ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1325/2019
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1325/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)
Ședința publică din data de 3 iulie 2019
Asupra recursului de față;
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 578/20.02.2017 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI a Civilă s-a respins cererea principală formulată de reclamanta AUTORITATEA PENTRU SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ, s-a admis cererea reconvențională formulată de pârâta A. S.A. și s-a constatat intervenită compensația legală cu privire la suma de 881.144,71 RON.
Totodată, s-a respins cererea de chemare în garanție a STATULUI ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și a AUTORITĂȚII PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI, ca rămasă fără obiect.
Prin decizia civilă nr. 2408A din 21.12.2017, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a respins apelul principal formulat de reclamanta AUTORITATEA PENTRU SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ, ca nefondat, și apelul provocat formulat de pârâta A. S.A., ca rămas fără obiect.
Pentru a pronunța aceste soluții, instanțele de fond au reținut, în esență, următoarele:
Reclamanta AUTORITATEA PENTRU SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ (ASF) a sesizat instanța cu o cerere de chemare în judecată prin care a solicitat obligarea pârâtei A. S.A. la plata sumei de 881.144,71 RON, cu titlu de contribuție legală în temeiul Regulamentului nr. 16/2014, contribuție aferentă lunii ianuarie 2015 la care se adaugă dobânzi și penalități de întârziere.
Pârâta A. S.A. a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat să se constate intervenită compensația legală în ceea privește suma de 881.144,71 RON, datorată în temeiul art. 1617 C. civ. și art. 1479 C. civ., ca urmare a plății efectuate nelegal după validarea popririi prin decizia civilă nr. 3767/25.11.2014 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă.
A. S.A. este o societate pe acțiuni care funcționează ca o societate de investiții de tip închis pe durata nelimitată, înregistrată în România, listată la Bursa de Valori București începând cu ianuarie 2011. Potrivit pct. 1 lit. a) din Anexa 2 la Regulamentul nr. 16/2014, cota lunară din valoarea activului net al fondurilor de investiții (organismelor de plasament colectiv) este de 0,0078%.
Potrivit art. 8, art. 35 alin. (1) și alin. (2) din Regulamentul nr. 16/2014, sumele provenite din tarifele percepute pentru operațiunile prevăzute la pct. 1 lit. a) din Anexa 2 la regulament se plătesc cel mai târziu până la data de 15 a fiecărei luni pentru luna precedentă. In situația în care tarifele datorate nu sunt plătite la termenele și în condițiile stabilite prin regulamentul anterior menționat, societățile datorează, pe lângă aceste tarife, accesorii (dobânzi, penalități).
A. S.A. nu a contestat obligația de plată către ASF a unei cote lunare din activul net în temeiul prevederilor legii nr. 267/2004, Statutul CNVM, și Regulamentul CNVM nr. 16/2004. Nu a fost contestat nici cuantumul acestei obligații aferente lunii ianuarie 2015, obligația devenind exigibilă cel târziu la data de 15 a fiecărei luni, potrivit art. 35 alin. (2) din Regulamentul CNVM nr. 16/2004.
S-a constatat totodată că A. S.A. a achitat în perioada martie- aprilie 2013 mai precis până la data de 26.04.2013, data intrării în vigoare a Legii nr. 113/2013, către CNVM, contribuțiile lunare datorate în temeiul actelor normative evocate anterior, în sumă totală de 1.276.646,74 RON, fapt necontestat de către reclamanta ASF.
Prin Legea nr. 113/2013 pentru aprobarea O.U.G. nr. 93/2012 privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității de Supraveghere Financiară, intrată în vigoare la data de 26.04.2013, s-a dispus la art. II că ASF se substituie în toate drepturile și obligațiile decurgând din toate actele normative, contractele, convențiile, înțelegerile, memorandurile, acordurile și altele asemenea, precum și în toate litigiile în care Comisia Națională a Valorilor Mobiliare, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor și Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private sunt parte. De asemenea, s-a stabilit că Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului preia fără plată drepturile și obligațiile Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare, rezultate din actele juridice prin care Comisia Națională a Valorilor Mobiliare a fost obligată, ca parte responsabilă civilmente, la plata de despăgubiri către investitorii la Fondul Național de Investiții.
Pe de altă parte, prin decizia penală nr. 2908/04.06.2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție CNVM a fost obligată să plătească foștilor investitori FNI, despăgubiri, iar în cadrul executării silite demarate de acești creditori, A. S.A., în calitate de terț poprit a primit de la executorul judecătoresc adrese de înființare a popririi asupra sumelor de bani datorate către CNVM.
Creditorii FNI au solicitat validarea proprii și Tribunalul București, secția a V-a Civilă a pronunțat decizia civilă nr. 3767/25.11.2014, prin care a validat poprirea înființată în 23 de dosare de executare. Prin această hotărâre, s-a reținut că terțul poprit Fondul Proprietate avea obligația să respecte poprirea înființată în martie 2013 și că plata către CNVM a contribuțiilor aferente lunilor martie și aprilie 2013 este o plată nevalabil făcută. În cadrul acestui dosar s-a reținut transmisiunea calității procesuale pasive a Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare în temeiul legii, către AAAS, prin încheierea din data de 13.05.2013.
În executarea acestei hotărâri judecătorești, la data de 03.02.2015, pârâta A. S.A. a consemnat în contul executorului judecătoresc suma de 881.144,71 RON datorată creditorului său.
În considerarea acestei situații de fapt, cu prilejul soluționării cererii reconvenționale din prezenta cauză, în baza art. 1479 C. civ., s-a apreciat că A. S.A. avea un drept de regres împotriva creditorului CNVM pentru plata nevalabil făcută (după înființarea popririi) și anume, are dreptul să-i fie restituită suma de 881.144,72 RON achitată până la data validării popririi, 26.04.2013.
Conform dispozițiilor Legii nr. 113/2013 pentru aprobarea O.U.G. nr. 93/2012, instanțele au constatat că obligația de restituire revine, în calitate de succesor, reclamantei AUTORITATEA DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ, aceasta preluând toate obligațiile CNVM, mai puțin obligația de a plătii despăgubirea către păgubiții FNI, care aparține AAAS.
În continuare, la solicitarea pârâtei - reconveniente, instanțele au constatat îndeplinite condițiilor compensației legale prevăzute de art. 1617 C. civ., cu consecința stingerii obligației de plată a sumei de 881.145 RON reprezentând comisionul de 0,0078% aplicat asupra activului net, aferent lunii ianuarie 2015.
Împotriva deciziei civile nr. 2408A/21.12.2017, a declarat recurs principal reclamanta AUTORITATEA DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ, solicitând casarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare.
În considerarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a invocat greșita aplicare în cauză a dispozițiilor art. 1479 și 1617 C. civ.
În susținerea recursului, recurenta - reclamantă a arătat că, din perspectiva art. 1479 C. civ., plata sumei de 881.44,71 RON de către pârâtă după data inființării popririi nu putea fi considerată nevalabilă, aceasta reprezentând contribuție datorată CNVM conform Regulamentului nr. 7/2006. Totodată, consemnarea sumei la dispoziția executorului judecătoresc, respectiv cea de a doua plată realizată de pârâtă, nu ar putea face obiectul unei acțiuni în regres împotriva sa deoarece obligațiile de plată ale CNVM către foștii investitori FNI nu au fost preluate de ASF potrivit Legii nr. 113/2013 pentru aprobarea O.U.G. nr. 93/2012, ci de AAAS.
În acest cadru, recurenta-reclamantă a precizat faptul că decizia civilă nr. 3767/25.11.2014 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, prin care s-a dispus validarea popririi și a fost obligată pârâta, în calitate de terț poprit la plata sumei de 881.144,71 RON către creditorii fostei CNVM, nu instituie obligații în sarcina sa și nu constituie titlu executoriu împotriva sa deoarece nu a fost parte în cauză, instanța recunoscând în mod expres în acel litigiu, transmisiunea calității procesuale pasive, în temeiul art. II din Legea nr. 113/2013 de aprobare a O.U.G. nr. 93/2012, de la CNVM către AAAS, în contradictoriu cu aceasta fiind pronunțată și hotărârea judecătorească.
Recurenta-reclamantă a apreciat că instanța a interpretat greșit dispozițiile art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 116/2011 în ceea ce privește natura juridică a sumei de 881.144,71 RON, datorate de pârâtă în perioada martie- aprilie 2013, cu titlu de contribuție legală obligatorie către CNVM, sumă ce era destinată acoperirii cheltuielilor de organizare și funcționare a CNVM și, datorită acestei destinații speciale, nu putea fi supusă executării silite, potrivit art. 452 alin. (2) lit. a) C. proc. civ.. Aceste aspecte au fost înlăturate de instanța de apel fără a fi analizate, invocându-se autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 3767/25.11.2014, deși nu era vorba de o cauză similară, între aceleași părți și cu identitate de cauză.
Reiterând dispozițiile art. II din Legea nr. 113/2013 de aprobare a O.U.G. nr. 93/2012, recurenta AUTORITATEA DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ a arătat că, la data preluării drepturilor și obligațiilor fostei CNVM (30.04.2013), în patrimoniul acesteia nu se mai regăseau drepturile și obligațiile aferente cuzei FNI, care fuseseră deja preluate de AAAS, neexistând în prezent temei pentru executarea sa în contul unei hotărâri judecătorești pronunțate în contradictoriu cu CNVM, într-o cauză în care succesorul acesteia era AAAS.
În ceea ce privește aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 1617 C. civ., recurenta - reclamantă a susținut că nu erau întrunite cerințele compensației în absența învoielii părților asupra stingerii în această modalitate a drepturilor/obligațiilor reciproce, precum și a calității sașe de debitor față de pârâtă.
Prin întâmpinarea depusă la data de 02.05.2018, intimata A. S.A. a invocat excepția inadmisibilității și nulității recursului, respinse prin încheierea din data de 11.04.2019, iar, pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Totodată, pârâta A. S.A. a formulat recurs provocat, solicitând ca, în cazul admiterii recursului principal, să fie casată și trimisă spre rejudecare și partea din decizie referitoare la respingerea apelului său provocat și, în consecință, să fie rejudecată și cererea sa de chemare în garanție formulată împotriva AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI și STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
Analizând decizia atacată prin prisma motivelor invocate în recursul principal, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază neîntemeiat recursul pentru următoarele considerente:
Părțile principale în litigiu au dedus judecății două creanțe reciproce.
Creanța reclamantei AUTORITATEA DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ a fost fundamentată pe dispozițiile art. 8, art. 35 alin. (1) și alin. (2) din Regulamentul nr. 16/2014, potrivit cărora sumele provenite din tarifele percepute pentru operațiunile prevăzute la pct. 1 lit. a) din Anexa 2 la regulament se plătesc cel mai târziu până la data de 15 a fiecărei luni pentru luna precedentă. Pârâta A. S.A. nu a contestat creanța, reprezentând contribuția aferentă lunii ianuarie 2015, nici sub aspectul existenței, nici al întinderii, aceasta devenind exigibilă cel târziu la data de 15 a lunii, potrivit art. 35 alin. (2) din Regulamentul CNVM nr. 16/2004.
Pârâta a opus însă o creanță proprie de aceeași valoare, decurgând din obligația de restituire a sumei de 881.144,71 RON, considerată a fi plătită nevalabil în perioada martie- aprilie 2013, în contul contribuțiilor lunare datorate CNVM, și a pretins constatarea stingerii creanțelor reciproce prin compensație legală. Reclamanta a negat însă în mod constant existența acestei creanțe, modalitatea de interpretare și aplicare a dispozițiilor legale invocate în apărarea sa constituind și obiectul recursului principal de față.
În esență, reclamanta a susținut atât în fața instanțelor de fond, cât și pe calea prezentului recurs că nu îi incumbă obligația de restituire a sumei plătite în mod valabil în contul unei obligații legale și că cea de a doua plată realizată în cursul lunii februarie 2015 privește obligații ale fostei CNVM ce au fost preluate de AAAS în baza Legii nr. 113/2013 de aprobare a O.U.G. nr. 93/2012.
Instanțele de fond au întemeiat recunoașterea creanței pârâtei pe dispozițiile art. 1479 C. civ., potrivit căruia plata făcută cu nesocotirea unui sechestru, a unei popriri nu îi împiedică pe creditorii care au obținut luarea unei asemenea măsuri să ceară din nou plata. În acest caz, debitorul păstrează dreptul de regres împotriva creditorului care a primit plata nevalabil făcută.
S-au avut în vedere considerentele hotărârii judecătorești definitive de validare a popririi, decizia civilă nr. 3767/25.11.2014, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă în procedura executării silite declanșate în considerarea titlului executoriu reprezentat de decizia penală nr. 2098/04.06.2009 a ICCJ. În cuprinsul acestora s-a stabilit că plata sumei de 881.144,71 RON a fost realizată de pârâtă în perioada martie- aprilie 2013 cu încălcarea popririi înființate anterior. În consecință, pârâta din prezenta cauză a fost obligată la plata sumei de 881.144,71 RON, ca urmare a validăririi popririi dispuse definitiv de instanță.
Față de această situație, instanțele de fond au reținut în mod corect incidența dispozițiilor art. 1479 C. civ.. Ceea ce se impunea a fi restituit era suma achitată inițial, care, deși reprezenta obiectul unei obligații legale, nu mai era datorată creditoarei CNVM, ci creditorilor acestei instituții, în urma procedurii de înființare și validare a popririi. Suma a fost achitată în considerarea calității CNVM de autoritate de reglementare și control pe piața valorilor mobiliare, reclamanta fiind succesoarea de drept a acesteia în temeiul Legii nr. 113/2013.
Ținând cont de calitatea de succesor a reclamantei, aceasta era ținută de efectul pozitiv al autorității de lucru judecat a deciziei civile nr. 3767/25.11.2014 pronunțată în dosarul nr. x/2013, conform art. 430 alin. (2) C. proc. civ.. Chiar dacă în acea cauză s-a reținut transmiterea calității procesuale pasive a CNVM către AAAS în baza art. II din Legea nr. 213/2013, nu trebuie omis caracterul limitat al obligațiilor preluate de AAAS de la CNVM cu prilejul desființării acestei instituții și faptul că reclamanta a fost recunoscută drept succesor de drept al CNVM, revenindu-i atribuțiile, drepturile și obligațiile, ca autoritate pe piața valorilor mobiliare, și că, în virtutea acestei din urmă calități, a fost efectuată plata în contul căreia pârâta pretinde restituirea.
Argumentele recurentei privitoare la plata valabilă făcută inițial de pârâtă către CNVM și destinația specială a acestei sume ce ar fi determinat caracterul insesizabil al acesteia, conform art. 452 alin. (2) lit. a) C. proc. civ. raportat la dispozițiile art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 116/2011, au fost înlăturate în mod judicios ca fiind contrare caracterului obligatoriu al deciziei anterioare de validare a popririi.
Recunoașterea dreptului de regres al pârâtei în privința sumei reținute ca fiind achitată creditoarei sale cu încălcarea măsurii popririi înființate anterior de instanța de executare, în conformitate cu dispozițiile art. 1479 C. civ., a condus la reținerea de către instanțele de fond a caracterului cert, lichid și exigibil al creanței pârâtei împotriva reclamantei, în calitate de succesoare a creditoarei care a încasat nevalabil suma.
Existența creanțelor reciproce ale părților principale în litigiu a constituit temeiul incidenței compensației legale prevăzute de art. 1617 C. civ. pentru stingerea celor doua obligații de plată. Compensația a operat de drept la momentul coexistenței celor două creanțe deopotrivă exigibile, nefiind necesară o învoială a părților în acest sens.
Pentru aceste motive, în temeiul art. 497 rap. la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge recursul principal ca nefondat.
Față de această soluție și limitele fixate de pârâtă prin recursul provocat, care justifica un interes doar în situația admiterii recursului principal, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge și acest recurs ca nefondat.
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondate recursul principal declarat de recurenta-reclamantă AUTORITATEA DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ și recursul provocat declarat de recurenta-pârâta A. S.A. împotriva deciziei nr. 2408 A din 21 decembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă în contradictoriu cu intimații-chemați în garanție AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI și STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 iulie 2019.