ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 310/2009

Asupra recursurilor de față

în baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința penală nr. 192 din 23 octombrie

2008, Curtea

de Apel Craiova, secția penală

și pentru cauze cu minori, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de

petiționarii D.I. și M.

M. împotriva rezoluției din 23 iulie 2008, dată în

dosarul

nr. 1389/11/2/2008, a procurorului

general al Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Craiova.

S-au reținut, în esență, următoarele:

Prin plângerea formulată de petiționari la

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, s-a solicitat efectuarea de

cercetări

față de magistrații procurori D.C.,

I.F. și P.

C.I.G. și magistrații judecători G.M. și P.S., pentru pretinsa

săvârșire a infracțiunilor prevăzute de art. 246 și art. 264 C. pen., susținând

că, în soluționarea plângerilor sau dosarelor penale privind pe numiții S.M., I.E.

și l.I., pe care i-au reclamat,

magistrații

au încălcat legea, favorizându-i pe făptuitori, întrucât prin

soluțiile

pronunțate nu au dispus trimiterea în judecată ori condamnarea acestora.

Prin ordonanța din 12 iunie 2008, dată în

dosarul nr. 284/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, s-a

dispus, în baza art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.,

neînceperea urmăririi penale față de intimații magistrați, pentru infracțiunile

reclamate, întrucât fapta nu există.

S-a reținut, din verificările efectuate, că

nu au rezultat fapte sau împrejurări de natură a contura elementele

constitutive ale infracțiunilor reclamate de petiționari.

Prin rezoluția din 23 iulie 2008, dată în

dosarul

nr. 1389/11/2/2008 a procurorului

general, a fost menținută rezoluția

de neîncepere a urmăririi penale, ca

fiind legală și temeinică.

Prin plângerea depusă la instanță,

petiționarii au solicitat desființarea rezoluției atacate.

Instanța de fond, prin sentința penală

sus-menționată, a respins, ca nefondată, plângerea petiționarilor, reținând, în

esență,

că din actele premergătoare

efectuate în cauză, nu rezultă indicii în

sensul săvârșirii

infracțiunilor reclamate de petiționari, în sarcina intimaților magistrați,

care, în rezolvarea cauzelor cu care au fost sesizați, au apreciat probele

administrate, au interpretat și aplicat prevederile legii, potrivit propriilor

lor convingeri.

Împotriva sentinței au

declarat recurs petiționarii, pe care l-a

motivat la dosar.

Recursurile declarate de petiționari

împotriva sentinței sunt nefondate.

Din examinarea lucrărilor dosarului, se

constată că, în mod

corect, instanța de

fond a dispus respingerea plângerii formulate de

petiționari, ca

nefondată, reținându-se că intimații judecători și

procurori și-au îndeplinit, în mod corect, atribuțiile de serviciu,

fără a

cauza vreo vătămare intereselor legale ale petiționarilor.

Criticile petiționarilor, care se referă la

modul de soluționare a cauzelor de către intimații judecători, nu pot constitui

un motiv pentru tragerea la răspundere penală a magistraților sub aspectul

săvârșirii infracțiunii reclamate de petiționari.

Persoanele care îndeplinesc o activitate de

jurisdicție în cadrul instanțelor de judecată, își desfășoară activitatea în

temeiul legii, având obligația să-și îndeplinească atribuțiile ce le revin,

prin pronunțarea unor soluții, în raport de probele administrate, ce pot fi

verificate și desființate prin intermediul căilor legale de atac.

Desfășurarea activității de jurisdicție nu

poate fi concepută fără independența și autonomia acelora care realizează sau

înfăptuiesc justiția, principiu înscris în Constituție și în Statutul

Magistraților.

Așa fiind, hotărârile

judecătorești nu pot fi criticate decât prin intermediul căilor legale de atac,

astfel că o hotărâre judecătorească nu poate fi considerată prin ea însăși o

infracțiune.

Nici criticile petiționarului referitoare la

modul de soluționare de către intimații procurori a plângerilor penale

formulate nu pot fi primite, întrucât activitatea desfășurată de procuror

urmare unei

sesizări nu poate constitui

prin ea însăși o infracțiune. Legalitatea și

temeinicia unei soluții

dispuse de procuror poate fi supusă cenzurii, prin exercitarea căii de atac a

plângerii la procurorul ierarhic superior, în conformitate cu dispozițiile art.

278

1

C. proc. pen., iar, ulterior, prin exercitarea plângerii și a

recursului la instanța competentă.

Pe de altă parte, adoptarea unor soluții de

neurmărire penală sau de netrimitere în judecată, chiar greșite, nu poate

antrena răspunderea penală procurorilor, decât în măsura în care există probe

că au fost interesați sau de rea-credință.

În raport de

considerentele expuse, se constată că sentința

instanței de fond este temeinică și legală, urmând a

fi respinse, ca nefondate, recursurile declarate de petiționarii D.I. și M.

M., cu obligarea acestora la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate

de recurenții

petiționari D.I. și M.M. împotriva

sentinței penale nr. 192

din 23 octombrie 2008 a Curții de Apel Craiova,

secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurenții petiționari la plata sumei

de câte 200 lei titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 29 ianuarie 2009.