ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 841/2011

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 237 din 10 decembrie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. 3025/54/2010 s-a respins plângerea formulată de petentul T.I., împotriva ordonanței nr. 589/P/2010 din 22 septembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, privind pe intimații V.D. și R.S. prin ordonanța nr. 589/P/2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova. Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut că la 10 noiembrie 2010 a fost înregistrată la Curtea de Apel Craiova plângerea petentului T.I. formulată împotriva ordonanței nr. 589/P/2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de făptuitorii C.M., V.D.

și R.S. A motivat că atât chitanța nr. 42 din 23 ianuarie 2007, cât și factura fiscală nr. 26283895 din 23 ianuarie 2007 emise de către Societatea Civilă Profesională de Avocați O.-R. conțin mențiuni necorespunzătoare adevărului de care s-a uzat la instanța de judecată în favoarea făptuitorului C.M. în dovedirea cererii de chemare în judecată ce face obiectul dosarului nr. 7108/215/2010 al Judecătoriei Craiova, fiind semnate și ștampilate la o dată ulterioară soluționării dosarului penal nr. 6587.2/215/2006 al Judecătoriei Craiova. A mai arătat că făptuitorul C.M. a achitat suma de 595 RON pentru factura fiscală nr. 6283895 înregistrată în chitanța nr. 42 și în registrul de casă, iar pe de altă parte, avocatul R.S.

a primit și mită 595 RON de la același C.M. pentru care i s-a emis factura fiscală nr. 26283895 cu aceeași dată, în condițiile în care chitanța nr. 42 din 23 ianuarie 2007 nu se regăsește la dosarul nr. 6587.2/215/2006. În ceea ce îl privește pe avocatul V.D., petentul a arătat că acea chitanță nr. 5 din 5 iunie 2008 nu este ștampilată de către avocat, fiind foarte bine marcată sub chitanța nr. 2 din 9 aprilie 2008. S-a atașat la dosarul cauzei dosarul de urmărire penală nr. 589/P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova. Verificând actele și lucrările dosarului, Curtea a constatat următoarele: Prin ordonanța nr. 589/P/2010 din 22 septembrie 2010, a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de V.D.

și R.S. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 215, art. 290, art. 291 C. pen. și disjungerea cauzei cu declinarea competenței în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, în vederea efectuării de cercetări față de C.M., pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 215, art. 290 și art. 291 C. pen. Prin ordonanța nr. 1569/II/2/2010 din 18 octombrie 2010 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, a fost respinsă plângerea petentului formulată în temeiul art. 275-278 C. proc. pen., întrucât din verificările efectuate a rezultat fără echivoc că în evidența fiscală se regăsesc cele două tipuri de facturi fiscale nr. 2628395 din 23 ianuarie 2007, datele fiind cele înscrise în chitanța nr. 42 din 23 ianuarie 2007. S-a constatat că în anul 2003 persoana vătămată T.I.

a formulat plângere împotriva mai multor reprezentanți ai CFR Craiova pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 215, art. 288 și art. 291 C. pen. Plângerea a făcut obiectul dosarului penal nr. 6419/P/2003 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, cauză în care la data de 08 aprilie 2004 s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de T.T., O.M., C.M., P.M. și D.I. pentru infracțiunile prev. de art. 215, art. 288 și art. 291 C. pen. În anul 2006 persoana vătămată a formulat o nouă plângere cu privire la aceleași aspecte care au făcut obiectul dosarului nr. 6419/P/2003, solicitând în plus efectuarea de cercetări și sub aspectul săvârșirii infracțiunii de sustragere de înscrisuri, prev. de art. 242 C. pen.

Această plângere a făcut obiectul dosarului nr. 2652/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, cauză în care, prin rezoluția din 12 aprilie 2006 s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de T.T., O.M., C.M., P.M. și D.I. pentru infracțiunile prev. de art. 242 C. pen. și conexarea dosarului la dosarul nr. 6419/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova. Împotriva acestei soluții de neurmărire penală, persoana vătămată a formulat plângere la primul procuror și la instanța de judecată, plângere ce a făcut obiectul dosarului nr. 6587.2/215/2006 al Judecătoria Craiova. În această cauză făptuitorul C.M. a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul apărătorului ales și în dovedirea acestor cheltuieli a depus chitanță nr. 42 din 23 ianuarie 2007 emisă de Societatea Civilă Profesională de Avocați O. – R. Prin sentința penală nr. 2277 din 09 octombrie 2008 a fost respinsă plângerea formulată de petentul T.I.

și menținută rezoluția nr. 6419/P/2003 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova. Cu privire la cheltuielile de judecată solicitate de făptuitorul C.M., instanța de judecată a reținut că prin chitanța depusă nu este aplicată ștampila apărătorului și astfel cererea a fost respinsă. Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria Craiova sub nr. 7108/215/2010 reclamantul C.M. a chemat în judecată pe pârâtul T.I., solicitând obligarea acestuia, printre altele, la plata sumei de „700 lei cheltuieli de judecată efectuate pentru soluționarea la toate instanțele unde a fost trimis de pârât dosar. nr. 6587.2/215/2006”, în care „am fost pe nedrept și abuziv chemat în judecată de acesta”. La cererea de chemare în judecată reclamantul C.M.

a anexat în copie contractul de asistență juridică nr. 35 din 23 ianuarie 2007, chitanța nr. 42 din 23 ianuarie 2007 și factura fiscală nr. 26283895 din 23 ianuarie 2007 emise de Societatea Civilă Profesională de Avocați O. – R. Infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2) C. pen., presupune inducerea în eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul un folos material injust și dacă s-a pricinuit o pagubă. Infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals, prev. de art. 290 C. pen., respectiv art. 291 C. pen., presupune falsificarea unui înscris sub semnătură privată dacă înscrisul falsificat este folosit sau încredințat altei persoane spre folosire, în vederea producerii de consecințe juridice.

Ori, verificând înscrisurile aflate la dosarul cauzei (copii de pe registrul de casă, copii de pe chitanțele fiscale nr. 41 din 22 ianuarie 2007, 42 din 23 ianuarie 2007, 43 din 23 ianuarie 2007, 44 din 23 ianuarie 2007, 45 din 23 ianuarie 2007, 46 din 24 ianuarie 2007, copii de pe facturile fiscale, inclusiv nr. 26283895 din 23 ianuarie 2007) s-a constatat că atât chitanța nr. 42 din 23 ianuarie 2007, cât și factura fiscală nr. 2628395 din 23 ianuarie 2007 emise de către Societatea Civilă Profesională de Avocați O.-R. au conținut date reale și s-au regăsit înregistrate în evidența contabilă. În ceea ce privește aspectele invocate în plângerea făcută în procedura prev. de art. 278 1 C. proc.

pen., referitoare la avocatul V.D. privind chitanțele nr. 5 din 5 iunie 2008 și nr. 2 din 9 aprilie 2008, Curtea a observat plângerea înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova la data de 29 iunie 2010 și declarația dată în fața procurorului, a constatat că ele nu au fost invocate, neputând fi analizate. Mai mult, Curtea a constatat că eventualele nemulțumiri legate de activitatea celor doi avocați puteau face obiectul unor sesizări către Baroul Dolj și că în ceea ce îl privește pe făptuitorul C.M., urmează ca Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova să pronunțe o soluție în cauză. Ca atare, s-a constatat că soluția de neîncepere a urmăririi penale fundamentată pe dispozițiile art. 11 pct. 1 lit. a) C. proc.

pen. rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. este legală și temeinică, așa încât, văzând și dispozițiile art. 278 alin. (8) lit. a) și alin. (10) C. proc. pen., Curtea va respinge plângerea ca nefondată, urmând să se mențină soluția de neîncepere a urmăririi penale dispusă față de V.D. și R.S. prin ordonanța nr. 589/P/2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova. Împotriva acestei soluții a formulat recurs petentul T.I., criticând soluția ca netemeinică și nelegală. Înalta Curte, analizând recursul formulat constată că dispozițiile tranzitorii ale Legii nr. 202/2010 sunt legate de momentul pronunțării hotărârii primei instanțe – „hotărârile pronunțate în cauzele penale înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul” (art. XXIV din lege).

Printr-o interpretare per a contrario a acestor dispoziții rezultă că hotărârile pronunțate de prima instanță după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010 (25 noiembrie 2010), sunt supuse căilor de atac prevăzute de această lege. Cum hotărârea recurată a fost pronunțată la 10 decembrie 2010, după intrarea în vigoare a legii, sunt aplicabile disp. art. 278 1 alin. (10), așa cum au fost modificate, conform cărora „hotărârea judecătorului pronunțată, potrivit alin. (8) este definitivă”. Hotărârea pronunțată nefiind supusă niciunei căi de atac, Înalta Curte va respinge în baza art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., ca inadmisibil recursul formulat și, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

îl va obliga pe recurent la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul petiționar T.I. împotriva sentinței penale nr. 237 din 10 decembrie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 400 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 3 martie 2011.