ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1243/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin Acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 11 aprilie 2014, sub nr. x/2/2014, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Președintele Autorității pentru Administrarea Activelor Statului, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună sancționarea pârâtului pentru refuzul cu rea credință de a pune în execuție două hotărâri judecătorești definitive și învestite cu formulă executorie.

Astfel, s-a arătat că, prin Decizia nr. 2098/04.06.2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a stabilit dreptul său fundamental de creanță împotriva statului român. Cu această ocazie, instanța a stabilit ca părți responsabile civilmente printre alții, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului și Comisia Națională a Valorilor Mobiliare. Deoarece acestea au refuzat să îi acorde o despăgubire legală, a solicitat Curții de Apel București, secția a VIII a să oblige CNVM să îl despăgubească cu valoarea acțiunilor deținute la FNI, așa cum se menționează în dispozitivul deciziei de mai sus. Curtea de apel a respins această cerere și l-a trimis pe calea executării silite, în această situație solicitând serviciile unui executor judecătoresc, care a poprit conturile CNVM.

Prin Decizia nr. 991/12.04.2013 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, s-a reținut că executarea silită nu exonerează CNVM de obligația de a-i acorda despăgubirea arătată.

Între timp, prin Decizia nr. 2378/24.01.2011 pronunțată de CAB, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă cererea reclamantului de obligare a AVAS să îi acorde despăgubirea arătată în dispozitivul Deciziei nr. 2098/2009; CNVM a fost preluat de AVAS.

Prin Petiția nr. 35897/21.10.2013, a solicitat Președintelui AVAS să dispună măsurile adecvate ca în timp de 30 de zile de la înregistrarea acestei petiții să fie despăgubit cu unitățile de fond deținute la FNI, ceea ce acesta a refuzat.

În drept, au fost invocate prev. art. 24 din Legea nr. 554/2004.

Prin Sentința civilă nr. 1897 din 13 iunie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepția netimbrării și excepția lipsei procedurii prealabile ca nefondate; admițând excepția autorității de lucru judecat și respingând cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, ca inadmisibilă.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a avut în vedere următoarele considerente:

În ceea ce privește excepția netimbrării acțiunii, invocată de autoritatea pârâtă, Curtea a reținut că cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe disp. art. 24 din Legea nr. 554/2004 iar conform prev. art. 25 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004, "sancțiunea și despăgubirile prevăzute la art. 24 alin. (2) se aplică, respectiv se acordă, de instanța de executare, la cererea reclamantului. Hotărârea se ia în camera de consiliu, de urgență, cu citarea părților. (2) Cererea prevăzută la alin. (1) este scutită de taxa de timbru."

Astfel, Curtea a aplicat dispozițiile acestui articol pentru a constata scutirea de taxă judiciară de timbru a reclamantului, iar nu prev. art. 17 din Legea nr. 146/1997, care nu sunt aplicabile față de existența unei norme speciale. Astfel, excepția netimbrării a fost respinsă, ca nefondată.

În ceea ce privește excepția lipsei plângerii prealabile, Curtea de Apel București a constatat că prin Petiția nr. 35897/21.10.2013, a solicitat Președintelui AVAS să dispună măsurile adecvate ca în timp de 30 de zile de la înregistrarea acestei petiții să fie despăgubit cu unitățile de fond deținute la FNI, ceea ce acesta a refuzat.

În esență, reclamantul a invocat prin această petiție ceea ce a solicitat pe calea acțiunii de față, respectiv executarea de către bunăvoie sau silit de către AVAS prin Președinte a dispozițiilor luate pe latură civilă prin Decizia penală nr. 2098/2009. Astfel, chiar dacă nu este intitulată plângere prealabilă și nu conține trimiteri la prevederile Legii nr. 554/2004 în cuprinsul său, această petiție îndeplinește condițiile cerute pentru art. 7 din Legea nr. 554/2004, excepția fiind respinsă, ca nefondată.

În ceea ce privește excepția autorității de lucru judecat, Curtea a constatat mai întâi că reclamantul a solicitat sancționarea pârâtului pentru refuzul cu rea-credință de a pune în execuție două hotărâri judecătorești definitive și învestite cu formulă executorie: Decizia nr. 2098/04.06.2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală și Decizia nr. 991/12.04.2013 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă.

Cu privire la ultima decizie, se constată că obiectul acesteia a fost contestația la executare depusă de CNVM de anulare a executării silite pornite în mai multe dosar, printre care și cel al reclamantului (Dosar de executare nr. x/2010), executare silită pornită tot în baza Sentinței penale nr. 423/2007 pronunțate de Tribunalul București, secția a II-a penală, sentință ce a rămas definitivă prin Decizia nr. 2098 din 2009 pronunțată în recurs.

Prin urmare, ceea ce se solicită este aplicarea art. 24 din Legea nr. 554/2004 față de Președintele AAAS (fostul AVAS), în calitate de succesor în drepturi și obligații al CNVM prin efectul Legii nr. 113/2013.

Conform prev. art. 431 din noul C. proc. civ., "nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect."

Autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate de părți, obiect și cauză.

Curtea a observat că toate hotărârile judecătorești invocate de pârâtă îndeplinesc cerințele autorității de lucru judecat, respectiv Sentința civilă nr. 2912/13.09.2011 pronunțată în Dosar nr. x/3/CA/2011 de Tribunalul București, secția a IX-a; Decizia civilă nr. 4419/24.06.2011 pronunțată în Dosar nr. x/2/2011 de Curtea de Apel București, secția a VIII-a; Sentința civilă nr. 1692/22.04.2011 pronunțată în Dosar nr. x/3/CA/2011 de Tribunalul București, secția a IX-a; Decizia civilă nr. 6987/22.11.2011 pronunțată în Dosar nr. x/2/2011 de Curtea de Apel București, secția a IX-a.

Ca urmare, în temeiul art. 430 din noul C. proc. civ., Curtea a admis excepția autorității de lucru judecat și a respinge cererea, pentru existența autorității de lucru judecat.

Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva Sentinței civile nr. 1897 din 13 iunie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs reclamantul A. întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 6, 7 și 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului, având în vedere că instanța de fond a încălcat cu rea credință autoritatea de lucru judecat.

În susținerea recursului, recurentul arată că instanța de fond i-a confiscat proprietatea; ceea ce reprezintă o gravă atingere a dreptului fundamental de acces liber la justiție, reglementat de art. 21 din Constituția României și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

De asemenea, mai susține recurentul că instanța a schimbat cu rea-credință obiectul cererii de chemare în judecată din "acordarea unui titlu executoriu" în "acordarea unui titlu de proprietate".

Apărările formulate de intimata Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (fosta AVAS).

Prin întâmpinarea depusă în cauză, intimata-pârâtă Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică.

Intimata-reclamantă a arătat că situația de fapt și de drept sesizată de recurentul-reclamant prin motivele de recurs a fost rezolvată de instanțe în mod irevocabil iar recurentul este cel ce dă dovadă de rea-credință, ignorând hotărârile judecătorești pronunțate până la acest moment iar cererea introductivă de instanță formulată în dosarul mai sus rubricat este a XIII-a cerere a reclamantului cu același obiect, cauză și părți, astfel încât o asemenea atitudine trebuie sancționată de instanța de judecată cu atât mai mult cu cât recurentul a formulat în afara prezentei cauze alte cereri identice aflate în curs de soluționare pe rolul Tribunalului București și al Curții de Apel București, motiv pentru care nu s-a conformat obligațiilor stabilite în mod legal de către instanța de fond.

Solicită instanței să țină cont de principiul de drept potrivit căruia nimeni nu poate fi chemat în judecată în mai multe procese având aceleași părți, cauză și obiect, sens în care invocă prevederile art. 430 și art. 431 C. proc. civ. ce dispun următoarele:

1) Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleași cauze și pentru același obiect;

2) Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătura cu soluționarea acestuia din urmă.

Mai susține autoritatea intimată că și anterior, în cursul anului 2011, recurentul - reclamant A. a solicitat instanțelor (Tribunalul București și Curtea de Apel București, în contradictoriu cu AVAS, actualmente AAAS - prin Președinte, aplicarea în sarcina acestuia a amenzii prevăzute de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 pentru neexecutarea Deciziei nr. 2098/04.06.2009 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție iar cererile formulate de reclamant au făcut obiectul mai multor dosare soluționate în mod definitiv și irevocabil. Față de aceste considerente, în mod corect instanța de fond a anulat cererea introductivă a recurentului-reclamant.

Se mai arată de către intimata-pârâtă că, prin Decizia penală nr. 2098/2006 - Dosar nr. x/838/2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, rămasă definitivă și irevocabilă, nu a fost stabilită nicio obligație legală de plată în sarcina AVAS (în prezent AAAS) cu privire la sumele reprezentând despăgubiri pentru unitățile de fond FNI pe care reclamantul le-a deținut.

Obligația de plată a sumelor reprezentând despăgubiri FNI a fost stabilită conform Sentinței penale nr. 423/20.03.2007 a Tribunalului București, secția a II-a penală și Deciziei penale 164 A/18.06.2008 - Dosar nr. x/3/2006 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, nu în sarcina AAAS ci a altor părți.

Astfel, acțiunea recurentului-reclamant este nelegală față de dispozițiile art. II din Legea nr. 113/2013.

Se solicită respingerea recursului, ca nefondat și menținerea, ca legală și temeinică a sentinței civile recurate.

5.1 Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 28 octombrie 2015, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat.

Prin încheierea din data de 20 ianuarie 2016, completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și pe cale de consecință, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., republicat, și a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

II. Soluția instanței de recurs.

Examinând cauza în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate de recurent, de apărările formulate de intimata-pârâtă, prin întâmpinare precum și de reglementările legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele expuse în continuare:

În prealabil, Înalta Curte constată faptul că recurentul nu și-a structurat motivele de recurs și nu a dezvoltat argumente care să susțină motivele întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 6, 7 și pct. 8 din C. proc. civ.

Deși recurentul-reclamant încadrează în drept recursul în prevederile art. 488 pct. 4, 6, 7 și 8 C. proc. civ. singurele critici formulate constau în faptul că instanța de fond a schimbat cu rea-credință obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv temeiul de drept al acțiunii, încălcând "cu rea-credință" autoritatea de lucru judecat și dreptul fundamental privind accesul liber la justiție reglementat de art. 21 din Constituție și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În ceea ce privește criticile formulate de recurent referitoare la obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv la temeiul de drept al acțiunii, vor fi înlăturate de către instanța de control judiciar, având în vedere conținutul cererii de chemare în judecată și temeiul de drept indicat expres de parte, respectiv art. 24 din Legea nr. 554/2004.

Analizând sentința civilă recurată din această perspectivă, Înalta Curte constată că, instanța de fond a reținut întocmai temeiul de drept al cererii de chemare în judecată, respectiv dispozițiile art. 24 din Legea nr. 554/2004, dispoziții în baza cărora reclamantul a solicitat "sancționarea pârâtului pentru refuzul cu rea-credință de a pune în execuție două hotărâri judecătorești definitive și învestite cu formulă executorie: Decizia nr. 2098/04.06.2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală și Decizia nr. 991/12.04.2013 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă", ambele decizii fiind menționate de recurentul-reclamant în cuprinsul cererii de chemare în judecată.

Astfel, instanța de control judiciar apreciază criticile formulate de recurentul-reclamant referitoare la schimbarea temeiului de drept al cererii de chemare în judecată și a obiectului acțiunii, ca fiind neîntemeiate; instanța de fond reținându-le întocmai cu petitul acțiunii, fără a schimba conținutul sau denumirea lor.

În ceea ce privește critica referitoare la "încălcarea cu rea-credință a autorității de lucru judecat", Înalta Curte, în acord cu judecătorul fondului, are în vedere dispozițiile art. 430 C. proc. civ. conform cărora:

"1) Hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată. (2) Autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă.", precum și dispozițiile art. 431 C. proc. civ. ce prevăd următoarele:

"1) Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect. 2) Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă".

Autoritatea de lucru judecat constituie o parte a puterii de lucru judecat. Cu alte cuvinte, existența unei hotărâri judecătorești poate fi invocată în cadrul unui alt proces, autoritate de lucru judecat, atunci când se invocă exclusivitatea hotărârii, sau cu putere de lucru judecat, când se invocă obligativitatea sa, fără ca în cel de-al doilea proces să fie aceleași părți, să se discute același obiect și aceeași cauză.

Deci, pentru a se invoca obligativitatea unei hotărâri judecătorești irevocabile privind soluționarea unei probleme juridice, nu este necesară existența triplei "identități de părți, cauză și obiect", ci este necesară doar probarea identității între problema soluționată irevocabil și problema dedusă judecații, instanța de judecată fiind ținută să pronunțe aceeași soluție, deoarece, în caz contrar s-ar ajunge la situația încălcării componentei res judicata a puterii de lucru judecat.

Rezultă, deci, din prevederile legale mai sus menționate că elementele care caracterizează instituția autorității de lucru judecat sunt identitatea de părți, de obiect și de cauză.

Pentru a ne afla în prezența primului element, nu este necesar ca obiectul din cea de-a doua acțiune să fie identic cu cel din prima acțiune, pentru aceasta fiind suficient ca din cuprinsul cererilor să rezulte că scopul final urmărit de parte este identic.

Cauza reprezintă situația de fapt calificată juridic existând identitate cu privire la acest element atunci când, în justificarea pretențiilor, în cuprinsul celor două cereri, au fost invocate aceleași motive de fapt și de drept.

De asemenea, este îndeplinită condiția privind identitatea de părți, care se apreciază din punctul de vedere juridic iar nu fizic, al participării în proces a părților, chiar dacă poziția procesuală, activă ori pasivă, a acestora s-a schimbat în cadrul celei de-a doua acțiuni și chiar și atunci când reclamantul, care a pierdut procesul, introduce - în cadrul celei de-a doua acțiuni - alături de pârâtul din prima acțiune, un al doilea pârât.

Or, astfel cum și instanța se fond a constatat, în condițiile în care recurentul-reclamant, a mai solicitat instanțelor judecătorești - Tribunalul București și Curtea de Apel București, în contradictoriu cu AVAS (actualmente AAAS) - prin Președinte, aplicarea în sarcina acestuia a amenzii prevăzute de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, pentru neexecutarea Deciziei nr. 2098/04.06.2009, cererile sale concretizându-se prin înregistrarea pe rol a 4 dosare, soluționate în mod definitiv și irevocabil, rezultă, în mod evident tripla identitate, de obiect, de părți și de cauză.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a reținut că există autoritate de lucru judecat, acțiunea formulată de reclamant având același obiect și aceeași cauză și fiind între aceleași părți ca și cererile formulate, anterior, ce au făcut obiectul următoarelor dosare: Dosar nr. x/3/CA/2011 soluționat de Tribunalul București, secția a IX-a prin Sentința civilă nr. 2912/13.09.2011; Dosarul nr. x/2/2011 soluționat de Curtea de Apel București, secția a VIII-a prin Decizia civilă nr. 4419/24.06.2011; Dosarul nr. x/3/CA/2011 soluționat de Tribunalul București, secția a IX-a prin Sentința civilă nr. x/22.04.2011 și Dosarul nr. 5939/2/2011 soluționat de Curtea de Apel București, secția a VIII-a prin Decizia civilă nr. 6987/22.11.2011.

Principiul puterii lucrului judecat împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces terminat, având același obiect, aceeași cauză și fiind purtat între aceleași părți, ci și contrazicerea între două hotărâri judecătorești, adică infirmarea constatărilor făcute într-o hotărâre judecătorească definitivă printr-o altă hotărâre judecătorească posterioară, data în alt proces".

Astfel, reținându-se îndeplinirea în cauză a triplei identități cerute de dispozițiile art. 431 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte constată că, în mod temeinic și legal instanța de fond a admis excepția autorității de lucru judecat, invocată de pârâtă, respingând cererea de chemare în judecată a reclamantului, pentru existența autorității de lucru judecat.

Cât privește critica recurentului referitoare la îngrădirea, prin soluția de admitere a excepției autorității de lucru judecat și încălcarea, astfel, a dreptului său la un proces echitabil guvernat de art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și accesul liber la justiție reglementat de art. 21 din Constituția României, Înalta Curte o apreciază ca nefondată, neputându-se concluziona că, prin aplicarea dispozițiilor art. 430 - 431 C. proc. civ., ce reglementează autoritatea de lucru judecat, se încalcă accesul liber la justiție, respectiv dreptul la un proces echitabil.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 6, 7 și 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat de reclamantul A., ca nefondat, cu consecința menținerii Sentinței civile nr. 1897 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva Sentinței nr. 1897 din 13 iunie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 aprilie 2016.

Procesat de GGC - NN