ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 646/2025

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 28 februarie 2024, sub nr. x/2/2024, reclamantul A, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Primul Ministru al României, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să oblige pârâtul Primul Ministru al României, potrivit art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, la o amendă de 20% din salariul minim but pe economie pentru fiecare zi de întârziere de la data pronunțării Deciziei nr. 2370/08.05.2019, sumă care se va face venit la bugetul de stat al României și, de asemenea, să oblige Guvernul României la plata unor penalități de 1000 lei/zi pentru fiecare zi de întârziere, potrivit art. 906 alin. (4) C. proc. civ., până la îndeplinirea obligației.

Prin încheierea din 04 aprilie 2024, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a suspendat judecata privind pe reclamantul A, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Primul Ministru al României, până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/42/2023.

Împotriva încheierii din 04 aprilie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs recurentul-reclamant A, solicitând admiterea recursului.

Intimații-pârâți Guvernul României și Primul Ministru al României au formulat întâmpinare, prin care au solicitat anularea cererii de recurs, pentru nemotivare.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând, în raport de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția nulității recursului, Înalta Curte constată că recursul este nul, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d și art. 486 alin. (3) C. proc. civ.: „(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat”.(...) (3) Mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a și c) – e),(...), sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.”

Articolul 487 alin. (1) C. proc. civ. prevede că: „Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5) aplicabile și în recurs.”

Conform art. 489 alin. (1) C. proc. civ.: „Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3) iar potrivit art. 489 alin. (2) din același cod: „Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488

Examinând recursul declarat în cauză prin raportare la aceste dispoziții legale, Înalta Curte constată că cererea de recurs nu cuprinde critici care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în raport cu soluția pronunțată de prima instanță.

Înalta Curte constată că instanța de fond a apreciat că soluționarea prezentei cauze depinde de modalitatea în care se va soluționa definitiv dosarul nr. x/42/2023, aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție și, constatând că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., a dispus suspendarea judecății până la soluționarea definitivă și redactarea hotărârii în cauza ce face obiectul dosarului nr. x/42/2023.

Prin cererea de recurs, reclamantul a susținut că încheierea de suspendare este netemeinică și nelegală, reluând argumentele și apărările formulate în susținerea cererii de chemare în judecată.

Așadar, recursul nu prezintă niciun fel de critici cu privire la încheierea de suspendare a judecății cauzei și la motivele care au stat la baza acestei soluții.

Totodată, argumentele expuse de recurentul-reclamant nu pot fi încadrate în niciunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., reprezentând, așa cum s-a reținut anterior, o reluare a argumentelor formulate prin cererea de chemare în judecată în susținerea temeiniciei acțiunii de fond.

Este de observat că legiuitorul a înțeles să încadreze recursul în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ. Recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanța de recurs fiind învestită cu analiza conformității hotărârii recurate în raport de dispozițiile legale incidente, ceea ce presupune obligația titularului căii de atac de a expune motivele de nelegalitate pe care se fundamentează calea de atac, iar aceste motive trebuie să se raporteze efectiv la considerentele și soluția din hotărârea recurată.

Deoarece recurentul-reclamant nu s-a conformat exigențelor cerute de lege și nu a formulat critici de niciun fel cu privire la încheierea recurată, Înalta Curte va aplica sancțiunea nulității recursului în conformitate cu dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

În consecință, în temeiul dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d și art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția nulității, invocată prin întâmpinare și va constata nul recursul declarat de recurentul-reclamant A împotriva încheierii din 04 aprilie 2024 a Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pentru nemotivare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția nulității, invocată prin întâmpinare.

Constată nul recursul declarat de recurentul-reclamant A împotriva încheierii din 04 aprilie 2024 a Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pentru nemotivare.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, astăzi, 06 februarie 2025.