ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 214/2011
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 214/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului
de față;
În baza actelor
și lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin sentința penală
nr. 196 din 27 octombrie 2010 a Curții de Apel Craiova,
secția penală și
pentru cauze cu minori și de familie, a fost respinsă ca nefondată
plângerea formulată de petentul D.P.
împotriva rezoluției nr.
488/P/2010 din 30
iunie 2010 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel
Craiova, confirmată prin rezoluția Procurorului
General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova din 16 iulie 2010,
privind pe intimata M.M., avocat,
menținându-se soluția atacată ca
legală și temeinică.
Prin aceeași sentință
penală petentul D.P. a fost obligat la
cheltuieli
judiciare în favoarea statului.
Pentru a hotărî
astfel, instanța a reținut:
Prin rezoluția
nr. 488/P/2010 din 30 iunie 2010 dată de Parchetul de pe
lângă Curtea de
Apel Craiova, în baza art. 288 alin. (6) C. pen. raportat la art. 10
lit. a) C. proc.
pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de
avocatul M.M.,
sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 291
C. pen., art. 292 C. pen. și art. 259 C.
pen.
Pentru a dispune
astfel, procurorul de caz a reținut că prin plângerea
formulată la data
de 3 noiembrie 2009, persoana vătămată D.P. a
solicitat efectuarea de cercetări
penale față de avocata M.M. pentru
săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 291 C. pen.,
art. 292 C. pen. și art.
259 C. pen., susținând că, în cuprinsul cererii formulată
la 28 septembrie 2009 și înregistrată la Înalta Curte de Casație și Justiție
sub nr. 4781, având ca obiect
„strămutare", avocata M.M. a afirmat în mod
mincinos că „în același dosar
nu s-a mai formulat nicio cerere de strămutare", în
acest fel obținând certificatul nr.
7603 din 28 septembrie 2009, în baza căruia s-a dispus
suspendarea judecării
cauzei
în dosarul nr. 1932/267/2008 al Judecătoriei Novaci.
În completarea
plângerii, persoana vătămată a susținut că o cerere similară,
de strămutare a
dosarului nr. 1932/267/2008 al Judecătoriei Novaci, a făcut
obiectul
dosarului nr. 6392/1/2009 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar în baza
certificatului
nr. 7603/1/2009 din 28 septembrie 2009, s-a dispus suspendarea
judecării cauzei
înregistrate la Judecătoria Novaci, avocata făcând declarații
necorespunzătoare
adevărului, susținând că nu a primit procesul-verbal prin care a
fost sancționată
de Poliția Crasna, nu a avut cunoștință de sancțiunea primită și nu
a fost chemată la postul de poliție.
Din analiza
actelor premergătoare efectuate în cauză, procurorul de caz a
constatat că prin
cererea formulată la data de 3 august 2009 și înregistrată la
Înalta Curte de
Casație și Justiție sub nr. 3896/2009, avocat M.M. a solicitat
strămutarea
judecării cauzei cu nr. 1923/267/2008 a Judecătoriei Novaci, susținând
că magistratul
judecător căruia i s-a repartizat cauza spre soluționare locuiește în
aceeași comună
cu intervenientul D.P. care, în calitate de consilier județean exercită
influență și presiune prin faptul că a avut diverse intervenții în
mass-media locală.
Prin încheierea
nr. 3896 din 23 septembrie 2009, Înalta Curte de Casație și
Justiție a
respins cererea formulată, reținând că nu există motive de bănuială
legitimă, în sensul dispozițiilor art.
37 C. proc. civ.
La data de 28
septembrie 2009, avocata M.M. a formulat o nouă
cerere de strămutare cu un conținut
identic cu prima cerere, obținând astfel
certificatul nr. 7603/1/2009 din 28 septembrie 2009 din cuprinsul
căruia rezultă că, în temeiul art. 40 alin. (2) C. proc. civ., s-a dispus
suspendarea judecării
dosarului de fond, până la soluționarea cererii de
strămutare.
Prin încheierea din 14 octombrie 2009
pronunțată în dosarul nr.
1932/267/2008 al
Judecătoriei Novaci, s-a luat act de suspendarea judecării
cauzei.
Din starea de
fapt prezentată, procurorul a concluzionat așadar că avocata
M.M. nu a
săvârșit infracțiunile pentru care s-a solicitat efectuarea de
cercetării penale, împrejurarea că, în
cuprinsul celei de-a doua cereri de
strămutare
formulate, s-a făcut afirmația că, în același dosar nu s-a formulat o
cerere de strămutare, neconstituind fals în
declarații în sensul art. 292 C. pen.,
deoarece
această afirmație nu s-a făcut în cuprinsul unei declarații, ci în cuprinsul
unei cereri adresate Înaltei Curți de Casație și
Justiție, nefiind deci producătoare
de consecințe juridice.
Pentru că
infracțiunea prevăzută de art. 292 C. pen. exclude uzul de fals,
iar certificatul
nr. 7603/1/2009 din 28 septembrie 2009 nu reprezintă un fals, în sensul art.
289 C. pen. sau art. 288 C. pen., în cauză nu a putut fi reținută
nici infracțiunea prevăzută de art.
291 C. pen.
Referitor la
infracțiunea de denunțare calomnioasă s-a reținut că, pentru a fi în prezența
acestei infracțiuni, trebuie să existe în primul rând o plângere sau un
denunț formulat
împotriva persoanei vătămate de către avocata M.M., ori din
actele dosarului
a rezultat că afirmațiile în legătură cu care persoana vătămată
susține că
reprezintă un denunț calomnios, au fost făcute de avocată în cuprinsul
unei cereri formulată în interes
personal.
Având în vedere
caracterul înscrisului în cuprinsul căruia s-au făcut afirmații
pretins
denigratoare și calomnioase și ținând seama și de dispozițiile art. 36 alin. (6)
din Legea nr. 51/1985, în sarcina
avocatei M.M. nu s-a putut reține nici infracțiunea prevăzută de art. 259 C.
pen.
Împotriva acestei
rezoluții, petentul a formulat plângere la procurorul ierarhic superior care,
prin rezoluția din 16 iulie 2010 dată în dosarul nr. 1027/11/2/2010, a dispus
în temeiul art. 275-278 C. proc. pen., respingerea ca neîntemeiată
a plângerii, sens în care a constatat
că nu se impune infirmarea soluției
procurorului
de caz, aceasta fiind temeinică și legală, deoarece s-a reținut în mod just că
avocatul M.M. nu a săvârșit vreo faptă de natură penală.
Împotriva
acestor rezoluții ale procurorului Parchetului de pe lângă Curtea de
Apel Craiova și
procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel
Craiova, petentul
D.P. a formulat plângere la instanță, cauza fiind
astfel
înregistrată pe rolul Secției Penale și pentru Cauze cu Minori la data de 15
septembrie 2010, sub nr. 2324/54/2010.
În motivarea
plângerii, petentul a arătat că motivarea din rezoluție este
greșită,
întrucât intimata M.M. nu avea calitatea de avocat în dosarul în care
a solicitat
strămutarea cauzei, fiind avocat suspendat, așa cum reiese din adresa
nr. 253 din 10 mai 2010 a Baroului
Dolj și figurează pe tabloul avocaților
incompatibili;
de asemenea, arată că motivarea din rezoluție este contradictorie și
eronată, întrucât nu s-au produs consecințe
juridice, deși, în baza declarației
mincinoase
a intimatei s-a obținut suspendarea cauzei; menționează că procurorul de caz nu
a administrat probele solicitate de către el, respectiv audierea martorilor
A.V., S.G., C.I., în cauză fiind încălcate
dispozițiile art.
202 C. proc. pen.,
art. 69 C. proc. pen. și art. 70 C. proc. pen.
În speță, a fost atașat dosarul de
urmărire penală nr. 488/P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel
Craiova.
Plângerea a fost
apreciată ca nefondată și respinsă ca atare, pentru
următoarele considerente:
Prin plângerea
formulată la 3 noiembrie 2009, petentul D.P. a
solicitat efectuarea de cercetări
sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 291 C. pen., art. 292 C.
pen. și art. 259 C. pen. cu privire la intimata
M.M., constând în aceea că, în
cuprinsul cererii formulată la 28 septembrie
2009 și înregistrată la Înalta Curte
de Casație și Justiție sub nr. 478 din 28
septembrie 2009, intimata ar fi afirmat în mod mincinos
că „în același dosar, nu s-a
mai formulat nicio cerere de strămutare", iar în
acest fel a obținut un certificat cu
nr. 7603 din 28 septembrie 2009, în baza căruia s-a
dispus suspendarea judecării
cauzei în dosarul Judecătoriei Novaci nr. 1932/267/2008,
petentul a arătat de
asemenea că intimata - avocat M.M. ar fi făcut
declarații necorespunzătoare
adevărului, susținând că nu a primit procesul-verbal prin
care a fost sancționată
contravențional de Poliția Crasna, nu a avut cunoștință
de sancțiunea primită și nu
a fost chemată la postul de poliție, apreciind totodată
că aceasta ar fi săvârșit
infracțiunea de denunțare calomnioasă atunci când a
precizat în cuprinsul plângerii
adresată Înaltei Curți de Casație și Justiție că
procesul-verbal a fost întocmit de
organele de poliție „ca urmare a presiunii numitului D.P.".
Din analiza
actelor premergătoare efectuate în cauza ce formează obiectul
dosarului nr.
488/P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, nu
s-au identificat
indicii din care să rezulte că intimata - avocat M.M. ar fi
săvârșit vreo
faptă de natură a antrena răspunderea penală a acesteia, astfel că
rezoluția de
neîncepere a urmăririi penale dispusă în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen.
este temeinică și legală.
Susținerile
petentului - privind greșita motivare din rezoluția atacată și încălcarea
dispozițiilor art. 202 C. proc. pen., art. 69 C. proc. pen.
și art. 70 C.
proc. pen. - sunt nesusținute de probe, întrucât din
actele premergătoare efectuate în
cauză a rezultat că procurorul de caz a respectat dispozițiile legale,
respectiv normele procedurale.
Astfel, în ceea
ce privește cercetarea penală efectuată de procurorul de caz,
instanța a
reținut că, potrivit art. 224 C. proc. pen., în vederea începerii
urmăririi
penale, organul de urmărire penală poate efectua acte premergătoare,
care au menirea
fie de a completa informațiile pe care organele de urmărire penală
le au cu privire
la săvârșirea unei infracțiuni, fie numai să verifice aceste informații
spre a se putea
desprinde concluziile corespunzătoare în legătură cu începerea
urmăririi
penale. Legiuitorul nu limitează activitățile ce pot fi desfășurate în faza
actelor
premergătoare, cu excepția dispunerii unor măsuri procesuale, ceea ce
conduce la concluzia că procurorul
trebuie să acționeze în așa fel încât să
epuizeze
toate verificările necesare unei eventuale începeri a urmăririi penale sau
pentru formarea convingerii asupra existenței ori
inexistenței elementelor necesare
adoptării unei soluții.
Ori, în cauza de
față, instanța a apreciat că în mod justificat procurorul a
efectuat actele
premergătoare începerii urmăririi penale în raport de ansamblul
faptic prezentat
de petiționar, procedându-se la audierea petentului, a intimatei
M.M., atașarea
ordonanței nr. 1090/P/2009 a Parchetului de pe lângă
Curtea de Apel
Craiova, ordonanța nr. 363/11/2/2010 a procurorului general al
Parchetului de
pe lângă Curtea de Apel Craiova, în copie a cererii de strămutare
formulată de
intimată la data de 28 septembrie 2009 și înregistrată la Înalta Curte
de Casație și
Justiție, certificatul eliberat de instanța supremă cu nr. 7603 din 28
septembrie 2009, precum și - în copie
- sentințe civile și cereri sau adrese apreciate ca utile pentru soluționarea
cauzei.
Instanța de fond
a arătat că neaudierea martorilor invocați de către petent în plângere nu poate
constitui motiv de nelegalitate a rezoluției atacate, procurorul de
caz având
posibilitatea să administreze actele premergătoare pe care le consideră
necesare în vederea soluționării
cauzei.
Astfel, în mod corect s-a reținut în
rezoluția atacată împrejurarea din
cuprinsul
celei de-a doua cereri de strămutare formulată de intimată s-a făcut
afirmația că „în același dosar nu s-a mai formulat
o cerere de strămutare", nu
constituie
infracțiunea de fals în declarații prevăzută de art. 292 C. pen., întrucât
obligația de verificare a temeiurilor de drept și
de fapt pe care se întemeiază
cererea
de strămutare revine instanței competente să soluționeze o astfel de
cerere, neexistând nici infracțiunea de uz de fals
prevăzută de art. 291 C. pen., deoarece certificatul emis de Instanța Supremă
nr. 7603/1 din 28 septembrie 2009 nu reprezintă un înscris fals, în sensul art.
289 C. pen. sau art. 288 C. pen.
De asemenea, în
mod corect s-a reținut în legătură cu infracțiunea de
denunțare calomnioasă prevăzută de
art. 259 C. pen., conform cărora
„constituie
infracțiune învinuirea mincinoasă făcută prin denunț sau plângere, cu
privire la săvârșirea unei infracțiuni de către o
persoană", că nu există, întrucât
intimata
M.M. nu a formulat o plângere sau un denunț împotriva petentului,
ci
numai o anumită afirmație despre acesta în cuprinsul unei cereri pe care
intimata a formulat-o în interes personal.
Cu privire la
susținerea petentului privind greșita declinare a competenței de
soluționare a
plângerii în raport de calitatea de avocat a intimatei care - susține
acesta - de la data de 16 februarie
2009 figurează pe tabloul avocaților
incompatibili,
fiind avocat suspendat, apreciind de asemenea că este nefondată.
Astfel, potrivit
art. 28
1
pct. 1 lit. b) C. proc. pen. așa cum a fost
modificat prin
Legea nr. 79/2007, Curtea de Apel judecă, în primă instanță, printre
altele,
infracțiunile săvârșite de avocați, iar potrivit art. 27 din Legea nr. 51/1995
privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, modificată, un avocat
poate
fi
suspendat la cerere din această calitate, însă suspendarea acestei calități
presupune, în mod
logic, lipsa exercițiului profesiei, dar nu și pierderea calității în
sine, ci numai imposibilitatea
exercitării ei.
Ca urmare, la
data la care se presupune că au fost săvârșite faptele pentru
care petentul a
formulat plângere, calitatea de avocat a intimatei M.M. nu încetase, această
instituție operând numai în cazurile prevăzute expres în art. 26
din legea
menționată mai sus, respectiv prin renunțarea scrisă la exercițiul
profesiei, prin
deces, prin excluderea din profesie - ca sancțiune disciplinară - și
în urma unei
condamnări definitive pentru o faptă prevăzută de legea penală, care
îl face nedemn de a fi avocat,
potrivit legii.
Împotriva
acestei sentințe a formulat în termen legal recurs recurentul
petiționar D.P.
care a solicitat, printr-un memoriu scris depus la
dosarul cauzei,
casarea hotărârii și în consecință admiterea plângerii sale
fundamentate pe
dispozițiile art. 278
1
C. proc. pen. Se arată în cuprinsul
memoriului că în
mod eronat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova cât și
instanța de
judecată au reținut că numita M.M. și-a exercitat profesia de
avocat în dosarul
nr. 6392/1/2009 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, solicitând
strămutarea
dosarului nr. 1432/267/2008 al Judecătoriei Novaci, în contextul în
care, în realitate aceasta avea
calitatea de petentă în cauză.
Se mai invocă de
către recurent că rezoluția adoptată de procuror este lovită
de nulitate
absolută, iar motivarea este contradictorie și nejustificată, susținerea că în
cauză nu s-ar fi produs consecințe juridice fiind lipsită de suport real, în
condițiile
în care suspendarea cauzei în care era parte petiționarul s-a produs ca
urmare
unei declarații mincinoase a făptuitoarei potrivit căreia nu mai fusese
formulată o
altă cerere
de strămutare.
În fine,
recurentul își manifestă nemulțumirea și cu privire la faptul că nu a
avut
posibilitatea de a-și administra probe, iar în cauză nu au fost respectate
regulile de bază în aflarea
adevărului.
Examinând
sentința atacată, atât prin prisma criticilor formulate, dar și din
oficiu, sub toate
aspectele de fapt și de drept în raport de prevederile art. 385
6
alin. (
3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază ca legală și temeinică soluția
atacată în virtutea considerentelor ce
urmează:
În esență,
petentul a solicitat tragerea la răspundere penală a numitei M.M.
, avocat Barou
Gorj pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de
art. 291 C. pen.,
art. 292 C. pen. și art. 259 C. pen., constând în aceea că
în cuprinsul
cererii formulate la data de 28 septembrie 2009, înregistrată la Înalta
Curte de Casație
și Justiție intimata ar fi afirmat mincinos că în același dosar nu
s-a mai formulat
nicio cerere de strămutare, iar printr-o asemenea manieră
frauduloasă ar
fi reușit obținerea unui certificat - nr. 7603 (28 septembrie 2009, în
temeiul căruia
cauza nr. 1932 /267/2008, aflată pe rolul Judecătoriei Novaci, în
care petiționarul este interesat ar fi
fost suspendată.
De asemenea,
petiționarul a mai considerat că se impune trimiterea în
judecată a
intimatei și pentru faptul că ar fi făcut declarații necorespunzătoare
adevărului, în
sensul că nu ar fi primit procesul-verbal prin care a fost sancționată
contravențional
de Poliția Crasna și că ar fi făcut un denunț calomnios când a
precizat în
plângerea adresată Înaltei Curți de Casație și Justiție că acel proces-
verbal de contravenție ce-i fusese
întocmit de organele de poliție ar fi fost
consecința
presiunii exercitate de către petent, ce are calitatea de consilier
județean.
Efectuarea
actelor premergătoare în cauză nu a relevat conturarea vreunui
indiciu din care
să rezulte că intimata ar fi săvârșit vreo faptă de natură a angaja răspunderea
penală, astfel încât soluția de neîncepere a urmăririi penale dispusă
în temeiul art.
10 lit. a) C. proc. pen., a fost în mod corect menținută de
instanță în urma exercitării
controlului jurisdicțional, conform art. 278 C. proc. pen.
Referitor la
criticile aduse de petiționar modului în care s-a desfășurat
cercetarea
penală în cauză, de altfel reiterate în fața Înaltei Curți de Casație și
Justiție și
constând, inițial, în motive ce au stat la baza plângerii introduse la
judecător, în
acord cu art. 278
1
C. proc. pen., Înalta Curte constată, astfel
cum și instanța
fondului a făcut-o, că în cauză au fost respectate întru-totul
normele procedurale, administrând în
mod adecvat - în faza actelor
premergătoare
- acele activități necesare a concluziona cu privire la necesitatea începerii
urmăririi penale, verificând corespunzător informațiile pentru formarea
convingerii asupra existenței ori, dimpotrivă, a inexistenței elementelor
necesare
adoptării de către procuror
a unei soluții de începere a urmăririi penale.
Din această
perspectivă, criticile aduse de recurentul petiționar referitoare la
imposibilitatea
în care s-ar fi aflat cu privire la administrarea probelor - audiere martori
propuși - nu pot fi primite, un asemenea aspect neputând constitui motiv
de nelegalitate a rezoluției atacate,
iar, pe de altă parte în faza actelor
premergătoare,
dispozițiile art. 224 C. proc. pen. prevăd atributul
organelor de urmărire penală de a efectua acte ce
au menirea de a determina convingerea în a adopta o anumită soluție, existând
din acest punct de vedere
posibilitatea
organelor de urmărire penală de a administra actele pe care le
consideră
necesare în vederea soluționării cauzei.
Înalta Curte
reține că nici celelalte critici aduse de petiționar, relativ la
activitatea
intimatei vizând incidența unei alte cereri de strămutare, la afirmațiile
pretins denigratoare și calomnioase la adresa sa nu pot fi primite, în
contextul în
care - în mod corect a constatat instanța fondului - aceste afirmații
au constituit
pe de o parte, obiect al verificărilor instanța competente să
soluționeze cererea de
strămutare, iar pe de altă parte intimata nu a formulat
vreo plângere ori denunț
împotriva
petentului.
Așa fiind,
recursul de față se privește ca nefondat, și urmează a fi respins ca
atare în temeiul art. 385
15
pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
În temeiul art.
192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul petiționar
D.P. va fi
obligat la cheltuieli judiciare în favoarea statului.
PENTRU ACESTE
MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
nefondat, recursul declarat de petiționarul D.P.
împotriva sentinței penale nr. 196
din 27 octombrie 2010 a Curții de Apel
Craiova,
secția penală și pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul
petiționar la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli
judiciare către
stat și a sumei de 500 lei către intimata M.M.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 24
ianuarie 2011.