ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2498/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea civilă înregistrată la data de 3 aprilie 2014, sub nr. x/2/2014, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, sancționarea pârâtului pentru refuzul nejustificat de a aduce la îndeplinire Decizia nr. 2098 din 4 iunie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală.

În drept, au fost invocate disp. art. 24 Legea nr. 554/2004.

Prin Sentința civilă nr. 1880 pronunțată în data de 13 iunie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția inadmisibilității acțiunii și a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, ca inadmisibilă.

Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a declarat recurs reclamantul A., care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 4, 6, 7 și 8 C. proc. civ. coroborat cu art. 6 și 13 Convenția Europeană a Drepturilor Omului a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond admiterea acțiunii.

În cuprinsul motivării a susținut că hotărârea este nelegală și netemeinică pentru, următoarele argumente:

instanța de fond i-a confiscat proprietatea, transformându-l în victimă, fapt ce aduce atingere dreptului său de acces liber la justiție;

instanța a schimbat obiectul cereri de chemare în judecată din "acordare titlu executoriu" în "acordare titlu de proprietate";

judecătorul fondului a schimbat temeiul juridic al acțiunii, respectiv din "art. 24 din Legea nr. 554/2004" cu " C. proc. civ.", fiindu-i încălcat astfel dreptul de acces liber la justiție;

instanța a încălcat cu rea-credință autoritatea de lucru judecat spre dauna intereselor sale legitime.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru și a fost comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 21 iunie 2016, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din același act normativ.

Prin încheierea de ședință din data de 4 aprilie 2017, completul de filtru a constatat, analizând conținutul raportului întocmit, că recursul îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință l-a admis în principiu, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ. și a fixat termen de judecată a fondului recursului, în ședință publică, pentru data de 19 septembrie 2017.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentul-reclamant A., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Reclamantul A. a solicitat sancționarea pârâtului Guvernul României pentru refuzul nejustificat de a aduce la îndeplinire Decizia nr. 2098 din 4 iunie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, temeiul de drept al cererii fiind art. 24 din Legea nr. 554/2004.

Prima instanță a respins acțiunea ca inadmisibilă, opinie împărtășită și de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Prin Decizia nr. 2098 din 4 iunie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală au fost obligate părțile responsabile civilmente Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului și Comisia Națională a Valorilor Mobiliare la plata unor despăgubiri civile către un număr de 130.

798 părți civile constituite în respectivul dosar, printre care și reclamantul.

Înalta Curte constată, în acord cu judecătorul fondului, că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 24 din Legea nr. 554/2004, întrucât din dispozitivul Deciziei nr. 2098 din 4 iunie 2009 rezultă că respectiva hotărâre nu este pronunțată de o instanță de contencios administrativ, ci de o instanță penală, iar prevederile art. 24 din Legea nr. 554/2004 vizează modalitatea specifică de executare a hotărârilor pronunțate în contenciosul administrativ.

Mai mult, prin decizia penală nu s-a stabilit în sarcina autorității pârâte obligația plății unei sume de bani, ci a altor instituții ale statului (Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului și Comisia Națională a Valorilor Mobiliare).

Astfel, conform celor reținute în mod corect de judecătorul fondului, pârâtul Guvernul României nu poate răspunde pentru neîndeplinirea obligațiilor altor persoane juridice (chiar dacă acestea se afla în subordinea sa) și nici nu are competența legală de a aplica, în numele Statului Român, procedura de executare silită a titlurilor executorii, care potrivit Legii nr. 188/2000 revine numai executorilor judecătorești.

În ceea ce privește temeiurile de drept invocate în susținerea recursului, Înalta Curte constată că, deși recurentul-reclamant a precizat incidența prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 4, 6, 7 și 8 C. proc. civ., singurele critici formulate constau în faptul că instanța de fond a schimbat cu rea-credință obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv temeiul de drept al acțiunii, încălcând "cu rea credință" autoritatea de lucru judecat și dreptul fundamental privind accesul liber la justiție reglementat de art. 21 din Constituție și art. 6 și art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Instanța de control judiciar va înlătura aceste critici, întrucât instanța de fond a reținut întocmai temeiul de drept al cererii de chemare în judecată, fără a schimba conținutul sau denumirea acesteia, nu a încălcat autoritatea de lucru judecat, iar faptul că soluția pronunțată nu corespunde așteptărilor sau intereselor părții nu înseamnă că i se încalcă dreptul fundamental de acces la justiție, pentru executarea hotărârii penale, al cărei beneficiar este, recurentul având la îndemână căile prevăzute de lege, astfel cum s-a menționat anterior.

În concluzie, pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte constată că hotărârea primei instanței este legală și temeinică, astfel că va fi menținută, iar recursul declarat de reclamantul A. va fi respins, ca nefondat, în temeiul art. 496 din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinței civile nr. 1880 din 13 iunie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 septembrie 2017.

Procesat de GGC - LM