ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3273/2025

Ședința publică din data de 11 iunie 2025

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, la data de 28.02.2024 sub nr. x/2024, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Prim-Ministrul României, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să oblige pârâtul Primul-Ministru al României, potrivit art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 la o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pentru fiecare zi de întârziere de la data pronunțării Deciziei nr. 2370/08.05.2019, sumă care se va face venit la bugetul de stat al României, precum și să să oblige Guvernul României la plata unor penalități de 1000 RON/zi pentru fiecare zi de întârziere, potrivit art. 906 alin. (4) C. proc. civ., până la îndeplinirea obligației.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin încheierea din camera de consiliu de la 04 aprilie 2024, a dispus suspendarea judecății privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Prim-Ministrul României, până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2023

Împotriva încheierii civile menționate a declarat recurs reclamant A., pe care a apreciat-o ca netemeinică și nelegală, solicitând instanței de recurs să aplice prim-ministrului României o amendă în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie națională potrivit art. 24 alin. (3), din Legea nr. 554/2004 de la data de 08 mai 2019 potrivit deciziei 2370/08 mai 2019 și să oblige Guvernul României prin Secretariatul de Stat al Guvernului să plătească potrivit Deciziei 2370/08 mai 2019 penalități de întârziere de 1000 RON/pentru fiecare zi de întârziere până la îndeplinirea obligației, în temeiul art., 3 și 24 alin. (4) din Legea 554/2004 și art. 453 C. proc. civ.

Intimații-pârâți Guvernul României și Prim-Ministrul României nu au depus întâmpinare.

II. Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra cererii de recurs

Examinând cu prioritate excepția nulității recursului pentru nemotivare, în raport de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că excepția este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) și art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., republicat:

"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".(...)

(3) Mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c) - e),(...), sunt prevăzute sub sancțiunea nulității."

De asemenea, prin dispozițiile art. 489 C. proc. civ., legiuitorul a reglementat incidența aceleiași sancțiuni a nulității și pentru nemotivarea recursului, care intervine atât în ipoteza în care cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde nicio critică la adresa hotărârii atacate (ipoteza prevăzută de alin. (1) al articolului menționat), dar și în situația în care argumentele expuse în cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 (ipoteză reglementată de alin. (2) al art. 489 C. proc. civ.).

Având în vedere scopul căii extraordinare de atac a recursului, astfel cum este acesta reglementat de prevederile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., ce dispun că:

"Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", Înalta Curte arată că, pentru a se putea reține îndeplinirea obligației de motivare, de către partea care promovează recursul, este necesar ca aceasta să precizeze care sunt aspectele de nelegalitate, dintre cele expres și limitativ reglementate de dispozițiile art. 488 C. proc. civ., pe care le apreciază incidente cauzei.

Mai mult, cererea de recurs trebuie să cuprindă atât arătarea motivelor de casare, cât și dezvoltarea lor, respectiv o argumentare juridică a nelegalității invocate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli apreciate de parte ca fiind săvârșite de instanță în legătură cu astfel de dispoziții legale, în lipsa acestor mențiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

Nu îndeplinește cerința motivării cererea de recurs care se rezumă la reiterarea susținerilor sau apărărilor formulate de parte în fața instanței de fond, fără a fi avute în vedere cele statuate de instanță și fără a fi prezentate critici care să vizeze, în mod concret și direct, raționamentul urmat de instanța de fond pentru pronunțarea hotărârii atacate.

Aplicând astfel de considerente teoretice în litigiul pendinte, Înalta Curte constată că, prin calea de atac promovată, reclamantul a invocat în drept art. 3 și 24 alin. (4) din Legea 554/2004 și art. 453 din C. proc. civ., reiterând, în esență, aspecte de fond, respectiv că Guvernul României nu a respectat obligația ca salariații B. să primească acțiuni până la limita de 8% din capitalul social al B., fiind obligat să plătească prin Decizia 2370 din 08 mai 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, 1000 RON/zi de întârziere până la achitarea obligației, întrucât a emis Ordonanța 746 din 08.06.2022, în procent de 1 % din capitalul social al B. S.A.

Or, recursul formulat de reclamant se îndreaptă împotriva încheierii din 4 aprilie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin s-a dispus suspendarea judecății cauzei, nefiind soluționat fondul.

Înalta Curte subliniază că recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, astfel că, atât timp cât criticile expuse nu contestă, în mod concret, raționamentul juridic al instanței de fond cu privire la măsura suspendării și nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de lege, nu este îndeplinită condiția motivării căii de atac.

În acest context, având în vedere că obiectul recursului privește o încheiere de suspendare a cursului judecății în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. și împotriva acestei încheieri nu au fost formulate critici de nelegalitate, Înalta Curte, în raport de dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va admite excepția invocată și va constata nulitatea recursului, pentru nemotivare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția nulității recursului, invocată din oficiu.

Constată nul recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva încheierii din 4 aprilie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 11 iunie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.