ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1432/2023

Ședința publică din data de 13 iunie 2023

Asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 1707 alin. (1), art. 1714, art. 1712 alin. (1), art. 1710 și art. 1530 C. civ.

Prin încheierea de ședință pronunțată la 7 septembrie 2021, în temeiul art. 200 alin. (2) C. proc. civ. a fost admisă excepția necompetenței materiale procesuale a secției a II-a de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului București, invocată din oficiu și declinată competența de soluționare a cauzei către secțiile civile din cadrul Tribunalului București, cauza fiind înregistrată pe rolul secției a VI-a Civile la data de 24.09.2021 sub nr. x/2021*.

Prin sentința civilă nr. 180/04.02.2022 pronunțată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâta B. S.A. și a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L. ca fiind prescrisă.

Prin decizia civilă nr. 1810/A din 16 noiembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2021 a fost respins apelul reclamantei precum și cererea intimatei-pârâte de obligare a apelantei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.

După expunerea situației de fapt, în dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. recurenta-reclamantă, printr-o primă critică, menționează că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 461 alin. (2) C. proc. civ. în ceea ce privește soluția adoptată și consemnată în dispozitivul hotărârii recurate, în raport de considerentele decisive.

În susținerea acestei critici se arată că, deși instanța de apel a respins, prin dispozitiv, apelul declarat în cauză, în considerente a schimbat integral raționamentul logico-juridic al instanței de fond, reținând că, în speță, în aplicarea instituției prescripției extinctive, este incident termenul de garanție de 10 ani reglementat de art. 29 din Legea nr. 10/1995 și nu cel de 3 ani stabilit de prima instanță, reglementat de legea generală și, din oficiu, a stabilit două momente diferite ale curgerii termenului de prescripție și anume 15.02.2017 și 07.02.2018.

Astfel, în raport de aceste considerente decisive, instanța de apel trebuia să admită apelul în parte și să înlăture considerentele primei instanțe, iar în rejudecare să le înlocuiască cu propriile argumente.

A doua critică privește încălcarea unor principii fundamentale ale procesului civil, respectiv dreptul la apărare [art. 13 alin. (3) teza a II-a C. proc. civ..], contradictorialitatea [art. 14 alin. (4) și (5)], respectarea principiilor fundamentale (art. 20), rolul judecătorului în aflarea adevărului [art. 22 alin. (4)] și dreptul la un proces echitabil, în componenta referitoare la egalitatea armelor, încălcări rezultate din omisiunea instanței de apel de a pune în discuția părților unele chestiuni de fapt, reținute din oficiu, privind data descoperii viciilor ascunse ale betonului livrat de intimata-pârâtă.

A treia critică invocată de recurenta-reclamantă se referă la faptul că instanța de apel a avut în vedere la stabilirea curgerii termenului de prescripție probe obținute cu încălcarea principiului nemijlocirii prevăzut de art. 16 C. proc. civ. în raport de art. 261 alin. (1) din același act normativ, cu nesocotirea art. 362 și 363 alin. (1) teza I din cod. Astfel, instanța de apel putea stabili chestiunea de fapt din litigiu pe baza unor înscrisuri extrajudiciare, dar recunoscute de ambele părți, iar în cazul contestării (cum a fost cazul în situația de față) pe baza unor probe judiciare, obținute cu respectarea tuturor garanțiilor procesuale.

În continuare, a apreciat recurenta-reclamantă că instanța de apel nu putea determina primul moment (15.02.2017) de început al termenului de prescripție, pe baza Raportului de încercare nr. x din 15.02.2017 obținut extrajudiciar de terțul antreprenor general al lucrării Con-A-Sibiu, înscrisul nefiind opozabil părților în litigiu.

Cu privire la cel de-al doilea moment al curgerii termenului de prescripție (07.02.2018), se arată că instanța de control judiciar devolutiv l-a stabilit cu referire la Raportul de încercare nr. x/07.02.2018, cu nesocotirea efectelor juridice ale procedurii speciale a asigurării probelor, respectiv a art. 362 alin. (2) și 363 alin. (1) teza I C. proc. civ., acesta putând fi valorificat numai în raport cu raportul final de expertiză tehnică judiciară din 26.09.2018.

Față de cele anterior expuse, recurenta-reclamantă apreciază că instanța de recurs este chemată să stabilească momentul de debut al termenului de prescripție.

În argumentarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă critică hotărârea recurată din perspectiva motivelor contradictorii în ceea ce privește stabilirea a două momente diferite pentru debutul termenului de prescripție.

Prin întâmpinarea înregistrată la 27 martie 2023, intimata-pârâtă B. S.A. a solicitat respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 19.01.2023, iar prin rezoluție s-a fixat termen de judecată la 13 iunie 2023 cu citarea părților în ședință publică.

Analizând recursul declarat de reclamantă, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și temeiurile de drept invocate, Înalta Curte apreciază că acesta este fondat și urmează a fi admis, pentru următoarele considerente:

Criticile recurentei-reclamante privind încălcarea de către instanța de apel a regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. și cele vizând existența unor motive contradictorii, circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 teza a II-a din același cod, sunt fondate, după cum urmează.

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere "când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității".

Recurenta-reclamantă susține că instanța de apel a încălcat principiile fundamentale ale procesului civil reglementate de C. proc. civ., respectiv dreptul la apărare - art. 13 alin. (3) teza a II-a C. proc. civ., contradictorialitatea art. 14 alin. (4) și (5), respectarea principiilor fundamentale (art. 20), rolul judecătorului în aflarea adevărului - art. 22 alin. (4) și dreptul la un proces echitabil, în componenta referitoare la egalitatea armelor, încălcări rezultate din omisiunea instanței de apel de a pune în discuția părților unele chestiuni de fapt reținute din oficiu, privind data descoperii viciilor ascunse și, în consecință, a începutului termenului de prescripție privind plata despăgubirilor.

Înalta Curte reține că instanțele de fond au fost învestite cu o acțiune în răspundere pentru vicii ascunse, prin care reclamanta A. S.R.L., a solicitat obligarea pârâtei B. S.A. la daune interese, în conformitate cu prevederile art. 1710 alin. (1) lit. a) teza a II-a, art. 1712 alin. (1) și art. 1530 C. civ.

Instanța de apel a substituit considerentele hotărârii primei instanțe, păstrând soluția din sentință, de admitere a excepției prescripției dreptului material la acțiune.

Având în vedere că potrivit art. 430 alin. (2) C. proc. civ., autoritatea de lucru judecat privește și considerentele pe care se sprijină dispozitivul, Înalta Curte reține că în mod firesc în temeiul art. 461 alin. (1) C. proc. civ., calea de atac exercitată împotriva acestuia a avut ca obiect și considerentele necesare ce explică, susțin și se reflectă în dispozitiv, instanța de apel fiind învestită cu analiza legalității și temeiniciei acestora, motiv pentru care avea și posibilitatea legală de a le cenzura.

Înalta Curte reține că începutul prescripției extinctive reprezintă un aspect esențial al acestei instituții juridice, deoarece momentul de la care începe cursul prescripției determină data la care aceasta urmează să se împlinească, calcularea termenului de prescripție de către instanța de apel necesitând, prioritar, determinarea momentului în care, în concret, începe să curgă.

Prima instanță a stabilit începutul prescripției extinctive în raport cu momentul obiectiv, în temeiul primei teze a art. 2531 alin. (1) lit. b) din C. civ., respectiv de la data întocmirii procesului-verbal de terminare a lucrărilor de construcție, concluzionând că termenul s-a împlinit cel mai târziu la 10 decembrie 2019, anterior introducerii cererii de chemare în judecată.

Instanța de apel, confirmând primul motiv de apel al reclamantei a stabilit, contrar primei instanțe, că erau incidente în cauză dispozițiile art. 29 din Legea nr. 10/1995 care instituie un termen de garanție de 10 ani, dar care nu se confundă cu termenul de prescripție.

Al doilea motiv de apel invocat de reclamantă, legat de incidența dispozițiilor art. 2531 alin. (3) C. civ. privind ipoteza în cauză a unor deficiențe care nu puteau fi descoperite fără cunoștințe speciale, printr-o verificare normală, motiv pentru care s-a avansat de către reclamantă pentru începutul termenului de prescripție data raportului de expertiză tehnică judiciară din procedura de asigurare de dovezi - 26 septembrie 2018, a fost înlăturat, prin decizia recurată, fără o motivare care să permită efectuarea corespunzătoare a controlului judiciar.

Înalta Curte reține că potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., viciul motivării inexacte a hotărârii judecătorești include și cuprinderea unor considerente contradictorii.

Într-un mod lipsit de consecvență și coeziune logică, prin considerentele alocate acestui motiv de apel, instanța se raportează la termenul de garanție de 3 ani calculat de la recepția finală a construcției, în care trebuie să se manifeste și să fie descoperite viciile ascunse, deși statuase prin considerentele anterioare ale aceleiași hotărâri că termenul de garanție era în cauză de 10 ani, aplicabil și fabricantului și furnizorului de materiale și produse pentru construcții, cum este pârâta.

Totodată, instanța de apel reține prin decizia recurată că în măsura în care lipsurile puteau fi descoperite printr-o verificare normală, prescripția începe să curgă chiar de la data predării construcției, raționament care nu este însoțit și de o motivare în raport de circumstanțele particulare ale cauzei și elementele factuale deduse judecății, viciile ascunse fiind, ca regulă, deficiențe care nu pot fi descoperite cu mijloace obișnuite.

Mai mult, instanța de apel reface în întregime modul de calcul al termenului de prescripție, constatând relevanța unor rapoarte de încercare efectuate în datele de 15 februarie 2017 și 7 februarie 2018, în privința confirmării viciilor ascunse ale betonului furnizat de pârâtă, în sensul că acesta nu corespundea calitativ și era impropriu realizării unei platforme rutiere.

Instanța de apel a stabilit, astfel, un cu totul alt început al prescripției extinctive, de această dată în funcție de momentul subiectiv constând în descoperirea de către reclamantă a viciilor ascunse în temeiul art. 2531 alin. (1) lit. b) teza finală C. civ., în baza altor repere factuale decât cele susținute de părțile litigante în calea de atac a acesteia.

Ca regulă, instanța este obligată în orice proces să supună discuției părților toate împrejurările de fapt și de drept invocate din proprie inițiativă, pentru exercitarea deplină a dreptului la apărare, garanție a procesului echitabil.

În ce privește data descoperirii viciilor ascunse de către reclamantă, de care este legat, potrivit legii, începutul prescripției, confirmând susținerile recurentei, Înalta Curte reține că aceasta trebuie să rezulte din mijloacele de probă.

Fiecărei părți trebuie să i se ofere posibilitatea de a-și exprima punctul de vedere asupra chestiunilor de fapt invocate din oficiu pentru ca părțile să poată în mod real și nu doar formal să pună concluzii, nefiind suficientă trimiterea prin considerente la data efectuării rapoartelor de încercare, instanța de apel având de stabilit și măsura în care reclamanta a cunoscut efectiv caracterul impropriu întrebuințării al betonului achiziționat de la societatea pârâtă, care a condus la caracterul necorespunzător al lucrărilor de construcție, deci neîndeplinirea condițiilor privind calitatea pretinsă a lucrului ce a format obiectul convenției de vânzare, pentru a se putea exercita în mod efectiv și acțiunea în garanție contra vânzătorului.

În considerarea celor evocate, Înalta Curte constată întemeiate criticile circumscrise motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ.

Având în vedere considerentele arătate, Înalta Curte de Casație și Justiție în temeiul art. 496 alin. (2) coroborat cu art. 497 C. proc. civ., va admite recursul recurentei-reclamante A. S.R.L., va casa decizia recurată și va trimite cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe, urmând a se avea în vedere și dispozițiile art. 501 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1810/A din 16 noiembrie 2022 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Casează decizia atacată și trimite cauza pentru o nouă judecată aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 iunie 2023.