ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 841/2011

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 237 din

10 decembrie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori,

pronunțată în dosarul nr. 3025/54/2010 s-a respins plângerea formulată de

petentul T.I., împotriva ordonanței nr. 589/P/2010 din 22 septembrie 2010 a

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, privind pe intimații V.D. și R.S.

prin ordonanța nr. 589/P/2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova.

Pentru a pronunța această soluție

prima instanță a reținut că la 10 noiembrie 2010 a fost înregistrată la Curtea de Apel Craiova plângerea petentului T.I. formulată împotriva ordonanței nr. 589/P/2010

a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, prin care s-a dispus

neînceperea urmăririi penale față de făptuitorii C.M., V.D. și R.S.

A motivat că atât chitanța

nr. 42 din 23 ianuarie 2007, cât și factura fiscală nr. 26283895 din 23

ianuarie 2007 emise de către Societatea Civilă Profesională de Avocați O.-R.

conțin mențiuni necorespunzătoare adevărului de care s-a uzat la instanța de

judecată în favoarea făptuitorului C.M. în dovedirea cererii de chemare în

judecată ce face obiectul dosarului nr. 7108/215/2010 al Judecătoriei Craiova,

fiind semnate și ștampilate la o dată ulterioară soluționării dosarului penal

nr. 6587.2/215/2006 al Judecătoriei Craiova.

A mai arătat că

făptuitorul C.M. a achitat suma de 595 RON pentru factura fiscală nr. 6283895

înregistrată în chitanța nr. 42 și în registrul de casă, iar pe de altă parte,

avocatul R.S. a primit și mită 595 RON de la același C.M. pentru care i s-a

emis factura fiscală nr. 26283895 cu aceeași dată, în condițiile în care

chitanța nr. 42 din 23 ianuarie 2007 nu se regăsește la dosarul nr. 6587.2/215/2006.

În ceea ce îl

privește pe avocatul V.D., petentul a arătat că acea chitanță nr. 5 din 5 iunie

2008 nu este ștampilată de către avocat, fiind foarte bine marcată sub chitanța

nr. 2 din 9 aprilie 2008.

S-a atașat la dosarul

cauzei dosarul de urmărire penală nr. 589/P/2010 al Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Craiova.

Verificând actele și lucrările

dosarului, Curtea a constatat următoarele:

Prin ordonanța nr. 589/P/2010 din

22 septembrie 2010, a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, s-a

dispus neînceperea urmăririi penale față de V.D. și R.S. pentru săvârșirea

infracțiunii prev. de art. 215, art. 290, art. 291 C. pen. și disjungerea

cauzei cu declinarea competenței în favoarea Parchetului de pe lângă

Judecătoria Craiova, în vederea efectuării de cercetări față de C.M., pentru

săvârșirea infracțiunii prev. de art. 215, art. 290 și art. 291 C. pen.

Prin ordonanța nr. 1569/II/2/2010

din 18 octombrie 2010 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea

de Apel Craiova, a fost respinsă plângerea petentului formulată în temeiul art.

275-278 C. proc. pen., întrucât din verificările efectuate a rezultat fără

echivoc că în evidența fiscală se regăsesc cele două tipuri de facturi fiscale

nr. 2628395 din 23 ianuarie 2007, datele fiind cele înscrise în chitanța nr. 42

din 23 ianuarie 2007.

S-a constatat că în anul 2003

persoana vătămată T.I. a formulat plângere împotriva mai multor reprezentanți

ai CFR Craiova pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 215, art. 288 și

art. 291 C. pen. Plângerea a făcut obiectul dosarului penal nr. 6419/P/2003 al

Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, cauză în care la data de 08

aprilie 2004 s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de T.T., O.M., C.M., P.M.

și D.I. pentru infracțiunile prev. de art. 215, art. 288 și art. 291 C. pen.

În anul 2006 persoana

vătămată a formulat o nouă plângere cu privire la aceleași aspecte care au

făcut obiectul dosarului nr. 6419/P/2003, solicitând în plus efectuarea de

cercetări și sub aspectul săvârșirii infracțiunii de sustragere de înscrisuri,

prev. de art. 242 C. pen.

Această plângere a

făcut obiectul dosarului nr. 2652/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria

Craiova, cauză în care, prin rezoluția din 12 aprilie 2006 s-a dispus

neînceperea urmăririi penale față de T.T., O.M., C.M., P.M. și D.I. pentru

infracțiunile prev. de art. 242 C. pen. și conexarea dosarului la dosarul nr. 6419/P/2013

al Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova.

Împotriva acestei

soluții de neurmărire penală, persoana vătămată a formulat plângere la primul

procuror și la instanța de judecată, plângere ce a făcut obiectul dosarului nr.

6587.2/215/2006 al Judecătoria Craiova. În această cauză făptuitorul C.M. a

solicitat acordarea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul

apărătorului ales și în dovedirea acestor cheltuieli a depus chitanță nr. 42

din 23 ianuarie 2007 emisă de Societatea Civilă Profesională de Avocați O. – R.

Prin sentința penală

nr. 2277 din 09 octombrie 2008 a fost respinsă plângerea formulată de petentul T.I.

și menținută rezoluția nr. 6419/P/2003 a Parchetului de pe lângă Judecătoria

Craiova.

Cu privire la

cheltuielile de judecată solicitate de făptuitorul C.M., instanța de judecată a

reținut că prin chitanța depusă nu este aplicată ștampila apărătorului și

astfel cererea a fost respinsă.

Prin acțiunea

înregistrată la Judecătoria Craiova sub nr. 7108/215/2010 reclamantul C.M. a

chemat în judecată pe pârâtul T.I., solicitând obligarea acestuia, printre

altele, la plata sumei de „700 lei cheltuieli de judecată efectuate pentru

soluționarea la toate instanțele unde a fost trimis de pârât dosar. nr.

6587.2/215/2006”, în care „am fost pe nedrept și abuziv chemat în judecată de

acesta”. La cererea de chemare în judecată reclamantul C.M. a anexat în copie

contractul de asistență juridică nr. 35 din 23 ianuarie 2007, chitanța nr. 42

din 23 ianuarie 2007 și factura fiscală nr. 26283895 din 23 ianuarie 2007 emise

de Societatea Civilă Profesională de Avocați O. – R.

Infracțiunea de înșelăciune prev.

de art. 215 alin. (1), (2) C. pen., presupune inducerea în eroare a unei

persoane, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca

mincinoasă a unei fapte adevărate în scopul de a obține pentru sine sau pentru

altul un folos material injust și dacă s-a pricinuit o pagubă.

Infracțiunea de fals în

înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals, prev. de art. 290 C. pen.,

respectiv art. 291 C. pen., presupune falsificarea unui înscris sub semnătură

privată dacă înscrisul falsificat este folosit sau încredințat altei persoane

spre folosire, în vederea producerii de consecințe juridice.

Ori, verificând înscrisurile

aflate la dosarul cauzei (copii de pe registrul de casă, copii de pe chitanțele

fiscale nr. 41 din 22 ianuarie 2007, 42 din 23 ianuarie 2007, 43 din 23

ianuarie 2007, 44 din 23 ianuarie 2007, 45 din 23 ianuarie 2007, 46 din 24

ianuarie 2007, copii de pe facturile fiscale, inclusiv nr. 26283895 din 23

ianuarie 2007) s-a constatat că atât chitanța nr. 42 din 23 ianuarie 2007, cât

și factura fiscală nr. 2628395 din 23 ianuarie 2007 emise de către Societatea

Civilă Profesională de Avocați O.-R. au conținut date reale și s-au regăsit

înregistrate în evidența contabilă.

În ceea ce privește aspectele

invocate în plângerea făcută în procedura prev. de art. 278

1

C.

proc. pen., referitoare la avocatul V.D. privind chitanțele nr. 5 din 5 iunie

2008 și nr. 2 din 9 aprilie 2008, Curtea a observat plângerea înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova la data de 29 iunie 2010 și declarația dată în

fața procurorului, a constatat că ele nu au fost invocate, neputând fi

analizate.

Mai mult, Curtea a constatat că

eventualele nemulțumiri legate de activitatea celor doi avocați puteau face

obiectul unor sesizări către Baroul Dolj și că în ceea ce îl privește pe

făptuitorul C.M., urmează ca Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova să

pronunțe o soluție în cauză.

Ca atare, s-a constatat

că soluția de neîncepere a urmăririi penale fundamentată pe dispozițiile art. 11

pct. 1 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. este legală

și temeinică, așa încât, văzând și dispozițiile art. 278 alin. (8) lit. a) și

alin. (10) C. proc. pen., Curtea va respinge plângerea ca nefondată, urmând să

se mențină soluția de neîncepere a urmăririi penale dispusă față de V.D. și R.S.

prin ordonanța nr. 589/P/2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova.

Împotriva acestei

soluții a formulat recurs petentul T.I., criticând soluția ca netemeinică și

nelegală.

Înalta Curte,

analizând recursul formulat constată că dispozițiile tranzitorii ale Legii nr. 202/2010

sunt legate de momentul pronunțării hotărârii primei instanțe – „hotărârile

pronunțate în cauzele penale înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi

rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub

care a început procesul” (art. XXIV din lege).

Printr-o interpretare

per a contrario a acestor dispoziții rezultă că hotărârile pronunțate de prima

instanță după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010 (25 noiembrie 2010),

sunt supuse căilor de atac prevăzute de această lege.

Cum hotărârea

recurată a fost pronunțată la 10 decembrie 2010, după intrarea în vigoare a

legii, sunt aplicabile disp. art. 278

1

alin. (10), așa cum au fost

modificate, conform cărora „hotărârea judecătorului pronunțată, potrivit alin.

(8) este definitivă”.

Hotărârea pronunțată nefiind

supusă niciunei căi de atac, Înalta Curte va respinge în baza art. 385

15

pct. 1 lit. a) C. proc. pen., ca inadmisibil recursul formulat și, în baza art.

192 alin. (2) C. proc. pen. îl va obliga pe recurent la cheltuieli judiciare

către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat

de recurentul petiționar T.I. împotriva sentinței penale nr. 237 din 10

decembrie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul petiționar la plata sumei

de 400 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 3 martie 2011.