ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5851/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, sub nr. 5776 din 2 decembrie 2005, B.R., prin mandatar, a solicitat, în temeiul Legii nr. 10/2001, anularea Dispoziției din 17 octombrie 2005 emisă de Primăria municipiului București prin Primarul General și restituirea imobilului situat în București, S.U., sector 4, prin atribuirea în natură a terenului rămas liber, în suprafață de 124 mp și prin echivalent a restului de teren de 1.699,63 mp, precum și a construcțiilor ce au fost demolate. Într-un prim ciclu procesual, prin Sentința nr. 406 F din 27 martie 2006, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a respins, ca neîntemeiată, contestația.

Dispoziția atacată - prin care notificarea a fost respinsă pentru lipsa dovezii calității de persoană îndreptățită a contestatoarei - a fost apreciată ca legală și temeinică. Soluția a fost infirmată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, care, prin Decizia nr. 406 din 5 iunie 2007 a admis apelul formulat de contestatoare și continuat de moștenitorul acesteia, N.M., urmare a decesului contestatoarei-apelante, a desființat Sentința nr. 406 F/2006 și a trimis cauza, spre rejudecare, la Tribunalul București. S-a reținut că imobilul notificat a fost proprietatea numitului P.P.E.I., conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat la 27 ianuarie 1940, iar acesta l-a donat soției sale, P.P.V.

(născută B.), prin actul de donație autentificat la 22 decembrie 1945. Imobilul a fost preluat de stat prin naționalizare, în baza Decretului nr. 119/1948. Referitor la contestatoarea B.R. s-a constatat că aceasta este moștenitoarea legală și testamentară a defunctei P.P.V. Calitatea de moștenitoare testamentară rezultă din certificatele de moștenitor din 11 octombrie 1983 și 12 iunie 1984, iar calitatea de moștenitoare legală rezultă atât din actele de stare civilă (certificatul de căsătorie și certificatul de deces privind pe fosta proprietară P.P.V.a din care rezultă că aceasta a fost fiica lui B.I., certificatul de naștere al contestatoarei B.R. din care rezultă că aceasta este fiica lui B.A., certificatul de deces privind pe B.A.

din care rezultă că acesta este fiul lui B.I.), precum și din certificatul de moștenitor din 26 noiembrie 2004 emis de B.N.P. D.D. Nefiind anulat, acest din urmă certificat de moștenitor își produce efectele și face dovada că B.R. este moștenitoarea legală, în calitate de nepoată de frate, a defunctei P.P.V., fosta proprietară a imobilului. Împrejurarea că B.R. a dobândit, în calitate de legatară cu titlu particular, anumite bunuri, care existau în masa succesorală la data decesului fostei proprietare a imobilului, nu-i înlătură dreptul de a culege, în calitate de moștenitoare legală, alte bunuri care au intrat în masa succesorală ulterior, după momentul eliberării certificatelor de moștenitor pe bază testamentară, s-a mai reținut de instanța de apel.

Totodată, s-a reținut că este fără relevanță dacă B.R., în calitate de moștenitoare legală, a acceptat sau nu în termenul legal moștenirea lăsată de defuncta P.P.V., deoarece, pentru imobilele preluate de stat în mod abuziv, sunt aplicabile reguli speciale în materia acceptării succesiunii, respectiv art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, potrivit căruia succesibilii care nu au acceptat succesiunea sunt repuși de drept în termenul de acceptare a succesiunii pentru bunurile care fac obiectul acestei legi, cererea de restituire având valoare de acceptare a succesiunii pentru bunurile a căror restituire se solicită în temeiul acestei legi. Cum reclamanta a formulat notificarea în termenul prevăzut de lege, eventuala nevalabilitate a certificatului de moștenitor din 26 noiembrie 2004 este irelevantă, deoarece sub imperiul legii speciale, dovada calității de moștenitor se poate face și cu actele de stare civilă.

Pe de altă parte, exercitarea dreptului de opțiune succesorală are caracter unitar și indivizibil, astfel încât, dacă legatarul care are în același timp și calitatea de moștenitor legal, a acceptat succesiunea, el va putea culege atât bunurile ce formează obiectul legatului cât și moștenirea legală, fără a fi necesar un nou act de acceptare. Apreciindu-se, astfel, că în cauză s-a făcut dovada că B.R. este moștenitoarea legală a fostei proprietare a imobilului și constatându-se că, în mod greșit, a fost respinsă contestația, cererea nefiind examinată pe fond, sentința primei instanțe a fost desființată, iar cauza trimisă spre rejudecare. În cel de-al doilea ciclu procesual, cauza a fost înregistrată sub nr. 36362/3 din 23 octombrie 2007 la Tribunalul București, secția a V-a civilă.

La termenul din 14 aprilie 2008, având în vedere raportul de expertiză întocmit în cauză, M.N., moștenitorul contestatoarei B.R., a formulat cerere precizatoare, prin care a arătat că solicită anularea Dispoziției din 17 octombrie 2005 și restituirea imobilului notificat astfel: În ceea ce privește terenul în suprafață de 2.823,39 mp, ocupat 90% de digul aferent Lacului Văcărești, a solicitat restituirea prin echivalent în alte terenuri sau alte bunuri imobile de valoare similară, cu acordul său, din tabelul bunurilor disponibile, conform art. 1 alin. (5) din Legea nr. 10/2001; în subsidiar, dacă intimata face dovada că nu are terenuri care să poată fi acceptate, a solicitat acordarea de despăgubiri în baza Legii nr. 247/2005 la valoarea de 1.500 euro/mp.

Totodată, a precizat că, întrucât suprafața de teren liberă, ce reprezintă, conform expertizei, 10% din teren, nu poate fi utilizată, fiind poziționată în panta digului, a modificat cererea de chemare în judecată și a solicitat pentru întreaga suprafață de teren de 2.823,39 mp acordarea unui alt teren echivalent ca valoare. În ceea ce privește construcțiile ce au existat în proprietatea autorilor săi și care au fost demolate a cerut acordarea de despăgubiri în baza legii speciale la valoarea expertizată de 400.000 euro echivalent în RON.

Prin Sentința nr. 180 din 11 februarie 2009, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis acțiunea, a anulat Dispoziția din 17 octombrie 2005, a constatat calitatea de persoană îndreptățită la restituire în echivalent a reclamantei, prin moștenitor legal, pentru imobilul compus din teren în suprafață de 2.823,39 mp, reprezentând fostul imobil din București, S.U., sectorul 4 și construcțiile ce au existat pe acest teren și a dispus ca despăgubirile să se acorde în condițiile legii speciale. Pentru a hotărî astfel tribunalul a invocat considerentele deciziei pronunțată în primul ciclu procesual - nr. 406/2007 a Curții de Apel București - în ceea ce privește calitatea de persoană îndreptățită a contestatoarei pentru imobilul revendicat.

Conform expertizei tehnice efectuată în cauză suprafața terenului este de 2823,39 mp, fiind ocupat în proporție de 90% de barajul (digul) aferent Lacului Văcărești, iar construcțiile nu mai există. În consecință, s-a constatat că imobilul nu poate fi restituit în natură, prin excepție de la regula conform căreia imobilele preluate abuziv se restituie în natură [art. 7 alin. (1) din Legea nr. 10/2001]. Așa fiind, contestatorul este îndreptățit, în temeiul art. 3, coroborat cu art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 la măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul notificat compus din teren și construcțiile ce au existat pe acest teren, iar conform art. 10 alin. (10) din același act normativ, instanța a constatat că despăgubirile urmează a fi acordate în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

Împotriva acestei sentințe pârâta Primăria municipiului București prin Primarul General a declarat apel, formulând critici referitoare la greșita constatare a calității de persoană îndreptățită a reclamantei pentru imobilul revendicat. Prin Decizia nr. 14/A din 12 ianuarie 2010, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins apelul, ca nefondat. S-a reținut că prin considerentele Deciziei nr. 406 din 5 iunie 2007 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, ce au intrat în putere de lucru judecat, prin nerecurare, s-a constatat că B.R. este moștenitoarea legală și testamentară a defunctei P.P.V., fosta proprietară a imobilului în litigiu.

S-a mai reținut și că prin motivele de apel sunt reiterate, în exclusivitate, aspecte ce țin de calitatea de succesor a contestatoarei B.R. după defuncta P.P.V., ce au constituit, de asemenea, considerentele sentinței instanței de fond pronunțată în primul ciclu procesual, desființată prin Decizia nr. 406 din 5 iunie 2007 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Față de aceste limite ale devoluțiunii, conform principiului tantum devolutum quantum apellatum, în lipsa unor motive de ordine publică, ce ar putea fi invocate din oficiu, instanța de apel a apreciat că prezumția de validitate a Deciziei nr. 406 din 5 iunie 2007 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, ce nu a fost recurată și prin care s-a dezlegat problema de drept a calității de moștenitoare a contestatoarei, împiedică repunerea în discuție a acestui aspect prin apelul declanșat în cel de-al doilea ciclu procesual.

Împotriva acestei din urmă decizii pârâta Primăria municipiului București prin Primarul General a declarat, în termen legal, prezentul recurs, invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Criticile formulate de recurentă cu privire la hotărârea instanței de apel au vizat, pe de o parte, interpretarea dispozițiilor art. 22 și 23 din Legea nr. 10/2001 și a celor corespunzătoare din normele metodologice de aplicare, privind obligația unității deținătoare de a se pronunța în termen de 60 de zile asupra notificării, data de referință a acestui termen (data depunerii notificării sau cea a depunerii actelor doveditoare), sarcina probei, termenul de depunere a actelor doveditoare. O a doua categorie de critici a vizat acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent.

S-a susținut că reclamantul avea obligația să facă dovada că nu s-au încasat despăgubiri la momentul preluării în proprietatea statului a terenului, fie prin declarații autentificate date pe propria răspundere, în sensul că el sau ascendenții săi nu au beneficiat de acordurile internaționale încheiate de România privind reglementarea problemelor financiare în suspensie și totodată se obligă la restituirea imobilului, sau după caz, la plata de despăgubiri în cazul constatării ulterioare a incidenței prevederilor art. 5 din Legea nr. 10/2001. Dacă persoana îndreptățită a primit o despăgubire, restituirea în natură este condiționată de rambursarea diferenței dintre valoarea despăgubirii primite și valoarea terenului sau a construcției demolate așa cum a fost calculată în documentația de stabilire a despăgubirilor, actualizată cu coeficientul de actualizare stabilit conform legislației în vigoare, a mai susținut recurenta.

Recursul urmează a se respinge pentru următoarele considerente: Criticile referitoare la interpretarea art. 22 și 23 din Legea nr. 10/2001, inclusiv a dispozițiilor corespunzătoare din normele metodologice, sunt străine cauzei de față. Instanța a fost învestită cu o contestație împotriva unei dispoziții emisă în temeiul Legii nr. 10/2001, prin care s-a criticat modul de soluționare, pe fond, a notificării și pentru a cărei rezolvare nu au fost incidente respectivele norme. Nefiind invocate în decizia atacată, de altfel niciodată pe parcursul soluționării litigiului, nici în primul, nici în cel de al doilea ciclu procesual, aceste critici nu au legătură cu prezenta cauză astfel încât nu se pot constitui în motive de nelegalitate în recurs.

În ceea ce privește cea de a doua categorie de critici, nici susținerile referitoare la condiționarea restituirii în natură de rambursarea diferenței dintre valoarea despăgubirii primite și valoarea terenului sau a construcției demolate nu pot fi analizate, pentru aceleași considerente, respectiv sunt total străine de cauză, în urma admiterii contestației nefiind dispusă restituirea în natură. De asemenea, se va reține că modalitatea de preluarea a bunului de stat, și anume prin naționalizare, în baza Decretului nr. 119/1948, nu prevedea acordarea de despăgubiri. Nici art. 5 din Legea nr. 10/2001 nu este incident în cauză. Fostul proprietar nu este o persoană care a emigrat în statele prevăzute în Anexa nr. 1 la Legea nr. 10/2001 pentru a fi necesare declarațiile autentificate menționate de recurentă.

P.P.V., fosta proprietară a imobilului, a avut ultimul domiciliu în București, după cum rezultă din certificatele de moștenitor depuse la dosar. Cât privește acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent se constată că în cauză s-a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor în vigoare. Astfel, în rejudecare, reținând calitatea de persoană îndreptățită a contestatoarei, chestiune dezlegată, irevocabil, în primul ciclu procesual, prima instanță a constatat, pe baza probelor administrate, că imobilul revendicat nu se poate restitui în natură, întrucât terenul este ocupat în proporție de 90%, restul de 10% neputând fi utilizat, iar construcțiile demolate.

În consecință, prima instanță, făcând o corectă aplicare a prevederilor art. 10 alin. (1) și (10) din Legea nr. 10/2001, a decis acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, despăgubirile urmând a fi acordate în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv. Se mai reține, pe de o parte, că textele legale menționate nu fac nicio distincție cu privire la eventualele despăgubiri acordate la preluare. Pe de altă parte, în speță, în raport de momentul soluționării notificării, respectiv după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, în mod corect, instanța a decis că despăgubirile urmează a fi acordate în condițiile legii speciale.

Astfel, stabilirea și plata despăgubirilor se va face potrivit procedurilor administrative reglementate de Titlul VII din Legea nr. 247/2005. De altfel, cea de a doua categorie de critici nu pot fi deduse controlului pentru prima dată direct în recurs, întrucât nu au fost supuse analizei instanței de apel, învestită exclusiv cu critica referitoare la calitatea reclamantei de persoană îndreptățită. Din cele de mai sus reiese că decizia recurată este legală, urmând ca, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., a se respinge recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Primăria municipiului București prin Primarul General împotriva Deciziei nr. 14/A din 12 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 5 noiembrie 2010. Procesat de GGC - AS