ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2284/2021
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2284/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Ședința publică din data de 2 noiembrie 2021
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 07 septembrie 2018, pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, secția I civilă, sub nr. x/2018, reclamanta A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei B. S.A., la plata sumei de 266.281,70 RON, pe care a încasat-o necuvenit la 02 februarie 2016 și care reprezintă îmbogățire fără justă cauză, precum și constatarea nulității absolute a convenției din 25 iunie 2014 încheiate între B. S.A., C. S.R.L. și A. S.R.L.
De asemenea, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 1344 și următoarele, art. 1635, art. 1247, art. 1246, art. 1204, art. 1250, art. 1240, art. 1182, art. 1183, art. 1236 și art. 1235 C. civ.
Prin sentința civilă nr. 493 din 06.02.2019, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, secția I Civilă, s-a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 1 București, invocată de instanță din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.
Prin încheierea din 9 mai 2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a Civilă, s-a dispus introducerea în cauză a societății C. S.R.L., în calitate de pârâtă.
Prin sentința civilă nr. 2005 din 04.07.2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a Civilă, în dosarul nr. x/2018, s-a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantă.
Împotriva acestei sentințe, la 24 februarie 2020, a declarat apel reclamanta A. S.R.L., prin care a solicitat admiterea acestuia și schimbarea în tot a sentinței civile apelate, cu consecința admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.
Prin decizia civilă nr. 1140 din 16 septembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2018, s-a respins apelul formulat de reclamantă ca nefondat.
Împotriva acestei decizii la 13 ianuarie 2021 a formulat recurs reclamanta A. S.R.L., în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care a solicitat casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.
În susținerea motivelor de casare recurenta precizează că este lovită de nulitate convenția privind garanțiile suplimentare încheiată între B. S.A., C. S.R.L. și A. S.R.L., ca anexă la contractul de furnizare produse petroliere nr. x din 16.04.2013, întrucât nu a fost semnată de aceasta.
Recurenta susține că i-a fost comunicat pârâtei B. S.A. faptul că reclamanta nu își însușeste această convenție și din acest motiv nu datorează nicio sumă de bani acesteia și nici pârâtei C. S.R.L. A mai arătat recurenta că din 14.08.2015 nu a mai luat produse petroliere de la pârâta C. S.R.L., astfel că, sumele în cuantum de 144.158 RON, aferentă facturii seria x nr. x din 10.09.2015 și de 553.841 RON, aferentă lunii iunie, nu sunt datorate.
Potrivit recurentei, prin notificarea nr. x din 2.11.2015, întregistrată la D., a învederat băncii că societatea pârâtă B. S.A. nu are dreptul să utilizeze fila E., deoarece este emisă în baza unei convenții lovite de nulitate absolută.
Prin încasarea de către pârâtă a sumei de 226.281 RON recurenta consideră că sunt incidente dispozițiile art. 1345 C. civ., privind îmbogățirea fără justă cauză.
În continuare, recurenta arată că la încheierea convenției privind garanțiile suplimentare nu a existat nici consimțământ și nici cauză.
Recurenta susține că instanța de apel i-a respins proba cu expertiză grafoscopică și nu i s-a cerut să depună un înscris doveditor, din care să rezulte calitatea semnatarului convenției, deși i s-a reproșat lipsa acestor probe.
Recurenta consideră că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 1348 C. civ., reținând că acțiunea de îmbogățire fără justă cauză are un caracterul subsidiar, cel prejudiciat având dreptul la o altă acțiune pentru a obține ceea ce îi este datorat.
Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.
Prin încheierea din 5 iulie 2021, constatând întrunite condițiile prevăzute de art. 493 alin. (3) Cod procedură civilă, instanța a dispus comunicarea raportului către părțile cauzei, pentru a se depune punctele de vedere asupra acestuia, astfel cum prevede art. 493 alin. (4) din același cod.
Potrivit dovezilor de comunicare aflate la dosar, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților iar, la 22 iulie 2021, recurenta A. S.R.L. a depus punct de vedere la raportul întocmit în cauză, prin care a solicitat, în esență, respingerea excepțiilor netimbrării recursului având în vedere că, pe de o parte, nu a primit adresele de comunicare a obligației de a timbra calea de atac exercitată, iar, pe de altă parte, a anexat taxa judiciară de timbru în cuantumul stabilit de instanță, și a nulității recursului întrucât a indicat normele de drept material încălcate de instanța de apel.
În cauză, s-a stabilit termen pentru examinarea admisibilității în principiu a recursului la 2 noiembrie 2021.
În prealabil se constată că recurenta s-a conformat obligației stabilite în sarcina sa de a achita taxa de timbru în cuantum de 3133,91 RON, fiind depus ordinul prin care se confirmă plata taxei.
La termenul din 2 noiembrie 2021, în completul de filtru, Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepția nulității recursului asupra căreia, în conformitate cu prevederile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., a reținut următoarele:
Art. 483 alin. (3) C. proc. civ.. prevede că "recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".
Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) Cod procedură civilă, cererea de recurs va cuprinde "motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat" iar, potrivit art. 486 alin. (3) din același cod, "mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității".
În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) Cod procedură civilă, sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ.
Din analiza dispozițiilor legale anterior evocate, rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.
Totodată, se observă că neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate expres prevăzute de lege este sancționată cu nulitatea cererii de recurs, întrucât recursul este o cale extraordinară de atac de reformare, în care se analizează strict conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile.
Prin urmare, controlul judiciar exercitat pe calea recursului nu se poate realiza decât dacă sunt aduse critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate și se arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.
Astfel, în etapa procesuală a recursului nu pot fi examinate critici care vizează aspecte de netemeinicie, întrucât aprecierea și evaluarea situației de fapt și a probelor administrate în cauză rămân în atribuția exclusivă a instanțelor de fond, ca instanțe devolutive.
În cauză, se constată că recursul declarat, deși este întemeiat formal pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., nu cuprinde critici de nelegalitate ce ar putea fi încadrate în motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.
Înalta Curte constată că recursul declarat redă în mod fidel motivele de apel, fiind reiterate criticile din calea de atac a apelului referitoare la nulitatea convenției privind garanțiile suplimentare încheiate între părți pentru lipsa consimțământului și a cauzei contractului, reaua-credință a pârâtei, căreia reclamanta i-a comunicat că nu datorează nicio sumă de bani nici acesteia și nici societății C. S.R.L., precum și cele privind îmbogățirea fără justă cauză a pârâtei.
Instanța de apel a prezentat în mod clar argumentele pentru care au fost respinse criticile reclamantei, constatând deplina validitate a convenției privind garanțiile suplimentare, precum și aplicabilitatea acesteia între părțile cauzei. De asemenea, a reținut legalitatea punerii în executare de către pârâtă a filei E. emisă de reclamantă și faptul că obligarea intimatei pârâte la restituirea sumei executate nu s-ar fi putut efectua pe temeiul juridic invocat de apelantă, având în vedere caracterul subsidiar al acțiunii în îmbogățire fără justă cauză.
Înalta Curte constată că prin motivele de casare recurenta nu critică motivele instanței de apel care au fundamentat soluția pronunțată și nu prezintă argumente din care să rezulte că analiza instanței de apel nu corespunde normelor legale incidente, recurenta rezumându-se la a relua situația de fapt, relațiile contractuale între părți și criticile privind nulitatea convenției privind garanțiile suplimentare și reaua-credință a pârâtei B. S.A.
În acest sens, se constată că recurenta, la pagina 3 din motivele de recurs, deși promovează calea extraordinară de atac a recursului, critică hotărârea primei instanțe, confirmând astfel reluarea criticilor din apel.
Cu toate că recurenta, în partea finală a motivelor de recurs, tinde să demonstreze încălcarea dispozițiilor legale prevăzute de art. 301 alin. (1) C. proc. civ., susținerile acesteia relevă, în realitate, aspecte de fapt referitoare la încheierea convenției privind garanțiile suplimentare, respectiv lipsa semnăturii reprezentantului legal, care nu pot constitui obiect al controlului judiciar în calea extraordinară de atac a recursului, în care se analizează strict conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile.
De asemenea, se constată că și dispozițiile art. 1348 C. civ. sunt invocate formal, nefiind dezvoltate critici de nelegalitate în acest sens și, totodată, au fost menționate direct în recurs, cu încălcarea art. 488 alin. (2) C. proc. civ.
Prin urmare, întrucât din motivele de casare invocate de recurentă nu este identificată nicio critică aptă să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., potrivit art. 489 alin. (2) din același cod intervine sancțiunea nulității recursului pentru motivare necorespunzatoare, care de asemenea nu constituie o motivare, în sens procedural, a recursului.
În considerarea celor ce preced, constatând că prin cererea de recurs nu au fost formulate critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute strict și limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. și nici nu au fost identificate motive de ordine publică care ar putea fi invocate conform art. 489 alin. (3) din același cod, Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (5) din același cod, va anula recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1140 din 16 septembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1140 din 16 septembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.
Fără nicio cale de atac.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 2 noiembrie 2021.