., cu privire la faptul că intimatul O.D. s-a folosit de o autorizație de construire falsă, pentru a anula un proces-verbal prin care a fost sancționat pentru executarea de lucrări de construire, fără a poseda autorizație, nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen. și fals în declarații, prevăzută de art. 292 C. pen., deoarece din actele existente la dosar rezultă că actul folosit în instanță, într-un proces civil de către intimat, respectiv autorizația de construire, este reală și nu falsă, având același conținut cu cea înaintată de Primăria Craiova, prin adresa din 17 noiembrie 2009, iar depunerea autorizației sus-menționată pentru a convinge instanța de judecată să anuleze un proces-verbal de contravenție nu este similară cu darea unei declarații false în fața unei autorități, astfel că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

Față de cele de mai sus, în temeiul art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de făptuitorul O.D., pentru faptele prevăzute de art. 291 și art. 292 C. pen.

Prin Rezoluția nr. 651/II/2/2010 din 06 aprilie 2010, primul-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova a respins plângerea formulată de petent împotriva soluției.

Împotriva acestei soluții, în temeiul art. 278

1

C. proc. pen., petentul a formulat plângere la instanța de judecată.

Prin Sentința penală nr. 1311 din 18 mai 2010 a Judecătoriei Craiova pronunțată în Dosarul nr. 12144/215/2010 a fost respinsă plângerea formulată de petent împotriva Rezoluției nr. 11377/P/2009 din data de 01 februarie 2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova.

Sentința penală nr. 1311 din 18 mai 2010 a Judecătoriei Craiova a devenit definitivă prin Decizia nr. 545 din 20 septembrie 2010 a Tribunalului Dolj, prin care s-a respins ca nefondat recursul exercitat de petentul M.I.

În continuare, petentul fiind nemulțumit de soluție, s-a adresat Curții de Apel Craiova, care, prin Decizia penală nr. 1137 din 18 octombrie 2010, a respins ca inadmisibil recursul declarat.

Analizând admisibilitatea cererii de revizuire formulată de petentul M.I. împotriva Sentinței penale nr. 1311 din 18 mai 2010 a Judecătoriei Craiova pronunțată în Dosarul nr. 12144/215/2010, prin care s-a respins, în temeiul art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., plângerea formulată împotriva Rezoluției nr. 11377/P/2009 din data de 01 februarie 2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, s-au reținut următoarele:

Prin Decizia nr. 17 din 19 martie 2007 (Decizia nr. 17/2007) privind examinarea recursului în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu privire la admisibilitatea căii extraordinare de atac a revizuirii împotriva hotărârilor judecătorești definitive, pronunțate în temeiul art. 278

1

alin. (8) lit. a) și lit. b) C. proc. pen., s-a stabilit că cererile de revizuire îndreptate împotriva hotărârilor judecătorești definitive, pronunțate în temeiul art. 278

1

alin. (8) lit. a) și lit. b) C. proc. pen., sunt inadmisibile.

Înalta Curte de Casație și Justiție a avut în vedere dispozițiile art. 393 alin. (1) C. proc. pen., conform cărora "hotărârile judecătorești definitive pot fi supuse revizuirii atât cu privire la latura penală, cât și cu privire la latura civilă".

În art. 394 alin. (1) C. proc. pen. sunt reglementate cazurile de exercitare a acestei căi de atac, iar din conținutul prevederilor menționate, cât și din precizările făcute în alin. (2) - (4) ale aceluiași articol cu privire la condițiile în care cazurile reglementate la art. 394 alin. (1) C. proc. pen. constituie motive de revizuire, rezultă că sunt supuse revizuirii numai hotărârile judecătorești prin care s-a soluționat fondul cauzei, adică acele hotărâri prin care s-a rezolvat raportul juridic de drept substanțial, pronunțându-se o soluție de condamnare sau achitare ori de încetare a procesului penal.

Din aceste reglementări de ansamblu ale cazurilor de revizuire și ale condițiilor pe care fiecare dintre acestea trebuie să le îndeplinească pentru a constitui motive de revizuire a unei hotărâri judecătorești definitive rezultă, deci, că hotărârile judecătorești prin care nu se rezolvă fondul cauzei nu pot fi supuse revizuirii.

Or, în raport cu soluțiile ce pot fi pronunțate în temeiul art. 278

1

alin. (8) lit. a) și lit. b) C. proc. pen. de către judecătorul care examinează plângerea împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată, nu se poate considera că într-o astfel de etapă procesuală s-ar rezolva fondul cauzei, deoarece niciuna dintre aceste soluții nu implică stabilirea existenței faptei și a vinovăției în accepțiunea prevederilor art. 345 C. proc. pen., respectiv prin condamnarea, achitarea inculpatului sau încetarea procesului penal.

Pe de altă parte, cât timp prin lege nu este reglementată posibilitatea extinderii exercitării căii extraordinare de atac a revizuirii și împotriva hotărârilor judecătorești pronunțate în soluționarea plângerilor formulate în temeiul art. 278

1

C. proc. pen., o atare cale de atac nu este admisibilă, întrucât în situația contrară s-ar contraveni principiului instituit prin art. 129 din Constituția României, potrivit căruia "împotriva hotărârilor judecătorești, părțile pot exercita căile de atac, în condițiile legii".

Luând în considerare faptul că prin Sentința penală nr. 1311 din 18 mai 2010 a Judecătoriei Craiova pronunțată în Dosarul nr. 12144/215/2010 s-a respins, în temeiul art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., plângerea formulată împotriva Rezoluției nr. 11377/P/2009 din data de 01 februarie 2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, în cauză a devenit incident recursul în interesul legii soluționat prin Decizia nr. 17/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs revizuentul M.I., solicitând, în esență, desființarea soluțiilor pronunțate anterior, întrucât nu a fost avut în vedere faptul că făptuitorul nu posedă autorizație de construire pentru lucrările de mansardare efectuate.

Prin Decizia penală nr. 377 din 15 martie 2011, Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, a respins, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul M.I. împotriva Sentinței penale nr. 287 din 28 ianuarie 2011 pronunțată de Judecătoria Craiova în Dosarul nr. 36158/215/2010.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a constatat că, în mod corect, instanța de fond a dispus respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de revizuire, în raport de dispozițiile Deciziei nr. 17 din 19 martie 2007 privind examinarea recursului în interesul legii, cu privire la admisibilitatea căii extraordinare de atac a revizuirii împotriva hotărârilor judecătorești definitive, pronunțate în temeiul art. 278

1

alin. (8) lit. a) și lit. b) C. proc. pen., prin care s-a stabilit că cererile de revizuire îndreptate împotriva hotărârilor judecătorești definitive, pronunțate în temeiul art. 278

1

alin. (8) lit. a) și b) C. proc. pen., sunt inadmisibile.

Împotriva acestei hotărâri a declarat din nou recurs revizuentul M.I., apreciind-o ca nelegală și netemeinică, așa cum rezultă din motivele de recurs depuse la dosar.

La termenul de judecată din 15 septembrie 2011, Înalta Curte a pus în discuție admisibilitatea căii de atac exercitată de revizuent.

Examinând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate, în raport de prevederile art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., se constată că recursul este inadmisibil pentru următoarele motive:

Căile de atac ordinare și extraordinare se exercită strict în limita condițiilor, cazurilor și termenelor prevăzute expres, limitativ și imperativ de lege, norma procesual penală fiind, la rândul ei, de strictă aplicare și interpretare.

În consecință, se constată că recurentul a exercitat, pe de o parte, un recurs la recurs, iar, pe de altă parte, a exercitat o cale ordinară de atac împotriva unei hotărâri judecătorești definitive.

Acționând de maniera arătată, recurentul a efectuat un demers procesual în afara legii, sancționat de norma procesual penală cu inadmisibilitatea.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. a) C. proc. pen., recursul se va respinge, ca inadmisibil.

Văzând și prevederile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul revizuent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuentul M.I. împotriva Deciziei penale nr. 377 din 15 martie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 15 septembrie 2011.