ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2100/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea civilă din 13 mai 2003

reclamanta G.E. a chemat în judecată pe pârâții Statul Român prin Ministerul

Finanțelor Publice și Municipiul București prin Primarul General pentru a se

constata nulitatea absolută a ofertei de donație făcută Statului Român de către

B.E. și B.I., autentificată sub nr. 2198 din 2 aprilie 1979 de fostul Notariat

de Stat Local al sectorului 7 București, având ca obiect terenul în suprafață

de 130 mp situat în București pe fosta stradă S., actualmente strada D., precum

și a deciziei nr. 836 din 11 iunie 1979 emisă de fostul Consiliu Popular al

Municipiului București, prin care a fost acceptată oferta de donație.

Motivând acțiunea în fapt, reclamanta a

susținut că voința donatorilor, părinții săi, decedați între timp, a fost

viciată prin violență constând în demolarea casei aflată pe teren și

condiționarea repartizării unei locuințe de întocmirea ofertei de donație.

În drept, reclamanta a invocat

prevederile art. 948, art. 966 și art. 968 C. civ.

Prin sentința civilă nr. 5882 din 3

septembrie 2003, Judecătoria sectorului 6 București a admis acțiunea și a

constatat nulitatea absolută a contractului de donație format din oferta de

donație și acceptarea acesteia, pentru lipsa cauzei și nerespectarea

condițiilor esențiale de validitate a actului juridic.

Ca situație de fapt rezultă din

examinarea probelor administrate, judecătoria a constatat că autorii

reclamantei au avut în proprietate terenul în cauză și o casă de locuit

construită pe acesta, care constituia singura lor locuință, că în luna aprilie

1979 au fost somați de autorități să elibereze locuința în termen de 24 ore, că

în prezența mai multor milițieni casa a fost demolată de o echipă de muncitori

trimisă de autorități, bunurile mobile aflate în casa demolată fiind transportate

și depozitate la rudele autorilor reclamantei, că foștii proprietari nu au fost

despăgubiți și li s-a pus în vedere că vor primi locuință din fondul locativ de

stat numai dacă donează terenul statului, ceea ce s-a și întâmplat după 4-5

zile de la facerea ofertei de donație.

În drept, prima instanță a statuat că, în

condițiile descrise, oferta de donație nu a reprezentat o gratificare făcută

statului, ci „prețul” plătit de autorii reclamantei pentru a-și asigura o

locuință în urma demolării abuzive și discreționare a fostei lor case de

locuit, contravenind astfel prevederilor art. 801 C. civ., potrivit cărora

„donațiunea este un act de liberalitate, prin care donatorul dă irevocabil un

lucru donatarului, care-l primește”, ceea ce semnifică, în concret, că donația

este lipsită de o cauză reală.

Concomitent, aceeași instanță a constatat

că acceptarea donației s-a făcut prin act autentic ulterior ofertei de donație,

care însă nu a fost comunicat autorilor reclamanților, ceea ce contravine

dispozițiilor art. 814 C. civ.(„donațiunea n-are efect decât din ziua din care

se va fi comunicat donatarului actul de acceptare”), lipsind pe donatori de

posibilitatea revocării donației, dispoziții de ordine publică de la care nu se

poate deroga conform art. 1168 C. civ., astfel că, nefiind respectate

condițiile de validitate prescrise de lege pentru contractul de donație,

operează sancțiunea unității absolute a actului.

Prin decizia civilă nr. 565/A din 24

noiembrie 2003, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, a admis apelul

declarat de Ministerul Finanțelor Publice și a schimbat în tot sentința primei

instanțe în sensul că a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantei.

Curtea de Apel a constatat că în cauză au

fost respectate condițiile art. 948 C. civ. cu privire la încheierea

convențiilor, întrucât a existat intenția de a gratifica, oferta de donație

fiind semnată de autorii reclamantei și acceptată de către Statul Român, iar

donația a fost încheiată cu respectarea condițiilor de formă prescrise de art.

813 C. civ.

De asemenea, instanța de apel a reținut

că autorii reclamantei au fost puși în posesia altei locuințe în schimbul celei

demolate, iar statul nu putea intra în proprietatea terenului fără un act în

acest sens, astfel că, dacă s-ar anula donația, reclamanta ar beneficia de o

îmbogățire fără just temei în sensul că ar deține două imobile, respectiv cel

obținut de la stat, precum și terenul care a făcut obiectul donației.

Împotriva celei din urmă hotărâri

reclamanta G.E. a declarat recurs în termen legal, cerând casarea ei și

păstrarea sentinței primei instanțe.

Dezvoltând în fapt recursul, reclamanta a

criticat ca fiind eronată statuarea instanței de apel referitoare la suficiența

semnăturilor donatorilor și acceptării donației de către gratificat pentru a se

aprecia că sunt întrunite condițiile de fond și formă ale actului juridic în

cauză, ceea ce contravine prevederilor art. 1948 și art. 966 C. civ.

De asemenea, reclamanta a criticat

referirile din considerentele deciziei atacate privind îmbogățirea fără justă

cauză a reclamantei ca efect al admiterii cererii de constatare a nulității

absolute a contractului de donație.

Recursul este întemeiat.

Soluția dată cauzei în apel este esențial

nelegală.

Astfel, nu se poate aprecia asupra

intenției de a gratifica numai prin prisma faptului că oferta de donație a fost

semnată de donatori și nici asupra validității donației prin simplul fapt al

acceptării ofertei, fără a se analiza contextul în care a fost făcută oferta de

donație.

Sub acest din urmă aspect prima instanță,

spre deosebire de instanța de apel, a examinat probele administrate,

concluzionând că oferta de donație a fost făcută numai ca o consecință a

demolării abuzive și discreționare de către autoritățile statului a casei

autorilor reclamantei și amenințării directe a acestora că nu vor primi

locuință din fondul locativ de stat decât dacă vor dona terenul pe care s-a

aflat casa.

Instanța de apel nu a stabilit o altă

situație de fapt, astfel că împrejurările descrise fac incidente dispozițiile

art. 953 C. civ., potrivit cărora consimțământul nu este valabil când este

smuls prin violență, definită prin art. 956 C. civ., care arată că este

violență totdeauna când, spre a face pe o persoană a contracta, i s-a insuflat

temerea, raționabilă după dânsa, că va fi expusă persoana sau averea sa unui

rău considerabil și prezent.

Pe de altă parte, instanța de apel a

ignorat prevederile art. 814 C. civ., potrivit cărora, în cazul acceptării

donației prin act autentic posterior, cum este cazul de față, donațiunea nu are

efect decât din ziua din care se va fi comunicat donatorului actul de

acceptare, comunicare ce, în concret, nu a fost făcută autorilor reclamantei

mai înainte de moartea lor.

În fine, instanța de apel a avut în

vedere în mod nejustificat o chestiune de inoportunitate (îmbogățirea fără

justă cauză) inaplicabilă și ineficientă în condițiile în care a avut de

analizat doar valabilitatea donației de la momentul încheierii ei.

Încălcând în mod grav dispozițiile legale

mai sus examinate, instanța de apel a pronunțat o hotărâre casabilă pentru

motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În consecință, în temeiul art. 312 alin.

(1) și (2) și al art. 314 C. proc. civ., recursul va fi admis, iar hotărârea

instanței de apel va fi casată, urmând a fi păstrată în tot sentința primei

instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite r

ecursul declarat de reclamanta G.E.

împotriva deciziei civile nr. 565/A din 24 noiembrie 2003 a Curții de Apel

București, secția a III-a civilă, pe care o casează și păstrează în tot

sentința civilă nr. 5882 din 3 septembrie 2003 a Judecătoriei sectorului 6

București.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 martie 2005.