ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5507/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 472 F din 3 aprilie 2009, Tribunalul București, secția a IV a civilă, a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului N.I., cu consecința respingerii acțiunii formulate de acest reclamant, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanții N.N. și S.(N.)G., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București, prin Primarul General, dispunându-se obligarea pârâtului să lase reclamanților în deplină proprietate și posesie imobilul situat în București, sector 2, compus din teren, în suprafață de 245,96 mp și construcții. Prin aceeași sentință, a fost respinsă ca nefondată cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienții P.G.A.

și P.F. în favoarea pârâtului Municipiul București. Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut, cu privire la legitimarea procesuală activă a reclamantului N.I., că aceasta nu este justificată în cauză, față de faptul că, urmare dezbaterii succesiunii defuncților N.M. și N.N., prin emiterea certificatelor de moștenitor nr. 1001/1982 și respectiv 305/1990, reclamantul N.I. este străin de succesiune. Pe fond, s-a reținut că imobilul solicitat a fost naționalizat de la autoarea reclamanților, N.M., în baza Decretului nr. 92/1950, construcția fiind demolată, astfel cum rezultă din adresele emise de SC F. SA.

În speță, nu s-a făcut dovada faptului că trecerea imobilului în patrimoniul statului s-a făcut după o dreaptă și prealabilă despăgubire, astfel încât această măsură să poată fi apreciată a constitui un titlu valabil, atât în ce privește încălcarea dispozițiilor art. 480 C. civ., cât și în ce privește art. 1 din Protocolul nr. 1 la CEDO, prin care se garantează dreptul la proprietatea privată. Așa fiind, asupra imobilului există un singur titlu, respectiv cel al reclamanților. Cum cererea principală a fost apreciată ca întemeiată, cererea de intervenție accesorie în interesul pârâtului a fost respinsă ca nefondată. Împotriva sentinței tribunalului au declarat apel intervenienții P.G.A. și P.F., care au formulat și cerere de repunere în termenul de declarare a apelului.

Prin decizia civilă nr. 226 A din 17 decembrie 2009, Curtea de Apel București, secția a IX a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, a respins cererea de repunere în termenul de declarare a apelului formulată de intervenienți și a respins apelul, ca tardiv formulat. Cu privire la cererea de repunere în termenul de declarare a apelului, curtea a reținut că în cuprinsul cererii formulate, intervenienții și-au indicat adresa de domiciliu în sector 2, fără vreo mențiune relativă la numărul apartamentului sau al etajului, iar sentința apelată a fost comunicată la singura adresă pe care aceștia au indicat-o. În baza principiului general de drept potrivit căruia nimeni nu poate invoca propria culpă în susținerea intereselor sale, dar și a art. 723 alin. (1) C. proc.

civ., potrivit căruia drepturile procedurale trebuie exercitate cu bună credință și potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege, nu se poate reține vreo vătămare produsă intervenienților prin comunicarea sentinței tribunalului la adresa pe care ei au indicat-o instanței, chiar dacă în actele lor de identitate, depuse abia în susținerea cererii de repunere în termen, adresa lor de domiciliu are în conținut și indicații privind numărul de apartament și etaj. În susținerea soluției de respingere a apelului ca tardiv formulat, s-a reținut că sentința a fost comunicată intervenienților la 4 mai 2009, iar aceștia au depus cererea de declarare a apelului la 26 iunie 2009, cu depășirea termenului de 15 zile prevăzut de dispozițiile art. 284 alin. (1) C. proc.

civ. Împotriva menționatei decizii au declarat recurs, în termen legal, pârâtul Municipiul București, prin Primarul General și intervenienții P.G.A. și P.F. În recursul său, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pârâtul Municipiul București, prin Primarul General, a formulat următoarele critici: Instanța europeană a recunoscut dreptul de proprietate al cumpărătorilor, reținând buna credință a acestora. Astfel, în jurisprudența acestei instanțe, s-a reținut că atenuarea vechilor neajunsuri nu trebuie să creeze noi pagube disproporționate, iar legislația nu permite să se țină seama de circumstanțele particulare ale fiecărei cauze, astfel încât persoanele care au dobândit un bun cu bună credință să nu fie obligate să suporte greutatea responsabilității statului, care cândva a confiscat aceste bunuri.

Prin recursul formulat, intervenienții au criticat decizia curții de apel arătând că nu au primit sentința tribunalului întrucât aceasta a fost comunicată la adresa din București, sector 2, fără a fi indicat numărul etajului și al apartamentului, deși imobilul respectiv are mai multe apartamente și spații comerciale, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 88 pct. 4 C. proc. civ. Solicită admiterea recursului și modificarea deciziei recurate, în sensul repunerii în termenul de apel și trimiterea cauzei aceleiași instanțe în vederea soluționării pe fond a apelului. Înalta Curte, la termenul din 22 octombrie 2010, a pus în discuția părților excepția inadmisibilității recursului declarat de pârâtul Municipiul București, prin Primarul General, invocată de intimații - reclamanți prin întâmpinare, pe care o va analiza cu prioritate, față de dispozițiile art. 137 C. proc.

civ. și pe care o va admite, pentru considerentele care succed: Din coroborarea dispozițiilor art. 299 cu cele ale art. 377 C. proc. civ., rezultă că hotărârile date în primă instanță și care nu au fost atacate cu apel, nu pot fi atacate cu recurs. Altfel spus, recursul nu poate fi exercitat trecând peste apel, omisso medio. Principiul ierarhiei în exercitarea căilor de atac impune părților din litigiu să exercite căile de atac în ordinea instituită de legiuitor. În caz contrar, partea care nu a declarat apel sau care, declarând apel, nu formulează o anumită critică prin intermediul acestei căi de atac împotriva sentinței primei instanțe, nu are deschisă calea de atac a recursului. Atribuțiile instanței de control judiciar în recurs se referă la verificarea aspectelor de nelegalitate ale deciziei din apel și, cât timp pârâtul Municipiul București nu a declarat apel, criticile sunt formulate omisso medio și nu pot fi primite de această instanță.

În cauza supusă analizei, pârâtul Municipiul București a formulat critici care privesc sentința instanței de fond, ce nu pot fi analizate de instanța de recurs, fără să fi fost ridicate și în fața instanței de apel cu critici ce privesc este inadmisibilă și cu încălcarea principiului respectării gradelor de jurisdicție. În ce privește recursul declarat de intervenienții P.G.A. și P.F., acesta va fi respins ca nefondat, în considerarea următoarelor argumente: Potrivit dispozițiilor art. 56 C. proc. civ., apelul sau recursul făcut de cel care intervine în interesul uneia din părți se socotește neavenit, dacă partea care a intervenit nu a făcut ea însăși apel sau recurs . Recurenții P.G.A. și P.F.

au calitatea de intervenienți accesorii în interesul pârâtului Municipiul București. Întrucât partea pentru care s-a intervenit nu a exercitat calea de atac a apelului, sunt aplicabile prevederile art. 56 C. proc. civ., astfel că recursul declarat în cauză de intervenienți este nefondat, iar criticile nu pot fi primite.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâtul Municipiul București prin Primarul General, împotriva deciziei civile nr. 226 A din 17 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de intervenienții P.G.A. și P.F. împotriva aceleiași decizii. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 octombrie 2010.