ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 731/2017

Obiectul acțiunii Prin Cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. y/2/20 octombrie 2014, reclamantul A. a chemat în judecată în calitate de pârât Guvernul României pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța, în urma probelor administrate, să se dispună sancționarea pârâtului pentru refuzul nejustificat de a aduce la îndeplinire Decizia nr. 2098 din 4 iunie 2009, definitivă și irevocabilă.

Soluția instanței de fond Prin Sentința nr. 3275 din 2 decembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, ca inadmisibilă.

Recursul Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Prin cererea de recurs s-a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat, apreciindu-se că instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală. În contextul unei succinte prezentări a situației de fapt, cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., s-a susținut de către recurent că instanța de fond i-a confiscat cu rea credință proprietatea, ceea ce reprezintă o gravă atingere a dreptului liberului acces la justiție în sensul prevederilor art. 21 din Constituția României și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, recurentul dobândind, astfel, calitatea de "victimă" potrivit prevederilor art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție. Cu privire la acest aspect, recurentul a invocat hotărârea pronunțată de CEDO în cauza Brumărescu contra României. În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., s-a apreciat de către recurent că hotărârea recurată este nemotivată, întrucât, prin sentința atacată, prima instanță a schimbat obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv acordarea unui titlu executoriu cu acordarea unui titlu de proprietate, precum și actul juridic de referință propus de reclamant, respectiv art. 24 și 25 din Legea nr. 554/2004. S-a mai invocat de către recurentul-reclamant că judecătorul fondului a încălcat cu rea-credință autoritatea de lucru judecat în dauna intereselor sale legitime, motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ. În drept, recursul s-a întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 6, 7 și 8 din C. proc. civ. Prin răspunsul la întâmpinare, recurentul-reclamant a reiterat motivele prezentate prin cererea de recurs.

Apărările intimatului Prin întâmpinarea depusă la dosar de către intimatul-pârât s-a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală, apreciind, în esență, că, în mod corect Curtea de apel a constatat că recursul este inadmisibil având în vedere dispozițiile art. 24 din Legea nr. 554/2004.

Procedura în fața instanței de recurs Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 28 martie 2016, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat. Prin Încheierea din Camera de Consiliu din data de 28 septembrie 2016 s-a admis în principiu recursul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinței nr. 3275 din 2 decembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Considerentele și soluția Înaltei Curți Examinând sentința atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, a apărărilor cuprinse în întâmpinarea intimatului la motivele de recurs și raportat la prevederile legale incidente din materia supusă verificării și la prevederile art. 488 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat în considerarea celor în continuare arătate. 6.1 Argumente relevante Recurentul reclamant a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând sancționarea președintelui autorității intimate pentru refuzul de a pune în executare Decizia penală nr. 2098 din 4 iunie 2009, pronunțată în Dosarul nr. x/2006 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, irevocabilă, în temeiul art. 24 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, cu obligarea acestuia la daune morale într-un cuantum pe care îl lasă la aprecierea instanței. Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004: Dacă în urma admiterii acțiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative, executarea hotărârii definitive se face de bunăvoie în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în termen de cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii. Înalta Curte constată că, în speță, se solicită obligarea intimatului - pârât de a pune în executare o decizie penală. Or, potrivit Legii nr. 554/2004, poate fi supus controlului instanței de contencios administrativ actul administrativ emis în regim de putere publică, care vatămă drepturile și interesele legitime ale unei persoane sau refuzul considerat nejustificat al unei autorități de a rezolva o cerere legitimă. Din dispozițiile cuprinse la art. 22 și art. 25 alin. (1)-(4) din Legea nr. 554/2004 rezultă, în mod expres, că sancțiunea cu amendă ce poate fi aplicată conducătorului unei autorități administrative, în temeiul art. 24 din Legea nr. 554/2004, pentru neexecutarea unei hotărâri definitive și irevocabile, se referă la hotărârile pronunțate în temeiul Legii contenciosului administrativ. Prin urmare, nu poate fi obligată o instituție să pună în executare o hotărâre penală, pe calea contenciosului administrativ. În speță, contrar afirmațiilor recurentului, instanța de control judiciar constată că a fost reținut corect obiectul cauzei deduse judecății, iar faptul că soluția pronunțată nu corespunde așteptărilor sau intereselor părții nu înseamnă că i se încalcă dreptul fundamental de acces la justiție, pentru executarea hotărârii penale, al cărei beneficiar este, recurentul având la îndemână căile prevăzute de lege. Verificând considerentele hotărârii recurate, Înalta Curte apreciază că acestea îndeplinesc exigențele dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., explicând în mod convingător soluția pronunțată în dispozitiv, prin argumente de fapt și de drept care demonstrează că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat situația de fapt și susținerile părților, trecându-le prin filtrul propriei sale aprecieri, astfel că nu se poate reține nici incidența motivului prevăzut de art. 488 pct. 6 din C. proc. civ. Motivele de casare prevăzute de art. 488 pct. 4 și 7 din C. proc. civ., sunt formal indicate, nefiind susținut niciun argument care să poată să facă obiectul analizei recursului. 6.2 Temeiul legal al soluției adoptate În conformitate cu prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., constatând că sentința recurată este legală și temeinică și că nu există motive care să atragă casarea sau modificarea acesteia, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 ori potrivit art. 488 din Noul C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.