Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 13.01.2004
casat

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 68/2004

HOTĂRÂRE
13.01.2004
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 68/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 3595 din 30 aprilie 2002 reclamanții V.I., S.E., V.N. și V.M. au chemat în judecată Municipiul București, prin Primar solicitând să fie obligat pârâtul să le lase în deplină proprietate și posesie terenul în suprafață de 782,31 mp situat în București preluat în temeiul Decretului nr. 92/1950, în patrimoniul Statului Român. În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că imobilul în litigiu, coproprietatea autorilor lor D.(P.)V., G.I.V. și M.V., a fost preluat de Statul Român fără titlu valabil precum și că restituirea acestuia în natură este posibilă, în condițiile Legii nr. 10/2001.

Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin sentința civilă nr. 1358 din 12 septembrie 2002, menținută prin decizia civilă nr. 42 din 5 februarie 2003 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis acțiunea și a obligat Municipiul București reprezentat de Primarul General să lase reclamanților în deplină proprietate și posesie suprafața de 307,20 mp cu vecinătățile indicate. S-a reținut că, în temeiul Decretului nr. 92/1950 din patrimoniul autorilor reclamanților, D.V., G.I.V. și M.V. a fost preluat imobilul situat în București compus din 782,30 mp teren și două corpuri de construcție, ulterior demolate. S-a considerat că terenul în suprafață de 307,20 mp este liber și poate fi restituit reclamanților în natură, potrivit art. 9 și art. 10 din Legea nr. 10/2001.

Împotriva deciziei civile nr. 42 din 5 februarie 2003 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, a declarat recurs Municipiul București prin Primarul General solicitând casarea în temeiul art. 9 și art. 10 C. proc. civ. și susținând în esență că greșit a fost admisă acțiunea întrucât terenul în litigiu are destinația de spațiu verde, aflat într-o zonă construită , sistematizată și nu poate fi restituit în natură. Recursul urmează să fie admis ca fondat pentru următoarele considerente: Imobilul situat în București a fost preluat în patrimoniul Statului Român în temeiul Decretului nr. 92/1950 din proprietatea autorilor reclamanților, D.V., G.I.V. și M.V. Ulterior, prin dispoziția nr. 1131 din 31 mai 1968 a fostului Consiliu popular al Municipiului București s-a dispus preluarea imobilului și demolarea construcțiilor în cadrul unui proiect pentru realizarea ansamblului Colentina.

Din raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză de ing. F.M. și schița aflată la dosar de fond rezultă că ansamblul de locuințe a fost realizat, zona este sistematizată; terenul în litigiu este parțial ocupat de un bloc cu mai multe apartamente iar parțial reprezintă spațiu verde. Instanțele de fond și de apel au reținut corect că imobilul în litigiu face parte din categoria imobilelor preluate abuziv astfel cum sunt definite prin art. 2 alin. (1) din Legea nr. 10/2001. Potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind registrul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, în situația imobilelor preluate în mod abuziv și demolate total sau parțial restituirea în natură se dispune pentru terenul liber și pentru construcțiile nedemolate, urmând să se respecte documentațiile de urbanism legal aprobate iar pentru construcțiile demolate și terenurile ocupate măsurile se stabilesc prin echivalent.

Cum în speță terenul în litigiu nu este liber, restituirea în natură nu este posibilă iar în cadrul Legii nr. 10/2001 se impune acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent. Față de considerentele menționate, CURTEA va admite recursul, va casa decizia curții de apel și sentința tribunalului și va respinge acțiunea.

DECIDE: Admite recursul declarat de Municipiul București prin Primarul General. Casează decizia nr. 42 din 5 februarie 2003 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, precum și sentința civilă nr. 1358 din 12 septembrie 2002 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, și respinge ca nefondată acțiunea formulată de reclamanții V.A., V.I.A., V.N. și V.M. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 ianuarie 2004.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-10-14
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4000/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele : Reclamanții I.M., P.V., P.R.S. și P.C.A. au chemat în judecată pe pârâții Consiliul General al Municipiului București, S.C. C. SA și S.D.S., pentru ca, p
ÎCCJ 2003-04-16
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1593/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 2 decembrie 1997 reclamanții B.M. și G.D.A. au chemat în judecată pârâții Consiliul Local al Municipiului București și S.C.
ÎCCJ 2004-10-20
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5725/2004
Asupra recursului civil de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 468 din 24 aprilie 2000 Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis acțiunea formulată de reclamanții R.O. și R.E.,
ÎCCJ 2005-05-05
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3558/2005
Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin notificarea nr. 1222 din 07 august 2001 P.I.P. a solicitat Primăriei municipiului București restituirea în natură a terenului în suprafață de 522 mp
ÎCCJ 2010-07-02
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4191/2010
Asupra recursului de față, constată: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, reclamanții B.E. și V.E., au chemat în judecată pe pârâtul Municipiul București prin Primar General, pentru ca prin hotărâ
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă