ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2083/2025

Ședința publică din data de 10 aprilie 2025

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curții de Apel București, la 08.06.2022, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Prim-Ministrul României și Guvernul României, prin Secretariatul General al Guvernului a solicitat: să se stabilească în sarcina debitorului Guvernul României prin Secretariatul General o penalitate de 1000 RON pe zi de întârziere, în favoarea creditorului, până la îndeplinirea obligației stabilite prin Decizia nr. 2370/08.05.2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație si Justiție în dosarul nr. x/2015; să aplice prim-ministrului o amendă în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, până la îndeplinirea obligației, amendă care se face venit la bugetul de stat; obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința nr. 1518 din 25 septembrie 2024, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei de obiect, invocată de pârât prin întâmpinare, și a respins cererea de chemare în judecată, ca lipsită de obiect.

Împotriva sentinței nr. 1518 din 25 septembrie 2024 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a exercitat recurs reclamanta A., invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 7 și pct. 8 din C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de nelegalitate, întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 7 și pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susținut, sub un prim aspect, că, în mod greșit, instanța de fond a respins cererea de chemare în judecată, ca lipsită de obiect, având în vedere că, la data când reclamanta a introdus cererea de executare silita, 07.06.2022, debitorul nu executase obligația, astfel că acțiunea reclamantei ar fi trebuit respinsă ca rămasă fără obiect, iar nu lipsită de obiect.

În continuare, recurenta-reclamantă a arătat că obligația autorității executive debitoare, stabilită prin hotararea judecătorească definitivă, nu este să modifice printr-un act administrativ (de valoare infralegală) dispozițiile legale de ordin superior (ale O.U.G. nr. 49/1997, modificată prin O.G. nr. 55/2003) în executarea cărora se pretinde că a fost adoptat.

De altfel, nici nu este de competența executivului să modifice prin hotărâri de guvern acte normative cu putere de lege, deoarece s-ar încălca, în acest fel, principiul rangului actelor normative, reglementat de art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

În Decizia nr. 2370/08.05.2019, ICCJ a negat categoric Guvernului, cu autoritate de lucru judecat, pretenția acestuia că poate decide când și în ce măsură se va efectua vanzarea pachetului de acțiuni.

Intimatul-pârât Guvernul României, în calitate de organ al administrației publice centrale, nu avea competența de a modifica partea din capitalul social care să fie vândută salariaților prin lege, de 8% din capitalul social al B. S.A..

Prin hotărârea de guvern ce urma să fie adoptată în conformitate cu Decizia nr. 2370/08.05.2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, intimatul-pârât Guvernul României trebuie să stabilească procedurile, termenele și condițiile în care cei care aveau calitatea de salariați ai B. S.A., la data privatizării, pot să exercite dreptul conferit de lege de a dobândi acțiuni ale societății.

Or, prin H.G. nr. 746/08.06.2022, Guvernul a adoptat măsuri care îi erau interzise prin titlul executoriu, amânând mult peste termenul legal adoptarea procedurilor și condițiilor vânzării și transferând adoptarea acestora în sarcina altui organ al administrației, căruia titlul executoriu nu îi este opozabil, întrucât nu a fost parte în dosarul nr. x/2015.

Transferând obligația sa unei alte entități, Guvernul a realizat o preluare de datorie, însă, având în vedere că s-a făcut fără acordul creditorului, aceasta nu produce niciun efect.

Prin urmare, recurenta-reclamantă a susținut că debitorul Guvernul României nu a executat obligația stabilită în sarcina sa prin hotărârea supusă executării silite, astfel că, în mod greșit, prima instanță a respins cererea de executare silită, excepția lipsei de obiect fiind neîntemeiată.

Recurenta a mai arătat că pârâții, printr-o întâmpinare formulată într-un alt dosar, recunosc faptul că nu și-au îndeplinit obligațiile prevăzute în Decizia nr. 2370/08.05.2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, motivând că nu pot emite o hotărâre de guvern fără ajutorul Ministerului Energiei.

În privința motivului de nelegalitate întemeiat pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susținut că instanța de executare a încălcat autoritatea de lucru judecat a considerentelor Deciziei nr. 2370/08.05.2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație si Justiție în dosarul nr. x/2015, titlu executoriu în care ICCJ a statuat ce nu are dreptul să facă Guvernul, în sensul că poate decide când și în ce măsură se va efectua vânzarea pachetului de acțiuni, dar și ce trebuie să facă Guvernul, respectiv să organizeze executarea și să execute în concret vânzarea către salariații B. S.A. a pachetului de acțiuni prevăzut de lege.

Prin întâmpinarea formulată, intimații-pârâți au invocat excepția nulității recursului, iar, pe fond, au solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat, și menținerea sentinței de fond.

În cuprinsul cererii de recurs, recurenta-reclamantă A. a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 9 din Anexa la O.U.G. nr. 49/1997.

Pentru soluționarea acestei cereri, s-a dispus crearea dosarului asociat, potrivit dispozițiilor art. 148 alin. (2) din Regulamentul de organizare și funcționare administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Astfel cum rezultă din practicaua prezentei decizii, Înalta Curte a respins excepția nulității recursului, constatând că acesta conține critici ce pot fi încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 7 și pct. 8 din C. proc. civ.

II. Soluția instanței de recurs Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor invocate prin recurs, a apărărilor și susținerilor formulate prin întâmpinare și în raport cu dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul reclamantei este nefondat și îl va respinge ca atare, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

În ceea ce privește criticile de nelegalitate formulate, întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 7 și pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține că argumentele expuse prin motivele de recurs sunt comune și vizează neîndeplinirea obligației impuse prin dispozitivul Deciziei nr. 2370/2019, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2015.

Prin decizia nr. 2370 din 08 mai 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2015, astfel cum a fost îndreptată prin încheierile din 30 mai 2019 și 11 iulie 2019, pârâtul Guvernul României a fost obligat să adopte o hotărâre de guvern pentru punerea în aplicare a dispozițiilor articolului 9 din Anexa 1 a O.U.G. nr. 49 din 1997, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 55 din 2003, în vederea vânzării de acțiuni ale B. S.A. până la limita de 8% din capitalul social, la același preț la care au fost vândute acțiunile în cadrul procesului de privatizare, sub sancțiunea unor penalități de 1000 RON pe fiecare zi de întârziere de la data pronunțării deciziei și până la executarea obligației.

Este de reținut că, potrivit art. 9 din Anexa nr. 1 a O.U.G. nr. 49/1997:

"Acțiunile societății comerciale vor cuprinde toate elementele prevăzute de lege. Societatea comercială va tine evidenta acțiunilor și acționarilor în Registrul acționarilor, deschis și operat conform prevederilor legale în vigoare. Salariații B. - S.A. București au dreptul sa achiziționeze acțiuni ale societății până la limita de 8 % din capitalul social, la același preț cu care se vor vinde acțiunile în cadrul procesului de privatizare. Cota procentuală ce urmează a fi achiziționată de salariați și momentele la care se va realiza achiziționarea acțiunilor de către aceștia vor fi stabilite prin hotărâre a Guvernului."

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta A. a solicitat, în condițiile art. 24 din Legea nr. 554/2004, constrângerea pârâților la executarea deciziei nr. 2370/08.05.2019 a ÎCCJ-SCAF, prin stabilirea unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe fiecare zi de întârziere, aplicată conducătorului Guvernului României și plata penalităților de 1000 de RON/zi de întârziere.

Prima instanță a constatat că cererea este lipsită de obiect, dată fiind adoptarea de către Guvernul României a H.G. nr. 746/2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 560/08.06.2022, prin care s-au stabilit următoarele:

"Art. 1 - (1) Se aprobă vânzarea de către Ministerul Energiei a unui număr de acțiuni nominative, dematerializate, emise de B. - S.A., reprezentând o cotă procentuală de 1% din valoarea capitalului social al societății înregistrat la data vânzării. (2) Vânzarea acțiunilor se realizează cel mai târziu până la data de 31 decembrie 2023.

Art. 2 - În termen de 180 de zile de la data expirării interdicției de înstrăinare a acțiunilor deținute de statul român, prevăzută la art. 1 din Legea nr. 173/2020 privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naționale în activitatea economică, cu modificările ulterioare, ministrul energiei aprobă, prin ordin, procedurile, termenele și condițiile pentru vânzarea acțiunilor în cota procentuală prevăzută la art. 1 alin. (1), care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I."

În recurs, reclamanta a susținut, în esență, că cererea de executare silită nu este lipsită de obiect, întrucât, prin emiterea H.G. nr. 746/2022, Guvernul României nu a îndeplinit obligația stabilită prin decizia ÎCCJ-SCAF nr. 2370/2019. Așadar, problema de drept dedusă judecății în calea de atac este aceea a verificării corectei aplicări de către prima instanță a prevederilor art. 24 din Legea nr. 554/2004, în raport cu obligația instituită prin titlul executoriu.

Din analiza dispozitivului deciziei nr. 2370/2019, în raport cu prevederile art. 9 din Anexa nr. 1 a O.U.G. nr. 49/1997, Înalta Curte reține că hotărârea la emiterea căreia a fost obligat Guvernul României trebuia să stabilească, pe de-o parte, cota procentuală ce urmează a fi achiziționată de salariați, iar pe de altă parte, momentele la care se va realiza achiziționarea acțiunilor. Or, prin H.G. nr. 746/2022 s-a stabilit că vânzarea acțiunilor se va realiza cel mai târziu până la data de 31.12.2023, iar cota procentuală ce urmează a fi achiziționată de salariați este de 1% din valoarea capitalului social al societății înregistrat la data vânzării, dispoziții care corespund obligațiilor stabilite prin hotărârea judecătorească.

În sprijinul afirmației neexecutării titlului executoriu, recurenta-reclamantă a susținut că H.G. nr. 746/2022 stabilește că va fi vândută o cotă de 1%, iar nu de 8% din acțiunile B., astfel cum s-a dispus prin titlul executoriu, și că nu detaliază în întregime modalitatea de punere în executare a obligației, care este delegată altei autorități publice (Ministerul Energiei).

Având în vedere că, prin titlul executoriu, pârâtul Guvernul României a fost obligat la adoptarea unei hotărâri de guvern pentru punerea în aplicare a dispozițiilor art. 9 din Anexa la O.U.G. nr. 49/1997, astfel cum a fost modificat prin O.G. nr. 55/2003, în vederea vânzării de actiuni ale B. S.A. până la limita de 8% din capitalul social, iar prin H.G. nr. 746/2022 s-a aprobat vânzarea unui număr de acțiuni nominative, dematerializate, emise de B. - S.A., reprezentând o cotă procentuală de 1% din valoarea capitalului social al societății înregistrat la data vânzării, Înalta Curte constată în mod corect instanța de fond a reținut că pârâtul debitor a respectat obligațiile stabilite prin titlul executoriu.

Contrar susținerilor recurentei-reclamante, prin decizia Înaltei Curți nu s-a stabilit că hotărârea de guvern trebuie să dispună vânzarea de acțiuni într-un procent fix de 8% din capitalul social, ci, în acord cu art. 9 din Anexa 1 la O.U.G. nr. 49/1997, astfel cum a fost modificat prin O.G. nr. 55/2003, procentul de acțiuni urma a fi stabilit prin hotărârea de guvern până la limita de 8%. Acest text de lege recunoaște autorității publice dreptul de a stabili cota procentuală din capitalul social, în raport de care se pot vinde acțiunile, până la limita de 8%, iar această marjă de apreciere a fost reținută și în dispozitivul titlului executoriu, fiind exercitată prin adoptarea H.G. nr. 746/2022.

Totodată, H.G. nr. 746/2022 prevede și termenul limită până la care se va realiza achiziționarea acțiunilor de către salariații B. - 31 decembrie 2023.

Cum prin H.G. nr. 746/2022 Guvernul României a stabilit atât cota procentuală în care se vor vinde acțiunile, cât și termenul până la care acestea se vor vinde, obligația prevăzută de titlul executoriu a fost îndeplinită, iar împrejurarea că hotărârea de guvern nu cuprinde totalitatea procedurilor ce ar trebui urmate în vederea vânzării efective ori data la care va începe procedura de vânzare nu poate fi interpretată ca o neexecutare a hotărârii judecătorești. Câtă vreme titlul executoriu și dispozițiile art. 9 din Anexa 1 la O.U.G. nr. 49/1997 nu impun obligația reglementării, prin hotărârea de guvern, a întregii proceduri de vânzare a acțiunilor și nu impun ca procedura să se desfășoare nemijlocit de către Guvernul României, pârâtul a avut posibilitatea de a aproba prin hotărâre de guvern doar cota procentuală ce urmează a fi achiziționată de salariați și termenul până la care se va face vânzarea, urmând ca restul procedurilor să fie stabilite ulterior, în speță prin ordin de ministru (emis de Ministerul Economiei).

Toate acest aspecte au fost valorificate de instanța de fond prin sentința recurată, care, contrar susținerilor din recurs, cuprinde detaliat motivele pentru care s-a apreciat că obligația din titlul executoriu a fost îndeplinită.

Înalta Curte mai reține că răspunderea reglementată prin dispozițiile art. 24 din Legea nr. 554/2004 funcționează ca un mijloc de constrângere pentru obținerea executării hotărârii, respectiv ca garanție a realizării dreptului de către subiectele de drept cărora le incumbă o anumită obligație. Prin reglementare, caracter și scop, aplicarea acestui text de lege presupune, cu necesitate, ipoteza neexecutării hotărârii judecătorești definitive până la momentul epuizării tuturor fazelor procesuale în litigiul ce urmărește obligarea la executarea titlului executoriu și sancționarea conducătorului autorității publice.

Or, în cauza de față, la momentul soluționării cererii de către prima instanță, nu se justifica aplicarea acestor mijloace de constrângere, având în vedere adoptarea H.G. nr. 746/2022 anterior introducerii cererii de chemare în judecată, astfel că, în mod corect, prima instanță a reținut că cererea este lipsită de obiect.

Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinței nr. 1518 din 25 septembrie 2024 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 10 aprilie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.