ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1137/2023

Ședința publică din data de 2 martie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 06.05.2022, sub nr. x/2022, reclamanta A. a chemat în judecată pârâtul Guvernul României, prin reprezentant legal Prim-Ministrul României domnul B., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, în temeiul art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, să dispună amendarea pârâtului în conformitate cu dispozițiile legale menționate, cu o amendă în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, care se face venit la bugetul de stat, și la plata penalităților datorate, în condițiile art. 906 din C. proc. civ., pentru neexecutarea culpabilă a obligației de a face ce decurge din Decizia nr. 2370 din 8 mai 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2015, prin care au fost admise recursurile formulate de C. și alții (14.377 persoane), împotriva sentinței nr. 1901 din 26 iunie 2015 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Prin sentința nr. 1179 din 24 iunie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei de obiect și excepția lipsei de interes, invocate din oficiu, și a respins cererea promovată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, prin reprezentant legal Prim-Ministrul României și Prim-Ministrul României-B., ca lipsită de obiect în ceea ce privește aplicarea amenzii civile și ca lipsită de interes în ceea ce privește acordarea penalităților de întârziere.

Împotriva sentinței nr. 1179 din 24 iunie 2022 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2022, a exercitat recurs reclamanta A., invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de nelegalitate întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă susține că debitorul nu a pus în aplicare dispozițiile art. 9 din Anexa la O.U.G. nr. 49/1997, astfel cum a fost modificată prin O.G. nr. 55/2003, întrucât nu a fost reglementată prin hotărâre de guvern, vânzarea a 8% din acțiunile D. către salariații săi, așa cum dispunea legea, ci doar a unui procent de 1%.

Intimatul-pârât Guvernul României, în calitate de organ al administrației publice centrale, nu avea competența de a modifica partea din capitalul social care să fie vândută salariaților prin lege, de 8% din capitalul social al D. S.A..

Potrivit disp. art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actele normative, "actele normative date în executarea legilor, ordonanțelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele și potrivit normelor care le ordonă".

Potrivit disp. art. 78 din Legea nr. 24/2000: "ordinele, instrucțiunile și alte asemenea acte trebuie să se limiteze strict la cadrul stabilit de actele pe baza și în executarea cărora au fost emise și nu pot conține soluții care să contravină prevederilor acestora".

Astfel, limita de 8% din capitalul social trebuie înțeleasă în sensul că salariații D. nu pot cumpăra, la prețul de privatizare, mai mult de 8%, iar Guvernul României nu are căderea să stabilească discreționar orice procent inferior celui de 8%.

Prin hotărârea de guvern ce urma să fie adoptată în conformitate cu Decizia nr. 2370/08.05.2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția contencios administrativ și fiscal, intimatul-pârât Guvernul României trebuie să stabilească procedurile, termenele și condițiile în care cei care aveau calitatea de salariați ai D. S.A., la data privatizării, pot să exercite dreptul conferit de lege de a dobândi acțiuni ale societății.

Prin H.G. nr. 746/08.06.2022, Guvernul României nu a stabilit procedurile, termenele și condițiile sus-menționate, ci doar s-a dispus ca, prin ordin al ministrului energiei, în termen de 180 zile de la data expirării interdicției de înstrăinare a acțiunilor deținute de statul român, prevăzută de art. 1 din Legea nr. 173/2020 privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naționale în activitatea economică, să se stabilească aceste proceduri termene și condiții.

Prin H.G. nr. 746/08.06.2022, intimatul-pârât Guvernul României nu a organizat punerea în executare a dispozițiilor din lege privind vânzarea de acțiuni către salariații D., ci doar promite ca în viitor, nu mai târziu de data de 31.12.2023, ministrul energiei să emită un ordin în acest sens.

Prin urmare, susține recurenta-reclamantă, debitorul Guvernul României nu a executat obligația stabilită în sarcina sa prin hotărârea supusă executării silite sau a executat-o neconform, executarea silită nu a rămas fără obiect și excepția lipsei de obiect/lipsei de interes este neîntemeiată.

Mai arată recurenta-pârâtă, că pârâții printr-o întâmpinare formulată într-un alt dosar recunosc faptul că nu și-au îndeplinit obligațiile prevăzute în Decizia nr. 2370/08.05.2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția contencios administrativ și fiscal, motivând că nu pot emite o hotărâre de guvern fără ajutorul Ministerului Energiei.

În privința motivului de nelegalitate întemeiat pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă susține că prima instanță s-a pronunțat asupra unei cereri pe care nu a formulat-o, respectiv "fixarea unei sume definitive cu titlu de penalități de întârziere și obligarea Guvernului României la plata acestora".

Recurenta-reclamantă arată că a solicitat amendarea prim-ministrului și aplicarea de penalități de 1.000 RON/zi de întârziere, cereri întemeiate pe disp. art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosar la data de 8 noiembrie 2022 intimații-pârâți au solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței pronunțate de instanța de fond.

În motivare au arătat, în esență, că și-au îndeplinit obligația de a face stabilită prin titlul executoriu reprezentat de Decizia nr. 2370/2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/2015, astfel că instanța de fond a reținut în mod corect că nu se mai justifică aplicarea mijloacelor de constrângere prevăzute de art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, iar aplicarea unei amenzi conducătorului autorității publice centrale pârâte a rămas fără obiect.

În ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea Guvernului României la plata penalităților prevăzute de art. 906 din C. proc. civ., au susținut că și acestea au fost concepute tot ca un mijloc de constrângere la adresa autorității publice pârâte și, având în vedere că reclamanta a beneficiat deja de stabilirea unei măsuri coercitive prin însuși titlul executoriu, precum și împrejurarea că la data de 8 iunie 2022 obligația de a face a fost executată, au considerat că prima instanță a reținut în mod corect că este lipsită de interes cererea de stabilire a acelorași penalități de întârziere în sarcina debitorului.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor invocate prin recurs, a apărărilor și susținerilor formulate prin întâmpinare și în raport cu dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul reclamantei este nefondat și îl va respinge ca atare, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

În ceea ce privește criticile de nelegalitate întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține că argumentele expuse prin motivele de recurs sunt comune și anume, neîndeplinirea obligației impuse prin dispozitivul Deciziei nr. 2370/2019 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2015.

Astfel cum au fost dezvoltate criticile aduse sentinței primei instanțe, Înalta Curte constată că acestea se încadrează numai la cele prevăzute de disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin urmare, soluția instanței de recurs se raportează la normele de drept material încălcate, în opinia recurentei-reclamante, de judecătorului fondului.

Recurenta-reclamantă susține aplicarea greșită a disp. art. 9 din Anexa la O.U.G. nr. 49/1997 și a disp. art. 4 alin. (3) și art. 78 din Lege nr. 24/2000.

Potrivit disp. art. 9 din Anexa la O.U.G. nr. 49/1997, Guvernul României urma să stabilească cota procentuală ce va fi achiziționată de salariați, deoarece aceștia au dreptul să achiziționeze acțiuni ale societății până la limita de 8% din capitalul social, la același preț cu care se vor vinde acțiunile în cadrul procesului de privatizare, precum și momentele la care se va realiza achiziționarea acțiunilor.

Prin H.G. nr. 746/08.06.2022, s-a aprobat vânzarea de către Ministerul Energiei a unui număr de acțiuni, reprezentând o cotă procentuală de 1% din valoarea capitalului social al societății înregistrat la data vânzării, iar vânzarea se va realiza cel mai târziu până la data de 31.12.2023.

S-a prevăzut la art. 2 din H.G. nr. 746/2022, că în termen de 180 zile de la data expirării interdicției de înstrăinare a acțiunilor deținute de statul român, prevăzută la art. 1 din Legea nr. 173/2020, ministrul energiei aprobă prin ordin, procedurile, termenele și condițiile pentru vânzarea acțiunilor.

Din cuprinsul normelor sus-menționate, reiese faptul că salariații au dreptul să achiziționeze acțiunile până la limita de 8% din capitalul social, neexistând un procent fix de 8%, astfel cum susține recurenta-reclamantă.

Intimatul-pârât Guvernul României, prin adoptarea H.G. nr. 746/2022 a stabilit procentul și momentele la care se va realiza achiziționarea acțiunilor, de către salariați, iar emiterea de către ministrul energiei a unui ordin prin care să se aprobe procedurile, termenele și condițiile pentru vânzarea acțiunilor se realizează strict în cadrul stabilit prin hotărârea de guvern și în executarea acesteia, potrivit disp. art. 4 alin. (3) și art. 78 din Legea nr. 24/2000.

Față de acestea, Înalta Curte reține că intimatul-pârât a executat obligația dispusă prin hotărârea judecătorească reprezentată de Decizia nr. 237/2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția contencios administrativ și fiscal, astfel că nu se justifică aplicarea disp. art. 24 din Legea contenciosului administrativ.

Cu privire la motivele de nelegalitate întemeiate pe disp. art. .488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă susține că hotărârea atacată cuprinde motive străine de natura cauzei, deoarece nu a formulat în dosar cerere de fixare a unei sume definitive cu titlu de penalități de întârziere și obligarea Guvernului României la plata acestora, ci doar amendarea prim-ministrului și aplicarea de penalități de 1.000 RON/zi întârziere, cereri întemeiate pe disp. art. 24 alin. (3) C. proc. civ.

Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile aduse sentinței primei instanțe, din perspectiva existenței unor motive străine de natura pricinii, avându-se în vedere că judecătorul fondului nu a afirmat în considerentele sentinței că reclamanta a formulat o cerere de fixare a unei sume definitive cu titlu de penalități de întârziere, ci a expus întreaga procedură reglementată de disp. art. 24 alin. (1)-(4) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată.

În plus, casarea unei hotărâri se poate dispune prin reținerea motivului de nelegalitate întemeiat pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 teza ultimă C. proc. civ., în cazul în care aceasta cuprinde numai motive străine de natura cauzei, recurenta-reclamantă neinvocând astfel de critici.

Prin urmare, în temeiul disp. art. 496 C. proc. civ., coroborat cu disp. art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței nr. 1179 din 24 iunie 2022 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 2 martie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.