ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 701/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 16 iunie 2014, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, sancționarea pârâtului pentru refuzul nejustificat de a aduce la îndeplinire Decizia nr. 2098 din 04 iunie 2009 și aplicarea conducătorului autorității, Primului-ministru, o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere.

Prin încheierea de ședință din 17 octombrie 2014, instanța a dispus suspendarea judecății cauzei până la soluționarea definitivă a Dosarului nr. x/2014 al Curții de Apel București, în temeiul art. 138 alin. (6) C. proc. civ. și art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Cauza a fost repusă pe rol la termenul din 05 martie 2018.

1.2. Soluția primei instanțe

Prin Sentința civilă nr. 955 din 5 martie 2018, Curtea de Apel București a admis excepția autorității de lucru judecat și a respins acțiunea reclamantului pentru autoritate de lucru judecat, reținând identitate de părți, obiect și cauză între prezentul dosar și Dosarul nr. x/2014.

Împotriva acestei sentințe, reclamantul a formulat recurs, solicitând admiterea recursului.

A susținut că instanța a dat sentința cu rea-credință, transformându-l într-o victimă, în sensul art. 1 Primul Protocol adițional la Convenția europeană a drepturilor omului.

3.1. Înalta Curte urmează a analiza, cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., excepția nulității recursului în condițiile art. 499 C. proc. civ.

Instanța de control judiciar constată că recursul nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Recurentul-reclamant nu a indicat niciunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar susținerile sale nu se pot încadra în niciunul dintre motivele de casare prevăzute de articolul menționat.

3.2. Verificând considerentele sentinței recurate, Înalta Curte apreciază că acestea îndeplinesc exigențele dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., care impun cerința ca hotărârea să cuprindă motivele pe care se sprijină soluția adoptată, motivare care să nu fie contradictorie sau străină de natura pricinii.

Potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Textul legal se interpretează în sensul formulării, prin motivele de recurs, a unei argumentări juridice a nelegalității invocate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanță în legătură cu aceste dispoziții legale, în lipsa acestor mențiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

Astfel, nu se poate considera că susținerile recurentului din cuprinsul cererii de recurs reprezintă o motivare a căii de atac exercitate, în sensul exigențelor prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

3.3. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 486 alin. (3) și art. 489 alin. (2) C. proc. civ., urmează a constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului formulat de A. împotriva Sentinței nr. 955 din 5 martie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 februarie 2019.

Procesat de GGC - CT