ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2376/2021

Ședința publică din data de 10 noiembrie 2021

Deliberând asupra recursurilor, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal la data de 21.03.2019 sub nr. x/2019, reclamanta Autoritatea de Supraveghere Financiară a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Fondul Proprietatea S.A., obligarea pârâtei, prin administrator unic delegat, A., la plata sumei de 696.793,14 RON, compusă din suma de 662.605,14 RON, reprezentând comisionul de 0,0078% aplicat asupra activului net, aferent lunilor februarie și mai 2016, la care se adaugă dobânzi și penalități în cuantum de 34.188 RON, stabilite pentru perioada 15.03.2016-30.09.2016, precum și actualizarea acestei sume până la data plății efective.

Prin încheierea din 26.03.2019 pronunțată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscala a admis excepția necompetenței materiale și a dispus scoaterea cauzei de pe rolul Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscala și trimiterea dosarului la Registratura Generală a Tribunalului București în vederea repartizării către o secție civilă.

Cauza a fost înregistrată la data de 19.04.2019 pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă sub nr. x/2019**.

Prin încheierea din 07.06.2019 pronunțată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul București, secția a V-a civilă a admis excepția necompetenței funcționale a secției a V-a a Tribunalului București și a declinat competența în favoarea secției a VI-a Civilă a Tribunalului București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la data de 28.06.2019, sub nr. x/2019***.

La data de 04.07.2019, pârâta Fondul Proprietatea S.A. a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat, în principal, să se constate compensarea legală în ce privește suma de 662.605,14 RON, iar în subsidiar, să fie obligată reclamanta-pârâtă la plata acestei sume și, în consecință, să se dispună compensarea judiciară a celor două creanțe.

Totodată, pârâta a formulat și cerere de chemare în garanție prin care a solicitat ca, în cazul admiterii cererii introductive formulate de ASF și obligării Fondului Proprietatea la plata sumei de 662.605,14 RON, să se dispună obligarea în principal a A.A.A.S. la plata sumei de 662.605,14 RON, în temeiul îmbogățirii fără justă cauză, iar în cazul în care aceasta nu își va putea executa această obligație, să se dispună obligarea în subsidiar a Statului Român.

Prin sentința civilă nr. 3834 din 20.12.2019, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins acțiunea ca neîntemeiată, a admis cererea reconvențională formulată de pârâtul Fondul Proprietatea S.A. și a constatat intervenită compensația legală cu privire la suma de 662.605,14 RON.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta A.S.F. a formulat apel, prin care a solicitat schimbarea în tot a hotărârii atacate, în sensul admiterii acțiunii, respingerii cererii reconvenționale și admiterii cererii de chemare în garanție a Autorității pentru Administrarea Activelor Statului.

Prin decizia civilă nr. 1651 din 25 noiembrie 2020, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a admis excepția lipsei de interes a apelului principal formulat împotriva încheierii din 11.12.2019; a respins apelul principal formulat împotriva acestei încheieri ca lipsit de interes.

Totodată, a respins cererea de repunere în termenul de formulare a apelului provocat ca lipsită de obiect; a respins excepția inadmisibilității apelului provocat.

A respins apelul principal formulat de apelanta-reclamantă A.S.F. și, de asemenea, a respins apelul provocat formulat de apelantul-pârât Fondul Proprietatea S.A., ca rămas fără interes.

A restituit apelantei Fondul Proprietatea S.A. taxa judiciară achitată nedatorat în prezenta cauză, în valoare de 5.044 RON, la data de 15.10.2020.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs principal reclamanta A.S.F., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

A solicitat admiterea recursului, casarea în tot a deciziei atacate, trimiterea cauzei spre o nouă judecare instanței care a pronunțat hotărârea atacată, cu consecința, în rejudecare, pe fond, a admiterii acțiunii formulate împotriva Fondului Proprietatea S.A., respingerea cererii reconvenționale formulată de Fondul Proprietatea S.A. în contradictoriu cu A.S.F., admiterea cererii și diminuarea cheltuielilor de judecata constând în onorariu avocațial, astfel cum au fost solicitate de către intimata-pârâtă Fondul Proprietatea S.A.

Un prim motiv de recurs se referă la faptul că, în mod netemeinic, instanța de apel a apreciat în sensul intervenirii compensației legale între Fondul Proprietatea S.A. și A.S.F., pe motiv că CN.V.M. nu mai era creditor la data validării popririi, condiții în care ar fi devenit incidente prevederile art. 1479 C. civ., hotărârea fiind dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material.

Recurenta-reclamantă a susținut că decizia civilă nr. 474/10.02.2015 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, nu instituie obligații în sarcina sa și nu constituie titlu executoriu împotriva sa, astfel încât obligația Fondului Proprietatea de plată a sumei de 662.605,14 RON, nu poate fi compensată cu sume executate silit față de Fondul Proprietatea, într-o cauză FNI.

De altfel, a menționat recurenta-reclamantă, însăși Tribunalul București a luat act de transmisiunea calității procesuale pasive a Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare în temeiul legii, prin încheierea din data de 13.05.2013, pronunțată în Dosarul nr. x/2013, în care s-a emis titlul executoriu, invocat de către debitoare în cauză.

Consemnarea sumei de 662.605,14 RON, la dispoziția executorului judecătoresc, de către intimata-pârâtă, nu reprezintă o executare silită a unei obligații de plată a A.S.F. deoarece autoritatea nu a preluat obligațiile de plată ale CN.V.M. din cauza FNI.

Mai mult, din interpretarea textului articolului 1617 din C. civ., rezultă că, pentru a opera de plin drept o compensație (convențională în speță), este necesară a exista în mod imperativ învoiala părților pentru a stinge datoriile/obligațiile reciproce, învoială (acord) care nu există, întrucât A.S.F. nu avea nicio obligație. De asemenea, trebuie să existe, în mod imperativ, condiția ca datoriile supuse compensării să fie reciproce, or, în cazul de față, A.S.F. nu are calitatea de debitor față de raporturile juridice existente în speță cu Fondul Proprietatea.

Astfel, în ceea ce privește prima plată efectuată de Fondul Proprietatea în cursul lunilor martie- aprilie 2013, în contul C.N.V.M., recurenta-reclamantă a considerat că aceasta nu se circumscrie situației consacrate de art. 1479 C. civ., întrucât plata a fost efectuată în temeiul și limitele dispozițiilor legale în vigoare, respectiv Regulamentul C.N.V.M. nr. 7/2006 și Legea nr. 116/2011.

Cea de-a doua plată efectuată de Fondul Proprietatea, în cursul lunilor februarie și iunie 2016, prin consemnarea sumei de 662.605,14 RON, la dispoziția executorului judecătoresc, nu poate reprezenta obiect al unei eventuale acțiuni în regres a Fondului Proprietatea împotriva A.S.F., având în vedere că nu în sarcina acestei autorități nou-înființate s-a instituit obligația de plată în cazul FNI (prin dispunerea de către instanță a validării popririlor), ci în sarcina Fondului Proprietatea și C.N.V.M./A.A.A.S.; apoi, C.N.V.M. a fost desființată începând cu data de 30 aprilie 2013, potrivit art. 24 alin. (1) din O.U.G. nr. 93/2012 privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității de Supraveghere Financiară; conform art. 11 din Legea nr. 113/2013 rezultă că A.A.A.S. a preluat obligațiile C.N.V.M. către investitorii FNI.

Al doilea motiv de recurs are în vedere interpretarea eronată a prevederilor legale de către instanța de apel cu privire la natura sumei de 662.605,14 RON, obiect al pretențiilor, și cu privire la limitele executării silite prin prisma dispozițiilor art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 116/2011.

Stabilirea în mod corect a situației de fapt în ceea ce privește natura sumei de 662.605,14 RON, solicitată cu titlu de pretenții de către A.S.F., trebuie să se realizeze cu luarea în considerare a dispozițiilor imperative ale art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 116/2011.

Sumele datorate de Fondul Proprietatea S.A. cu titlu de contribuții legale obligatorii către C.N.V.M., inclusiv suma de 662.605,14 RON, erau sume stabilite, prin bugetul C.N.V.M., pentru acoperirea cheltuielilor de organizare și funcționare, inclusiv a celor de personal, care nu pot fi supuse executării silite. Aceste sume au destinație specială în condițiile prevederilor art. 452 alin. (2) lit. a) din C. proc. civ. de la 1865 și nu pot fi urmărite silit pentru obligațiile de plată ale C.N.V.M., stabilite prin titluri executorii.

S-a apreciat de către instanță că decizia civilă nr. 474/10.02.2015, pronunțată în dosarul nr. x/2013 "are autoritate de lucru judecat cu privire la faptul că Fondul Proprietatea S.A. avea obligația să respecte poprirea înființată în martie 2013 și că plata către C.N.V.M. a contribuțiilor aferente lunilor martie și aprilie 2013 este o plată nevalabil făcută."

Or, instanța avea obligația să soluționeze cauza sub toate aspectele de drept și de fapt invocate, fără să suplinească această omisiune de a se pronunța prin invocarea unei pretinse autorități de lucru judecat care nu se susține, nefiind vorba de spețe similare, între aceleași părți și cu identitate de cauză.

Instanța de apel trebuia să soluționeze cauza cu luarea în considerare a prevederilor O.G nr. 22/2002 și ale Legii nr. 116/2011 (cu deosebire art. 2), fiind obligatoriu pentru instanța de apel să analizeze natura sumei de 662.605,14 RON si a limitelor executării silite.

În ceea ce privește cadrul legal al executărilor silite în cauza FNI, având în vedere prevederile art. II din Legea nr. 113/2013 pentru aprobarea O.U.G. nr. 93/2012 privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității de Supraveghere Financiară, este clar că, la nivel patrimonial, A.S.F. a preluat drepturile și obligațiile C.N.V.M., cu excepția celor rezultate din cauza FNI.

În condițiile în care Legea nr. 113/2013 a intrat in vigoare la data de 26.04.2013, iar fosta C.N.V.M. s-a desființat în data de 29.04.2013 (conform prevederilor art. 24 din O.U.G. nr. 93/2012), rezultă că, la data preluării de către A.S.F. a drepturilor și obligațiilor fostei C.N.V.M. (30.04.2013), în patrimoniul acesteia nu se mai regăseau drepturile si obligațiile aferente cauzei FNI, care fuseseră deja preluate de A.A.A.S, la data de 26.04.2013.

În mod nejustificat, instanța a limitat analiza și interpretarea dispozițiilor Legii nr. 113/2013, în sensul în care prevederile acestui act normativ nu sunt aplicabile raportului juridic obligațional aferent executării silite prin poprire a sumelor datorate de Fondul Proprietatea S.A. către A.S.F.

Măsura executării silite prin poprire (înființată în data de 11.03.2013 și validată ulterior prin decizia civilă nr. 474/10.02.2015, de către Tribunalul București, secția a V-a civilă) a fost dispusă ca urmare a punerii în executare a titlului executoriu reprezentat de decizia penală nr. 2098/04.06.2009 pronunțată de instanța supremă față de C.N.V.M.

Recurenta-reclamantă a susținut că instanța de apel nu a analizat întreaga argumentație a cererii și a concluzionat, în mod eronat, că temeiul pretențiilor din prezenta cauză este diferit de temeiul reprezentat de actul juridic prin care C.N.V.M. a fost obligată, în calitate de parte responsabilă civilmente, adică decizia penală nr. 2098/04.06.2009.

A mai arătat recurenta-reclamantă că prevederile Legii nr. 113/2013 nu se aplica în ceea ce privește transferul obligației de plată a C.N.V.M către A.A.A.S.

Referitor la cererea de chemare în garanție a A.A.A.S, astfel cum a fost formulată de Fondul Proprietatea S.A., recurenta-reclamantă a solicitat să se constate că există, în cauză, un interes născut și actual și al A.S.F. pentru admiterea acestei cereri, cu consecința introducerii în cauză a A.A.A.S.

A mai arătat recurenta-reclamantă, în ceea ce privește dispozițiile Legii nr. 113/2013, că, în mod netemeinic, în considerentele deciziei recurate, instanța de apel apreciază asupra limitelor legale stabilite prin acest act normativ referitor la succesiunea persoanei juridice C.N.V.M către A.S.F și respectiv, către A.A.A.S.

Astfel, a susținut recurenta-reclamantă, având în vedere dispozițiile exprese ale Legii nr. 113/2013, care statuează fără echivoc faptul că A.A.A.S. preia fără plată toate drepturile și obligațiile C.N.V.M rezultate din actele juridice prin care aceasta a fost obligată, ca parte responsabilă civilmente, la plata de despăgubiri către investitorii la F.N.I., considerentele instanței de apel cu privire la aplicabilitatea acestor prevederi legale, sunt neîntemeiate.

Pe cale de consecință, având în vedere dispozițiile art. II din Legea nr. 113/2013, se arată că persoana juridică ce are calitate de unic debitor in prezenta cauză este A.A.A.S.

Împotriva aceleiași decizii, pârâtul Fondul Proprietatea S.A. a formulat recurs provocat, solicitându-se ca, în cazul admiterii recursului formulat de A.S.F., să se caseze decizia recurată și să se trimită cauza spre rejudecare; de asemenea, a solicitat să se caseze și partea din decizie referitoare la soluția de respingere a apelului provocat formulat de pârâtă, ca lipsit de interes, și trimiterea cauzei spre rejudecare, inclusiv în ceea ce privește cererea sa de chemare în garanție.

Recurenta-pârâtă a arătat că înțelege să formuleze recurs provocat împotriva A.A.A.S. și a Statului Român, chemații în garanție din primă instanță.

S-a susținut că, în cazul în care instanța va admite recursul și va trimite cauza spre rejudecare, instanța învestită cu rejudecarea apelului formulat de ASF se va pronunța asupra cererii principale și cererii reconvenționale, existând posibilitatea ca aceasta să oblige Fondul Proprietatea la plata sumei pretinse de A.S.F.

Dacă instanța investită cu judecata recursului va primi criticile recurentei și va casa decizia atacată, instanța de apel va rejudeca chiar ipoteza subsidiară care a condus la depunerea cererii de chemare in garanție: A.A.A.S., cel care era titularul obligației de plată către păgubiții F.N.I., conform art. II din Legea nr. 113/2013, este beneficiarul îmbogățirii fără justă-cauză, pe seama patrimoniului pârâtei.

Modalitatea prin care ar putea fi acoperită pierderea suferită de patrimoniul Fondul Proprietatea, in ipoteza admiterii recursului principal și apoi a apelului principal, este prin obligarea chemaților în garanție la plata către pârât a sumei de 662.605,14 RON, în temeiul art. 1343 C. civ.

În drept, recurenta-pârâtă a invocat dispozițiile art. 64 alin. (3) și (4) C. proc. civ., art. 491 C. proc. civ., art. 473 C. proc. civ. și art. 488 alin, (1) pct. 8 C. proc. civ., art. 1345 C. civ., art. 224 C. civ.

Intimata-chemată în garanție A.A.A.S. a transmis întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității de reprezentant al semnatarului cererii de recurs formulat de reclamanta A.S.F. solicitând, în principal, anularea cererii de recurs și, în subsidiar, respingerea cererii de recurs.

De asemenea, recurenta-pârâtă S.C. Fondul Proprietatea S.A. a transmis întâmpinare prin care a solicitat pe cale de excepție anularea recursului reclamantei ca nemotivat, respectiv ca nefondat.

Intimata-chemată în garanție A.A.A.S. a transmis întâmpinare la recursul provocat prin care a solicitat anularea acestuia ca nemotivat.

Ulterior, recurenta-reclamantă A.S.F. a transmis răspuns la întâmpinarea depusă de recurenta-pârâtă S.C. Fondul Proprietatea S.A., iar aceasta a transmis răspuns la întâmpinarea formulată de intimata-chemată în garanție.

În ședința publică din 10 noiembrie 2021, Înalta Curte a respins, potrivit considerentelor cuprinse în practicaua prezentei decizii, excepția lipsei calității de reprezentant a semnatarului cererii de recurs principal formulat de recurenta-reclamantă A.S.F., excepție invocată de intimata-chemată în garanție A.A.A.S., după ce aceasta a fost pusă în discuția părților.

Înalta Curte de Casație și Justiție, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, reține următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte luând în analiză excepția nulității recursului principal formulat de recurenta-reclamantă, invocată de recurenta-pârâtă Fondul Proprietatea S.A., și excepția nulității recursului provocat formulat de recurenta-pârâtă, invocată de intimata-chemată în garanție A.A.A.S., în raport de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., le va respinge, ca neîntemeiate, având în vedere că din expunerea argumentelor prezentate în cuprinsul cererilor de recurs există critici de nelegalitate ce pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ.

Deși recurenta-reclamantă a invocat motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, se constată că nu există o minimă argumentare care să poată fi subsumată motivului redat, acesta fiind invocat formal.

De altfel, decizia recurată este judicios motivată, instanța de apel răspunzând tuturor criticilor formulate, neexistând motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat de recurenta-reclamantă, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Înalta Curte constată că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta A.S.F. a solicitat obligarea pârâtei Fondul Proprietatea S.A. la plata comisionului/tarifului pentru menținerea valorilor mobiliare la A.S.F., aferent lunilor februarie și mai 2016, în cuantum total de 662.605,14 RON, în conformitate cu dispozițiile art. 8 și 35 din Regulamentul nr. 16/2014, la care se adaugă dobânzi și penalități de întârziere, precum și actualizarea acestei sume până la data plății efective.

Potrivit dispozițiilor art. 8, art. 35 alin. (1) și alin. (2) din Regulamentul nr. 16/2014, temeiul juridic al creanței reclamantei, sumele provenite din tarifele percepute pentru operațiunile prevăzute la pct. 1 lit. a) din Anexa 2 la regulament se plătesc cel mai târziu până la data de 15 a fiecărei luni pentru luna precedentă.

Creanța reclamantei, reprezentând obligația de plată a tarifului pentru menținerea valorilor mobiliare la A.S.F., nu a fost contestată de pârâtă, însă aceasta a invocat, prin cererea reconvențională, stingerea obligației de plată prin compensație, în temeiul art. 1617 C. civ. și art. 1479 C. civ., ca urmare a plății efectuate nelegal după validarea popririi prin decizia civilă nr. 474 din 10 februarie 2015, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă în dosarul nr. x/2013; reclamanta a negat însă în mod constant existența acestei creanțe.

În esență, reclamanta a susținut atât în fața instanțelor de fond, cât și pe calea prezentului recurs că nu îi incumbă obligația de restituire a sumei plătite în mod valabil în contul unei obligații legale și că cea de a doua plată realizată în lunile februarie și iunie 2016, prin consemnarea sumei de 662.605,14 RON, la dispoziția executorului judecătoresc, privește obligații ale fostei C.N.V.M. ce au fost preluate de A.A.A.S. în baza art. 11 din Legea nr. 113/2013 de aprobare a O.U.G. nr. 93/2012.

Instanța de prim control judiciar, în acord cu tribunalul, a întemeiat recunoașterea creanței pârâtei pe dispozițiile art. 1479 C. civ., potrivit căruia plata făcută cu nesocotirea unui sechestru, a unei popriri nu îi împiedică pe creditorii care au obținut luarea unei asemenea măsuri să ceară din nou plata. În acest caz, debitorul păstrează dreptul de regres împotriva creditorului care a primit plata nevalabil făcută.

În acest sens, s-au avut în vedere considerentele deciziei civile nr. 474 din 10 februarie 2015, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă în dosarul nr. x/2013 în procedura executării silite declanșate în considerarea titlului executoriu reprezentat de decizia penală nr. 2098/04.06.2009 a I. C. civ..J. În cadrul procedurii executării silite Fondul Proprietatea S.A. a dobândit calitatea de terț poprit pentru sumele pe care aceasta le datora C.N.V.M., cererea de validare a popririi fiind admisă prin decizia civilă anterior menționată.

Potrivit art. 430 alin. (1) și (2) din C. proc. civ., hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată;autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă.

Totodată, conform art. 431 alin. (2) din același cod, "Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă".

Astfel, urmează a se avea în vedere că art. 431 alin. (2) din C. proc. civ. reglementează prezumția legală de lucru judecat (mijloc de probă), care reprezintă manifestarea pozitivă a autorității de lucru judecat.

Efectul pozitiv al lucrului judecat a deciziei civile nr. 474 din 10 februarie 2015, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă în dosarul nr. x/2013 se impune în litigiul pendinte, conform art. 430 alin. (2) C. proc. civ.

Astfel cum au statuat, în mod corect, instanțele devolutive, în condițiile în care Fondul Proprietatea, în calitate de terț poprit, a efectuat la data de 26.04.2013, plăți către Comisia Națională de Valori Mobiliare, ce cuprind și suma de 662.605,14 RON, pentru care a fost validată poprirea și pentru care s-a reținut, cu autoritate de lucru judecat, că C.N.V.M. nu mai era creditor, debitorul are dreptul de regres în temeiul art. 1479 teza a II-a din C. civ., acesta fiind recunoscut retroactiv începând cu data plății nevalabil făcută, respectiv de la data de 26.04.2013.

Plățile efectuate către C.N.V.M., ce cuprind și suma de 662.605,14 RON, deși, la momentul achitării lor, reprezentau obiectul unei obligații legale, nu mai erau datorate creditoarei C.N.V.M., ci creditorilor acestei instituții, în urma procedurii de înființare și validare a popririi, astfel că se impun a fi restituite. Suma a fost achitată în considerarea calității C.N.V.M. de autoritate de reglementare și control pe piața valorilor mobiliare, reclamanta fiind succesoarea de drept a acesteia în temeiul Legii nr. 113/2013.

Înr-adevăr, așa cum a reținut instanța de apel, această obligație de restituire a sumei achitate cu încălcarea popririi s-a născut în patrimoniul C.N.V.M., dar, prin efectul legii, respectiv în temeiul art. 22 alin. (1) din O.U.G. nr. 93/2012 (normă cu caracter general), ea a fost transmisă către A.S.F. De asemenea, obligația în cauză nu este dintre cele avute în vedere la articolul II alin. (1) din Legea nr. 113/2013 de aprobare a O.U.G. nr. 93/2012 (normă specială), căci nu reprezintă o obligație a C.N.V.M. față de investitorii F.N.I., ci o obligație a C.N.V.M. față de Fondul Proprietatea S.A., de restituire a unei sume nedatorate.

Chiar dacă în dosarul nr. x/2013 s-a reținut transmiterea calității procesuale pasive a C.N.V.M. către A.A.A.S. în temeiul legii, nu trebuie omis caracterul limitat al obligațiilor preluate de A.A.A.S. de la C.N.V.M. cu prilejul desființării acestei instituții și faptul că reclamanta a fost recunoscută drept succesor de drept al C.N.V..M, revenindu-i atribuțiile, drepturile și obligațiile, ca autoritate pe piața valorilor mobiliare, și că, în virtutea acestei din urmă calități, a fost efectuată plata în contul căreia pârâta pretinde restituirea.

Argumentele recurentei privitoare la plata valabilă făcută inițial de pârâtă către C.N.V.M. și destinația specială a acestei sume ce ar fi determinat caracterul insesizabil al acesteia, conform art. 452 alin. (2) lit. a) C. proc. civ. raportat la dispozițiile art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 116/2011, sunt contrare caracterului obligatoriu al deciziei anterioare de validare a popririi.

De altfel, sub aspectul reținerii obligației de restituire a sumei achitate nevalabil, este nerelevantă natura obligațiilor stinse ca urmare a plăților pe care Fondul Proprietatea S.A. le-a efectuat, în calitate de terț poprit, în cadrul executării silite declanșate de investitorii F.N.I.

Recunoașterea dreptului de regres al pârâtei în privința sumei reținute ca fiind achitată creditoarei sale cu încălcarea măsurii popririi înființate anterior de instanța de executare, în conformitate cu dispozițiile art. 1479 C. civ., a condus la reținerea de către instanțele de fond a caracterului cert, lichid și exigibil al creanței pârâtei împotriva reclamantei, în calitate de succesoare a creditoarei care a încasat nevalabil suma.

Existența creanțelor reciproce ale părților principale în litigiu constituie temeiul incidenței compensației legale prevăzute de art. 1617 C. civ. pentru stingerea celor doua obligații de plată. Compensația a operat de drept la momentul coexistenței celor două creanțe deopotrivă exigibile, nefiind necesară o învoială a părților în acest sens.

Prin urmare, cum părțile principale în litigiu au dedus judecății două creanțe reciproce, obligația Fondului Proprietatea de plată a sumei de 662.605,14 RON, poate fi compensată cu suma executată silit față de acesta.

Înalta Curte mai reține că problema legalității procedurii de executare silită prin poprire nu poate fi analizată în cadrul litigului pendinte, în condițiile în care legea oferă posibilitatea de a se formula contestație la executare, potrivit art. 712 și următoarele C. proc. civ., prin intermediul căreia să se poată valorifica susținerile privind încălcarea limitelor legale ale executării silite sau orice alte neregularități în ce privește procedura execuțională.

În condițiile în care hotărârea instanței de apel, care a confirmat statuările tribunalului, este temeinică și legală, analiza criticilor A.S.F. referitoare la soluția dată cererii de chemare în garanție a A.A.A.S, formulată de Fondul Proprietatea S.A., nu prezintă relevanță.

Având în vedere considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. va respinge ca nefondat recursul principal declarat de recurenta-reclamantă Autoritatea de Supraveghere Financiară împotriva deciziei civile nr. 1651 din 25 noiembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Față de această soluție și văzând, totodată, limitele fixate de pârâtă prin recursul provocat, care justifică un interes doar în situația admiterii recursului principal, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge și acest recurs, declarat împotriva aceleiași decizii, ca rămas fără interes.

Înalta Curte de Casație și Justiție, analizând cererea de restituire a taxei judiciare de timbru formulată de recurenta-reclamantă Autoritatea de Supraveghere Financiară, în raport cu înscrisurile aflate la dosar, constată că aceasta este întemeiată, pentru considerentele care succed:

Potrivit art. 45 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru "(1) Sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru se restituie, după caz integral, parțial sau proporțional, la cererea petiționarului, în următoarele situații: a) când taxa plătită nu era datorată; (…)".

Se reține că prin încheierea din 6.04.2021, pronunțată în dosarul nr. x/2019, instanța supremă a admis cererea de reexaminare a taxei judiciare de timbru formulată de Autoritatea de Supraveghere Financiară și a constatat că aceasta este scutită de la plata taxei judiciare de timbru, potrivit considerentelor reținute în cuprinsul acelei încheieri.

În aceste condiții, întrucât cererea de recurs este scutită de la plata taxei judiciare de timbru se constată că recurenta-reclamantă a achitat în mod eronat taxa judiciară de timbru în cuantum de 5215,53 RON.

Așa fiind, taxa judiciară de timbru în cuantum de 5215,53 RON achitată cu O.P. nr. x din 17.03.2021 echivalează cu "o plată nedatorată" în înțelesul textului legal evocat, situație în care, Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând că sunt incidente dispozițiile art. 45 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, va dispune restituirea taxei judiciare de timbru în cuantum de 5215,53 RON către recurenta-reclamantă Autoritatea de Supraveghere Financiară.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepțiile nulității recursului principal și recursului provocat ca neîntemeiate.

Respinge ca nefondat recursul principal declarat de recurenta-reclamantă AUTORITATEA DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ împotriva deciziei civile nr. 1651 din 25 noiembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Respinge ca rămas fără interes recursul declarat de recurenta-pârâtă FONDUL PROPRIETATEA S.A. împotriva deciziei civile nr. 1651 din 25 noiembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Restituie recurentei-reclamante AUTORITATEA DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ taxa judiciară de timbru achitată nedatorat în prezenta cauză, în cuantum de 5.215,53 RON, cu O.P. nr. x din 17.03.2021.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 noiembrie 2021.