ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2057/2017

Decizia nr. 2057/2017

Asupra admisibilității în principiu a recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată adresată Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 24.06.2014, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, a solicitat sancționarea pârâtului pentru refuzul, cu rea-credință, de a pune în executare sentința civilă nr. 871 din 23 septembrie 1998 a Curții de Apel București, definitivă și executorie.

Prin sentința civilă nr. 2979 din 5 noiembrie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului și a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Împotriva sentinței civile nr. 2979 din 5 noiembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 și pct. 6 C. proc. civ., republicat, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate, iar pe fondul cauzei, admiterea acțiunii, așa cum a fost formulată.

Recurentul-reclamant a susținut că instanța de fond i-a confiscat cu rea-credință proprietatea, ceea ce reprezintă o gravă atingere dreptului său de acces liber la justiție, în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

De asemenea, recurentul-reclamant a susținut că prima instanță a schimbat obiectul cererii de chemare în judecată, și anume acordarea unui titlu executoriu, cu acordarea unui titlu de proprietate, încălcându-i dreptul de acces liber la justiție. În opinia recurentului-reclamant, sentința atacată nu este motivată.

Intimatul-pârât Guvernul României nu a formulat întâmpinare față de recursul comunicat la data de 05.02.2015.

Raportul întocmit în cauză în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 25 ianuarie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., republicat.

La data de 27 februarie 2017 recurentul-reclamant A. a depus la dosarul cauzei un punct de vedere cu privire la admisibilitatea recursului.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând cu prioritate condițiile de admisibilitate ale recursului, Înalta Curte constată că recursul este nul, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., republicat:

„(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat”.

Art. 487 alin. (1) C. proc. civ., republicat, prevede că: „Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs.”

Conform art. 489 alin. (1) C. proc. civ., republicat: „Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3).”, iar potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., republicat: „Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.”

Prin Raportul asupra admisibilității recursului întocmit în cauză, s-a opinat în sensul concluziei de anulare a recursului, magistratul raportor arătând că cererea de recurs nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., întrucât dezvoltarea motivelor de recurs nu se încadrează în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 și 6 C. proc. civ.

Ca urmare a comunicării Raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, la data de 27 februarie 2017 recurentul-reclamant A. a depus un punct de vedere cu privire la concluziile raportului în privința nulității recursului, susținând că magistratul raportor a ignorat dispozițiile art. 3 C. proc. civ., precum și jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia refuzul unui stat contractant de a duce la îndeplinire o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă reprezintă o gravă încălcare a art. 6 din C.E.D.O.

Recurentul-reclamant susține, totodată, că magistratul raportor trebuia să invoce, din oficiu, autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 871 din 23 septembrie 1998, situație în care recurentul-reclamant înțelege să completeze recursul cu acest motiv suplimentar, fondat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.

S-a mai învederat de către recurentul-reclamant că instanța, îngăduind depunerea raportului la dosarul cauzei, a încălcat dispozițiile art. 6 și art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Înalta Curte, având în vedere dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) coroborat cu dispozițiile art. 488 și art. 489 alin. (2) C. proc. civ., analizând recursul formulat în cauză, precum și punctul de vedere al recurentului-reclamant la raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, constată că, raportat la obiectul acțiunii și măsura dispusă de instanța de fond prin sentința recurată, dezvoltarea argumentelor invocate de recurent nu permite încadrarea în motivele de casare menționate.

Deși recurentul-reclamant a indicat, în mod formal, că recursul se încadrează în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 și 6 C. proc. civ., motivele de recurs nu se circumscriu acestor critici de nelegalitate, iar dezvoltarea motivelor de recurs nu permite analizarea hotărârii recurate în cadrul niciunui motiv de casare din cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., această nelegalitate a cererii de recurs fiind sancționată cu nulitatea.

Nici punctul de vedere formulat de recurentul-pârât asupra raportului privind admisibilitatea în principiu a recursului nu justifică, într-o maniera convingătoare, respectarea condițiilor prevăzute de art. 486-489 C. proc. civ.

Argumentele privind încălcarea principiilor de drept intern și european nu sunt întemeiate, procedura specială de întocmire a unui raport asupra admisibilității recursului și analiza acestuia de completul de filtru fiind prevăzută de art. 493 C. proc. civ., justificarea ei fiind dată de caracterul extraordinar al căii de atac a recursului.

Potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ.: „Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile”, legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanța de recurs fiind investită cu analiza conformității hotărârii recurate în raport de dispozițiile legale incidente, prin prisma motivelor de casare expuse de art. 488 C. proc. civ. De aceea, simpla indicare formală a încadrării recursului într-unul dintre motivele de casare prevăzute de acest text de lege nu este suficientă pentru a se considera îndeplinită condiția motivării recursului, atât timp cât criticile expuse nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de lege.

Neîntemeiată este și opinia recurentului-reclamant în sensul că raportul trebuia să sesizeze, din oficiu, încălcarea autorității de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, în condițiile în care, astfel cum s-a arătat anterior, dezvoltarea motivelor de recurs nu a permis analizarea hotărârii recurate în cadrul niciunui motiv de casare din cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Totodată, invocarea de către reclamant, prin punctul de vedere înregistrat la dosar la data de 27.02.2017, a unui motiv de recurs suplimentar, fondat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., nu poate fi avută în vedere în analiza recursului, dat fiind că această completare a intervenit după expirarea termenul de formulare a recursului, fiind incidente dispozițiile art. 489 alin. (1) C. proc. civ.

Deoarece recurentul-reclamant nu s-a conformat exigențelor cerute de lege, și nu a formulat critici care să permită încadrarea motivelor de recurs într-unul din cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte va aplica sancțiunea nulității recursului în conformitate cu dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Prin urmare, pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte urmează să anuleze recursul declarat de reclamantul A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 2979 din 05 noiembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 31 mai 2017.