ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5507/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 472 F din 3 aprilie 2009, Tribunalul București, secția a IV

a civilă, a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului N.I.,

cu consecința respingerii acțiunii formulate de acest reclamant, a fost admisă

acțiunea formulată de reclamanții N.N. și S.(N.)G., în contradictoriu cu

pârâtul Municipiul București, prin Primarul General, dispunându-se obligarea

pârâtului să lase reclamanților în deplină proprietate și posesie imobilul

situat în București, sector 2, compus din teren, în suprafață de 245,96 mp și

construcții.

Prin aceeași

sentință, a fost respinsă ca nefondată cererea de intervenție accesorie

formulată de intervenienții P.G.A. și P.F. în favoarea pârâtului Municipiul

București.

Pentru a

pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut, cu privire la legitimarea

procesuală activă a reclamantului N.I., că aceasta nu este justificată în

cauză, față de faptul că, urmare dezbaterii succesiunii defuncților N.M. și N.N.,

prin emiterea certificatelor de moștenitor nr. 1001/1982 și respectiv 305/1990,

reclamantul N.I. este străin de succesiune.

Pe fond, s-a

reținut că imobilul solicitat a fost naționalizat de la autoarea reclamanților,

N.M., în baza Decretului nr. 92/1950, construcția fiind demolată, astfel cum

rezultă din adresele emise de SC F. SA.

În speță, nu

s-a făcut dovada faptului că trecerea imobilului în patrimoniul statului s-a

făcut după o dreaptă și prealabilă despăgubire, astfel încât această măsură să

poată fi apreciată a constitui un titlu valabil, atât în ce privește încălcarea

dispozițiilor art. 480 C. civ., cât și în ce privește art. 1 din Protocolul nr.

1 la CEDO, prin care se garantează dreptul la proprietatea privată.

Așa fiind,

asupra imobilului există un singur titlu, respectiv cel al reclamanților.

Cum cererea

principală a fost apreciată ca întemeiată, cererea de intervenție accesorie în

interesul pârâtului a fost respinsă ca nefondată.

Împotriva

sentinței tribunalului au declarat apel intervenienții P.G.A. și P.F., care au

formulat și cerere de repunere în termenul de declarare a apelului.

Prin decizia

civilă nr. 226 A din 17 decembrie 2009, Curtea de Apel București, secția a IX a

civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, a respins cererea de

repunere în termenul de declarare a apelului formulată de intervenienți și a

respins apelul, ca tardiv formulat.

Cu privire

la cererea de repunere în termenul de declarare a apelului, curtea a reținut că

în cuprinsul cererii formulate, intervenienții și-au indicat adresa de

domiciliu în sector 2, fără vreo mențiune relativă la numărul apartamentului

sau al etajului, iar sentința apelată a fost comunicată la singura adresă pe

care aceștia au indicat-o.

În baza

principiului general de drept potrivit căruia nimeni nu poate invoca propria

culpă în susținerea intereselor sale, dar și a art. 723 alin. (1) C. proc. civ.,

potrivit căruia drepturile procedurale trebuie exercitate cu bună credință și

potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege, nu se poate

reține vreo vătămare produsă intervenienților prin comunicarea sentinței

tribunalului la adresa pe care ei au indicat-o instanței, chiar dacă în actele

lor de identitate, depuse abia în susținerea cererii de repunere în termen,

adresa lor de domiciliu are în conținut și indicații privind numărul de

apartament și etaj.

În

susținerea soluției de respingere a apelului ca tardiv formulat, s-a reținut că

sentința a fost comunicată intervenienților la 4 mai 2009, iar aceștia au depus

cererea de declarare a apelului la 26 iunie 2009, cu depășirea termenului de 15

zile prevăzut de dispozițiile art. 284 alin. (1) C. proc. civ.

Împotriva menționatei decizii au declarat

recurs, în termen legal, pârâtul Municipiul București, prin Primarul General și

intervenienții P.G.A. și P.F.

În recursul său, întemeiat în drept pe

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pârâtul Municipiul București, prin

Primarul General, a formulat următoarele critici:

Instanța europeană a recunoscut dreptul

de proprietate al cumpărătorilor, reținând buna credință a acestora. Astfel, în

jurisprudența acestei instanțe, s-a reținut că atenuarea vechilor neajunsuri nu

trebuie să creeze noi pagube disproporționate, iar legislația nu permite să se

țină seama de circumstanțele particulare ale fiecărei cauze, astfel încât

persoanele care au dobândit un bun cu bună credință să nu fie obligate să

suporte greutatea responsabilității statului, care cândva a confiscat aceste

bunuri.

Prin recursul formulat, intervenienții au

criticat decizia curții de apel arătând că nu au primit sentința tribunalului

întrucât aceasta a fost comunicată la adresa din București, sector 2, fără a fi

indicat numărul etajului și al apartamentului, deși imobilul respectiv are mai

multe apartamente și spații comerciale, fiind astfel încălcate dispozițiile

art. 88 pct. 4 C. proc. civ. Solicită admiterea recursului și modificarea

deciziei recurate, în sensul repunerii în termenul de apel și trimiterea cauzei

aceleiași instanțe în vederea soluționării pe fond a apelului.

Înalta Curte, la termenul din 22

octombrie 2010, a pus în discuția părților excepția inadmisibilității

recursului declarat de pârâtul Municipiul București, prin Primarul General, invocată

de intimații - reclamanți prin întâmpinare, pe care o va analiza cu prioritate,

față de dispozițiile art. 137 C. proc. civ. și pe care o va admite, pentru

considerentele care succed:

Din coroborarea dispozițiilor art. 299 cu

cele ale art. 377 C. proc. civ., rezultă că hotărârile date în primă instanță

și care nu au fost atacate cu apel, nu pot fi atacate cu recurs.

Altfel spus,

recursul nu poate fi exercitat trecând peste apel, omisso medio.

Principiul ierarhiei în exercitarea

căilor de atac impune părților din litigiu să exercite căile de atac în ordinea

instituită de legiuitor. În caz contrar, partea care nu a declarat apel sau

care, declarând apel, nu formulează o anumită critică prin intermediul acestei

căi de atac împotriva sentinței primei instanțe, nu are deschisă calea de atac

a recursului.

Atribuțiile instanței de control judiciar

în recurs se referă la verificarea aspectelor de nelegalitate ale deciziei din

apel și, cât timp pârâtul Municipiul București nu a declarat apel, criticile

sunt formulate

omisso medio

și nu pot fi primite de această instanță.

În cauza supusă analizei, pârâtul

Municipiul București a formulat critici care privesc sentința instanței de fond,

ce nu pot fi analizate de instanța de recurs, fără să fi fost ridicate și în

fața instanței de apel cu critici ce privesc este inadmisibilă și cu încălcarea

principiului respectării gradelor de jurisdicție.

În ce privește recursul declarat de

intervenienții P.G.A. și P.F., acesta va fi respins ca nefondat, în considerarea

următoarelor argumente:

Potrivit dispozițiilor art. 56 C.

proc. civ., apelul sau recursul făcut de cel care intervine în

interesul uneia din părți se socotește neavenit, dacă partea care a intervenit

nu a făcut ea însăși apel sau

recurs

.

Recurenții P.G.A. și P.F. au calitatea de

intervenienți

accesorii

în interesul pârâtului Municipiul București.

Întrucât partea pentru care s-a

intervenit nu a exercitat calea de atac a apelului, sunt aplicabile prevederile

art. 56 C.

proc. civ., astfel că recursul declarat în cauză de

intervenienți

este

nefondat, iar criticile nu pot fi primite.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul

declarat de pârâtul Municipiul București prin Primarul General, împotriva

deciziei civile nr. 226 A din 17 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea

intelectuală.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

intervenienții P.G.A. și P.F. împotriva aceleiași decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 22 octombrie 2010.