ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 855/2021

Ședința publică din data de 14 aprilie 2021

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată inițial pe rolul Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, la 10 martie 2017, sub nr. x/2017, reclamanta S.C. A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR. și SS., în temeiul dispozițiilor Legii nr. 554/2004 și O.G. nr. 27/2002, să se dispună obligarea acestora, în solidar, la plata sumei de 7.000.000 de Euro, reprezentând despăgubiri pentru nesoluționarea petițiilor formulate de reclamantă.

Prin încheierea din data de 05 septembrie 2017, pronunțată în dosarul nr. x/2017, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului București a admis excepția necompetenței funcționale a acestei secții și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea unei secții civile a Tribunalului București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, la 18 octombrie 2017, sub nr. x/2017**.

Prin sentința civilă nr. 1604/A din 10 noiembrie 2017, secția a V-a civilă a Tribunalului București a admis excepția necompetenței teritoriale, în temeiul art. 107 C. proc. civ. și art. 112 C. proc. civ., și a dispus declinarea cauzei, spre competentă soluționare, Tribunalului Tulcea.

Prin încheierea nr. 877 din 04 iunie 2018, Tribunalul Tulcea a scos cauza de pe rol și a înaintat dosarul Tribunalului Constanța, ca urmare a admiterii cererii de strămutare a dosarului nr. x/2017, prin decizia nr. 45/CA din 19 apilie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Constanța.

Cauza a fost înregistrată la secția de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Constanța, la 13 iunie 2018, sub același număr de dosar.

Prin încheierea nr. 1499/2018 din 18 octombrie 2018 pronunțată de Tribunalul Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2017, a fost admisă excepția necompetenței funcționale a acestei secții și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța, secția I civilă.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul secției I civile a Tribunalului Constanța la data de 20 decembrie 2018, sub nr. x/2017***.

Prin sentința civilă nr. 1407/2019 din 31 mai 2019, Tribunalul Constanța, secția I civilă a admis excepția netimbrării cererii, invocată de pârâți, și a anulat, ca netimbrată, cererea de chemare în judecată.

Prin decizia civilă nr. 19/C din 04 martie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta S.C. A. S.A.

Împotriva deciziei civile nr. 19/C din 04 martie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.A., la data de 12 iunie 2020, cu a cărui soluționare a fost învestită Înalta Curte de Casație și Justiție în prezenta cauză.

Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea, în tot, a deciziei atacate și, rejudecând apelul, admiterea apelului formulat, anularea sentinței civile nr. 1407 din 31 mai 2019, pronunțată de Tribunalul Constanța, secția I civilă și trimiterea cauzei, spre rejudecare, primei instanțe în vederea soluționării pe fond a excepției necompetenței funcționale a secției I civile a tribunalului, dar și a fondului cauzei.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta a susținut că instanța de apel a soluționat cauza cu încălcarea dispozițiilor art. 130 alin. (2) C. proc. civ. și art. 247 alin. (1) C. proc. civ., și, în mod greșit, a respins excepția necompetenței funcționale a secției I civile a tribunalului, în condițiile în care, hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității hotărârii recurate, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Curtea a reținut, cu privire la excepția necompetenței funcționale a secției I civile, faptul că tribunalul a dat o dezlegare corectă și legală acestei excepții și a respins-o, ca tardiv formulată, din perspectiva dispozitiilor art. 130 alin. (2) și art. 185 alin. (1) C. proc. civ., arătând că această excepție trebuia invocată de părți ori de judecător la primul termen de judecată la care părțile au fost legal citate în fața primei instanțe.

Recurenta a susținut că deși a invocat această excepție și a solicitat declinarea cauzei spre competentă soluționare Tribunalului Constanta, secția de contencios administrativ și fiscal, tribunalul a respins-o, ca tardiv formulată, cu ignorând că, în apărare, reclamanta a invocat considerentele Deciziei nr. 17/2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în examinarea recursului în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Suceava, privind interpretarea dispozițiilor art. 129 alin. (2) pct. 2, art. 129 alin. (3), art. 130 alin. (2) si (3), art. 131, art. 136 alin. (1), art. 200 alin. (2) C. proc. civ., prin care s-a stabilit că necompetența materială procesuală a secției este o excepție de ordine publică, absolută, iar legiuitorul a statuat asupra unui aspect specific excepției absolute și anume, acela de a fi invocată din oficiu, de către instanță; astfel, recurenta a opinat că instanța de apel a ignorat această apărare, pronunțând o soluție nelegală în raport de dispozițiile art. 247 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora excepțiile absolute pot fi invocate de parte sau de instanță, în orice stare a pricinii.

A mai susținut recurenta-reclamantă că instanța de apel a soluționat cauza cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a dispozițiilor art. 3 si art. 16 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, fiind incident motivul de casare prevăzut art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, curtea de apel a reținut, greșit, că reclamanta nu a contestat, prin apelul formulat, și aspectele sentinței apelate privitoare la soluția principală de admitere a excepției netimbrării cererii, cu consecința anulării cererii de chemare în judecată, ca netimbrată, întrucât din examinarea motivelor de apel rezultă contrariul, în sensul că reclamanta a invocat ca motiv de apel și faptul că respingerea, ca tardivă, a excepției necompetenței funcționale a secției I civile a tribunalului a determinat instanța de fond să analizeze obligația reclamantei de plată a taxei judiciare de timbru din perspectiva unei cauze de natură civilă, cu consecința stabilirii greșite a valorii taxei de timbru, în raport de dispozitile art. 3 din O.U.G. nr. 80/2013, inaplicabile în speța dedusă judecații.

Concluzionând, recurenta a susținut că dacă instanța de fond ar fi procedat la soluționarea pe fond a excepției necompetenței funcționale a secției I civile a tribunalului și ar fi admis această excepție, cu consecința declinării cauzei, spre competentă soluționare secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cuantumul taxei de timbru ar fi fost de maxim 300 RON, taxă redusă substanțial în raport de taxa de 332.605 RON, stabilită greșit de instanța civilă, în considerarea naturii civile a cauzei și în raport de aplicarea prevederilor art. 3 din O.U.G. nr. 80/2013.

Cererea de recurs a fost comunicată intimaților la data de 29-30 iunie 2020, respectiv 01 iulie 2020 .

În termen legal, la data de 23 iulie 2020, intimatul PP. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, iar la 29 iulie 2020, intimatul RR. depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.

La data de 12 august 2020, intimatul TT. depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

La data de 17 august 2020, respectiv la 19 august 2020, intimații QQ. și EE. au depus fiecare întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat iar la 18 august 2020, intimata II. a depus răspuns la întâmpinare, prin care a arătat că achiesează la apărările formulate, prin întâmpinare, de intimații PP. și RR. și a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În data de 7 august 2020, intimatul N. a depus note de ședință, prin care a solicitat respingerea recursului și a excepțiilor invocate de recurenta-reclamantă.

La 3 septembrie 2020, intimatul RR. depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat instanței de recurs să admită susținerile din întâmpinarea formulată de intimatul Z. și să respingă recursul, ca neîntemeiat.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 17 februarie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2017 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, completul filtru a admis în principiu recursul și a fixat termen pentru judecata recursului la data de 14 aprilie 2021, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra recursului și soluția pronunțată

Examinând legalitatea deciziei civile recurate, prin prisma criticilor formulate, prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse:

Prioritar, Înalta Curte apreciază că se impune a preciza faptul că prezenta pricină este guvernată de normele de procedură civilă, în vigoare la data sesizării instanței cu cererea de chemare în judecată, 10 martie 2017, anterior modificării acestora prin Legea nr. 310/2018.

În drept, potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ., necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecători la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.

Conform art. 131 alin. (1) din C. proc. civ., la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu.

Alineatul 2 al aceluiași articol statuează că, în mod excepțional, în cazul în care, pentru stabilirea competenței, sunt necesare lămuriri sau probe suplimentare, judecătorul va pune această chestiune în discuția părților și va acorda un singur termen în acest scop.

Din interpretarea sistematică a acestor dispoziții procesuale, rezultă că, în actuala reglementare, legiuitorul a considerat că trebuie limitată în timp posibilitatea de a invoca excepția de necompetență, respectiv la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, și, în mod excepțional, în cazul în care, pentru stabilirea competenței, sunt necesare lămuriri sau probe suplimentare, judecătorul va putea acorda un singur termen în acest sens, cu respectarea principiului contradictorialității, în considerarea respectării unui principiu fundamental al procesului echitabil - judecarea cauzei într-un termen optim și rezonabil, astfel cum prevede art. 6 din C. proc. civ. și art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Art. 136 alin. (1) din C. proc. civ., sub denumirea "Dispoziții speciale", statuează că dispozițiile prezentei secțiuni privitoare la excepția de necompetență și la conflictul de competență se aplică prin asemănare și în cazul secțiilor specializate ale aceleiași instanțe judecătorești, care se pronunță prin încheiere.

Articolul 200 alin. (1) și (2) din C. proc. civ. prevede următoarele: completul căruia i s-a repartizat aleatoriu cauza verifică, de îndată, dacă cererea de chemare în judecată este de competența sa și dacă aceasta îndeplinește cerințele prevăzute la art. 194-197.

În cazul în care cauza nu este de competența sa, completul căruia i-a fost repartizată cererea dispune, prin încheiere dată fără citarea părților, trimiterea dosarului completului specializat competent sau, după caz, secției specializate competente din cadrul instanței sesizate. Dispozițiile privitoare la necompetență și conflictele de competență se aplică prin asemănare.

Realizând aplicarea principiilor ce decurg din interpretarea textelor normative invocate la cauza dedusă judecății, din perspectiva criticilor invocate în cauză, instanța de recurs reține următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, ce fixează limitele subiective și obiective ale judecării cauzei, înregistrată inițial pe rolul Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal la 10 martie 2017 sub nr. x/2017, reclamanta S.C. A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR. și SS., în temeiul dispozițiilor ale Legii nr. 554/2004 și O.G. nr. 27/2002, să se dispună obligarea acestora, în solidar, la plata sumei de 7.000.000 de Euro, reprezentând despăgubiri pentru nesoluționarea petițiilor formulate de reclamantă.

Prin încheierea din data de 05 septembrie 2017, pronunțată în dosarul nr. x/2017, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului București a admis excepția necompetenței funcționale a acestei secții și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea unei secții civile a Tribunalului București, litigiul fiind înregistrat la secția a V-a civilă a aceleiași instanțe sub nr. x/2017**.

Prin sentința civilă nr. 1604/A din 10 noiembrie 2017, Tribunalul București, secția a V-a civilă a admis excepția necompetenței teritoriale și a dispus declinarea cauzei, spre competentă soluționare Tribunalului Tulcea, în temeiul art. 107 C. proc. civ. și art. 112 C. proc. civ.

Urmare a admiterii, prin sentința civilă nr. 45/CA din 19 aprilie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, a cererii de strămutare a judecății dosarului nr. x/2017, prin încheierea nr. 877/2018 din 04 iunie 2018, pronunțată în același dosar, Tribunalul Tulcea a dispus scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea dosarului Tribunalului Constanța,

Pricina a fost înregistrată pe rolul secției de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Constanța sub nr. x/2017**.

Prin încheierea nr. 1499 din 18 octombrie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Tribunalul Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței funcționale a acestei secții și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța, secția I civilă.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul secției I civile a Tribunalului Constanța la data de 20 decembrie 2018, sub nr. x/2017***, fiind stabilit primul termen de judecată la 01 februarie 2019.

La primul termen de judecată, astfel stabilit, la care părțile au fost legal citate, instanța a constatat că reclamantei nu i s-a pus în vedere obligația de achitare a taxei judiciare de timbru, în cuantum de 332605 RON, și ca atare, a dispus amânarea judecării pricinii pentru a da posibilitatea părții să complinească această obligație și pentru a formula cerere de reexaminare.

La data de 27 martie 2019, ulterior primului termen de judecată, reclamanta a depus note scrise în cuprinsul cărora a invocat excepția necompetenței funcționale a secției civile a Tribunalului Constanța în soluționarea pricinii.

La data de 28 martie 2019, reclamanta a formulat cerere prin care a solicitat acordarea unui nou termen de judecată, față de împrejurarea că cererea de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru urmează a fi soluționată la data de 01 aprilie 2019.

Luând act de cererea de amânare formulată de reclamantă și de împrejurarea că procedura de citare cu intimatul I. nu este legal îndeplinită, iar cererea de reexaminare formulată împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru nu a fost soluționată, prin încheierea din 29 martie 2019, instanța a dispus amânarea judecării cauzei la data de 31 mai 2019, când, reținând că reclamanta nu a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru, prin sentința civilă nr. 1407/2019 a dispus anularea cererii de chemare în judecată, ca netimbrate.

Învestită cu soluționarea apelului exercitat de reclamantă împotriva sentinței tribunalului, Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, prin decizia civilă nr. 19 C din 04 martie 2020, a decis respingerea acestuia ca nefondat, apreciind că prima instanță a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 130-131 din C. proc. civ., din perspectiva în care în mod întemeiat, a respins excepția necompetenței funcționale a secției civile, ca tardiv formulată.

În cadrul memoriului de recurs, prin critica subsumată motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., în esență, recurenta-reclamanta și-a manifestat nemulțumirea în raport de menținerea de către curtea de apel a soluției privind respingerea excepției necompetenței funcționale a secției civile, ca tardiv formulată, apreciind că, în mod greșit, s-a reținut că această excepție ar fi trebuit invocată in limine litis, la primul termenul de judecată la care părțile sunt legal citate, în fața primei instanței, contrar statuărilor Înaltei Curți de Casație și Justiție, date prin decizia nr. 17/2018, pronunțată în recursul în interesul legii.

Cu privire la acest aspect, Înalta Curte are a reține că, din perspectiva regimului juridic al excepțiilor de necompetență, se impune a se analiza natura competenței funcționale, în sensul de a stabili dacă aceasta este sau nu o specie, o latură a competenței materiale și dacă invocarea excepției de necompetență funcțională este supusă acelorași reguli stricte ca și celelalte excepții de necompetență de ordine publică, deci dacă este condiționată din perspectivă temporală.

Astfel, în cadrul competenței jurisdicționale, trebuie distins între competența materială ce presupune o delimitare între instanțe de grad diferit și competența teritorială. Normele de competență materială sunt stabilite, sub aspect funcțional, după felul atribuțiilor jurisdicționale ce revin fiecărei categorii de instanțe și, sub aspect procesual, în raport cu obiectul, natura cererii sau valoarea litigiului dedus judecății, în C. proc. civ., precum și în alte acte normative speciale.

Competența materială funcțională este aceea care determină și precizează funcția și rolul atribuite fiecăreia dintre categoriile instanțelor judecătorești, iar competența materială procesuală este aceea care determină categoria de pricini ce pot fi rezolvate, în concret, de o anumita categorie de instanțe judecătorești.

În acest context, contrar susținerilor din recurs, nu poate fi primită interpretarea recurentei potrivit căreia necompetența funcțională ar putea fi invocată, de către partea interesată sau chiar din oficiu, în orice stare a pricinii.

În opinia instanței de recurs, invocarea excepției de necompetență materială de soluționare a cauzei, respectiv a excepției necompetenței funcționale, ulterior momentului procesual reglementat de art. 130 alin. (2) și art. 131 alin. (1) C. proc. civ., nu mai este posibilă, având loc o consolidare a competenței materiale și funcționale, în mod definitiv, în privința instanței pe rolul căreia a fost introdusă cererea. Aceasta întrucât normele legale care reglementează regimul invocării excepțiilor de necompetență nu introduc nicio distincție cu privire la necompetența funcțională, ci, dimpotrivă, dispozițiile art. 136 alin. (1) din C. proc. civ. statuează că dispozițiile prezentei secțiuni (art. 129 - 135) privitoare la excepția de necompetență se aplică, prin analogie, și în cazul secțiilor specializate ale aceleiași instanțe judecătorești.

Astfel, deși necompetența materială procesuală a secției sau completului specializat este de ordine publică, astfel cum s-a statuat prin Decizia nr. 17 din 17 septembrie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de recurs în interesul legii, regimul invocării acesteia, pe verticală, este același ca și în cazul celorlalte excepții de necompetență de ordine publică, întrucât competenței materiale procesuale, ca gen proxim, i se subsumează și competența specializată, ca specie, astfel cum este ea reglementată în cuprinsul Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, precum și în cuprinsul unor legi speciale, iar, pentru identitate de rațiune, aceeași soluție, sub aspectul momentului limită până la care poate fi invocată excepția de necompetență funcțională, se impune în cazul acestei excepții, ca și în cazul celorlalte excepții de necompetență de ordine publică.

În acest sens sunt, de altfel, și considerentele Deciziei nr. 17 din 17 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 872 din 16 octombrie 2018, prin care s-a statuat că, în situația în care judecătorul nu a uzat de prevederile art. 200 alin. (2) din C. proc. civ., necompetența materială procesuală (specializată) va putea fi invocată de părți sau de instanță inclusiv la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe (par. 28).

În același sens, se reține că potrivit art. 480 alin. (4) din C. proc. civ., dacă instanța de apel stabilește că prima instanță a fost necompetentă, iar necompetența a fost invocată în condițiile legii, va anula hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare instanței competente. Deci, în aplicarea articolului menționat, instanța de apel va fi ținută, în primul rând, să verifice dacă excepția a fost invocată în condițiile legii, întrucât, astfel cum reiese din modalitatea de reglementare a excepțiilor de necompetență, rezultă că, în apel, instanța sau părțile nu vor mai putea invoca, pe calea unui motiv de ordine publică, nici excepția necompetenței materiale, cu latura sa - necompetența funcțională, nici cea a necompetenței teritoriale exclusive a primei instanțe, astfel încât verificarea respectării normelor de competență poate avea loc doar dacă instanța de apel este învestită cu critici ale apelantului având un asemenea obiect.

Înalta Curte reține că, în cauza de față, excepția necompetenței funcționale a secției civile a Tribunalului Constanța a fost invocată de reclamantă, prin notele scrise depuse la data de 27 martie 2019, ulterior primului termen de judecată la care părțile au fost legal citate în fața primei instanțe, respectiv 01 februarie 2019, așadar cu nesocotirea termenul prevăzut de dispozițiile art. 130 alin. (2) din C. proc. civ.

În consecință, sunt nefondate susținerile recurentei-reclamante referitoare la faptul că excepția de necompetență funcțională reprezintă o excepție absolută, care poate fi invocată de instanță sau de părți, în orice stadiu al pricinii, instanța de apel pronunțând, din această perspectivă, o soluție legală, cu aplicarea și interpretarea corectă a prevederilor art. 130 alin. (2) din C. proc. civ.

În ceea ce privește motivul de recurs, circumscris motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată caracterul nefondat al acestuia pentru următoarele considerente:

În dezvoltarea acestei critici de nelegalitate, recurenta-reclamantă a susținut că instanța de apel a făcut o greșită aplicare și interpretare a dispozițiilor de drept material cuprinse în art. 3 și art. 16 din O.U.G. nr. 80/2013, din perspectiva în care, în opinia acesteia, obligarea la plata taxei judiciare de timbru nu este legală, față de împrejurarea că soluția de anulare, ca netimbrată, a cererii de chemare în judecată a fost o consecință a stabilirii cuantumului taxei judiciare de timbru prin raportare la calificarea obiectului cererii deduse judecății ca fiind de natură civilă (art. 3 din O.U.G. nr. 80/2013), iar nu specifică sferei litigiilor de contencios administrativ, și care ar fi atras incidența prevederilor art. 16 din O.U.G. nr. 80/3013, și plafonarea taxei judiciare de timbru la suma de 300 RON.

Așadar, în esență, recurenta-reclamantă critică soluția de obligarea a sa la plata taxei judiciare de timbru, în temeiul prevederilor art. 3 din O.U.G. nr. 80/2013, opinând că datora o taxa de timbru mai mică.

Prin Decizia nr. 7/2014, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 137 din 24 februarie 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în complet pentru soluționarea recursurilor în interesul legii a decis că partea în sarcina căreia s-a stabilit obligația de plată a taxei judiciare de timbru poate formula critici care să vizeze caracterul timbrabil al cererii de chemare în judecată exclusiv în cadrul cererii de reexaminare, neputând supune astfel de critici controlului judiciar prin intermediul apelului sau recursului.

Conform prevederilor art. 517 alin. (4) din C. proc. civ.:

"Dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I."

Cu toate că interpretarea dată prin decizia pronunțată în recursul interesul legii vizează prevederile din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, aceasta își produce efectele și asupra normelor din cuprinsul O.U.G. nr. 80/2013, care au abrogat vechile norme care reglementau taxele judiciare de timbru, având în vedere că prin aceasta s-a oferit nu numai o interpretare a art. 18 din Legea nr. 146/1997, cu modificările și completările ulterioare, ci și o dezlegare, de principiu, a problemei de drept referitoare la posibilitatea părții în sarcina căreia s-a stabilit obligația de plată a taxei judiciare de timbru de a supune controlului, în căile de atac de reformare, critici care să vizeze existența sau întinderea obligației de plată a taxei judiciare de timbru.

Prin urmare, având în vedere dezlegarea de principiu dată prin decizia nr. 7/2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în recursul în interesul legii, aceleiași probleme de drept, ce vizează inadmisibilitatea tranșării aspectelor litigioase vizând caracterul timbrabil al unei cereri respectiv, a celor care vizează determinarea în concret a obligației de plată a taxei de timbru, pe calea recursului, dezlegare aplicabilă în speță, pentru pentru identitate de rațiune, cu consecința că aceste chestiuni ce constituie obiect de critică în recurs, pot fi analizate exclusiv în procedura cererii de reexaminare, prevăzută de art. 39 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 care reprezintă o cale de atac specială, Înalta Curte reține că în prezenta cale de atac nu pot face obiect de analiză criticile de nelegalitate ale recurentei -reclamanta privitoare la obligarea sa la plata taxei judiciare de timbru, cu aplicarea și interpretarea greșită a prevederilor art. 3 și art. 16 din O.U.G. nr. 80/2013.

De altfel, se reține că prin încheierea din 15 aprilie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Tribunalul Constanța, secția I civilă a admis excepția tardivității și a respins, ca tardivă, cererea de reexaminare formulată de reclamanta S.C. A. S.A .

Pentru argumentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 497 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 19/C din 4 martie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 19/C din 4 martie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 aprilie 2021.