ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2066/2009

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 5 septembrie 2008, petiționarul L.N., agent șef adjunct de poliție în cadrul Postului de Poliție Sopot a sesizat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova cu privire la faptul că, începând din luna noiembrie 2007, comisarul șef de poliție S.G., șef al Biroului de Poliție Rurală din cadrul Poliției Municipiului Craiova, a dispus și a efectuat mai multe controale la sediul postului de poliție mai sus menționat, fără a respecta dispozițiile legale, iar în baza actelor astfel întocmite s-a dispus ulterior cercetarea sa prealabilă, în cadrul procedurii disciplinare.

Totodată, petiționarul a mai susținut că, șeful Biroului de poliție rurală S.G. ar fi avut un comportament abuziv, atât față de el cât și față de lucrătorii de poliție N.R. și S.S., jignindu-i, mai mult, numitului N.R. reținându-i fără motiv armamentul și muniția pe care acesta le avea în dotare.

În urma actelor premergătoare efectuate, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, prin rezoluția din 17 decembrie 2008 dată în dosarul nr. 745/P/2008, a dispus, în temeiul prevederilor art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de comisarul șef de poliție S.G., sub aspectul infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și purtare abuzivă prevăzute de art. 246 și art. 250 alin. (2) C. pen., apreciind că, în cauză nu s-au identificat fapte sau împrejurări care să contureze existența elementelor constitutive ale infracțiunilor sesizate de către petiționarul L.N.

Împotriva rezoluției cu nr. 745/P/2008 din 17 decembrie 2008, petiționarul L.N. a formulat plângere adresată procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova care, în baza art. 278 C. proc. pen., a respins-o ca neîntemeiată, prin rezoluția cu nr. 131/II/2/2009 din 28 ianuarie 2009.

În conformitate cu disp. art. 278

1

C. proc. pen., nemulțumit de soluția de neurmărire penală dată de parchet, petiționarul L.N. s-a adresat cu plângere Curții de Apel Craiova, competentă să judece cauza în primă instanță, solicitând admiterea plângerii, desființarea rezoluției nr. 745/P/2008 din 17 decembrie 2008 și trimiterea cauzei la parchet în vederea începerii urmăririi penale față de intimatul S.G., sub aspectul faptelor sesizate.

Prin sentința penală nr. 58 din 27 martie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a fost respinsă ca nefondată plângerea formulată de petiționarul L.N.,  împotriva rezoluției nr. 745/P/2008 din 17 decembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, confirmată prin rezoluția nr. 131/II/2/2009 din 28 ianuarie 2009 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, privind pe intimatul S.G.

A fost menținută rezoluția atacată, ca fiind legală și temeinică.

A fost obligat petiționarul la plata sumei de 50 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs petiționarul L.N., care a solicitat casarea hotărârii atacate, reiterând motivele invocate în fața primei instanțe.

Examinând sentința penală recurată sub toate aspectele de fapt și de drept, conform prevederilor art. 385

6

C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul declarat de petiționarul L.N. este nefondat pentru următoarele considerente:

Ca o garanție a respectării legalității în procesul penal, legiuitorul a prevăzut posibilitatea ca orice persoană nemulțumită de soluțiile de neurmărire penală dispuse de procuror să facă plângere împotriva acestora.

În concepția legiuitorului, poate face o astfel de plângere orice persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate.

Accesul liber la justiție este reglementat de legiuitor, iar cel nemulțumit de soluția dată de procuror se poate adresa judecătorului de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță, așa cum de altfel, a procedat și petiționarul prin plângerea ce face obiectul verificării în cauza de față.

Înalta Curte constată că, pentru a se putea începe urmărirea penală este necesară îndeplinirea a două condiții:

Prima condiție constă din existența acelui minim de date care permit organului de urmărire penală să considere că s-a săvârșit, în mod cert, o infracțiune, caz în care organul de urmărire penală poate deține informațiile, fie direct din sesizarea făcută, fie din actele premergătoare desfășurate ulterior sesizării.

Cea de a doua condiție necesară începerii urmăririi penale rezultă din art. 228 C. proc. pen. și constă în inexistența cazurilor de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzute în art. 10 C. proc. pen., cu excepția celui prevăzut la lit. b

1

). Intervenția unui astfel de caz, rezultând, fie din actele prin care a fost sesizat organul de urmărire penală, fie din actele premergătoare efectuate în urma sesizării, poate determina ca, în locul începerii urmăririi penale, să funcționeze instituția neînceperii urmăririi penale.

Înalta Curte constată că, în mod justificat, s-a reținut în cauză că nu se poate începe urmărirea penală față de intimatul S.G. întrucât, din actele premergătoare efectuate a rezultat existența cauzei care împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale prevăzută de art. 10 lit. b) C. proc. pen. (fapta nu este prevăzută de legea penală).

Astfel, Înalta Curte constată că, prin plângerea adresată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, la data de 5 septembrie 2008, petiționarul L.N., agent șef adjunct de Poliție în cadrul Postului de Poliție Sopot a sesizat faptul că, în perioada 2007-2008, comisarul șef de poliție S.G., în calitate de șef al Biroului de Poliție Rurală din cadrul Poliției Mun. Craiova, a dispus și a efectuat mai multe controale inopinate la Postul de Poliție Sopot, fără a avea acest drept, respectiv fără o dispoziție care să-i fi fost dată în acest sens, așa cum prevede Ordinul MAI nr. 311/2007, mai mult, acesta s-ar fi comportat abuziv, în mai multe rânduri, chemându-l pe petiționar și pe colegul acestuia N.R., în birou, jignindu-i, iar numitului N. reținându-i, fără motiv, armamentul și muniția.

În raport de aspectele sesizate, petentul a fost audiat de către procuror la data de 12 septembrie 2008, menționând că solicită efectuarea de cercetări față de comisarul șef S.G., sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 246 C. pen., conținutul acestei sesizări fiind susținut și de numiții S.S. și N.R.D., din cadrul aceluiași post de poliție, care au fost audiați la datele de 18 septembrie 2008 și respectiv 26 septembrie 2008. Numitul S.S. a declarat că, solicită efectuarea de cercetări cu privire la același intimat și sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 250 C. pen., constând în aceea că, începând cu luna noiembrie 2007, în mod repetat, S.G. a adresat amenințări lucrătorilor de poliție din cadrul Postului de Poliție Sopot, în sensul declanșării procedurii de cercetare prealabilă disciplinară față de aceștia, fără a le comunica și motivele.

Verificările efectuate în cauză de către parchet, în cadrul actelor premergătoare, au evidențiat faptul că intimatul S.G., îndeplinind funcția de șef al Biroului de Poliție Rurală din cadrul Poliției Municipiului Craiova, avea obligația de a organiza și coordona activitatea posturilor de poliție comunală aflate în subordinea sa.

Întrucât dispozițiile interne permiteau evaluarea activității lucrătorilor de poliție aflați în subordine, precum și controlul posturilor de poliție (Dispoziția IGPR nr. 200 din 3 aprilie 2006, în prezent abrogată prin Dispoziția IGPR nr. 7 din 07 februarie 2008), în cursul lunii noiembrie 2007, comisarul șef de poliție S.G. a dispus ca, subinspectorul de poliție B.M. să efectueze un control la sediul Postului de Poliție Sopot, dispoziție ce a fost adusă la îndeplinire, fiind încheiat în acest sens procesul-verbal din data de 22 noiembrie 2007.

Ulterior, în cursul lunii martie 2008, conducerea Poliției Municipiului Craiova a fost informată cu privire la faptul că, în noaptea de 22 din 23 martie 2008, urmare unui apel de urgență efectuat prin serviciul 122, referitor la un eveniment ce a avut loc pe raza comunei Sopot, agentul de poliție N.R.D. nu a putut fi contactat telefonic, pentru a se verifica veridicitatea celor semnalate.

În acest context, conducerea Poliției Municipiului Craiova a dispus, prin rezoluție, ca în termen de 7 zile comisarul șef de poliție S.G. să verifice „urgent” aspectele raportate de ofițerul de serviciu din cadrul dispeceratului și să propună măsuri corespunzătoare.

În acest scop, intimatul S.G. s-a deplasat personal la sediul Postului de Poliție Sopot, iar după efectuarea verificărilor ce se impuneau a întocmit raportul nr. 361599 din 03 aprilie 2008, pe care l-a prezentat ulterior conducerii Poliției Municipiului Craiova și, în cuprinsul căruia, în condițiile constatării unor deficiențe în activitatea desfășurată, a propus declanșarea cercetării prealabile față de trei lucrători de poliție, respectiv față de numiții L.N., N.R.D. și S.S.

Totodată, din verificările efectuate în cauză a mai rezultat că, la data de 10 iunie 2008 comisarul de poliție T.F.V., șef al Poliției Municipiului Craiova, a dispus prin rezoluție, verificarea aspectelor sesizate de numita C.T., în sensul că lucrătorii de poliție de pe raza comunei Sopot nu au răspuns sesizărilor repetate ale acesteia de a interveni, întrucât fratele său și părinții săi provocaseră scandal și o alungaseră din locuință, motiv pentru care, intimatul S.G. s-a deplasat la sediul Postului de Poliție Sopot. În urma verificării aspectelor sesizate, S.G. a întocmit raportul înregistrat sub nr. 361718 din 12 iunie 2008, privind rezultatele verificărilor, propunând declanșarea cercetării prealabile față de aceiași lucrători ai postului de poliție, respectiv față de numiții L.N., N.R.D. și S.S., sub aspectul comiterii unor abateri disciplinare prevăzute în Ordinul nr. 400/2004.

Contrar susținerilor petentului, analiza actelor premergătoare efectuate în cauză nu a relevat existența unor indicii din care să rezulte că intimatul comisar șef de poliție S.G. ar fi urmărit, cu rea credință, vătămarea intereselor legale ale petentului și colegilor săi.

În ceea ce privește inexistența unor planuri de control care să fi fost aprobate de către șefii ierarhici ai intimatului, așa cum prevede Ordinul nr. 318/2007, privind organizarea și executarea inspecțiilor și controalelor în Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Înalta Curte constată că, în mod corect, s-a apreciat că neîntocmirea acestor planuri nu conduce, prin ea însăși, la producerea unei vătămări intereselor legale ale lucrătorilor de poliție, a căror activitate a fost supusă controlului, eventualele deficiențe constatate în activitatea acestora neputând fi înlăturate, doar pentru faptul că verificările șefului ierarhic nu au fost efectuate conform unui plan prestabilit sau cu avizul comandantului poliției.

Mai mult, acest aspect constând în nerespectarea de către comisarul șef de poliție S.G. a dispozițiilor prevăzute de normele interne, cu privire la efectuarea controalelor de fond sau tematice, constituie abatere disciplinară, sus-numitul fiind cercetat disciplinar de către Consiliul de disciplină din cadrul IPJ Dolj, prin încheierea nr. 130923 din 10 septembrie 2008 dispunându-se „atenționarea” acestuia, ca și sancțiune disciplinară.

Totodată, actele premergătoare nu au confirmat susținerile numitului S.S. în sensul că S.G. ar fi întrebuințat față de lucrătorii de poliție din cadrul Postului de Poliție Sopot, cuvinte și expresii jignitoare sau amenințări.

De altfel, toți lucrătorii din cadrul Postului de Poliție Sopot au fost cercetați prealabil de către Compartimentul de Inspecție Internă, sens în care a fost întocmit raportul înregistrat sub nr. 1943 din 04 septembrie 2008, urmare căruia agenții de poliție S.S. și L.N. au fost „atenționați” cu privire la respectarea îndatoririlor profesionale ce le revin, iar în privința agentului de poliție N.R.D. s-a dispus constituirea Consiliului de disciplină pentru analizarea abaterilor săvârșite de acesta.

Criticile formulate de petiționar cu privire la insuficienta activitate de cercetare desfășurată de către procuror, nu pot fi avute în vedere, deoarece în faza actelor premergătoare, procurorul este singurul în măsură să aprecieze asupra necesității efectuării acestora, sub aspectul felului lor, în funcție de natura infracțiunii, în vederea dispunerii unei soluții legale și temeinice.

Celelalte aspecte sesizate de petiționar și de ceilalți doi lucrători de poliție, referitoare la neacordarea unor drepturi salariale (prime, sporuri prevăzute pentru persoanele absolvente de studii superioare) nu intră sub incidența legii penale, putând face eventual obiectul unor litigii de muncă sau de contencios administrativ.

Întrucât actele premergătoare începerii urmăririi penale efectuate în cauză au stabilit, în mod neechivoc, că intimatul S.G. a acționat în cadrul și cu respectarea legii, nesăvârșind vreo faptă cu conotație penală, Înalta Curte constată că soluția de netrimitere în judecată a acestuia este corectă, neexistând temei pentru desființarea soluției dispusă.

Împrejurarea că petiționarul este nemulțumit de soluția adoptată în dosarul nr. 745/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, de neînceperea urmăririi penale față de intimatul S.G., nu poate conduce în nici un caz la concluzia întrunirii elementelor constitutive ale infracțiunilor pe care acesta le-a indicat în plângerea formulată. Interpretarea și evaluarea probelor administrate într-o cauză, fie de organele de poliție, fie de procuror ori de instanța de judecată este atributul organelor judiciare, iar împotriva unor soluții ori hotărâri considerate ca nelegale și netemeinice, atât dispozițiile constituționale cât și cele procedurale prevăd posibilitatea exercitării unor căi ordinare sau extraordinare de atac.

A admite altfel, ar însemna că s-ar deschide alte căi de atac, în afara celor ordinare și extraordinare, prevăzute de legislația în vigoare, fapt ce ar crea un vădit dezechilibru în întreg sistemul judiciar.

Posibilitatea formulării unor plângeri împotriva lucrătorilor de poliție ori reprezentanților parchetului ce au instrumentat cauze penale sau împotriva membrilor completelor de judecată ce s-au pronunțat într-o cauză, reprezintă un drept constituțional al petiționarului, însă acesta nu echivalează cu exercitarea unui control asupra legalității și temeiniciei soluțiilor pronunțate.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte în conformitate cu prevederile art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul L.N. împotriva sentinței penale nr. 58 din 27 martie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul petiționar să plătească statului suma de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul L.N. împotriva sentinței penale nr. 58 din 27 martie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul petiționar să plătească statului suma de 100 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 2 iunie 2009.