ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 310/2009

Asupra recursurilor de față în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 192 din 23 octombrie 2008, Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarii D.I. și M. M. împotriva rezoluției din 23 iulie 2008, dată în dosarul nr. 1389/11/2/2008, a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova. S-au reținut, în esență, următoarele: Prin plângerea formulată de petiționari la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, s-a solicitat efectuarea de cercetări față de magistrații procurori D.C., I.F. și P. C.I.G. și magistrații judecători G.M. și P.S., pentru pretinsa săvârșire a infracțiunilor prevăzute de art. 246 și art. 264 C. pen., susținând că, în soluționarea plângerilor sau dosarelor penale privind pe numiții S.M., I.E.

și l.I., pe care i-au reclamat, magistrații au încălcat legea, favorizându-i pe făptuitori, întrucât prin soluțiile pronunțate nu au dispus trimiterea în judecată ori condamnarea acestora. Prin ordonanța din 12 iunie 2008, dată în dosarul nr. 284/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, s-a dispus, în baza art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de intimații magistrați, pentru infracțiunile reclamate, întrucât fapta nu există. S-a reținut, din verificările efectuate, că nu au rezultat fapte sau împrejurări de natură a contura elementele constitutive ale infracțiunilor reclamate de petiționari. Prin rezoluția din 23 iulie 2008, dată în dosarul nr. 1389/11/2/2008 a procurorului general, a fost menținută rezoluția de neîncepere a urmăririi penale, ca fiind legală și temeinică.

Prin plângerea depusă la instanță, petiționarii au solicitat desființarea rezoluției atacate. Instanța de fond, prin sentința penală sus-menționată, a respins, ca nefondată, plângerea petiționarilor, reținând, în esență, că din actele premergătoare efectuate în cauză, nu rezultă indicii în sensul săvârșirii infracțiunilor reclamate de petiționari, în sarcina intimaților magistrați, care, în rezolvarea cauzelor cu care au fost sesizați, au apreciat probele administrate, au interpretat și aplicat prevederile legii, potrivit propriilor lor convingeri. Împotriva sentinței au declarat recurs petiționarii, pe care l-a motivat la dosar. Recursurile declarate de petiționari împotriva sentinței sunt nefondate.

Din examinarea lucrărilor dosarului, se constată că, în mod corect, instanța de fond a dispus respingerea plângerii formulate de petiționari, ca nefondată, reținându-se că intimații judecători și procurori și-au îndeplinit, în mod corect, atribuțiile de serviciu, fără a cauza vreo vătămare intereselor legale ale petiționarilor. Criticile petiționarilor, care se referă la modul de soluționare a cauzelor de către intimații judecători, nu pot constitui un motiv pentru tragerea la răspundere penală a magistraților sub aspectul săvârșirii infracțiunii reclamate de petiționari. Persoanele care îndeplinesc o activitate de jurisdicție în cadrul instanțelor de judecată, își desfășoară activitatea în temeiul legii, având obligația să-și îndeplinească atribuțiile ce le revin, prin pronunțarea unor soluții, în raport de probele administrate, ce pot fi verificate și desființate prin intermediul căilor legale de atac.

Desfășurarea activității de jurisdicție nu poate fi concepută fără independența și autonomia acelora care realizează sau înfăptuiesc justiția, principiu înscris în Constituție și în Statutul Magistraților. Așa fiind, hotărârile judecătorești nu pot fi criticate decât prin intermediul căilor legale de atac, astfel că o hotărâre judecătorească nu poate fi considerată prin ea însăși o infracțiune. Nici criticile petiționarului referitoare la modul de soluționare de către intimații procurori a plângerilor penale formulate nu pot fi primite, întrucât activitatea desfășurată de procuror urmare unei sesizări nu poate constitui prin ea însăși o infracțiune. Legalitatea și temeinicia unei soluții dispuse de procuror poate fi supusă cenzurii, prin exercitarea căii de atac a plângerii la procurorul ierarhic superior, în conformitate cu dispozițiile art. 278 1 C. proc.

pen., iar, ulterior, prin exercitarea plângerii și a recursului la instanța competentă. Pe de altă parte, adoptarea unor soluții de neurmărire penală sau de netrimitere în judecată, chiar greșite, nu poate antrena răspunderea penală procurorilor, decât în măsura în care există probe că au fost interesați sau de rea-credință. În raport de considerentele expuse, se constată că sentința instanței de fond este temeinică și legală, urmând a fi respinse, ca nefondate, recursurile declarate de petiționarii D.I. și M. M., cu obligarea acestora la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenții petiționari D.I. și M.M. împotriva sentinței penale nr. 192 din 23 octombrie 2008 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurenții petiționari la plata sumei de câte 200 lei titlul de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 29 ianuarie 2009.