ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3080/2024

Ședința publică din data de 5 iunie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a IX -a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții GUVERNUL ROMÂNIEI și PRIMUL- MINISTRU AL ROMÂNIEI a solicitat amendarea Primului-Ministru al României, potrivit art. 24 alin. (3) din Legea 554/2004, cu 20% din salariul minim brut pe economie pe fiecare zi de întârziere de la data de 08 mai 2019, până la îndeplinirea obligației, așa cum a fost menționat în Decizia 2370 din 08 mai din Dosarul cu nr. x/2015, coroborat cu art. 905 C. proc. civ. și 906 alin. (2) și (3) Legea 138/2014 și potrivit art. 24 alin. (4) din Legea 554/2004, coroborat cu art. 906 alin. (4) C. proc. civ., să fie obligat Guvernul României în calitate de debitor să plătească penalități de întârziere 1000 RON/zi de la data de 08 mai 2019 până la îndeplinirea obligației în speța de față, până la data de 16.01.2023, când a fost pronunțată Decizia nr. 2/16.01.2023 în Dosarul cu nr. x/2022, coroborat cu art. 891 C. proc. civ., 892 C. proc. civ. din Legea 138/2014, la care se adaugă cheltuieli de judecată în sarcina Guvernului României.

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 15.12.2023, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., s-a dispus suspendarea judecării cauzei privind pe de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții GUVERNUL ROMÂNIEI, PRIMUL MINISTRU AL ROMÂNIEI până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2023 al Curții de Apel Ploiești.

Instanța de fond a reținut că, prin cererea ce a format obiectul dosarului nr. x/2015, Guvernul României a fost chemat în judecată de un litisconsorțiu procesual format din 14.738 de reclamanți și 8.485 de intervenienți, obiectul acțiunii fiind obligarea pârâtului la emiterea unei hotărâri de guvern prin care să facă posibilă vânzarea de acțiuni ale numitei OMV Petrom S.A. până la limita de 8% din capitalul social al societății, la același preț cu care au fost vândute acțiunile în cadrul procesului de privatizare, în vederea punerii în aplicare a dispozițiilor art. 9 din Anexa nr. 1 a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 49/1997, sub sancțiunea unor penalități de întârziere de 1.000 RON pe zi, de la data pronunțării hotărârii și până la data executării obligației, cererea fiind admisă prin casarea sentinței pronunțate de Curtea de Apel București, de către Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 2370/08.05.2019.

Din precizările pârâților și din verificările efectuate de instanță din oficiu pe portalul instanțelor de judecată, Curtea a identificat dosarul nr. x/2023 al Curții de apel Ploiești având ca obiect anularea H.G. nr. 746/08.06.2022 emisă de pârâtul Guvernul României în executarea deciziei civile nr. 2370/08.05.2019. Prin sentința civilă nr. 76/03.05.2023, Curtea de Apel Ploiești a admis cererea de chemare în judecată a numitului B. și a anulat H.G. nr. 746/08.06.2022, dosarul nefiind soluționat definitiv.

Astfel, având in vedere obiectul prezentului litigiu, motivele de fapt și de drept invocate de părți, faptul că unul dintre argumentele esențiale ale apărărilor debitorilor se grefează pe adoptarea H.G. nr. 746/2022 a cărei legalitate face obiectul verificării în dosarul nr. x/2023, în conformitate cu dispozițiile art. 413 alin. (1) punctul 1 C. proc. civ., Curtea a apreciat că se impune suspendarea judecării acestei cauze până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2023

Împotriva încheierii civile din camera de consiliu din data de 15.12.2023 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX -a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A., în baza art. 486, 487, 488 pct. 6 și 7 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul-reclamant a arătat că, prin Decizia 2370/08.05.2019 a Înaltei Curți de Casație si Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost admisă cererea principală formulată de C. și alții, au fost admise cererile de intervenție a tuturor intervenienților in interes propriu (reclamanți 14378 persoane si intervenienți 8469 persoane) care se află în listele atașate la dosarul x/2015 al Înaltei Curți de Casație si Justiție, secția contencios administrativ si Fiscal.

În ceea ce privește încuviințarea executării silite a precizat în esență că instanța învestită cu o cerere întemeiată pe disp. art. 24 alin. (4) din Legea 554/2004 calculează penalitățile conform criteriilor stabilite anterior (hot. 1393/07.09.2022 pronunțată in dosarul x/2022 de la data 08.05.2019 până la îndeplinirea obligației), prevăzute in titlu executoriu Decizia 2370/08.05.2019 a ICCJ, dar nu mai târziu de data la care s-a împlinit termenul de trei luni înăuntrul căreia debitorul avea posibilitatea să execute în natura obligația.

În cadrul procedurii reglementate de art. 24 alin. (4) din Legea 554/2004, instanța poate stabili obiectul obligației la care se aplica penalitățile de întârziere in procent pe zi de 1000 RON/zi, în ipoteza în care instanța investita la art. 24 alin. (3) din aceeași lege nu a stabilit acest lucru.

A apreciat că amenda si penalitățile cu titlu definitiv trebuie să acopere întreaga perioadă cuprinsă între momentul expirării termenului prevăzut pentru executarea de bunăvoie și până la data pronunțării hotărârii și că în aceasta etapă nu mai poate fi repus în discuție cuantumul penalităților stabilite prin încheierea prevăzută de art. 24 alin. (3) din legea 554/2004 care a dobândit putere de lucru judecat, în măsura în care suma stabilită definitiva cu titlu de penalități nu acoperă prejudiciul suferit de creditor prin neexecutarea obligației.

A precizat că penalitățile devin obiect al executării silite alături de despăgubiri altele decât cele de întârziere, doar în condițiile art. 24 alin. (4) din 554/2004 după ce instanța de executare (instanța de contencios administrativ si Fiscal), conform art. 15 alin. (1) raportat la art. 2 alin. (1) lit. t) din legea 554/2004, a constatat ca obligația de executare în natură nu este posibilă din cauza refuzului culpabil al debitorului și la cererea creditorului (necesară potrivit interpretării per a contrario a disp. art. 24 alin. (5) din legea 554/2004) dispune executarea ei prin echivalent fixând suma datorata creditorului cu titlu de penalități si de despăgubire.

A solicitat să se încuviințeze executarea silită calculând amenda si penalitățile de la data de 8 mai 2019 a deciziei nr. 2370 din 8 mai 2019, sa se cumuleze totalul penalităților cu despăgubirile civile si să se încuviințeze executarea pentru suma ce va rezulta până la pronunțarea hotărârii.

În ceea ce privește despăgubirile civile, potrivit art. 892 din C. proc. civ. a solicitat să se ia act că se constituie parte civilă cu suma de 200.000 RON RON pentru nerespectarea obligației prevăzută în Titlul executoriu din 8.05.2019 pronunțată în Dosarul x/2019 și să fie obligat paratul Guvernul României sa plătească cheltuieli de judecata reprezentând onorariu de avocat in cuantum de 25.000 RON conform chitanței depusa la dosarul cauzei.

A solicitat instanței de recurs a Curții de Apel București să admită recursul, să caseze Hotărârea civilă nr. 2045/11.12.2023, să oblige Guvernul României să plătească penalități de întârziere pentru fiecare zi de întârziere cu 1000 RON/zi de întârziere de la data de 08.05.2019 până la data pronunțării hotărârii, de asemenea să dispună amendarea Primului Ministru al României în funcție, cu 20% din salariul minim brut pe economie. De asemenea,a solicitat să oblige Guvernul României să plătească potrivit art. 892 C. proc. civ. suma de 200.000 RON reprezentând despăgubiri civile și cheltuieli de judecată conform chitanței depusă la dosarul cauzei.

Deși legal citați, intimații-pârâți nu au formulat întâmpinare, însă au depus la dosarul cauzei concluzii scrise, prin care nu au invocat excepții, solicitând, în principal, respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând cu prioritate, în conformitate cu prevederile art. 248 din C. proc. civ., excepția nulității recursului pentru nemotivare invocată din oficiu, Înalta Curte constată următoarele:

Înalta Curte are în vedere prevederile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. impun părții care formulează recurs obligația de a expune motivele de nelegalitate pe care își întemeiază calea extraordinară de atac și dezvoltarea lor, sub sancțiunea nulității stipulată în alin. (3) al aceluiași text normativ.

De asemenea, prin dispozițiile art. 489 C. proc. civ., legiuitorul a reglementat incidența aceleiași sancțiuni a nulității și pentru nemotivarea recursului, care intervine atât în ipoteza în care cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde nicio critică la adresa hotărârii atacate (ipoteza prevăzută de alin. (1) al articolului menționat), dar și în situația în care argumentele expuse în cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 (ipoteză reglementată de alin. (2) al art. 489 C. proc. civ.).

Având în vedere scopul căii extraordinare de atac a recursului, astfel cum este acesta reglementat de prevederile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., ce dispun că: "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", Înalta Curte arată că, pentru a se putea reține îndeplinirea, de către partea care promovează recursul, a obligației de motivare, este necesar ca, prin calea de atac exercitată, partea să învedereze, plecând de la argumentele statuate de prima instanță, care sunt aspectele de nelegalitate, dintre cele expres și limitativ reglementate de dispozițiile art. 488 C. proc. civ., pe care le apreciază incidente cauzei.

Mai mult, cererea de recurs trebuie să cuprindă atât arătarea motivelor de casare, cât și dezvoltarea lor, neputându-se limita la o simplă indicare formală a dispozițiilor normative aplicabile, condiția legală a dezvoltării motivelor implicând formularea unei argumentări juridice a nelegalității invocate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli apreciate de parte ca fiind săvârșite de instanță în legătură cu astfel de dispoziții legale, în lipsa acestor mențiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

Nu îndeplinește cerința motivării cererea de recurs care se rezumă la reiterarea susținerilor sau apărărilor formulate de parte în fața instanței de fond, fără a fi avute în vedere cele statuate de instanță și fără a fi prezentate critici care să vizeze, în mod concret și direct, raționamentul urmat de instanța de fond pentru pronunțarea hotărârii atacate.

Aplicând astfel de considerente teoretice contextului prezentei cauze, Înalta Curte constată că, prin calea de atac promovată, reclamantul A.

a indicat formal incidența cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1), pct. 6 și 7 C. proc. civ., expunând, în realitate, apărări ce țin de fondul cauzei.

Or, în cauză, prin încheierea din camera de consiliu din data de 15.12.2023, nu s-a soluționat cauza pe fond, ci, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. s-a dispus suspendarea judecării cauzei până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2023 al Curții de Apel Ploiești.

Trimiterea singulară pe care recurentul o face la Decizia nr. 2370/08.05.2019 a Înaltei Curți de Casație si Justiție, secția contencios administrativ și fiscal prin care a fost admisă cererea principală formulată de C. și alții și au fost admise cererile de intervenție a tuturor intervenienților in interes propriu nu îndeplinește exigențele motivării cererii de recurs, întrucât nu arată, în concret, care sunt motivele pentru care a considerat că maniera în care prima instanță a dispus suspendarea cauzei reprezintă încălcarea autorității de lucru judecat (caz prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ.), respectiv critici privind motivele pe care s-a întemeiat instanța pentru suspendarea cauzei sau care sunt motivele contradictorii pe care instanța și-a întemeiat soluția ori care sunt motivele străine de natura cauzei (cazuri prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.), ci recurentul-reclamant înțelege să indice motive ce privesc fondul cauzei, fond ce nu a făcut însă obiectul încheierii recurate.

În practica judiciară s-a decis că simpla nemulțumire a unei părți sau a părților în litigiu față de hotărârea pronunțată nu este suficientă pentru casarea acesteia, ci partea recurentă are obligația să-și întemeieze recursul pe cel puțin unul dintre motivele prevăzute de C. proc. civ. și să aducă argumente care să vizeze, în mod concret și direct, soluția recurată.

Motivarea imprecisă sau generală, fără o legătură efectivă cu soluția pronunțată de instanța de fond, ori cuprinzând indicarea generică a unor texte normative, fără a fi specificată maniera în care acestea au fost încălcate echivalează cu nemotivarea căii de atac, respectiv cu neîndeplinirea, de către parte, a obligației reglementate de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., aspecte ce atrag sancțiunea nulității recursului, în condițiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Întrucât recurentul nu a formulat critici care să permită stabilirea unei legături a acestora cu soluția de suspendare a cauzei pronunțată de prima instanță, acesta rezumându-se la prezentarea generală a situației de fapt și la motivarea pe fond a cererii de chemare în judecată, reiterând în esență argumente privind penalitățile de întârziere, privind dispozițiile art. 24 alin. (3) și (4) din Legea 554/2004 și privind despăgubirile civile potrivit art. 892 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția invocată din oficiu și va constata incidența, în cauză, a sancțiunii nulității recursului.

În raport de cele prezentate mai sus, se reține că recursul formulat de reclamantul A. nu îndeplinește cerința prevăzută de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., astfel că, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., acesta urmând a fi constatat nul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii din data de 15 decembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București– secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 5 iunie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.