ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3114/2012

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Prin sentința penală nr. 170 din 28 septembrie 2011 a Tribunalului Sibiu a fost admisă excepția autorității de lucru judecat și, în consecință:

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. j) C. proc. pen. sa dispus încetarea procesul penal pornit împotriva inculpaților:

V.I.M.

pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

P.M.

pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

S.M.

pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

A.M.

pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la înșelăciune, prev. de art. 26 C. pen. rap.la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

B.G.

pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la înșelăciune, prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

D.I.

pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la înșelăciune, prev. de art. 26 C. pen. rap.la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

I.M.I.M.

pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la înșelăciune, prev. de art. 26 C. pen. rap.la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

C.M.

, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la înșelăciune, prev. de art. 26 C. pen. rap.la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. s-a dispus încetarea procesul penal pornit împotriva inculpatului N.G. - pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la înșelăciune, prev. de art. 26 C. pen. rap.la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., ca urmare a decesului inculpatului.

În baza art. 346 alin. (1) și (4) C. proc. pen. s-a dispus ne soluționarea acțiunii civile alăturată, reținându-se că potrivit art. 15 lit. o) din Legea nr. 146/1997 actualizată, aceasta este scutită de taxă judiciară de timbru.

În baza art. 353 alin. (3) raportat la art. 346 alin. (4) și art. 163 C. proc. pen. au fost menținute măsurile asigurătorii dispuse în cauză, asupra bunurilor imobile și mobile, până la concurența sumei de 58.584.244.693 lei, respectiv:

-

asupra imobilului proprietatea inculpatului A.M. - reprezentând apartament situat administrativ în Municipiul București, sector 3;

-

asupra imobilelor proprietatea inculpatului A.M., situat în Municipiul București;

-

asupra imobilului proprietatea inculpatei S.M., situat în Municipiul București, sector 6;

-

asupra imobilului proprietatea inculpatului D.I., situat în Municipiul București, sector 6, precum și bunurilor mobile reprezentând

autoturismele;

-

asupra imobilului proprietatea inculpatului P.M., situat în Municipiul București, sector 2,

-

asupra imobilului proprietatea inculpatului B.G., situat în Municipiul București, sector 6.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. s-a dispus ca și cheltuielile judiciare avansate de stat, să rămână în sarcina acestuia, inclusiv onorariile apărătorilor din oficiu desemnați pentru inculpații V.I.M. și P.M., precum și un procent de 20% din onorariile avocaților din oficiu desemnați conform art. 174 alin. (3) și (4) C. proc. pen., pentru apărarea intereselor părților civile și vătămate în dosar.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:

Pe parcursul cercetării judecătorești, instanța a luat măsuri de îndeplinire a procedurii de citare cu inculpații, cu părțile vătămate și civile, a asigurat prezența apărătorilor aleși sau din oficiu care să-i asiste sau să i reprezinte pe inculpați și a desemnat șase avocați din oficiu ( trei pentru părțile vătămate și trei pentru părțile civile) care să reprezinte interesele părților vătămate și civile care nu au interese contrarii, conform art. 174 alin. (3) și (4) C. proc. pen., așa cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010 și s-au făcut demersuri pentru a afla moștenitorii inculpatului N.G. - în prezent decedat.

S-au făcut constituiri de părți civile, s-au consemnat declarațiile părților vătămate care nu au înțeles să se mai constituie părți civile în dosar, au fost introduși moștenitorii unora dintre investitorii decedați, s-a luat act de documentele depuse și actele de stare civilă însoțitoare pentru actele de deces, au fost primite la dosar procuri de reprezentare, împuterniciri avocațiale; au fost depuse în sală 4 bibliorafturi cu plângeri penale formulate de alți investitori F.N.I. din țară (din Cluj Napoca și o plângere penală a unui investitor din Râmnicu Vâlcea) care nu sunt trecuți în citativ și care au aflat din mass media despre proces ; aceste plângeri instanța le-a înaintat inițial Parchetului D.N.A. Alba Iulia, care le-a restituit susținând că nu va sesiza instanța și cu alte fapte privind aceste părți vătămate, astfel că au fost înaintate către Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj și respectiv, Parchetul de pe lângă Judecătoria Vâlcea, în funcție

de competența materială dată de prejudiciul pretins produs, așa cum reiese din încheierile de ședință de la dosar.

Dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Sibiu la data de 22 martie 201, iar ca urmare a rerepartizării dosarului conform Hotărârii de Colegiu a Tribunalului Sibiu din data de 13/9 mai 2011, acesta a primit termen la 11 mai 2011 și apoi la 18 mai 2011. Titularul de complet a formulat cerere de abținere, care a fost admisă, iar repartizată din nou aleatoriu, cauzei i-a fost fixat termen de judecată la 22 iunie 2011, când au fost citate toate cele 5.363 părți civile/vătămate.

Pentru citarea termen cu termen a tuturor părților din prezenta cauză a făcut necesară fixarea inițial a unui interval minim de 3-4 săptămâni între termenele de judecată, ceea ce dacă s-ar fi realizat la fel în continuare, ar fi condus la întârzierea nejustificată a soluționării dosarului, dosar ce are ca obiect cercetarea faptelor pretins comise de inculpați în perioada 1997-2000. Din rațiuni de operativitate s-au acordat începând cu ședința de judecată din 25 iulie 2011, termen pentru 29 august, 14 septembrie și 28 septembrie 2011, astfel ca procedura fiind realizată pentru 29 august 2011, să rămână câștigată cauzei și pentru următoarele două termene.

Pe de altă parte, finalitatea normelor procesual penale relative la citarea părților este acordarea posibilității acestora de a lua cunoștință de derularea unui proces penal și de termenele acordate în cauză, posibilitate legală respectată în cauză.

Este de reținut și faptul că „dosarul F.N.I. Sibiu " s-a bucurat de o largă popularizare în mass-media națională, care a anunțat de fiecare dată termenele acordate în cauză, iar presa scrisă, cât și posturile de radio și televiziune au dat permanent comunicate cu privire la măsurile luate de instanță la fiecare termen de judecată.

În consecință, instanța a apreciat că modalitatea în care s-a realizat procedura de citare a păgubiților F.N.I. de la domiciliu, prin afișare la sediile consiliilor locale, prin publicitate în ziar local și publicații centrale, nu contravine dispozițiilor legale C. proc. pen. și este în acord și cu dispozițiile Convenției Europene a Drepturilor Omului, care prevăd în art. 6 parag. 1, că orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil, a cauzei sale.

S-a opinat că nu s-ar putea susține încălcarea normei de procedură privind citarea părților atunci când instanța a dispus „termen în continuare" și au fost emise citațiile în modalitățile arătate mai sus, pentru termenele din 29 august, din 14 septembrie și respectiv, din data 29 septembrie 2011 (a se vedea citația de la fila 14.910 dosar), având în vedere dimensiunile dosarului, numărul mare de părți care trebuiau citate și necesitatea judecării într-un termen rezonabil a cauzei, conform art. 6 din C.E.D.O., fapt ce a impus găsirea soluțiilor optime pentru ca soluționarea cauzei să nu fie întârziată prin aspecte de ordin procedural. Astfel, citarea părților pentru fiecare termen de judecată (5.363 părți vătămate ori civile) ar fi condus la o întârziere foarte mare și nejustifîcată a judecării cauzei, fiind de natură a afecta termenul rezonabil pentru soluționarea dosarului.

La termenul din 25 iulie 2011, inculpații C.M. și I.M.I.M., prin apărător ales, au ridicat excepția autorității de lucru judecat (vol. 46 fila 14.759 dosar ), excepție la care au achiesat și ceilalți inculpați, în aceeași ședință, precum și la termenul următor acordat.

Pentru a elucida și verifica aspecte relevante ale cauzei, cu privire la excepția invocată de inculpați,din oficiu, instanța a dispus efectuarea a doua adrese: una către experții judiciari I.A. și G.M.L., care au efectuat expertiza în dosarul F.N.I. București (Dosar nr. fost 108/P/2003 și apoi după restituire, Dosar nr. 372/P/D/2004), în care inculpații au fost judecați definitiv și condamnați prin Decizia penala nr. 2098 din 4 iunie 2009 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, și a doua, către specialiștii D.N.A. : N.A. și B.G., care au întocmit expertiza în acest Dosar (Dosar nr. 93/P/2008).

Instanța a solicitat relații referitoare la următoarele aspecte relevante:

Răspunsul experților I.A. și G.M. a fost afirmativ, în sensul că, la calculul efectuat au avut în vedere

toți investitorii, din toată țara, inclusiv pe cei din Sibiu. S-a susținut că prejudiciul în sumă de 55.584.244.639. lei, calculat de experți din prezenta cauza nu trebuie adiționat, el fiind inclus în cel precizat mai sus. (vol. 52 filele 17.164, 17.165).

Specialistul D.N.A. în valori imobiliare N.A., care a efectuat raportul de constatare în prezenta cauză, a confirmat această împrejurare și a comunicat instanței în răspunsul transmis (vol. 52, filele 17.009-17.012) că anexele raportului întocmit de D.N.A. au fost preluate din expertiza întocmită de experții I.A. și G.M. și că prejudiciul stabilit pentru cei din județul Sibiu este parte integrantă din prejudiciul determinat de experții contabili menționați mai sus, la nivel național. S-a comunicat că nu s-au făcut nici modificări și nici alte calcule. S-a precizat că raportul de constatare, reflectă fidel datele consemnate în anexele 1-7 ale expertizei contabile întocmită pentru păgubiții din toată țara, din care s-au extras numai cele referitoare la județul Sibiu. S-a menționat că un nr de 77 de investitori nu au fost regăsiți în aceste anexe.

Cu privire la situația acestora din urmă,instanța reține că similar, despre mai multe părți vătămate, în raportul de constatare s-a precizat și s-au întocmit tabele cu investitorii pe care nu au reușit să-i identifice, ori să-i audieze pe parcursul urmăririi penale derulate de D.N.A., așa cum rezultă din titulatura unor anexe la lucrarea elaborată.

La termenul din 29 septembrie 2011, cu procedura legal îndeplinită, în temeiul art. 301-302 C. proc. pen, privind faza chestiunilor incidente și formulării de cereri, ridicării de excepții, instanța a dat cuvântul inculpaților, părților civile/vătămate, reprezentanților aleși ori din oficiu ai acestora, să pună concluzii cu privire la excepția puterii de lucru judecat ridicată de către inculpați.

În esență, inculpații au solicitat personal și prin apărători din oficiu ori aleși, încetarea procesului penal, ca urmare a faptului că pentru aceleași fapte penale de înșelăciune au fost judecați și condamnați definitiv, pentru că există identitate de inculpați și de fapte continuate de înșelăciune, pentru faptul că nu există acte materiale noi, distincte față de cele pentru care au fost condamnați definitiv și pe care inculpații să le fi săvârșit față de investitorii din Sibiu; dint-o altă perspectivă, au solicitat a se observa că prejudiciul avut în vedere în hotărârea Înaltei Curții de Casație și Justiție în sumă de 3.472.373.464.971 lei și 550 dolari SUA,este inclusă suma de 55.584.244.639. lei -prejudiciul creat investitorilor din Sibiu, așa după cum reiese din ambele adrese ale experților, aflate la dosar. ( a se vedea concluziile scrise și depuse în vol. 50 și 52 filele 16.477-16.480, 16.547-16.552, 17.022-17.030, 17.037, 17.039-17.053, 17.166-17.167, 17.196-17.199.)

Părțile civile/vătămate, personal, reprezentate de apărători aleși sau desemnați din oficiu, au pus concluzii de respingere a excepției, fiind vorba de alte acte materiale ale aceleiași infracțiuni, pentru care inculpații nu au fost judecați, având în vedere că aceștia au fost trimiși în judecată pentru descoperirea altor acte materiale și pentru faptul că nu există identitate de obiect, pentru că sentința penală care a rămas definitivă, nu le este opozabilă părților vătămate din prezenta cauză, astfel că nu există identitate nici identitate de persoane. Din punct de vedere al identității obiectului cauzei ca și condiție a autorității de lucru judecat, au fost descoperite acte materiale noi care intră în conținutul infracțiunilor pentru care inculpații au fost condamnați. Procesul penal este un proces complex care presupune soluționarea laturii penale dar și rezolvarea laturii civile, respectiv pronunțarea asupra pretențiilor invocate. în dosarul penal soluționat nu a fost rezolvată latura civilă față de părțile civile din prezenta cauză. Părțile civile nu au fost citate în primul proces penal și astfel acestea au fost private de o judecată echitabilă, de căile de atac și de rezolvarea pretențiilor lor. Nefiind soluționată latura civilă față de aceștia nu s-a analizat conținutul infracțiunilor în ansamblul lor și deci nu există identitate de cauză pentru a fi admisă excepția. Tot prin prisma celor invocate părțile civile s-ar putea adresa instanțelor civile, însă acestea trebuie să suporte alte cheltuieli (taxe de timbru, expertize) ceea ce ar fi inechitabil pentru aceștia. De asemenea s-a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 335 alin. (2) C. proc. pen. care statuează expres „dacă cu privire la unele din actele care intră în conținutul aceleiași infracțiuni s-a pronunțat o hotărâre definitivă, instanța reunește cauza cu cea în care s-a dat hotărârea definitivă, pronunțând o nouă hotărâre în raport de toate actele care intră în conținutul infracțiunii și desființează hotărârea anterioară". în acest sens s-a solicitat desființarea hotărârii definitive și respingerea excepției și pronunțarea unei singure hotărâri, pentru toate actele materiale ale aceleiași infracțiuni și față de toate părțile civile (vol. 52 filele 17.189-17.195).

Excepția ridicată de către inculpați este întemeiată, se bazează pe probele din dosare și va fi admisă, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Așa cum rezultă din fraza de început a rechizitoriului emis sub Dosar nr 93/P/2008 de către D.N.A. Alba Iulia, inculpații V.I.M., P.M., S.M., B.G., D.I., A.M., N.G., I.M.I.M. și C.M., au fost condamnați definitiv prin sentința penală nr. 423/2007 a Tribunalului București, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 2098/2009 a Înaltei Curți de casație și Justiție, urmare trimiterii lor în judecată sub Dosar nr. 372/D7P/2004, alături de inculpații P.N., B.Ș., B.C. și C.P., și ei condamnați pentru faptele lor. Față de ultimii patru inculpați, și pentru motivele precizate deja (disjungere, prescripției, respectiv deces) nu s-a mai dispus trimiterea lor în judecată în acest dosar.

Un prim aspect relevant al dosarului îl constituie împrejurarea că atât în fapt, cât și în drept, s-a reținut în sarcina inculpaților, prin ambele rechizitorii săvârșirea infracțiunii continuate de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. ( fie ca autori, în ceea ce-i privește pe inculpații: V.I.M., P.M., S.M.. fie în calitate complici la această infracțiune, în ceea ce~i privește pe inculpații: A.M., B.G., D.I., I.M.I.M., N.G.). Față de toți inculpații din prezenta cauză, hotărârea penală este definitivă.

Altă împrejurare relevantă a cauzei este aceea că, acuzele aduse inculpaților în ambele dosare sunt identic formulate, pentru fiecare dintre ei și pentru fiecare activitate derulată, atât în ceea ce privește fapta în materialitatea ei, cât și în ceea ce privește perioada de debut și de epuizare, ori de consumare în timp a activității infracționale

Aceste aprecieri se pot face dacă se lecturează și compară cele două rechizitorii și având în vedere probele de la dosar. Astfel:

Justiție. în dosarul de față se rețin exact aceleași aspecte, împrejurări, fapte, acte materiale, trimiteri la probe, etc. 2. Procurorul D.N.A. nu a evidențiat nimic nou în descrierea faptelor față de cele reținute în expozitivului primului rechizitoriu. Pentru faptele de înșelăciune a investitorilor F.N.I. din toată țara prin care s-a adus un prejudiciu total cuantificat de Înaltei Curții de Casație și Justiție la 3.472.372.464.971 lei și 550 000 dolari SUA precum și față de părțile civile din expozitivul hotărârii definitive, inculpații sunt condamnați, iar privitor la faptele acelorași inculpați din prezenta cauză, instanța reține că sunt exact aceleași fapte și acte materiale cu cele pentru care s-a pronunțat hotărâre definitivă de condamnare . Unicul element diferit al acestei cauze, îl reprezintă mențiunea inserată în paranteză la încadrarea în drept a infracțiunilor pretins comise de către inculpați și despre care se susține că reprezintă acte materiale noi ce vizează alte 5.363 părți vătămate. Aceasta în condițiile în care, toată literatura, doctrina juridică și practica judiciară sunt unanime în a considera că, din punct de vedere al „identității de persoane" ca și condiție a autorității de lucru judecat, în dreptul penal,trebuie și se are în vedere inculpatul, și nu identitatea de părți, așa cum se cere în dreptul civil (a se vedea: Vasile Papadopol, Dom Pavel „Formele unității infracționale în dreptul penal român ", fila 355 și următoarele; Dumitru C Popescu „Considerații privind autoritatea de lucru judecat în cadrul reglementărilor procesual penale" ; Gr. Theodoru, „Puterea lucrului judecat, cauză de împiedicare a pornirii sau continuării procesului penal" ; Tiberiu Szepessy, „Cu privire la puterea lucrului judecat în procesul penal" ș.a.m.d.); 3. Dacă se compară structurarea expozitivului, se constată că ea este identică în ambele acte de trimitere în judecată, însă este mai explicită și cu mai multe amănunte de descriere a unor împrejurări legate de funcționarea F.N.I., de enunțarea altor fapte și probe în rechizitoriul emis de D.I.I.C.O.T. sub nr. 373/D/P 2004, conținând implicit mai multe file datorită împrejurării că, la acel moment al emiterii lui, multe fapte nu erau prescrise, ceea ce nu a mai făcut necesară descrierea și trimiterile la probe, de vreme ce s-a dispus neînceperea urmăririi penale în dosarul acesta. Sunt verificabile aceste aprecieri, dacă compară, spre exemplu, secțiunile intitulate: „Precizări conceptuale" (care

se regăsesc la fila 5 Dosar nr 93/P/ 2008, corelativ cu fila 6 Dosar nr. 372/D/P/2004); „înființare și funcționare F.N.I." (fila 9, corelativ cu fila 13); „Constituirea și funcționarea SC S.I. SA în perioada 1995-2000" (fila 22, corelativ cu fila 30); „Constituirea și funcționarea SC G. SA în perioada 1995-2000'' (fila 23, corelativ cu fila 37). etc. 4. Referitor la secțiunea „în drept" a celor două rechizitorii, instanța remarcă formularea identică a descrierii faptelor comise, fără nici o modificare. în plus, se arată în acest rechizitoriu, trecând în paranteză mențiunea că, infracțiunea este comisă față de 5.363 investitori F.N.I. din Sibiu. Nu se precizează însă, care sunt actele materiale noi, pe care inculpații le-au comis față de aceste părți vătămate, comparativ cu toate actele materiale comise față de toți ceilalți investitori F.N.I. din țară, acte materiale pe care Înaltei Curții de Casație și Justiție să nu le fi cunoscut, să nu le fi judecat și pentru care inculpații să nu fi fost deja condamnați.

Chiar dacă la primă vedere, excepția ridicată de către inculpații: V.I.M., P.M., S.M., B.G., D.I., A.M., I.M.l.M. și C.M., ar putea fi catalogată ca fiind aparent lipsită de substanță ori de logică juridică (câtă vreme aceste 5.363 părți vătămate/civile, nu au figurat în citativul, ori în dispozitivul hotărârii de condamnare definitiv pronunțate) la o analiză amănunțită și punctuală, s-a constatat că excepția ridicată de către inculpați este pe deplin întemeiată și trebuie să fie admisă, pornindu-se de la doctrina și jurisprudența în materie, de la ineditul și unicitatea cauzei, grefată pe suportul probator din ambele dosare, așa cum se va menționa în continuare.

În doctrină s-a precizat că prin puterea sau autoritatea lucrului judecat, se înțelege forța juridică pe care o recunoaște legea hotărârii instanței judecătorești, prin care a fost soluționată definitiv acțiunea dedusă în fața ei.

Forța juridică a hotărârii judecătorești definitive variază după instanța care a pronunțat-o, după instanța căreia i se opune, după chestiunea soluționată și ciclul procesual în care este invocată.

Problematica principiului autorității lucrului judecat este multiplă și variată, în funcție de ramura de drept în care se aplică și de raporturile care există între acestea.

Dintr-un început, instanța a reținut că autoritatea de lucru judecat operează distinct în ramura dreptului penal, față ramura dreptului civil, și este evidentă în ceea ce privește identitatea de persoane.

Doctrina și literatura juridică sunt unanime în a aprecia și a evidenția diferențele calitative existente, iar argumentele aduse în sprijinul acestor susțineri sunt solide, astfel că problema de drept referitoare la distincțiile privitoare la cauza, obiect și părți, în cele două ramuri de drept a fost clarificată, tranșată, fiind numeroase vocile care au evocat elementele ce le diferențiază și autonomizează.

Întinderea efectelor puterii lucrului judecat a hotărârilor definitive, diferă nu numai datorită caracterelor proprii ale procesului penal, față de cel civil, dar și ca urmare a particularităților pe care le prezintă anumite hotărâri definitive în cadrul aceleiași ramuri de drept.

Astfel, este cazul hotărârilor constitutive în materie de stare civilă (divorț, desfacere de înfiere) sau cele pronunțate în acțiuni de stat rezervate anumitor categorii de persoane (stabilirea filiației, tăgăduirea paternității) care produc, întocmai ca și hotărârile penale, efecte erga omnes. Cu privire la „părți" s-a arătat de fiecare dată, că dacă în ramura dreptului civil, „identitatea de părți" are în vedere aceeași subiecți, în ramura dreptului penal, identitatea de părți se referă la același „inculpat". La fel, în cazul identității de obiect, are în vedere fascicule de relații sociale diferite, asupra cărora vom reveni.

Soluționând acțiunea penală exercitată împotriva inculpatului pentru o faptă, hotărârea penală definitivă stinge pe cale procesuală această acțiune, conform regulii non bis in idem. Potrivit acestui principiu de drept, acțiunea penală poate fi exercitată pentru săvârșirea unei infracțiuni, împotriva unei persoane, o singură dată, care, fiind soluționată definitiv de către instanța de judecată, numai poate fi din nou exercitată împotriva aceleași persoane, pentru aceeași faptă.

Stingând acțiunea penală, autoritatea de lucru judecat devine un caz de împiedicare a punerii în mișcare și de exercitare a acțiunii penale, conform art. 10 lit. j) C. proc. pen.

În practica judiciară penală s-au ivit și nu de puține ori, multiple aspecte în legătură cu infracțiunile continuate, continui, progresive sau complexe, sau când două sau mai multe acte materiale, alcătuiesc o singură infracțiune.

Pentru a opera autoritatea de lucru judecat se cer întrunite trei condiții:

1.

o hotărâre penală definitivă;

2.

identitate de persoană;

3.

identitate de obiect.

Odată rămasă definitivă, hotărârea penală își produce toate efectele: unul pozitiv, constând în dreptul și obligația de a fi aduse la îndeplinire dispozițiile sale și unul negativ, constând în împiedicarea reluării totale sau parțiale a procesului în ce privește persoana și fapta respectivă. Efectul cel mai însemnat al rămânerii definitive a unei hotărâri penale, constă în împiedicarea unei noi urmăriri, cu privire la aceeași faptă, împotriva aceleiași persoane.

Un alt efect al puterii de lucru judecat al hotărârii unei instanțe penale față de o altă instanță penală este și inadmisibilitatea reexaminării, după încheierea unui ciclu procesual ordinar, a unor chestiuni soluționate în mod definitiv, chiar dacă nu se referă la o nouă urmărire penală pentru aceeași faptă și față de aceeași persoană (spre exemplu, pe calea contestației la executare, nu se poate înlătura starea de recidivă greșit reținută printr-o hotărâre definitivă).

Din săvârșirea unei infracțiuni, se naște o singură acțiune penală împotriva făptuitorului, care, dacă a fost soluționată definitiv de către instanța penală, se stinge și nu mai poate fi exercitată.

Puterea de lucru judecat a hotărârii penale definitive se caracterizează prin funcția de împiedicare a unei noi judecăți (non bis in idem), prin funcția probatorie a hotărârii intrate în puterea lucrului judecat, (res judicata pro veritate habetur, care exprimă prezumția de adevăr a unei hotărâri judecătorești definitive) și nu în ultimul rând, funcția de a face executabilă hotărârea definitivă. Astfel, atunci când o nouă judecată este împiedicată din cauza autorității de lucru judecat, acest efect este urmarea tocmai a prezumției de adevăr care este atribuită primei hotărâri și caracterului executoriu.

Fundamentul teoretic al acestei puteri a hotărârii penale, îl constituie caracterul de ordine publică al rezolvării acțiunii penale.

Sub acest prim aspect, instanța a constatat caracterul definitiv al hotărârii la care se face trimitere (sentința nr. 423/2007 a Tribunalului București, rămasă definitivă prin Decizia penala nr. 2098/2009 a Înaltei Curții de Casație și Justiție) și prin care hotărâre, toți cei nouă inculpați V.I.M., P.M., S.M., B.G., D.I., A.M., N.G., I.M.I.M. și C.M., au fost condamnați definitiv pentru infracțiunea prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C. pen. (fie ca autori, fie ca și complici), constând în aceea de a-i fi înșelat pe deținătorii celor 318.413 carnete de investitorii F.N.I., din toată țara. Așa fiind, instanța va reține că prima condiție cerută, aceea a existenței unei hotărâri definitive, este pe deplin realizată în speța dedusă judecății.

Cu privire la întinderea efectelor autorității lucrului judecat și a subiectelor, a identității de persoană, cerute pentru existența excepției, așa cum sa menționat deja, există deosebiri de esență între procesul penal, față de cel civil.

În dreptul civil, nu există decât o autoritate de lucru judecat relativă, inter partes, aceasta dispărând din moment ce lucrul judecat reprezintă un res inter alios acta.

În vreme ce, în dreptul penal, lucrul judecat are o autoritate categorică, soluția pronunțată, având din acest punct de vedere efecte față de toată lumea, erga omnes.

Această autoritate absolută diferă, însă după cum hotărârea penală este de achitare sau de condamnare. în primul caz, acest efect este mai restrâns sau mai întins, în funcție de împrejurarea care a determinat achitarea. Hotărârile judecătorești de achitare motivate in rem au autoritate de lucru judecat față de toată lumea, în sensul că, nici o persoană nu va mai putea fi urmărită pentru fapta respectivă, în vreme ce hotărârile judecătorești motivate in personam, au autoritate de lucru judecat erga omnes, numai față de inculpatul judecat, sau altfel spus, numai acesta nu va mai putea fi urmărit nicicând altcândva, ceea ce nu înseamnă că nu ar fi posibilă tragerea la răspundere penală a altor persoane, în afară de acest inculpat.

Problema pe care instanța și-a pus-o și o va analiza în continuare, este aceea de a stabili dacă „identitatea de persoane" la care se refera excepția invocată, are in vedere „inculpatul" ori „părțile vătămate" din dosar, problemă apreciată ca fiind (alături de cea privitoare la activitate materială infracțională, la „obiectul" cauzei) esențială, în admisibilitatea excepției invocate. în toate tratatele de drept procesual penal uzuale (a se vedea: V: Dongoroz, I.Tanoviceanu, I.Neagu., N Volonciu, Gr. Gr.Theodoru, Lucica Moldovan, ș.a) ca și în literatura juridică și în același timp în deplin acord și în consens cu jurisprudenta în materie, instanța va reține că, în procesul penal, „identitatea de persoană", are în vedere identitatea inculpatului.

Sau altfel spus, trebuie să existe identitate față de persoana față de care s-a pronunțat o hotărâre penală definitivă, și persoana care este din nou urmărită sau judecată.

Acesta înseamnă în același timp și că, o hotărârea penală definitivă referitoare la un inculpat, nu împiedică cu nimic urmărirea altei persoane în calitate de coinculpat, ca și participant la aceeași infracțiune, întrucât în această situație, nu se poate reține și nici nu există, identitate de persoane,fiind vorba despre persoane diferite.

În același timp, achitarea unei persoane în mod definitiv ca autor, va împiedica urmărirea acesteia sub o altă învinuire (de instigator sau complice), întrucât situația sa penală este hotărâtă sub toate formele participației. în vreme ce, spre exemplu, în cazul în care o persoană a fost judecată definitiv în calitate de parte responsabilă civiimente, nu există nici un impediment de a fi urmărită și judecată în calitate de inculpat.

Se poate concluziona așadar că, identitatea de persoane, ca și condiție pentru ca excepția puterii de lucru judecat să opereze în materie penală, este identitate cu referire la persoana inculpatului.

Lipsa de identitate între celelalte părți din cauză, sau a celor prin voința cărora s-a pus în mișcare acțiunea penală (procuror, ori parte vătămată) nu interesează din acest punct de vedere, al autorității de lucru judecat. Dacă o altă persoană vătămată prin faptul deja judecat ar cere dezdăunarea prejudiciului suferit, inculpatul nu se va putea apăra invocând inexistența faptului sau nevinovăția sa, trebuind să discute numai existența prejudiciului și cuantumului ei (I. Tanoviceanu, Tratat de drept și procedură penală, pag. 707).

Ceea ce legea interzice este tragerea repetată la răspundere penală a aceleiași persoane, în calitate de inculpat, pentru aceeași faptă. Este suficient să fie vorba de aceiași

persoană, adică de același inculpat, acuzat de comiterea aceleași fapte (același obiect).

Privitor la cea de a doua condiție ce se cere a fi îndeplinită pentru existența excepției ridicate, instanța a reținut din această perspectivă că nu are relevanță lipsa de identitate între celelalte părți din cauză, câtă vreme, în toate hotărârile anterioare, atunci când instanțele judecătorești (atât Tribunalul București, cât și Curtea de Apel București, și Înalta Curte de Casație și Justiție) i-au condamnat pe inculpații : V.I.M., P.M., S.M., B.G., D.I., A.M., N.G., l.M.l.M. și C.M., pentru înșelarea tuturor investitorilor F.N.I., indiferent de locul lor de domiciliu.

Dovadă că este așa, este reținerea de către toate cele trei instanțe: fond, apel și recurs, în cuprinsul motivărilor hotărârilor lor, a faptului că inculpații au fost găsit vinovați și apoi au fost condamnați pentru că au înșelat „investitorii F.N.I." din țară.

Nu sa reținut de către instanțe că numai o parte a investitorilor F.N.I. au fost înșelați prin acțiunea inculpaților, iar ceilalți, cei care nu sau constituit părțile civile și care nu au fost citate în această calitate în dosarul de la București, nu ar fi fost avute în vedere. Dimpotrivă.

Din nici una din motivări, lecturându-le în integralitatea lor, nu se poate deduce ori trage concluzia că, instanța supremă, atunci când a reținut vinovăția inculpaților și i-a condamnat pentru înșelarea celor 318.413 de investitori, atâția câți au existat în fapt la data căderii F.N.I., producând un prejudiciu total de 3.472.373.464.971 lei și 550 dolari SUA - ia omis de la calificarea juridică a faptei, a prejudiciului total produs, pe cei 5.363 investitori din județul Sibiu, ori pe toți ceilalți cu privire la care nu au fost sesizate încă alte instanțe penale,pentru alte acte materiale ce s-ar circumscrie aceleiași infracțiuni de înșelăciune.

Nu poate fi vorba și nu se poate susține și a fi la adăpost de critici pertinente cum că, inculpații au fost cercetați, judecați și condamnați doar pentru faptele și actele materiale de înșelăciune comise față de o parte a investitorilor, a celor care s-au constituit părți civile în Dosarul nr. 24362/3/2006 al Înaltei Curții de Casație și Justiție, deși au fost reținuți ca fiind înșelați toți investitorii și cu un prejudiciul de3.472.373.464.971 lei și 550 dolari SUA. Ar fi un nonsens a susține o astfel de ipoteză, câtă vreme, în motivările lor, instanțele, în mod constant se referă la fenomenul F.N.I. în

integralitatea lui, făcând deseori vorbire despre „toți investitorii", care au fost induși în eroare de inculpați, și despre care investitori se face trimitere atât la încadrarea juridică a faptelor comise în dauna acestora,cât și la paguba totală cauzată prin infracțiune și care se ridică la suma precizată mai sus.

Nu se poate susține așadar că, instanțele au avut în vedere la condamnarea inculpaților, doar pe unii dintre investitori, pe cei care s-au constituit părți civile în „dosarul mamă", dar că au evaluat fapta comisă raportat la întregul prejudiciul produs tuturor investitorilor, așa după cum reiese din conținutul hotărârilor judecătorești, rămase definitive.

În această sumă de 3.472.373.464.971 lei și 550 dolari SUA reținută cu putere de lucru judecat, sunt incluse de fapt, atât sumele investitorilor constituiți părți civile în Dosarul nr. 24632/3/2006 al Înaltei Curții de Casație și Justiție., și către care părți civile inculpații au și fost obligați prin hotărârea definitivă și irevocabilă, cât și prejudiciul produs celorlalți investitori, care nu s-au constituit parte civilă în dosar și care au existat în portofoliul F.N.I., la data căderii sale .

Este greșit, în opinia instanței, a susține că hotărârea de condamnare definitivă care a avut în vedere întreg prejudiciul produs investitorilor F.N.I. (și care în mod dovedit include și prejudiciul produs celor 5.363 de părți vătămate, investitori din Sibiu și care reprezintă 1,48% din suma totală), nu ar avea în vedere și fapta de înșelăciune, cu actele materiale de înșelăciune săvârșite în dauna investitorilor sibieni.

Că este așa, rezultă și din considerentele motivărilor celor trei instanțe care i-a judecat definitiv pe inculpații din dosar, hotărâri judecătorești atașate în format electronic la dosarul cauzei( a se vedea spre exemplu: filele 56, 51, 52, 54, 62, ș.a.m.d. în sentința penală nr. 423/2007 a Tribunalului Municipiului București, ori filele 136, 140, 211, 212, etc. din Decizia penală nr. 164/A/2008 a Curții de Apel București, sau la filele: 993, 994, 995, 996, 1000, 1001 etc. din Decizia nr. 2098/2009 a Înaltei Curții de Casație și Justiție).

În opinia instanței, prin hotărârea de condamnare definitivă, inculpații au fost găsiți vinovați pentru toate actele materiale de înșelăciune comise, fiind privit fenomenul F.N.I. în integralitatea și toată amploarea lui, au fost avuți în vedere toți cei 318.413 titulari de carnete de investitor, atâția câți au existat la data căderii fondului, iar paguba totală stabilită în prima expertiza efectuată și menționată în hotărârea definitivă de

condamnare, stabilită la sumă de3.472.373.464.971 lei și 550 dolari SUA, se circumscrie tuturor investitorilor și cuprinde toate prejudiciile produse prin fapta unică a inculpaților, ceea ce face ca o nouă acțiune penală pentru aceeași faptă, să numai poată fi exercitată față de inculpați. în aceste condiții, în opinia instanței,numai poate fi exercitată acțiunea penală față de inculpați, nici în acest dosar, nici în altele care ar putea urma, până la prescrierea faptei. Când spunem acest lucru ne referim la cele patru bibliorafturi cu plângeri penale înaintate spre cercetare Parchetelor din Cluj și Vâlcea, plângerea penală care a fost disjunsă prin rechizitoriu, plângerile penale adresate altor parchete de către alți investitori și cererile adresate instanței în acest dosar, de înaintare a copiei rechizitoriului emis.

Instanța a reținut, contrar celor susținute de emitentul rechizitoriului, dar în consens cu cele arătate în scris în adresa înaintată instanței de către experții care au efectuat expertiza de la București, l.A. și G.M., și după cum a confirmat și N.A., specialistul D.N.A. în valori imobiliare, care a întocmit raportul de constare în prezenta cauză, că prejudiciul de 58.584.244.639 lei stabilit pentru investitorii din județul Sibiu a fost inclus și este parte integrantă din prejudiciul determinat la nivel național de experții contabili autorizați, această sumă reprezentând de fapt 1,48 %, din prejudicial total reținut a fi fost produs tuturor investitorilor F.N.I. din România la data căderii fondului, în mai 2000.

Cu privire la modul în care a elaborat raportul de constatare,însuși specialistul D.N.A. a precizat că „nu s-au făcut modificări și nici alte calcule, iar raportul de constatare reflectă fidel datele consemnate în anexele 1-7 ale expertizei contabile întocmită pentru păgubiții din toată țara, din care s-au extras numai datele referitoare la județul Sibiu."

Având în vedere că prin hotărâre de condamnare definitivă (Decizia penală nr. 2098/2009 a Înaltei Curții de Casație și Justiție) sunt condamnați pentru fenomenul național de tip piramidal, „F.N.I." inculpații V.I.M., P.M., S.M., B.G., D.I., A.M., N.G., I.M.I.M. și C.M., privitor la aceștia, instanța a reținut că și cea de a doua condiție cerată pentru existența puterii lucrului judecat, aceea a identității de inculpați, este îndeplinită în cauză.

Teza de mai sus, nu poate fi primită și nici nu va fi primită de instanță și de altfel a și fost abandonată, astfel că în literatura juridică nu acestea sunt coordonatele analizei ci alte considerente, așa cum se arată în continuare.

Autoritatea de lucru judecat presupune o identitate faptică,evident inexistentă în cazul în care prima judecată și trimiterea în judecată ulterioară se referă la acte materiale sau acțiuni inacțiuni diferite, chiar dacă au fost săvârșite de aceeași persoană și în aceeași perioadă de timp. în cazul în care, hotărârea definitivă privește numai o parte din actele materiale ce intră în compunerea infracțiunii continuate, sau numai unele din acțiunile ori inacțiunile ce o alcătuiesc, acțiunea penală se stinge numai cu privire la doar acele acte materiale sau la acele acțiuni acțiuni ori inacțiuni, și din această cauză, existența hotărârii respective nu poate constitui o piedică în calea punerii în mișcare a acțiunii penale pentru actele materiale sau inacțiunile săvârșite în baza aceleiași rezoluții, descoperite ulterior.

În acest sens art. 335 alin. (3) C. proc. pen. arată că, instanța sesizată cu judecarea actelor materiale nou descoperite, a reunit cauza cu aceea în care s-a dat hotărâre definitivă, a pronunțat o nouă hotărâre în raport de toate actele materiale ce intră în conținutul infracțiunii și a desființat hotărârea anterioară.

Privind faptele și actele materiale pentru care inculpații din dosar au fost condamnați definitiv, verificând dacă actele materiale sunt acțiuni sau inacțiuni noi comise de către

inculpați, (despre care se susține că au fost descoperite și că au fost comise de către inculpați, și nu au fost condamnați pentru aceste acte materiale,și care fac obiectul dosarului de față cu privire la cele 5363 părți vătămate), instanța a reținut că nu există astfel de noi acțiuni-inacțiune, pe care instanțele să nu le fi avut în vedere în prima hotărâre.

Astfel, s-a constatat că inculpații V.I.M., P.M., S.M., B.G., D.I., A.M., N.G., I.M.I.M. și C.M., au fost condamnați definitiv pentru toate actelor materiale ce compun infracțiunea continuată de înșelăciune calificată prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), și (5) C.pen cu aplicarea art. 41.alin. (2) C. pen. pronunțată prin sentința penală nr. 432/2007 a Tribunalului București, Decizia penală nr. 164/A/ 2008 a Curții de Apel București și Decizia nr. 2098/2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție .

Referitor la ceea ce instanțele penale au stabilit cu putere de lege, prin hotărârea penală definitivă, privitor la activitatea infracțională a inculpaților, și care în opinia instanței conturează fapta în integralitatea ei, poate fi exemplificat prin următoarele aprecieri făcute de instanțe, în motivările lor, referitor la inculpați, faptă,și investitori.

Privitor la inculpata V.I.M., ICCJ a găsit-o vinovată pentru că, în esență, în perioada august 1998 -decembrie 1999 în realizarea aceleiași rezoluții infracționale în calitatea sa de președinte - director general la SC S.O.V. I. SA Societatea de Administrare a F.N.I. a indus și menținut în eroare investitorii F.N.I., prin aprobarea unui prospect de ofertă publică necorespunzătoare realității prin falsificarea datelor reale privind situația financiară a Fondului situație raportată la C.N.V.M. și utilizată în publicitatea privind avantajele investițiilor în F.N.I., faptă de înșelăciune continuată, prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. pentru care a și fost condamnată la o pedeapsă de 10 ani închisoare .Privitor la pedeapsa ce a aplicat-o inculpatei, instanța suprema a reținut textual că: „în raport de întreaga activitate infracțională desfășurată de către inculpată, care, încă de la înființarea F.N.I. a știut că este un joc piramidal sortit să păgubească pe cei care ar fi fost atrași în el, față de numărul mare de păgubiți din întreaga țară" ( a se vedea fila 991 din Decizia penală nr. 2098/2006 a Înaltei Curții de Casație și Justiție). A mai reținut instanța supremă că pedeapsa de 10 ani închisoare cu executare aplicată

pentru infracțiunea de înșelăciune, care „chiar dacă a fost o mega -escrocherie, care a păgubit investitori din întreaga țară,fiind comisă în urmă cu 10-11 ani de zile, și dată fiind și scurgerea timpului, s-au estompat ecourile și consecințele acesteia, astfel că această pedeapsă, corespunde gradului de pericol social abstract al infracțiunii și concret, raportat la persoana inculpatei. (a se vedea fila 991 din aceeași hotărâre a Înaltei Curții de Casație  și Justiție).

Comparând fapta pentru care inculpata a fost condamnată definitiv și actele materiale distincte, pretins a fî comise în prezenta cauză, se constată de către instanță că acestea se circumscriu în conținutul infracțiunii pentru care inculpata a fost condamnată definitiv.

Inculpatul P.M. a fost găsit vinovat și condamnat definitiv de către instanța supremă, pentru infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C.pen cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în esență, pentru faptul că „ în calitate de președinte - director general al SC S.I. SA, a raportat atât C.N.V.M.- ului cât și investitorilor, date eronate cu privire la situația fondului, respectiv structura portofoliului, numărul unităților de fond aflate în circulație și valoarea acestora, precum și nivelul lichidităților, contribuind la inducerea și menținerea în eroare a investitorilor cu privire la situația financiară reală a Fondului și determinând prin aceasta producerea pagubei, încălcându-și atribuțiile reglementate prin art. 9 din contractul de societate al SC S.I. SA, art. 11 din actul constitutiv al societății, art. 4.3.1. din Regulamentul de organizare și funcționare. (fila 991 din Decizia penală 2098/2006 a Înaltei Curții de Casație Justiție).

Nici cu privire la acest inculpat,instanța nu întrevede vreun act material nou comis și nesancționat de către instanța supremă, dacă avem în vedere toate actele îndeplinite de către inculpat în perioada 1996-1998. în rechizitoriul din dosar, din care cităm." în calitate de președinte - director general al SC S.I. SA, în perioada 1996-iunie 1998 a raportat atât C.N.V.M. ului cât și investitorilor, date eronate cu privire la situația fondului, respectiv structura portofoliului, numărul unităților de fond aflate în circulație și valoarea acestora, precum și nivelul lichidităților, contribuind la inducerea și menținerea în eroare a investitorilor cu privire la situația financiară reală a fondului, contribuind la prejudicierea investitorilor (faptă comisă în dauna a 5.363 părți vătămate

investitori F.N.I.) „ sunt indicate în fapt exact actele și faptele pentru care inculpatul a fost condamnat definitiv.

Vinovăția inculpatei S.M. pentru fapta de înșelăciune continuată prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C.pen cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen, a fost reținută constant, la fond și apel, inclusiv în recurs de către instanța supremă, iar fapta acesteia a constat în aceea că, perioada 1997 - ianuarie 2000, în calitatea sa de director economic al SC S.O.V. I. SA, și în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, a întocmit rapoarte fictive către C.N.V.M. cu privire la situația reală a F.N.I. prin aceasta, inducând și menținând în eroare investitorii F.N.I. și consecutiv acestei activități infracționale, a contribuit în mod direct la prejudicierea patrimonială a investitorilor F.N.I .

În hotărârea Curții de Apel București (Decizia penală nr 164/A/2008 - a se vedea fila 136), decizie menținută și în recurs (a se vedea spre ex. fila 1.076 din Decizia penală nr. 2098/2009 a Înaltei Curții de Casație și Justiție ), se reține textual vinovăția inculpatei S.M. pentru faptul că, în calitatea pe care o avea, și în condițiile în care publicarea în presă și „afișarea unor cotații nereaie ale unității de fond, atât la sediile SC S.O.V. I. SA din București, precum și la cele din țară, despre care inculpata cunoștea că nu sunt reale, iar prin această modalitate, persoanele păgubite au fost determinate să subscrie sume de bani la F.N.I.,având convingerea că investiția realizată este rentabilă și sigură, iar creșterile spectaculoase ale valorii unității, sunt reale" fapta acesteia constituie înșelăciune. Pentru existența infracțiunii, se arată în continuare, eroarea este un element esențial, care este produsă prin alterarea adevărului, astfel încât în mintea persoanei amăgite se provoacă o falsă cunoaștere sau o ignorare a realității. Având în vedere că datele prezentate investitorilor erau în sensul că Fondul înregistra performanțe deosebite și creșteri permanente, fără riscul pierderii investițiilor inițiale, această împrejurare a fost determinantă pentru a încheia convenția de aderare la F.N.I."

Față de motivarea de mai sus, s-a reținut de către instanță că inculpata S.M. a fost condamnată pentru toate actele materiale, comise față de toți păgubiții și investitorii F.N.I., nefiind exclusă în vreun fel din materialitatea actelor exercitate, inducerea în eroare a păgubiților din județul Sibiu.

Inculpatul A.M., a fost condamnat definitiv de către instanța supremă pentru faptul că în perioada cât a fost

cenzor extern independent al SC S.O.V. I. SA, atestat de C.N.V.M., a întocmit rapoartele pe anii 1998 - 1999, în care a certificat aspecte nereale privind situația și evoluția F.N.I., contribuind în acest mod Ia inducerea în eroare a investitorilor cu privire Ia realitatea rezultatelor financiare ale F.N.I. contribuind astfel în mod direct, la prejudicierea patrimonială a investitorilor F.N.I. Atunci când Curtea de Apel Fa achitat în mod greșit de sub acuza săvârșirii infracțiunii de complicita