ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5851/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5851/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului București, secția a V-a civilă, sub nr. 5776 din 2 decembrie 2005,

B.R., prin mandatar, a solicitat, în temeiul Legii nr. 10/2001, anularea

Dispoziției din 17 octombrie 2005 emisă de Primăria municipiului București prin

Primarul General și restituirea imobilului situat în București, S.U., sector 4,

prin atribuirea în natură a terenului rămas liber, în suprafață de 124 mp și

prin echivalent a restului de teren de 1.699,63 mp, precum și a construcțiilor

ce au fost demolate.

Într-un prim ciclu

procesual, prin Sentința nr. 406 F din 27 martie 2006, Tribunalul București,

secția a V-a civilă, a respins, ca neîntemeiată, contestația. Dispoziția

atacată - prin care notificarea a fost respinsă pentru lipsa dovezii calității

de persoană îndreptățită a contestatoarei - a fost apreciată ca legală și

temeinică.

Soluția a fost

infirmată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, care, prin Decizia

nr. 406 din 5 iunie 2007 a admis apelul formulat de contestatoare și continuat

de moștenitorul acesteia, N.M., urmare a decesului contestatoarei-apelante, a

desființat Sentința nr. 406 F/2006 și a trimis cauza, spre rejudecare, la

Tribunalul București.

S-a reținut că

imobilul notificat a fost proprietatea numitului P.P.E.I., conform contractului

de vânzare-cumpărare autentificat la 27 ianuarie 1940, iar acesta l-a donat

soției sale, P.P.V. (născută B.), prin actul de donație autentificat la 22

decembrie 1945. Imobilul a fost preluat de stat prin naționalizare, în baza

Decretului nr. 119/1948.

Referitor la

contestatoarea B.R. s-a constatat că aceasta este moștenitoarea legală și

testamentară a defunctei P.P.V.

Calitatea de

moștenitoare testamentară rezultă din certificatele de moștenitor din 11

octombrie 1983 și 12 iunie 1984, iar calitatea de moștenitoare legală rezultă

atât din actele de stare civilă (certificatul de căsătorie și certificatul de

deces privind pe fosta proprietară P.P.V.a din care rezultă că aceasta a fost

fiica lui B.I., certificatul de naștere al contestatoarei B.R. din care rezultă

că aceasta este fiica lui B.A., certificatul de deces privind pe B.A. din care

rezultă că acesta este fiul lui B.I.), precum și din certificatul de moștenitor

din 26 noiembrie 2004 emis de B.N.P. D.D. Nefiind anulat, acest din urmă

certificat de moștenitor își produce efectele și face dovada că B.R. este

moștenitoarea legală, în calitate de nepoată de frate, a defunctei P.P.V.,

fosta proprietară a imobilului.

Împrejurarea că B.R.

a dobândit, în calitate de legatară cu titlu particular, anumite bunuri, care

existau în masa succesorală la data decesului fostei proprietare a imobilului,

nu-i înlătură dreptul de a culege, în calitate de moștenitoare legală, alte

bunuri care au intrat în masa succesorală ulterior, după momentul eliberării

certificatelor de moștenitor pe bază testamentară, s-a mai reținut de instanța

de apel.

Totodată, s-a reținut

că este fără relevanță dacă B.R., în calitate de moștenitoare legală, a

acceptat sau nu în termenul legal moștenirea lăsată de defuncta P.P.V.,

deoarece, pentru imobilele preluate de stat în mod abuziv, sunt aplicabile

reguli speciale în materia acceptării succesiunii, respectiv art. 4 alin. (3)

din Legea nr. 10/2001, republicată, potrivit căruia succesibilii care nu au

acceptat succesiunea sunt repuși de drept în termenul de acceptare a

succesiunii pentru bunurile care fac obiectul acestei legi, cererea de

restituire având valoare de acceptare a succesiunii pentru bunurile a căror

restituire se solicită în temeiul acestei legi. Cum reclamanta a formulat

notificarea în termenul prevăzut de lege, eventuala nevalabilitate a

certificatului de moștenitor din 26 noiembrie 2004 este irelevantă, deoarece

sub imperiul legii speciale, dovada calității de moștenitor se poate face și cu

actele de stare civilă. Pe de altă parte, exercitarea dreptului de opțiune

succesorală are caracter unitar și indivizibil, astfel încât, dacă legatarul

care are în același timp și calitatea de moștenitor legal, a acceptat

succesiunea, el va putea culege atât bunurile ce formează obiectul legatului

cât și moștenirea legală, fără a fi necesar un nou act de acceptare.

Apreciindu-se,

astfel, că în cauză s-a făcut dovada că B.R. este moștenitoarea legală a fostei

proprietare a imobilului și constatându-se că, în mod greșit, a fost respinsă

contestația, cererea nefiind examinată pe fond, sentința primei instanțe a fost

desființată, iar cauza trimisă spre rejudecare.

În cel de-al doilea

ciclu procesual, cauza a fost înregistrată sub nr. 36362/3 din 23 octombrie

2007 la Tribunalul București, secția a V-a civilă.

La termenul din 14

aprilie 2008, având în vedere raportul de expertiză întocmit în cauză, M.N.,

moștenitorul contestatoarei B.R., a formulat cerere precizatoare, prin care a

arătat că solicită anularea Dispoziției din 17 octombrie 2005 și restituirea

imobilului notificat astfel:

În ceea ce privește

terenul în suprafață de 2.823,39 mp, ocupat 90% de digul aferent Lacului

Văcărești, a solicitat restituirea prin echivalent în alte terenuri sau alte

bunuri imobile de valoare similară, cu acordul său, din tabelul bunurilor

disponibile, conform art. 1 alin. (5) din Legea nr. 10/2001; în subsidiar, dacă

intimata face dovada că nu are terenuri care să poată fi acceptate, a solicitat

acordarea de despăgubiri în baza Legii nr. 247/2005 la valoarea de 1.500

euro/mp. Totodată, a precizat că, întrucât suprafața de teren liberă, ce

reprezintă, conform expertizei, 10% din teren, nu poate fi utilizată, fiind

poziționată în panta digului, a modificat cererea de chemare în judecată și a

solicitat pentru întreaga suprafață de teren de 2.823,39 mp acordarea unui alt

teren echivalent ca valoare.

În ceea ce privește

construcțiile ce au existat în proprietatea autorilor săi și care au fost

demolate a cerut acordarea de despăgubiri în baza legii speciale la valoarea

expertizată de 400.000 euro echivalent în RON.

Prin Sentința nr. 180

din 11 februarie 2009, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis

acțiunea, a anulat Dispoziția din 17 octombrie 2005, a constatat calitatea de

persoană îndreptățită la restituire în echivalent a reclamantei, prin

moștenitor legal, pentru imobilul compus din teren în suprafață de 2.823,39 mp,

reprezentând fostul imobil din București, S.U., sectorul 4 și construcțiile ce

au existat pe acest teren și a dispus ca despăgubirile să se acorde în

condițiile legii speciale.

Pentru a hotărî

astfel tribunalul a invocat considerentele deciziei pronunțată în primul ciclu

procesual - nr. 406/2007 a Curții de Apel București - în ceea ce privește

calitatea de persoană îndreptățită a contestatoarei pentru imobilul revendicat.

Conform expertizei

tehnice efectuată în cauză suprafața terenului este de 2823,39 mp, fiind ocupat

în proporție de 90% de barajul (digul) aferent Lacului Văcărești, iar

construcțiile nu mai există. În consecință, s-a constatat că imobilul nu poate fi

restituit în natură, prin excepție de la regula conform căreia imobilele

preluate abuziv se restituie în natură [art. 7 alin. (1) din Legea nr.

10/2001].

Așa fiind,

contestatorul este îndreptățit, în temeiul art. 3, coroborat cu art. 10 alin.

(1) din Legea nr. 10/2001 la măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul

notificat compus din teren și construcțiile ce au existat pe acest teren, iar

conform art. 10 alin. (10) din același act normativ, instanța a constatat că

despăgubirile urmează a fi acordate în condițiile legii speciale privind

regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în

mod abuziv.

Împotriva acestei

sentințe pârâta Primăria municipiului București prin Primarul General a

declarat apel, formulând critici referitoare la greșita constatare a calității

de persoană îndreptățită a reclamantei pentru imobilul revendicat.

Prin Decizia nr. 14/A

din 12 ianuarie 2010, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru

cauze cu minori și de familie, a respins apelul, ca nefondat.

S-a reținut că prin

considerentele Deciziei nr. 406 din 5 iunie 2007 a Curții de Apel București,

secția a IV-a civilă, ce au intrat în putere de lucru judecat, prin nerecurare,

s-a constatat că B.R. este moștenitoarea legală și testamentară a defunctei

P.P.V., fosta proprietară a imobilului în litigiu.

S-a mai reținut și că

prin motivele de apel sunt reiterate, în exclusivitate, aspecte ce țin de

calitatea de succesor a contestatoarei B.R. după defuncta P.P.V., ce au

constituit, de asemenea, considerentele sentinței instanței de fond pronunțată

în primul ciclu procesual, desființată prin Decizia nr. 406 din 5 iunie 2007 a

Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Față de aceste limite

ale devoluțiunii, conform principiului tantum devolutum quantum apellatum, în

lipsa unor motive de ordine publică, ce ar putea fi invocate din oficiu,

instanța de apel a apreciat că prezumția de validitate a Deciziei nr. 406 din 5

iunie 2007 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, ce nu a fost

recurată și prin care s-a dezlegat problema de drept a calității de

moștenitoare a contestatoarei, împiedică repunerea în discuție a acestui aspect

prin apelul declanșat în cel de-al doilea ciclu procesual.

Împotriva acestei din

urmă decizii pârâta Primăria municipiului București prin Primarul General a

declarat, în termen legal, prezentul recurs, invocând motivul prevăzut de art.

304 pct. 9 C. proc. civ.

Criticile formulate

de recurentă cu privire la hotărârea instanței de apel au vizat, pe de o parte,

interpretarea dispozițiilor art. 22 și 23 din Legea nr. 10/2001 și a celor

corespunzătoare din normele metodologice de aplicare, privind obligația

unității deținătoare de a se pronunța în termen de 60 de zile asupra

notificării, data de referință a acestui termen (data depunerii notificării sau

cea a depunerii actelor doveditoare), sarcina probei, termenul de depunere a

actelor doveditoare.

O a doua categorie de

critici a vizat acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent. S-a susținut

că reclamantul avea obligația să facă dovada că nu s-au încasat despăgubiri la

momentul preluării în proprietatea statului a terenului, fie prin declarații

autentificate date pe propria răspundere, în sensul că el sau ascendenții săi

nu au beneficiat de acordurile internaționale încheiate de România privind

reglementarea problemelor financiare în suspensie și totodată se obligă la

restituirea imobilului, sau după caz, la plata de despăgubiri în cazul

constatării ulterioare a incidenței prevederilor art. 5 din Legea nr. 10/2001.

Dacă persoana

îndreptățită a primit o despăgubire, restituirea în natură este condiționată de

rambursarea diferenței dintre valoarea despăgubirii primite și valoarea

terenului sau a construcției demolate așa cum a fost calculată în documentația

de stabilire a despăgubirilor, actualizată cu coeficientul de actualizare

stabilit conform legislației în vigoare, a mai susținut recurenta.

Recursul urmează a se

respinge pentru următoarele considerente:

Criticile referitoare

la interpretarea art. 22 și 23 din Legea nr. 10/2001, inclusiv a dispozițiilor

corespunzătoare din normele metodologice, sunt străine cauzei de față.

Instanța a fost

învestită cu o contestație împotriva unei dispoziții emisă în temeiul Legii nr.

10/2001, prin care s-a criticat modul de soluționare, pe fond, a notificării și

pentru a cărei rezolvare nu au fost incidente respectivele norme. Nefiind

invocate în decizia atacată, de altfel niciodată pe parcursul soluționării

litigiului, nici în primul, nici în cel de al doilea ciclu procesual, aceste

critici nu au legătură cu prezenta cauză astfel încât nu se pot constitui în

motive de nelegalitate în recurs.

În ceea ce privește

cea de a doua categorie de critici, nici susținerile referitoare la

condiționarea restituirii în natură de rambursarea diferenței dintre valoarea

despăgubirii primite și valoarea terenului sau a construcției demolate nu pot

fi analizate, pentru aceleași considerente, respectiv sunt total străine de

cauză, în urma admiterii contestației nefiind dispusă restituirea în natură.

De asemenea, se va

reține că modalitatea de preluarea a bunului de stat, și anume prin

naționalizare, în baza Decretului nr. 119/1948, nu prevedea acordarea de

despăgubiri.

Nici art. 5 din Legea

nr. 10/2001 nu este incident în cauză. Fostul proprietar nu este o persoană

care a emigrat în statele prevăzute în Anexa nr. 1 la Legea nr. 10/2001 pentru

a fi necesare declarațiile autentificate menționate de recurentă. P.P.V., fosta

proprietară a imobilului, a avut ultimul domiciliu în București, după cum

rezultă din certificatele de moștenitor depuse la dosar.

Cât privește

acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent se constată că în cauză s-a

făcut o corectă aplicare a dispozițiilor în vigoare.

Astfel, în

rejudecare, reținând calitatea de persoană îndreptățită a contestatoarei,

chestiune dezlegată, irevocabil, în primul ciclu procesual, prima instanță a

constatat, pe baza probelor administrate, că imobilul revendicat nu se poate

restitui în natură, întrucât terenul este ocupat în proporție de 90%, restul de

10% neputând fi utilizat, iar construcțiile demolate.

În consecință, prima

instanță, făcând o corectă aplicare a prevederilor art. 10 alin. (1) și (10)

din Legea nr. 10/2001, a decis acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent,

despăgubirile urmând a fi acordate în condițiile legii speciale privind regimul

de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod

abuziv.

Se mai reține, pe de

o parte, că textele legale menționate nu fac nicio distincție cu privire la

eventualele despăgubiri acordate la preluare. Pe de altă parte, în speță, în

raport de momentul soluționării notificării, respectiv după intrarea în vigoare

a Legii nr. 247/2005, în mod corect, instanța a decis că despăgubirile urmează

a fi acordate în condițiile legii speciale. Astfel, stabilirea și plata

despăgubirilor se va face potrivit procedurilor administrative reglementate de

Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

De altfel, cea de a

doua categorie de critici nu pot fi deduse controlului pentru prima dată direct

în recurs, întrucât nu au fost supuse analizei instanței de apel, învestită

exclusiv cu critica referitoare la calitatea reclamantei de persoană

îndreptățită.

Din cele de mai sus

reiese că decizia recurată este legală, urmând ca, în temeiul art. 312 alin.

(1) C. proc. civ., a se respinge recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de pârâta Primăria municipiului București prin

Primarul General împotriva Deciziei nr. 14/A din 12 ianuarie 2010 a Curții de

Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 5 noiembrie 2010.

Procesat de GGC - AS