ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3282/2025

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată formulată la data de înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, la data de 06.05.2022, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României și cu pârâtul Prim Ministrul B., a solicitat amendarea pârâtului în conformitate cu dispozițiile art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, a contenciosului administrativ, cu o amendă în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, care se face venit la bugetul de stat, și la plata penalităților datorate, în condițiile art. 906 din C. proc. civ., pentru neexecutarea culpabilă a obligației de a face ce decurge din Decizia nr. 2370 din data de 08 mai 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr. x/2015, prin care au fost admise recursurile formulate de C. și alții (14.377 persoane), împotriva sentinței nr. 1901 din 26 iunie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 1627 din 28 septembrie 2022, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României și cu pârâtul Prim Ministrul B., ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată Împotriva sentinței civile menționate anterior, a declarat recurs reclamanta A., în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ., solicitând casarea sentinței recurate și rejudecarea pe fond a cauzei, în sensul admiterii cererii de executare silită, amendării prim-ministrului și fixării cuantumului penalităților în valoare de 1000 RON/zi de întârziere.

Apărările formulate în cauză Intimații-pârâți Guvernul României și Prim-ministrul României au formulat întâmpinare prin care a invocat, în principal excepția nulității recursului și în subsidiar, a solicitat respingerea recursului declarat de recurenta-reclamantă A., ca nefondat.

Încheierea de suspendare a judecății cauzei Prin încheierea de ședință din 14 iunie 2023, Înalta Curte a dispus în baza art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., suspendarea judecății recursului declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinței civile nr. 1627 din 28 septembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2023 II. Considerentele și soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând cu prioritate excepția de perimare, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că este întemeiată, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 416 alin. (1) și (2) din C. proc. civ.: "(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni. (2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță". Conform art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.: "(1) Instanța poate suspenda judecata:(…)1. când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existența ori inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți;" Înalta Curte are în vedere și dispozițiile art. 418 alin. (1) C. proc. civ., "Cursul perimării este suspendat cât timp durează suspendarea judecății pronunțată de instanță în cazurile prevăzute de art. 413, precum și în alte cazuri stabilite de lege, dacă suspendarea nu este cauzată de lipsa de stăruință a părților în judecată". Aceste dispoziții legale conduc la concluzia că termenul de perimare începe să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii pronunțate în cauza ce a provocat suspendarea. Deci, este evident că, după pronunțarea hotărârii, încetează cauza suspendării și începe să curgă termenul de perimare. Or, cauza care a provocat suspendarea, respectiv dosarul nr. x/2023 aflat pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția contencios administrativ și fiscal, a fost soluționat definitiv prin decizia nr. 3517 din 20 iunie 2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2023. Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.: "(1) Sunt hotărâri definitive: (…) 5. hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii;", iar conform alin. (2) al aceluiași articol, "(2) Hotărârile prevăzute la alin. (1) devin definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului ori recursului sau, după caz, la data pronunțării". Prin urmare, decizia nr. 3517 din 20 iunie 2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2023, este definitivă de la data pronunțării acesteia, respectiv data de 20 iunie 2024, dată începând să curgă termenul de 6 luni prevăzut de art. 416 alin. (1) C. proc. civ., termen care s-a împlinit la data de 20 decembrie 2024, în raport de dispozițiile art. 181 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. Înalta Curte reține și faptul că, în cauză, nu a fost formulată de către părți, înăuntrul termenului de perimare, nicio cerere de redeschidere a procesului, nu s-a mai îndeplinit niciun act de procedură și nu subzistă niciunul din cazurile în care actul de procedură trebuia înfăptuit din oficiu de către instanța de judecată. De asemenea, nu subzistă niciun motiv de suspendare a cursului perimării, din cele prevăzute de art. 418 C. proc. civ., republicat. În consecință, față de lipsa de diligență a părților, care a condus la rămânerea cauzei în nelucrare pentru o perioadă mai mare de 6 luni, Înalta Curte constată intervenită sancțiunea perimării recursului, potrivit dispozițiilor art. 420 și art. 421 alin. (2) din C. proc. civ., republicat.