ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 55/2021

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluționarea Dosarului nr. 1.267/1/2021, este legal constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 37 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu completările ulterioare (Regulamentul).

Ședința este prezidată de doamna judecător Gabriela Elena Bogasiu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă domnul magistrat-asistent Cristian Balacciu, desemnat în conformitate cu dispozițiile art. 38 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Pitești - Secția I civilă în Dosarul nr. 757/90/2020 în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că: la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, fiind comunicat părților, conform art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă; intimații au depus un punct de vedere la raport, în termenul legal, prin care au susținut că sesizarea este inadmisibilă.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul și obiectul sesizării

Curtea de Apel Pitești - Secția I civilă a dispus, prin Încheierea din 7 aprilie 2021, în Dosarul nr. 757/90/2020, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: Interpretarea dispozițiilor art. I pct. 1 din Legea nr. 71/2015 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, cu referire la art. 1 alin. (51) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, privind egalizarea în cadrul familiei ocupaționale "Justiție", între valoarea de referință sectorială acordată consilierilor de probațiune și cea acordată magistraților. II. Dispozițiile legale ce formează obiectul sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile

Legea nr. 71/2015 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, cu modificările ulterioare (Legea nr. 71/2015) Art. I pct. 1 "Se aprobă Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83 din 12 decembrie 2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 925 din 18 decembrie 2014, cu următoarele modificări și completări: La articolul 1, după alineatul (5) se introduce un nou alineat, alineatul (5 1 ), cu următorul cuprins: « (5 1 ) Prin excepție de la prevederile alin. (1) și (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, precum și personalul din cadrul Consiliului Concurenței și al Curții de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituții, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții.»"

Legea nr. 293/2015 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 35/2015 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe, cu modificările ulterioare (Legea nr. 293/2015) Art. II. - "(1) Începând cu drepturile aferente lunii decembrie 2015, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul din cadrul sistemului public de asistență socială, astfel cum este definit în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 70/2014 privind salarizarea personalului din cadrul sistemului public sanitar și sistemului public de asistență socială în anul 2015, cu modificările ulterioare, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 185/2015, se majorează cu 25% față de nivelul acordat pentru luna septembrie 2015."

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 250/2016, cu modificările ulterioare (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016) Art. III. - "Începând cu luna august 2016, prevederile art. II alin. (1) din Legea nr. 293/2015 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 35/2015 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe se aplică și personalului de probațiune, prin raportare la cuantumul brut al salariilor de bază aferent lunii iulie 2016." III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept

Prin Cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea - Secția I civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale la 4 martie 2020 cu nr. 757/90/2020, mai mulți reclamanți (judecători) au solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Craiova și Tribunalul Dolj: - obligarea pârâtului Ministerul Justiției la recalcularea indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi salariale aferente, prin raportare la o valoare de referință sectorială în cuantum de 605,225 lei, începând cu 1 august 2016; - obligarea pârâților Curtea de Apel Craiova și Tribunalul Dolj la plata, proporțional cu perioada lucrată, a diferențelor între drepturile salariale cuvenite și cele încasate, precum și actualizarea diferențelor cu indicele de inflație și dobânda legală penalizatoare, de la scadența fiecărei obligații lunare de plată și până la achitarea lor.

În motivarea acțiunii, reclamanții au susținut că drepturile lor salariale se calculează în funcție de valoarea de referință sectorială de 484,18 lei, fără a fi inclusă majorarea de 25% acordată personalului de probațiune, începând cu luna august 2016.

Or, acest mod de calcul contravine Deciziei nr. 794 din 15 decembrie 2016, prin care Curtea Constituțională a statuat că trebuie eliminate diferențele salariale între personalul din cadrul aceleiași familii ocupaționale care a obținut hotărâri judecătorești definitive de recunoaștere a majorărilor salariale și cel care nu a obținut asemenea hotărâri.

Pârâții au depus întâmpinări prin care au solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

În apărare, au susținut că majorarea de 25% prevăzută de art. II din Legea nr. 293/2015, raportat la art. III din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016, se aplică personalului de probațiune, nu și magistraților. În plus, majorarea respectivă se aplică la cuantumul brut al salariului de bază, iar nu la valoarea de referință sectorială ce reprezintă o parte a salariului de bază.

Prin Sentința civilă nr. 1.121 din 2 noiembrie 2020, Tribunalul Vâlcea - Secția I civilă a admis acțiunea și l-a obligat pe pârâtul Ministerul Justiției la recalcularea indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi salariale aferente, prin raportare la o valoare de referință sectorială de 605,225 lei, pentru perioada 4 martie 2017 și până la zi, iar pe pârâții Tribunalul Dolj și Curtea de Apel Craiova i-a obligat la plata diferențelor salariale începând cu aceeași dată, actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală de la scadența fiecărei obligații lunare de plată și până la achitarea lor.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat că, prin Sentința civilă nr. 1.668 din 12 noiembrie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 1.580/115/2019, rămasă definitivă prin respingerea apelului, Tribunalul Caraș-Severin a obligat-o pe pârâta Direcția Națională de Probațiune la plata către reclamanții având funcția de consilier de probațiune a diferenței dintre drepturile salariale lunare și cele recalculate prin raportare la o valoare de referință sectorială de 484,18 lei, la care se adaugă majorarea de 25% prevăzută de art. III din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016, începând cu 8 august 2016 și până la zi.

A mai reținut că personalul de probațiune face parte din familia ocupațională de funcții bugetare "Justiție", cu atribuții în domeniul justiției penale, având ca ordonator principal de credite pe Ministerul Justiției, iar salarizarea acestuia se realizează prin înmulțirea valorii de referință sectorială din domeniul justiției cu un coeficient de ierarhizare, la care se adaugă sporurile prevăzute de lege.

Ca atare, tribunalul a constatat că reclamanții au făcut dovada că personalul din cadrul familiei ocupaționale de funcții bugetare "Justiție" a beneficiat de hotărâri judecătorești prin care drepturile salariale le-au fost calculate prin raportare la o valoare de referință sectorială majorată.

Față de statuările din Decizia nr. 23 din 26 septembrie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept și Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016 a Curții Constituționale, prima instanță a apreciat că se impune recalcularea indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi salariale ale reclamanților, prin raportare la o valoare de referință sectorială de 605,225 lei.

Fiecare pârât a declarat apel împotriva acestei sentințe.

În motivarea apelurilor au susținut că între judecători și personalul de probațiune la care face trimitere art. III din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016 nu există identitate de funcție, grad/treaptă/gradație, iar cele două categorii profesionale nu își desfășoară activitatea în aceleași condiții. De altfel, salarizarea judecătorilor este reglementată la capitolul I din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017), în timp ce salarizarea personalului de probațiune este reglementată la capitolul VII din aceeași anexă. În acest context, apelanții au subliniat că majorarea de 25% este prevăzută de art. III din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016 în favoarea personalului de probațiune, nu și a magistraților. În plus, au menționat că majorarea respectivă se aplică la cuantumul brut al salariului de bază, iar nu la valoarea de referință sectorială. IV. Motivele reținute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Instanța de trimitere a apreciat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a sesizării prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă.

Astfel, a arătat că este învestită cu soluționarea cauzei în ultimă instanță și că de lămurirea modului de interpretare a art. I pct. 1 din Legea nr. 71/2015, raportat la art. 1 alin. (5 1 ) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014), respectiv egalizarea în cadrul familiei ocupaționale "Justiție" între valoarea de referință sectorială acordată consilierilor de probațiune și cea acordată magistraților, depinde soluționarea pe fond a cauzei, fiind evocate în acest sens divergențele existente între părți.

Chestiunea de drept enunțată este nouă, deoarece Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat asupra acestei chestiuni, iar sesizarea înregistrată pe rolul acestei instanțe cu nr. 411/1/2021, soluționată prin Decizia nr. 29 din 17 mai 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 691 din 13 iulie 2021, se referă la o altă chestiune de drept.

A mai arătat că litigiile având acest obiect nu intră în competența secțiilor instanței supreme, fiind soluționate definitiv de curțile de apel, și că problema de drept nu formează obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare. V. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Instanța de sesizare a apreciat că nu se poate dispune egalizarea între cele două categorii profesionale având în vedere că trebuie să se analizeze și funcția/gradul/treapta și gradația, iar nu numai apartenența la familia ocupațională "Justiție".

Astfel, a arătat că legiuitorul a intenționat ca egalizarea să vizeze personalul care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivelul maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice, însă a stabilit și ca ea să aibă în vedere fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, iar activitatea să se desfășoare în aceleași condiții.

Or, nu se poate reține că ar exista o corespondență între activitatea desfășurată de un magistrat și cea prestată de un consilier de probațiune și nici între funcțiile/gradele/treptele și gradațiile acestora.

Sub aspectul salarizării, între magistrați și personalul de probațiune nu există o situație juridică identică, după cum rezultă și din reglementarea diferită a salariilor de bază ale acestora prin Legea-cadru nr. 153/2017.

Astfel, salariul de bază al magistraților este stabilit la capitolul I din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, în timp ce salariul personalului de probațiune este stabilit la capitolul VII al aceleiași anexe.

În consecință, pentru a beneficia de dispozițiile legale care reglementează egalizarea salariului de încadrare la nivelul maxim recunoscut, magistrații trebuie să probeze recunoașterea în favoarea categoriei profesionale din care fac parte a valorii de referință sectorială de 605,225 lei, aceasta reprezentând premisa esențială pentru uniformizarea modului de calcul al salariului.

În plus, nu poate fi acceptată premisa că statuările din Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016 a Curții Constituționale ar duce la concluzia că apartenența la aceeași familie ocupațională și subordonarea față de același ordonator de credite ar determina automat egalizarea prevăzută de textul legal, iar instanța de contencios constituțional ar fi renunțat la condiția identității de funcții, atribuții și condiții de muncă între salariați.

Astfel, considerentele de la paragraful 31 din decizia anterior evocată fac referire strictă la salariul corespunzător fiecărei/fiecărui funcții, grad/trepte, gradații, vechimi în funcție sau în specialitate, care trebuie să fie același.

Din lecturarea celorlalte considerente ale deciziei respective rezultă că instanța de contencios constituțional nu s-a abătut de la premisele egalizării statuate de legiuitor, rămânând consecventă cerinței ca situația juridică a personalului bugetar care solicită egalizarea să fie identică celei la care se raportează.

Prin urmare, considerentele Deciziei nr. 794 din 15 decembrie 2016 a Curții Constituționale relevă că premisele egalizării la care se referă textul de lege ce a fost obiectul excepției nu pot avea în vedere două categorii profesionale distincte, chiar dacă fac parte din aceeași familie ocupațională și sunt subordonate aceluiași ordonator principal de credite. VI. Jurisprudența instanțelor naționale în materie

La solicitarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, curțile de apel Alba Iulia, București, Craiova, Iași, Oradea, Ploiești, Suceava și Târgu Mureș au transmis practică judiciară relevantă cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării, iar curțile de apel București, Cluj, Craiova, Galați, Ploiești și Suceava au comunicat punctele de vedere ale judecătorilor asupra acestei chestiuni.

Din răspunsurile primite au rezultat două opinii.

Într-o primă opinie s-a apreciat că se impune egalizarea între valoarea de referință sectorială acordată consilierilor de probațiune și cea acordată magistraților la nivelul maxim recunoscut prin hotărâri judecătorești.

În fundamentarea primei opinii s-a arătat că atât magistrații, cât și consilierii de probațiune fac parte din aceeași familie ocupațională. Or, conform celor statuate prin Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016 a Curții Constituționale, valoarea de referință sectorială trebuie să fie unică pentru întreaga familie ocupațională "Justiție" (Tribunalul Giurgiu, Tribunalul București - Secția a VIII-a de conflicte de muncă și asigurări sociale, Tribunalul Ilfov, Tribunalul Ialomița, Tribunalul Galați, Tribunalul Dâmbovița - Secția I civilă, Tribunalul Buzău - Secția I civilă, Tribunalul Prahova - Secția I civilă, Tribunalul Bistrița-Năsăud - Secția I civilă, Tribunalul Sălaj și Tribunalul Gorj - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale).

În sensul primei opinii au fost identificate următoarele hotărâri judecătorești definitive: - Sentința civilă nr. 1.253/2020 din 30 iulie 2020, pronunțată de Tribunalul Alba - Secția I civilă (definitivă prin respingerea apelului); - deciziile civile nr. 424/2021 din 1 februarie 2021, nr. 1.859 din 1 aprilie 2021 și nr. 3.176 din 3 iunie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale; - deciziile nr. 365 din 18 februarie 2021 și nr. 930 din 15 aprilie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești - Secția I civilă; - Sentința nr. 27 din 4 februarie 2021 (definitivă prin neapelare) și Sentința nr. 629/2020 din 23 iulie 2020 (definitivă prin respingerea apelului), pronunțate de Tribunalul Mehedinți - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale; - deciziile nr. 23/A din 20 ianuarie 2021 și nr. 13/A din 14 ianuarie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Târgu Mureș - Secția I civilă.

Într-o a doua opinie s-a considerat că nu se poate efectua egalizarea în cadrul familiei ocupaționale "Justiție" între valoarea de referință sectorială acordată consilierilor de probațiune și cea acordată magistraților.

În argumentarea celei de-a doua opinii s-a arătat că cele două categorii profesionale se află în situații juridice diferite, astfel încât nu poate fi aplicat un tratament egal. În plus, s-a subliniat că valoarea de referință sectorială trebuie raportată la fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, iar nu la familia ocupațională "Justiție" (Tribunalul Ilfov și Curtea de Apel Suceava - Secția de contencios administrativ și fiscal).

În sensul celei de-a doua opinii au fost identificate următoarele hotărâri judecătorești definitive: - Sentința civilă nr. 1.081/2020 din 12 august 2020, pronunțată de Tribunalul Hunedoara - Secția I civilă (definitivă prin neapelare); - Sentința civilă nr. 929 din 1 octombrie 2020, pronunțată de Tribunalul Vaslui - Secția civilă (definitivă prin respingerea apelului ca tardiv); - Sentința civilă nr. 970/LM/2020 din 27 noiembrie 2020, pronunțată de Tribunalul Bihor - Secția I civilă (definitivă prin neapelare).

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că, la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil se află în lucru propunerea de promovare a unui recurs în interesul legii vizând următoarele probleme de drept: "Dacă prevederile art. III din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative, coroborate cu prevederile art. II alin. (1) din Legea nr. 293/2015 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 35/2015 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe au a se aplica inclusiv judecătorilor și procurorilor, în virtutea/în baza principiului constituțional al egalității în fața legii, prevăzut de art. 16 din Constituția României, în care se include și principiul egalizării veniturilor personalului bugetar având aceeași/același funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, prin raportare la nivelul maxim, astfel cum este precizat în preambulul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 20/2016, ori, dimpotrivă, prevederile legale sus-indicate se aplică exclusiv consilierilor de probațiune? În cazul unui răspuns afirmativ, dacă majorarea de 25% prevăzută de art. III din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016 și de art. II alin. (1) din Legea nr. 293/2015 se calculează la indemnizația de bază brută/salariul de bază brut sau la valoarea de referință sectorială, ca element de calcul al indemnizației de bază?" VII. Jurisprudența Curții Constituționale

Prin Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.029 din 21 decembrie 2016, Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile art. 3 1 alin. (1 2 ) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare sunt neconstituționale. În considerentele de la paragraful 32 din această decizie s-a reținut că: "În consecință, ca efect al neconstituționalității art. 3 1 alin. (1 2 ) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2016), «nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare», la care se face egalizarea prevăzută de art. 3 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016), trebuie să includă și drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești. Așadar, personalul care beneficiază de aceleași condiții trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul aceleiași categorii profesionale și familii ocupaționale, indiferent de instituție sau autoritate publică." VIII. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție

În jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, în procedurile de unificare a practicii judiciare au fost identificate mai multe decizii care prezintă relevanță în analiza sesizării de față.

Prin Decizia nr. 23 din 26 septembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 899 din 9 noiembrie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 28.884/3/2015, privind pronunțarea unei hotărâri prealabile și, în consecință, a stabilit că: "În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5 1 ) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, sintagma «salarizat la același nivel» are în vedere personalul din cadrul aparatului de lucru al Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurenței, al Curții de Conturi, precum și din cadrul celorlalte autorități și instituții publice enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare; nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea și aplicarea aceleiași norme este cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, în cadrul aceleiași autorități sau instituții publice."

Prin Decizia nr. 54 din 3 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 747 din 18 septembrie 2017, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Timișoara - Secția contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 8.944/30/2015, privind pronunțarea unei hotărâri prealabile și, în consecință, a stabilit că: "În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5 1 ) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, sintagma «salarizat la același nivel» are în vedere și personalul din cadrul autorităților și instituțiilor publice prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare."

Prin Decizia nr. 36 din 4 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 606 din 16 iulie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. 5.630/3/2017, pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile și, în consecință, a stabilit că: "În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5 1 ) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, soluția egalizării indemnizațiilor la nivel maxim are în vedere și majorările și indexările recunoscute prin hotărâri judecătorești unor magistrați sau membri ai personalului auxiliar, indiferent dacă ordonatorul de credite a emis sau nu ordine de salarizare corespunzătoare."

Prin Decizia nr. 56 din 17 septembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 985 din 21 noiembrie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a respins, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Cluj - Secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. 2.402/84/2017, cu privire la pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept privind interpretarea dispozițiilor art. 5 alin. (1 1 ) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, și art. 3 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, cu modificările și completările ulterioare, în forma indicată de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 250/2016, cu modificările ulterioare, în ceea ce privește acordarea aceleiași valori de referință sectorială pentru toți angajații din cadrul familiei ocupaționale de funcții bugetare "Justiție", de la data punerii acesteia în plată pentru salariați făcând parte din aceeași familie ocupațională.

Prin Decizia nr. 14 din 15 martie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 376 din 12 aprilie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a respins, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, cu privire la următoarea chestiune de drept: interpretarea Deciziei nr. 36 din 4 iunie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 606 din 16 iulie 2018, în sensul de a ști dacă instituie precedentul judiciar ca izvor de drept în materia salarizării personalului din justiție.

Prin Decizia nr. 29 din 17 mai 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 691 din 13 iulie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a respins, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Cluj - Secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. 213/117/2020, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: Dacă în interpretarea art. III din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 250/2016, cu modificările și completările ulterioare, cu trimitere la art. II alin. (1) din Legea nr. 293/2015 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 35/2015 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe, cu modificările ulterioare, se va concluziona că majorarea de 25% are în vedere componenta valorii de referință sectorială în formula de calcul al salariului/indemnizației de bază brute lunare a beneficiarilor legii sau această majorare vizează în mod special cuantumul brut al salariilor de bază ale destinatarilor legii. IX. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă. X. Înalta Curte de Casație și Justiție

Examinând admisibilitatea sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că, potrivit dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, "Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată".

Analiza condițiilor de admisibilitate instituite în cuprinsul articolului de lege mai sus citat conduce spre concluzia că acestea nu sunt întrunite.

În doctrină, dar și în jurisprudența Înaltei Curți, condițiile de admisibilitate au fost identificate după cum urmează: a) existența unei cauze în curs de judecată, în ultimă instanță; b) cauza care face obiectul judecății să se afle în competența legală a unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului învestit să soluționeze cauza; c) chestiunea de drept invocată să prezinte caracter de noutate; d) Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat asupra respectivei chestiuni de drept, iar aceasta nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare; e) ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată.

În examinarea primelor două condiții de admisibilitate se constată că instanța de trimitere (curtea de apel), învestită cu soluționarea unui apel împotriva unei sentințe date într-un conflict asimilat celor de muncă, va pronunța o decizie definitivă, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4, cu aplicarea art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă; prin urmare, aceste cerințe de admisibilitate sunt întrunite.

În schimb, condiția referitoare la noutatea chestiunii de drept a cărei dezlegare se solicită nu este îndeplinită.

În situația de față, chestiunea de drept cu privire la care a fost sesizată Înalta Curte de Casație și Justiție vizează interpretarea dispozițiilor art. I pct. 1 din Legea nr. 71/2015, cu referire la art. 1 alin. (5 1 ) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, privind egalizarea în cadrul familiei ocupaționale "Justiție", între valoarea de referință sectorială acordată consilierilor de probațiune și cea acordată magistraților.

Rezolvarea acestei probleme de drept se află în corelație directă cu modalitatea în care pot fi interpretate prevederile art. III din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016 cu trimitere la art. II alin. (1) din Legea nr. 293/2015.

După cum în mod constant Înalta Curte a subliniat în practica sa, relevantă în evaluarea cerinței noutății este dezvoltarea unei jurisprudențe în materie.

Din această perspectivă au fost emise adrese către toate curțile de apel, care au procedat la verificări ale jurisprudenței la nivelul instanțelor judecătorești situate în circumscripțiile lor teritoriale și au comunicat Înaltei Curți de Casație și Justiție că au identificat hotărâri judecătorești în materia care face obiectul sesizării de față; analiza acestora relevă că instanțele naționale nu au o abordare unitară asupra problemei de drept dezbătute.

Cum caracterul de noutate se pierde pe măsură ce chestiunea de drept a primit o dezlegare din partea instanțelor de judecată și întrucât asemenea dezlegări există deja, rezultă că cerința noutății nu este întrunită.

În ceea ce privește condiția de admisibilitate care impune ca asupra chestiunii de drept Înalta Curte să nu fi statuat, se reține că, deși textul art. 519 din Codul de procedură civilă nu prevede în mod expres, spre deosebire de legislația procesual penală internă, modalitatea de statuare asupra chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării, cerința legală este îndeplinită, întrucât problema de drept semnalată nu a fost soluționată printr-o hotărâre prealabilă sau recurs în interesul legii și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

În acest context se cuvine subliniat că, deși Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil se află în lucru propunerea de promovare a unui recurs în interesul legii ce vizează inclusiv problema de drept ce formează obiectul prezentei sesizări, examinarea datelor informatice a relevat că un asemenea recurs în interesul legii nu a fost înregistrat pe rolul instanței supreme până la data soluționării prezentei sesizări.

Este util de notat și că secțiile instanței supreme nu au competență în materia legislației muncii, așa încât nu pot fi identificate nici decizii de speță.

Referitor la condiția de admisibilitate care impune ca soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere, Înalta Curte reține că o asemenea legătură poate fi identificată, cât timp consecințele pe care le implică rezolvarea sunt apte să influențeze dezlegarea pe fond a pricinii, în etapa procesuală în care se află.

Distinct de aceste argumente, în mod constant Înalta Curte a subliniat că este necesar ca problema de drept să fie una veritabilă, ca în sesizare să fie identificată o problemă de drept care prezintă o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenția sa în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept și înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății.

În cazul analizat, titularul sesizării solicită interpretarea unor dispoziții legale care nu comportă o reală dificultate și care pot fi dezlegate printr-o analiză de conținut și corelată a normelor incidente, în considerarea aspectelor ce urmează a fi prezentate.

Actele normative anterioare intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017, care au reglementat drepturile salariale ale magistraților, au stabilit că indemnizația de încadrare a acestora este rezultatul înmulțirii unei valori de referință sectorială cu un coeficient de multiplicare, specific atât nivelului instanței/parchetului, cât și funcției ocupate.

În acest sens pot fi identificate dispozițiile cuprinse în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 347/2003, cu modificările ulterioare (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 177/2002), în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările și completările ulterioare, în Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice (Legea-cadru nr. 330/2009), Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare (Legea-cadru nr. 284/2010) și cele din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, cu modificările și completările ulterioare (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015) și Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2016 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, pentru modificarea și completarea unor acte normative și pentru aplicarea unitară a dispozițiilor legale, cu modificările ulterioare (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2016).

Fundamentul acestor acte normative l-a constituit ideea ca diferențierea veniturilor magistraților - în considerarea fie a nivelului instanței/parchetului la care își desfășoară activitatea, fie a funcției pe care o ocupă - să fie făcută, în mod exclusiv, prin aplicarea unor coeficienți de multiplicare distincți, nivelul valorii de referință sectorială rămânând însă constant.

O atare abordare este pe deplin justificată și dă expresie înseși rațiunii instituirii unui atare reper, care trebuie să fie unic, de referință în sectorul în care este incident.

Exemplificativ, vin să întărească această concluzie prevederile din anexa nr. 1 la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 177/2002, care au instituit o valoare de referință sectorială de 1.833.754 ROL, majorată ulterior, succesiv, până la 2.571.040 ROL.

După schimbarea paradigmei legiuitorului, care a apreciat necesar să reglementeze în mod unitar salarizarea personalului plătit din fonduri publice, ca urmare a adoptării Legii-cadru nr. 284/2010 s-a procedat scriptic la încadrarea acestui personal în familii ocupaționale.

Acest act normativ a preluat în mare parte dispozițiile din Legea-cadru nr. 330/2009, astfel că urmează a fi valorificate, la nivel teoretic, principiile pe care le consfințește, chiar dacă în concret Legea-cadru nr. 284/2010 nu a fost aplicată [potrivit art. 7 din Legea-cadru nr. 284/2010, aplicarea legii urma a se realiza etapizat, prin legi speciale anuale de aplicare, astfel că a fost succedată de următoarele acte normative: a) Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare; b) Legea nr. 283/2011 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, prin care se stabilea salarizarea în anul 2012 a personalului plătit din fonduri publice; c) Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, aprobată prin Legea nr. 36/2014, cu modificările ulterioare, cu referire la salarizarea în anul 2012 a personalului plătit din fonduri publice; d) Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu completări prin Legea nr. 28/2014, cu modificările și completările ulterioare; e) Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014; f) Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015. Deși scopul declarat de legiuitor la instituirea unui sistem unic de salarizare a fost acela de a aduce transparență și previzibilitate în materia salarizării, în realitate, drepturile salariale s-au calculat pornind de la cuantumul stabilit potrivit legislației anterioare, prin fiecare din legile speciale anuale făcându-se trimitere la cuantumul drepturilor salariale din anul precedent].

Astfel, dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea-cadru nr. 284/2010 au prevăzut ca salariile de bază, soldele/salariile de funcție și indemnizațiile lunare de încadrare să se stabilească prin înmulțirea coeficienților de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare cu valoarea de referință, iar în conformitate cu alin. (3) al aceluiași articol, valoarea de referință corespunzătoare coeficientului de ierarhizare 1,00 se stabilea anual prin legea pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificați în cadrul fiscal-bugetar potrivit Legii responsabilității fiscal-bugetare nr. 69/2010, la propunerea Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale și Ministerului Finanțelor Publice.

De asemenea, art. 14 din Legea-cadru nr. 284/2010 a statuat în mod neechivoc că "Diferențierea salariilor de bază, a soldelor/salariilor de funcție și a indemnizațiilor lunare de încadrare se realizează prin utilizarea unor coeficienți de ierarhizare cuprinși în intervalul 1,00, pentru funcția cu cea mai mică responsabilitate, și 15,00, pentru funcția cu cea mai mare responsabilitate în stat".

Așadar, examinând sesizarea în limitele ei, Înalta Curte subliniază că și în sistemul reglementat de Legea-cadru nr. 284/2010, în cadrul aceleiași familii ocupaționale diferențierea veniturilor se realizează prin utilizarea coeficienților de multiplicare, însă nu prin modificarea valorii de referință sectorială, care trebuie să fie unică pentru întregul sector.

Prin urmare, în măsura în care în cadrul aceleiași familii ocupaționale este stabilit un anumit nivel al valorii de referință sectorială, acesta este aplicabil întregii familii ocupaționale, iar diferențierea veniturilor rezultă în mod exclusiv din utilizarea unor coeficienți de multiplicare caracteristici, care variază în raport cu funcția ocupată și cu celelalte criterii indicate de legiuitor.

Mai mult decât atât, analiza jurisprudenței naționale relevă, așa cum s-a arătat mai sus, că deja au fost pronunțate hotărâri judecătorești definitive, care au recunoscut dreptul magistraților la o indemnizație calculată pe baza valorii de referință sectorială de 605,225 lei, incidentă în cadrul familiei ocupaționale "Justiție" și care îi vizează pe toți ordonatorii principali de credite din acest sistem.

Prin urmare, dacă în cadrul familiei ocupaționale "Justiție" există deja astfel de hotărâri judecătorești, indemnizațiile de încadrare ale tuturor celorlalți magistrați trebuie stabilite la nivelul maxim aflat în plată, în aplicarea art. 1 alin. (5 1 ) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 și a art. 3 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015, pentru că hotărârile pronunțate au examinat prevederi legale cuprinse în acte normative cu aplicabilitate generală.

În raționamentul juridic expus, în prezent a devenit irelevant elementul salarial care a condus, în aprecierea instanțelor, la conturarea unei indemnizații de încadrare la nivelul maxim, în cadrul instituției în care își desfășoară activitatea magistrații cărora li s-a recunoscut dreptul ca, la baza veniturilor lor, să se afle valoarea de referință sectorială aplicabilă consilierilor de probațiune, aflați în aceeași familie ocupațională, dată fiind finalitatea aplicării normelor din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 și din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015, anume aceea a asigurării, în cadrul instituției, a indemnizației de încadrare sau a salariului de bază la nivelul celui maxim aflat în plată, și aceasta, indiferent dacă ordonatorul de credite a emis sau nu ordinele de salarizare corespunzătoare, după cum s-a statuat prin Decizia nr. 36 din 4 iunie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Așadar, în prezent urmează să se facă aplicarea prevederilor legale referitoare la egalizarea indemnizației de încadrare la nivelul celui maxim aflat în plată din cadrul instituției în care își desfășoară activitatea magistrații, iar această împrejurare este, prin ea însăși, suficientă pentru a releva inadmisibilitatea sesizării de față, întrucât mecanismul de unificare a jurisprudenței nu poate fi utilizat decât pentru a se obține interpretarea unitară a unor dispoziții legale, nu și în măsura în care aduce în dezbatere modalitatea în care acestea se aplică.

În consecință, nu sunt asigurate aceste premise atunci când sesizarea vizează aplicarea unei dispoziții legale neechivoce la elemente de fapt ale cauzei, respectiv modalitatea în care judecătorii extrag esența unei norme cu caracter general și impersonal și o aplică situației concrete, revenind instanței de judecată rolul de a realiza o aplicare cazuală, care presupune studiul circumstanțelor particulare ale cererii, iar apoi calificarea ei juridică și, ulterior, pentru emiterea actului jurisdicțional final, aplicarea normei de drept incidente. Instanța supremă nu poate fi învestită, în cadrul acestei proceduri, cu însăși aplicarea legii în scopul soluționării cauzei respective, un astfel de atribut intrând și fiind necesar să rămână în sfera de competență a instanței de judecată ce soluționează pricina în fond.

Astfel, dacă în c