ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 214/2011

Asupra recursului de față; În baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin sentința penală nr. 196 din 27 octombrie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a fost respinsă ca nefondată plângerea formulată de petentul D.P. împotriva rezoluției nr. 488/P/2010 din 30 iunie 2010 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, confirmată prin rezoluția Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova din 16 iulie 2010, privind pe intimata M.M., avocat, menținându-se soluția atacată ca legală și temeinică. Prin aceeași sentință penală petentul D.P. a fost obligat la cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut: Prin rezoluția nr. 488/P/2010 din 30 iunie 2010 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, în baza art. 288 alin. (6) C. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de avocatul M.M., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 291 C. pen., art. 292 C. pen. și art. 259 C. pen. Pentru a dispune astfel, procurorul de caz a reținut că prin plângerea formulată la data de 3 noiembrie 2009, persoana vătămată D.P. a solicitat efectuarea de cercetări penale față de avocata M.M. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 291 C. pen., art. 292 C. pen. și art. 259 C. pen., susținând că, în cuprinsul cererii formulată la 28 septembrie 2009 și înregistrată la Înalta Curte de Casație și Justiție sub nr. 4781, având ca obiect „strămutare", avocata M.M.

a afirmat în mod mincinos că „în același dosar nu s-a mai formulat nicio cerere de strămutare", în acest fel obținând certificatul nr. 7603 din 28 septembrie 2009, în baza căruia s-a dispus suspendarea judecării cauzei în dosarul nr. 1932/267/2008 al Judecătoriei Novaci. În completarea plângerii, persoana vătămată a susținut că o cerere similară, de strămutare a dosarului nr. 1932/267/2008 al Judecătoriei Novaci, a făcut obiectul dosarului nr. 6392/1/2009 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar în baza certificatului nr. 7603/1/2009 din 28 septembrie 2009, s-a dispus suspendarea judecării cauzei înregistrate la Judecătoria Novaci, avocata făcând declarații necorespunzătoare adevărului, susținând că nu a primit procesul-verbal prin care a fost sancționată de Poliția Crasna, nu a avut cunoștință de sancțiunea primită și nu a fost chemată la postul de poliție.

Din analiza actelor premergătoare efectuate în cauză, procurorul de caz a constatat că prin cererea formulată la data de 3 august 2009 și înregistrată la Înalta Curte de Casație și Justiție sub nr. 3896/2009, avocat M.M. a solicitat strămutarea judecării cauzei cu nr. 1923/267/2008 a Judecătoriei Novaci, susținând că magistratul judecător căruia i s-a repartizat cauza spre soluționare locuiește în aceeași comună cu intervenientul D.P. care, în calitate de consilier județean exercită influență și presiune prin faptul că a avut diverse intervenții în mass-media locală. Prin încheierea nr. 3896 din 23 septembrie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins cererea formulată, reținând că nu există motive de bănuială legitimă, în sensul dispozițiilor art. 37 C. proc.

civ. La data de 28 septembrie 2009, avocata M.M. a formulat o nouă cerere de strămutare cu un conținut identic cu prima cerere, obținând astfel certificatul nr. 7603/1/2009 din 28 septembrie 2009 din cuprinsul căruia rezultă că, în temeiul art. 40 alin. (2) C. proc. civ., s-a dispus suspendarea judecării dosarului de fond, până la soluționarea cererii de strămutare. Prin încheierea din 14 octombrie 2009 pronunțată în dosarul nr. 1932/267/2008 al Judecătoriei Novaci, s-a luat act de suspendarea judecării cauzei. Din starea de fapt prezentată, procurorul a concluzionat așadar că avocata M.M.

nu a săvârșit infracțiunile pentru care s-a solicitat efectuarea de cercetării penale, împrejurarea că, în cuprinsul celei de-a doua cereri de strămutare formulate, s-a făcut afirmația că, în același dosar nu s-a formulat o cerere de strămutare, neconstituind fals în declarații în sensul art. 292 C. pen., deoarece această afirmație nu s-a făcut în cuprinsul unei declarații, ci în cuprinsul unei cereri adresate Înaltei Curți de Casație și Justiție, nefiind deci producătoare de consecințe juridice. Pentru că infracțiunea prevăzută de art. 292 C. pen. exclude uzul de fals, iar certificatul nr. 7603/1/2009 din 28 septembrie 2009 nu reprezintă un fals, în sensul art. 289 C. pen. sau art. 288 C. pen., în cauză nu a putut fi reținută nici infracțiunea prevăzută de art. 291 C. pen.

Referitor la infracțiunea de denunțare calomnioasă s-a reținut că, pentru a fi în prezența acestei infracțiuni, trebuie să existe în primul rând o plângere sau un denunț formulat împotriva persoanei vătămate de către avocata M.M., ori din actele dosarului a rezultat că afirmațiile în legătură cu care persoana vătămată susține că reprezintă un denunț calomnios, au fost făcute de avocată în cuprinsul unei cereri formulată în interes personal. Având în vedere caracterul înscrisului în cuprinsul căruia s-au făcut afirmații pretins denigratoare și calomnioase și ținând seama și de dispozițiile art. 36 alin. (6) din Legea nr. 51/1985, în sarcina avocatei M.M. nu s-a putut reține nici infracțiunea prevăzută de art. 259 C. pen.

Împotriva acestei rezoluții, petentul a formulat plângere la procurorul ierarhic superior care, prin rezoluția din 16 iulie 2010 dată în dosarul nr. 1027/11/2/2010, a dispus în temeiul art. 275-278 C. proc. pen., respingerea ca neîntemeiată a plângerii, sens în care a constatat că nu se impune infirmarea soluției procurorului de caz, aceasta fiind temeinică și legală, deoarece s-a reținut în mod just că avocatul M.M. nu a săvârșit vreo faptă de natură penală. Împotriva acestor rezoluții ale procurorului Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova și procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, petentul D.P. a formulat plângere la instanță, cauza fiind astfel înregistrată pe rolul Secției Penale și pentru Cauze cu Minori la data de 15 septembrie 2010, sub nr. 2324/54/2010.

În motivarea plângerii, petentul a arătat că motivarea din rezoluție este greșită, întrucât intimata M.M. nu avea calitatea de avocat în dosarul în care a solicitat strămutarea cauzei, fiind avocat suspendat, așa cum reiese din adresa nr. 253 din 10 mai 2010 a Baroului Dolj și figurează pe tabloul avocaților incompatibili; de asemenea, arată că motivarea din rezoluție este contradictorie și eronată, întrucât nu s-au produs consecințe juridice, deși, în baza declarației mincinoase a intimatei s-a obținut suspendarea cauzei; menționează că procurorul de caz nu a administrat probele solicitate de către el, respectiv audierea martorilor A.V., S.G., C.I., în cauză fiind încălcate dispozițiile art. 202 C. proc.

pen., art. 69 C. proc. pen. și art. 70 C. proc. pen. În speță, a fost atașat dosarul de urmărire penală nr. 488/P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova. Plângerea a fost apreciată ca nefondată și respinsă ca atare, pentru următoarele considerente: Prin plângerea formulată la 3 noiembrie 2009, petentul D.P. a solicitat efectuarea de cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 291 C. pen., art. 292 C. pen. și art. 259 C. pen.

cu privire la intimata M.M., constând în aceea că, în cuprinsul cererii formulată la 28 septembrie 2009 și înregistrată la Înalta Curte de Casație și Justiție sub nr. 478 din 28 septembrie 2009, intimata ar fi afirmat în mod mincinos că „în același dosar, nu s-a mai formulat nicio cerere de strămutare", iar în acest fel a obținut un certificat cu nr. 7603 din 28 septembrie 2009, în baza căruia s-a dispus suspendarea judecării cauzei în dosarul Judecătoriei Novaci nr. 1932/267/2008, petentul a arătat de asemenea că intimata - avocat M.M.

ar fi făcut declarații necorespunzătoare adevărului, susținând că nu a primit procesul-verbal prin care a fost sancționată contravențional de Poliția Crasna, nu a avut cunoștință de sancțiunea primită și nu a fost chemată la postul de poliție, apreciind totodată că aceasta ar fi săvârșit infracțiunea de denunțare calomnioasă atunci când a precizat în cuprinsul plângerii adresată Înaltei Curți de Casație și Justiție că procesul-verbal a fost întocmit de organele de poliție „ca urmare a presiunii numitului D.P.". Din analiza actelor premergătoare efectuate în cauza ce formează obiectul dosarului nr. 488/P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, nu s-au identificat indicii din care să rezulte că intimata - avocat M.M.

ar fi săvârșit vreo faptă de natură a antrena răspunderea penală a acesteia, astfel că rezoluția de neîncepere a urmăririi penale dispusă în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen. este temeinică și legală. Susținerile petentului - privind greșita motivare din rezoluția atacată și încălcarea dispozițiilor art. 202 C. proc. pen., art. 69 C. proc. pen. și art. 70 C. proc. pen. - sunt nesusținute de probe, întrucât din actele premergătoare efectuate în cauză a rezultat că procurorul de caz a respectat dispozițiile legale, respectiv normele procedurale. Astfel, în ceea ce privește cercetarea penală efectuată de procurorul de caz, instanța a reținut că, potrivit art. 224 C. proc.

pen., în vederea începerii urmăririi penale, organul de urmărire penală poate efectua acte premergătoare, care au menirea fie de a completa informațiile pe care organele de urmărire penală le au cu privire la săvârșirea unei infracțiuni, fie numai să verifice aceste informații spre a se putea desprinde concluziile corespunzătoare în legătură cu începerea urmăririi penale. Legiuitorul nu limitează activitățile ce pot fi desfășurate în faza actelor premergătoare, cu excepția dispunerii unor măsuri procesuale, ceea ce conduce la concluzia că procurorul trebuie să acționeze în așa fel încât să epuizeze toate verificările necesare unei eventuale începeri a urmăririi penale sau pentru formarea convingerii asupra existenței ori inexistenței elementelor necesare adoptării unei soluții.

Ori, în cauza de față, instanța a apreciat că în mod justificat procurorul a efectuat actele premergătoare începerii urmăririi penale în raport de ansamblul faptic prezentat de petiționar, procedându-se la audierea petentului, a intimatei M.M., atașarea ordonanței nr. 1090/P/2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, ordonanța nr. 363/11/2/2010 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, în copie a cererii de strămutare formulată de intimată la data de 28 septembrie 2009 și înregistrată la Înalta Curte de Casație și Justiție, certificatul eliberat de instanța supremă cu nr. 7603 din 28 septembrie 2009, precum și - în copie - sentințe civile și cereri sau adrese apreciate ca utile pentru soluționarea cauzei.

Instanța de fond a arătat că neaudierea martorilor invocați de către petent în plângere nu poate constitui motiv de nelegalitate a rezoluției atacate, procurorul de caz având posibilitatea să administreze actele premergătoare pe care le consideră necesare în vederea soluționării cauzei.

Astfel, în mod corect s-a reținut în rezoluția atacată împrejurarea din cuprinsul celei de-a doua cereri de strămutare formulată de intimată s-a făcut afirmația că „în același dosar nu s-a mai formulat o cerere de strămutare", nu constituie infracțiunea de fals în declarații prevăzută de art. 292 C. pen., întrucât obligația de verificare a temeiurilor de drept și de fapt pe care se întemeiază cererea de strămutare revine instanței competente să soluționeze o astfel de cerere, neexistând nici infracțiunea de uz de fals prevăzută de art. 291 C. pen., deoarece certificatul emis de Instanța Supremă nr. 7603/1 din 28 septembrie 2009 nu reprezintă un înscris fals, în sensul art. 289 C. pen. sau art. 288 C. pen.

De asemenea, în mod corect s-a reținut în legătură cu infracțiunea de denunțare calomnioasă prevăzută de art. 259 C. pen., conform cărora „constituie infracțiune învinuirea mincinoasă făcută prin denunț sau plângere, cu privire la săvârșirea unei infracțiuni de către o persoană", că nu există, întrucât intimata M.M. nu a formulat o plângere sau un denunț împotriva petentului, ci numai o anumită afirmație despre acesta în cuprinsul unei cereri pe care intimata a formulat-o în interes personal. Cu privire la susținerea petentului privind greșita declinare a competenței de soluționare a plângerii în raport de calitatea de avocat a intimatei care - susține acesta - de la data de 16 februarie 2009 figurează pe tabloul avocaților incompatibili, fiind avocat suspendat, apreciind de asemenea că este nefondată.

Astfel, potrivit art. 28 1 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. așa cum a fost modificat prin Legea nr. 79/2007, Curtea de Apel judecă, în primă instanță, printre altele, infracțiunile săvârșite de avocați, iar potrivit art. 27 din Legea nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, modificată, un avocat poate fi suspendat la cerere din această calitate, însă suspendarea acestei calități presupune, în mod logic, lipsa exercițiului profesiei, dar nu și pierderea calității în sine, ci numai imposibilitatea exercitării ei. Ca urmare, la data la care se presupune că au fost săvârșite faptele pentru care petentul a formulat plângere, calitatea de avocat a intimatei M.M.

nu încetase, această instituție operând numai în cazurile prevăzute expres în art. 26 din legea menționată mai sus, respectiv prin renunțarea scrisă la exercițiul profesiei, prin deces, prin excluderea din profesie - ca sancțiune disciplinară - și în urma unei condamnări definitive pentru o faptă prevăzută de legea penală, care îl face nedemn de a fi avocat, potrivit legii. Împotriva acestei sentințe a formulat în termen legal recurs recurentul petiționar D.P. care a solicitat, printr-un memoriu scris depus la dosarul cauzei, casarea hotărârii și în consecință admiterea plângerii sale fundamentate pe dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen. Se arată în cuprinsul memoriului că în mod eronat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova cât și instanța de judecată au reținut că numita M.M.

și-a exercitat profesia de avocat în dosarul nr. 6392/1/2009 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, solicitând strămutarea dosarului nr. 1432/267/2008 al Judecătoriei Novaci, în contextul în care, în realitate aceasta avea calitatea de petentă în cauză. Se mai invocă de către recurent că rezoluția adoptată de procuror este lovită de nulitate absolută, iar motivarea este contradictorie și nejustificată, susținerea că în cauză nu s-ar fi produs consecințe juridice fiind lipsită de suport real, în condițiile în care suspendarea cauzei în care era parte petiționarul s-a produs ca urmare unei declarații mincinoase a făptuitoarei potrivit căreia nu mai fusese formulată o altă cerere de strămutare.

În fine, recurentul își manifestă nemulțumirea și cu privire la faptul că nu a avut posibilitatea de a-și administra probe, iar în cauză nu au fost respectate regulile de bază în aflarea adevărului. Examinând sentința atacată, atât prin prisma criticilor formulate, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept în raport de prevederile art. 385 6 alin. ( 3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază ca legală și temeinică soluția atacată în virtutea considerentelor ce urmează: În esență, petentul a solicitat tragerea la răspundere penală a numitei M.M. , avocat Barou Gorj pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 291 C. pen., art. 292 C. pen.

și art. 259 C. pen., constând în aceea că în cuprinsul cererii formulate la data de 28 septembrie 2009, înregistrată la Înalta Curte de Casație și Justiție intimata ar fi afirmat mincinos că în același dosar nu s-a mai formulat nicio cerere de strămutare, iar printr-o asemenea manieră frauduloasă ar fi reușit obținerea unui certificat - nr. 7603 (28 septembrie 2009, în temeiul căruia cauza nr. 1932 /267/2008, aflată pe rolul Judecătoriei Novaci, în care petiționarul este interesat ar fi fost suspendată.

De asemenea, petiționarul a mai considerat că se impune trimiterea în judecată a intimatei și pentru faptul că ar fi făcut declarații necorespunzătoare adevărului, în sensul că nu ar fi primit procesul-verbal prin care a fost sancționată contravențional de Poliția Crasna și că ar fi făcut un denunț calomnios când a precizat în plângerea adresată Înaltei Curți de Casație și Justiție că acel proces- verbal de contravenție ce-i fusese întocmit de organele de poliție ar fi fost consecința presiunii exercitate de către petent, ce are calitatea de consilier județean. Efectuarea actelor premergătoare în cauză nu a relevat conturarea vreunui indiciu din care să rezulte că intimata ar fi săvârșit vreo faptă de natură a angaja răspunderea penală, astfel încât soluția de neîncepere a urmăririi penale dispusă în temeiul art. 10 lit. a) C. proc.

pen., a fost în mod corect menținută de instanță în urma exercitării controlului jurisdicțional, conform art. 278 C. proc. pen. Referitor la criticile aduse de petiționar modului în care s-a desfășurat cercetarea penală în cauză, de altfel reiterate în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție și constând, inițial, în motive ce au stat la baza plângerii introduse la judecător, în acord cu art. 278 1 C. proc. pen., Înalta Curte constată, astfel cum și instanța fondului a făcut-o, că în cauză au fost respectate întru-totul normele procedurale, administrând în mod adecvat - în faza actelor premergătoare - acele activități necesare a concluziona cu privire la necesitatea începerii urmăririi penale, verificând corespunzător informațiile pentru formarea convingerii asupra existenței ori, dimpotrivă, a inexistenței elementelor necesare adoptării de către procuror a unei soluții de începere a urmăririi penale.

Din această perspectivă, criticile aduse de recurentul petiționar referitoare la imposibilitatea în care s-ar fi aflat cu privire la administrarea probelor - audiere martori propuși - nu pot fi primite, un asemenea aspect neputând constitui motiv de nelegalitate a rezoluției atacate, iar, pe de altă parte în faza actelor premergătoare, dispozițiile art. 224 C. proc. pen. prevăd atributul organelor de urmărire penală de a efectua acte ce au menirea de a determina convingerea în a adopta o anumită soluție, existând din acest punct de vedere posibilitatea organelor de urmărire penală de a administra actele pe care le consideră necesare în vederea soluționării cauzei.

Înalta Curte reține că nici celelalte critici aduse de petiționar, relativ la activitatea intimatei vizând incidența unei alte cereri de strămutare, la afirmațiile pretins denigratoare și calomnioase la adresa sa nu pot fi primite, în contextul în care - în mod corect a constatat instanța fondului - aceste afirmații au constituit pe de o parte, obiect al verificărilor instanța competente să soluționeze cererea de strămutare, iar pe de altă parte intimata nu a formulat vreo plângere ori denunț împotriva petentului. Așa fiind, recursul de față se privește ca nefondat, și urmează a fi respins ca atare în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

recurentul petiționar D.P. va fi obligat la cheltuieli judiciare în favoarea statului.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul D.P. împotriva sentinței penale nr. 196 din 27 octombrie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat și a sumei de 500 lei către intimata M.M. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 24 ianuarie 2011.