ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1845/2025

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la data de 23.06.2022 pe rolul Curții de Apel București - secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. dosar x/2022, reclamantele A., B. și C., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Înalta Curte de Casație și Justiție și Tribunalul București, au solicitat instanței de judecată, în conformitate cu dispozițiile prevăzute de art. 7 alin. (1) din Anexa V a Legii nr. 153/2017-Lege cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, coroborate cu dispozițiile prevăzute de art. 7 si 8 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, să dispună revocarea/modificarea parțială a Ordinului nr. 6245C din 30.12.2021 și a Ordinului nr. 401C din 07.02.2022 emise de Ministrul Justiției, după cum urmează/în sensul: 1. În ceea ce privește data aplicării unei valori de referință sectoriale de 605,225 RON: a) în principal, solicită obligarea pârâtului Ministerul Justiției prin Ministrul Justiției să emită noi ordine prin care să dispună recalcularea și plata diferențelor salariale rezultate din aplicarea ordinelor începând cu data de 1 august 2016, iar nu cu 30 decembrie 2021; b) în subsidiar,

solicită obligarea pârâtului Ministerul Justiției prin Ministrul Justiției să emită noi ordine prin care să dispună recalcularea și plata diferențelor salariale rezultate din aplicarea ordinelor prin punerea în executare a următoarelor sentințe referitoare la data de început recunoașterii unei valori de referință sectoriale de 605,225 RON coroborat cu coeficientul de multiplicare de 19,000 (diferențe de drepturi salariale în raport de indemnizațiile procurorilor D.N.A. si D.I.I.C.O.T. - O.U.G.

nr. 27/2006): - Sentința civila nr. 2282/02.09.2021, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr. x/2020, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din data de 28.10.2021, prin care s-a admis in parte acțiunea formulata de reclamantele A., C., D. si alții si s-a dispus, obligarea pârâților Tribunalul București, Tribunalul Ilfov și Curtea de Apel București la recalcularea indemnizațiilor de încadrare cuvenite reclamanților pentru perioada desfășurată în cadrul acestor instanțe și/sau instanțelor arondate începând cu 06.11.2017 și în continuare, pe baza unei valori de referință sectorială de 605,225 RON, calculată prin aplicarea majorării de 25% prevăzută de art. III din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016 si să aloce fondurile necesare și să plătească reclamanților diferența dintre drepturile bănești stabilite potrivit celor dispuse în paragraful anterior și drepturile bănești efectiv plătite, actualizată cu indicele de inflație, precum și dobânda legală penalizatoare calculată asupra diferenței respective conform dispozițiilor Ordonanței Guvernului nr. 13/2011, de la data exigibilității obligații de plată a drepturilor salariale restante și până la data plății lor efective; - Sentința civila nr. 1466/13.05.2021, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr. x/2020, astfel cum a fost modificata prin decizia civila nr. 374/10.02.2022,

prin care s-a admis in parte acțiunea formulata de reclamantele A., C., D. și alții și s-a dispus obligarea pârâților Ministerul Justiției, Tribunalul București, Tribunalul Ilfov și Curtea de Apel București, la recalcularea indemnizației de încadrare, conform Legii nr. 71/2015 și a O.U.G.

nr. 20/2016, începând cu data de 06.11.2017 și în continuare, prin valorificarea unui coeficient de multiplicare 19,000 si a pârâților Tribunalul București, Tribunalul Ilfov și Curtea de Apel București la plata către reclamanți, începând cu data de 06.11.2017 și în continuare a diferențelor de drepturi salariale dintre venitul calculat potrivit coeficientului de multiplicare 19,000 si venitul efectiv plătit, drepturi actualizate cu indicele de inflație, precum și dobânda legală penalizatoare aferentă, până la data plății efective; 2. În sensul înlăturării plafonării instituite asupra indemnizației lunare de încadrare și a celorlalte drepturi urmare a aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice; 3. Anularea parțială a Ordinului nr. 401C din 07.02.2022 emis de Ministrul Justiției în ceea ce privește înghețarea sporurilor și obligarea pârâtului Ministerul Justiției prin Ministrul Justiției să emită un nou ordin prin care să dispună majorarea sporului pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, a sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și a sporului pentru păstrarea confidențialității în raport de majorarea indemnizației de încadrare brută lunară; 4. De asemenea, ca urmare a admiterii capetelor de cerere privind anularea parțială a ordinelor contestate,

reclamantele solicită și repararea prejudiciului produs prin emiterea în mod nelegal a acestor ordine prin obligarea pârâților Ministerul Justiției (emitentul ordinelor nelegale) și Tribunalul București (ordonatorul de credite care efectuează în concret plata drepturilor salariale) la plata diferențelor dintre drepturile salariate pe care le-ar fi încasat, dacă nu s-ar fi aplicat plafonarea prev. de art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 și înghețarea sporurilor și drepturile salariale efectiv plătite, diferențe ce vor fi actualizate cu indicele de inflație și cu dobânda legală penalizatoare, calculate de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până Ia data plății efective: - în principal, începând cu data de 01 august 2016, iar nu cu data de 30 decembrie 2021. - în subsidiar, începând cu datele de la care această valoare de referință sectorială de 605,225 RON, coroborata cu coeficientul de multiplicare de 19,000 (diferențe de drepturi salariale în raport de indemnizațiile procurorilor D.N.A.

si D.I.I.C.O.T. - O.U.G. nr. 27/2006), le-au fost recunoscute prin hotărârile judecătorești la care s-a făcut referire in preambulul cererii. 2. Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 1739 din 7 noiembrie 2023, Curtea de Apel București - secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, ca nefondată.

A admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantele A., B. și C., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Înalta Curte de Casație și Justiție și Tribunalul București A anulat în parte Ordinul MJ nr. 6245/30.12.2021 și ordinul individual emis în temeiul acestuia, respectiv Ordinul MJ nr. 401/C/07.02.2022, în privința mențiunilor de la art. 1, în sensul înlăturării plafonării instituite de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 și a stabilirii indemnizației de încadrare lunară prin raportare la o VRS de 605,225 RON începând cu data de 09.11.2017, cu recalcularea sporurilor, în raport de majorarea indemnizației de încadrare brută lunară și cu consecința plății diferențelor salariale astfel stabilite, actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală penalizatoare, până la data plății efective.

A respins în rest cererea de chemare în judecată, ca nefondată. 3. Calea de atac exercitată în cauză Pârâtul Ministerul Justiției a formulat recurs împotriva sentinței civile nr. 1739 din 7 noiembrie 2023 și a încheierii din 19.01.2023, pronunțate de Curtea de Apel București - secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție a declarat recurs împotriva încheierii din 12.02.2024 și a sentinței civile nr. 1739 din 7 noiembrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București - secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, iar pârâtul Tribunalul București a formulat recurs împotriva sentinței civile nr. 1739 din 7 noiembrie 2023. 3.1. Recursul pârâtului Ministerul Justiției a fost întemeiat pe motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc.

civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a hotărârilor atacate și în rejudecare, admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției, admiterea excepției prescripției parțiale a dreptului material la acțiune invocate și, pe fond, respingerea acțiunii ca neîntemeiată, respectiv ca rămasă fără obiect pe capătul de cerere privind recalcularea indemnizației reclamantei prin raportare la o VRS de 605,225 RON. În motivare, susține că, deși prin încheierea atacată a fost introdusă în cauză Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța nu a dispus scoaterea din cauză a Ministerului Justiției, admițând acțiunea și în contradictoriu cu recurentul, contrar prevederilor art. 142 din Legea nr. 304/2022.

În privința excepției prescripției dreptului la acțiune, arată că a fost greșit respinsă, pentru drepturile solicitate cu depășirea termenului de 3 ani anterior datei de introducere a acțiunii. Cu referire la calcularea drepturilor salariale raportat la VRS 605,225 RON, afirmă că modalitatea de calcul a fost aplicată generalizat după pronunțarea Deciziei nr. 55/2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. În acest sens, ordonatorii de credite din sistemul justiției au acordat, potrivit competențelor, valoarea de referință sectorială de 605,225 RON, ținând cont de necesitatea egalizării indemnizațiilor care s-a impus prin evoluția jurisprudenței, urmând ca hotărârile deja pronunțate să fie executate potrivit prevederilor legale.

Instanța de fond ar fi trebuit să respingă capătul de cerere privind recalcularea indemnizației reclamantelor prin raportare la o VRS de 605,225 RON, fără aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, ca rămas fără obiect, ca urmare a emiterii Ordinul nr. 959 din 12.04.2023 de către Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție. În ce privește acordarea sporurilor fără limita instituită de art. 25 din Legea nr. 153/2017, invocă Decizia nr. 3/2024 pronunțată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al Înaltei Curți de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2023, prevederile art. 25 din Legea nr. 153/2017 și Deciziile nr. 520/2020, nr. 126/2020 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 25 alin. (1) și ale art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice pronunțate de Curtea Constituțională.

Referitor la starea de discriminare, arată că reglementarea ori nereglementarea, prin lege ori printr-un alt act normativ, a unor drepturi excedează cadrului legal stabilit prin O.G. nr. 137/2000, acest act normativ trasând competențele CNCD și instanței de judecată exclusiv în ceea ce privește modul de aplicare a dispozițiilor legale care instituie drepturile în discuție. Prin mai multe decizii (nr. 818/2008, 819/2008, 820/2008, 821/2008), Curtea Constituțională a statuat că instanțele judecătorești nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

3.2. Pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție și-a întemeiat recursul pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea excepției prescripției parțiale a dreptului material la acțiune și, pe fond, respingerea acțiunii ca neîntemeiată, respectiv ca rămasă fără obiect pe capătul de cerere privind recalcularea indemnizației reclamantei prin raportare la o VRS de 605,225 RON.

În dezvoltarea motivului de recurs, susține că excepția prescripției a fost în mod greșit respinsă, întrucât reclamanții au rămas în pasivitate din data de 1 august 2016 la care au intrat în vigoare prevederile legale conform cărora s-a ajuns la VRS de 605,22 RON până la emiterea ordinului atacat, pentru o perioadă de cca 5 ani, 2016 - 2021, indicând dispozițiile art. 268 alin. (1) lit. c) și art. 171 alin. (1) din Codul muncii care prevăd un termen de 3 ani pentru formularea acțiunilor de la data nașterii drepturile salariale neacordate.

Prin motivarea soluției de anulare a celor două acte administrative contestate exclusiv prin raportare la hotărârile judecătorești pronunțate în cadrul dosarului nr. x/2020, instanța de fond a contopit instituția efectului pozitiv al lucrului judecat cu instituția autorității de lucru judecat, oferind efecte depline, într-un litigiu de contencios administrativ, unei hotărâri ce a fost pronunțată de instanțele specializate de dreptul muncii. Arată că prin ordinul nr. 6245/C/30.12.2021, Ministerul Justiției a luat o decizie administrativă pentru viitor, iar Înalta Curte de Casație și Justiție, în calitate de actual ordonator principal de credite, nu poate dispune măsuri pentru care nu este conturată o bază legală corespunzătoare, neputând emite un ordin de stabilire a drepturilor salariale ale judecătorilor pentru o perioadă anterioară emiterii ordinului Ministrului Justiției.

Afirmă că este neîntemeiată obligarea la stabilirea drepturilor salariale prin raportare la VRS 605,225 RON, pentru perioada anterioară datei emiterii O.M.J. nr. 6245/30.12.2021, având în vedere că potrivit prevederilor legale, majorarea de 25% prevăzută de art. din O.U.G, nr. 20/2016 a vizat, în mod expres și exclusiv, cuantumul brut al salariului de bază, iar nu și sporurile, pentru consilierii de probațiune, nefiind vorba de o valoare de referință sectorială aplicabilă în familia ocupațională "Justiție". Susține că data de 1 august 2016 a fost stabilită nelegal ca dată de reîncadrare și recalculare a drepturilor salariale prin sentința atacată. De asemenea, referindu-se la capătul de cerere privind acordarea VRS 605,225 RON, arată că a rămas fără obiect prin emiterea Ordinului nr. 959 din 12 aprilie 2023 de către Președintele ICCJ.

În ce privește acordarea sporurilor fără limita instituită de art. 25 din Legea nr. 153/2017, invocă Decizia nr. 15/28.05.2021 pronunțată în dosarul nr. x/2021 - RIL și Deciziile nr. 520/2020, nr. 126/2020 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 25 alin. (1) și ale art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice pronunțate de Curtea Constituțională. Referitor la starea de discriminare, arată că reglementarea ori nereglementarea, prin lege ori printr-un alt act normativ, a unor drepturi excedează cadrului legal stabilit prin O.G. nr. 137/2000, acest act normativ trasând competențele CNCD și instanței de judecată exclusiv în ceea ce privește modul de aplicare a dispozițiilor legale care instituie drepturile în discuție.

Prin mai multe decizii (nr. 818/2008, 819/2008, 820/2008, 821/2008), Curtea Constituțională a statuat că instanțele judecătorești nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative. 3.3. Pârâtul Tribunalul București a formulat recurs invocând motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului și casarea sentinței, iar în rejudecare respingerea acțiunii. În motivare, reiterează excepția lipsei calității procesuale pasive, în raport de dispozițiile Legii nr. 500/2002 și ale art. 142 alin. (1) din Legea nr. 304/2022, deoarece recurentul-pârât, ca ordonator terțiar de credite, nu are posibilitatea legală de a acorda drepturile bănești solicitate în lipsa actelor administrative emise de ICCJ, respectiv a fondurilor alocate.

Stabilirea, prin prevederile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, a unei limite a cuantumului salariului de bază, soldelor de funcție/salarii lor de funcție, indemnizațiilor de încadrare care sunt mai mari decât cele stabilite, potrivit acestei legi, la nivelul prevăzut de lege pentru anul 2022 are un caracter tehnic, fără a dispune cu privire la reducerea salariilor de bază ale personalului plătit din fonduri publice, integrate regulilor privind aplicarea etapizată a legii, prevederile legale criticate vizează reglarea în timp a disfuncționalităților existente în domeniu salarizării personalului plătit din fonduri publice, prin limitarea creșterilor salariate la un nivel stabilit prin lege.

Susține că nivelul salarial, după intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017, a fost menținut în plată până la 31 decembrie 2017, iar ulterior acestui moment, maximul la care se oprește salariul de bază este cel stabilit de lege pentru fiecare funcție, acesta neputând fi depășit. Odată cu intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017, temeiurile de drept în baza cărora a fost acordată valoarea de referință sectorială de 605,225 RON au fost abrogate, iar salarizarea a fost stabilită potrivit art. 38 din noul act normativ.

Arată că recalcularea poate produce efecte ulterior datei de 01.01.2018 doar în măsura în care nu sunt atinse limitele prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017, însă de la momentul atingerii acestor limite, cuantumurile prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017 sunt singurele care se pot acorda, iar valoarea de referință sectorială nu mai prezintă relevantă, reclamanții nebeneficiind, ulterior datei de 1 ianuarie 2018, de salarii de bază într-un cuantum mai mare decât cel legal. Începând cu data de 01.01.2018, s-a acordat nivelul maxim al indemnizației prevăzut de Legea-cadru nr. 153/2017 pentru anul 2022, iar nesocotirea plafonului instituit de lege ar reprezenta de fapt o nerespectare a normelor legale în materie de salarizare.

Instanța de fond ar fi trebuit să aibă în vedere și faptul că ordinele au fost emise în temeiul Legii-cadru nr. 153/2017, urmând să facă aplicarea sistemului de salarizare instituit prin actul normativ menționat. 4. Apărările formulate în cauză În cauză intimatele-reclamante nu au depus întâmpinări. II.

Soluția instanței de recurs asupra căii de atac formulate Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința și încheierea recurate, în raport de motivele de casare invocate și normele legale incidente, Înalta Curte constată că sunt nefondate recursurile formulate de recurentul-pârât Ministerul Justiției împotriva încheierii din 19.01.2023 și a sentinței civile nr. 1739 din 7 noiembrie 2023, de recurenta-pârâtă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva încheierii din 12.02.2024 și a sentinței civile nr. 1739 din 7 noiembrie 2023, precum și recursul declarat de Tribunalul București împotriva sentinței civile nr. 1739 din 7 noiembrie 2023, pentru următoarele considerente: II.1.

Cu referire la recursul pârâtului Ministerul Justiției împotriva încheierii din 19.01.2023, instanța de recurs constată că prin încheierea menționată judecătorul fondului a citat părțile cu mențiunea de a-și exprima punctul de vedere față de introducerea în cauză a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prorogând discutarea introducerii la următorul termen, astfel că nu se confirmă susținerile autorității recurente privind dispunerea măsurii introducerii în cauză prin încheierea din 19.01.2023. II.2.

În privința recursului declarat de Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva încheierii din 12.02.2024, instanța de control jurisdicțional reține că prin respectiva încheiere s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurată în dispozitivul sentinței civile nr. 1739/07.11.2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2022, în sensul că stabilirea indemnizației de încadrare lunară prin raportare la o VRS de 605,225 se va face începând cu data de 06.11.2017 și nu cu data de 09.11.2017, cum în mod eronat s-a consemnat.

Înalta Curte reține că încheierea a fost pronunțată având în vedere că reclamantele sunt beneficiarele drepturilor stabilite prin sentința nr. 2282/02.09.2021 a Tribunalului Dâmbovița, îndreptată prin încheierea din camera de consiliu din data de 28.10.2021, definitivă prin decizia civilă nr. 2289/21.09.2022 a Curții de Apel Ploiești în sensul recalculării indemnizațiilor de încadrare cuvenite începând cu 06.11.2017 și în continuare, pe baza unei valori de referință sectorială de 605,225 RON, în raport de care a fost pronunțată soluția primei instanțe, aspectele respective urmând a fi analizate în considerentele asurpa recursului împotriva sentinței nr. 1739 din 7 noiembrie 2023. II.3. În privința recursurilor declarate de către pârâți împotriva sentinței nr. 1739 din 7 noiembrie 2023, având în vedere similitudinea criticilor formulate, Înalta Curte le va examina cumulat.

Excepția lipsei calității procesuale pasive a recurentului-pârât Ministerul Justiției a fost în mod legal respinsă, Înalta Curte subliniind că această excepție este neîntemeiată în ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect anulare acte administrative de salarizare, având în vedere că Ministerul Justiției are calitatea de autoritate emitentă a ordinelor nr. 6245C din 30.12.2021 și nr. 401/C din 07.02.2022, acte administrativ contestate în prezenta cauză. Or, din perspectiva calității de autoritate emitentă, Înalta Curte reține că nu prezintă relevanță art. 142 alin. (6) din Legea nr. 304/2022 care reglementează subrogarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în toate drepturile și obligațiile Ministerului Justiției referitoare la cheltuielile de personal ale instanțelor.

În continuare, vor fi analizate criticile invocate de recurenții-pârâți Ministerul Justiției și Înalta Curte de Casație și Justiție referitoare la soluția dată asupra excepției prescripției dreptului material. Instanța de control judiciar constată că acestea sunt nefondate, reținându-se în mod corect de către prima instanță că reclamantele nu au solicitat recalcularea drepturilor salariale pentru a fi aplicabile prevederile C. civ. în materia prescripției extinctive (art. 2500, 2501 alin. (1), art. 2503 alin. (2), art. 2512 alin. (1), art. 2513 și art. 2517) invocate de recurentul-pârât.

În cauză, acțiunea a fost formulată în condițiile art. 7 din cap. VIII al Anexei V la Legea nr. 153/2017 - Lege-cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, solicitându-se obligarea la emiterea unui ordin de salarizare ca act administrativ, astfel că singura prescripție ce putea fi invocată de către pârât este aceea reglementată de prevederile art. 11 din Legea contenciosului administrativ, care însă nu a fost invocată ca atare, consecința fiind că excepția prescripției este nefondată. Dincolo de aceste aspecte, nu poate fi ignorată împrejurarea că intimatele-reclamante sunt beneficiarele unui titlu executoriu reprezentat de o hotărâre judecătorească definitivă de acordare a VRS 605,225 RON începând cu data de 06.11.2017.

Astfel, prin sentința nr. 2282/02.09.2021, definitivă prin decizia civilă nr. 2289/21.09.2022 a Curții de Apel Ploiești a fost admisă în parte cererea formulată de reclamantele din prezenta cauză și au fost obligați pârâții Tribunalul București, Tribunalul Ilfov și Curtea de Apel București la recalcularea indemnizațiilor de încadrare cuvenite reclamantelor pentru perioada desfășurată în cadrul acestor instanțe și/sau instanțelor arondate începând cu 06.11.2017 și în continuare, pe baza unei valori de referință sectorială de 605,225 RON.

Pe de altă parte, tocmai din acest motiv, reclamantele se situează în ipoteza de la art. 2 din ordinul nr. 401/C/07.02.2022, respectiv aceea în care personalului căruia i-a fost recunoscută valoarea de referință sectorială în sumă de 605,225 RON prin hotărâre judecătorească, recalcularea și plata diferențelor salariale rezultate din aplicarea ordinului atacat (Ordinul nr. 401/C/07.02.2022) se vor face în conformitate cu dispozitivul hotărârii judecătorești respective. O altă critică comună recurenților-pârâți vizează rămânerea fără obiect a capătului de cerere privind obligarea recurentei-pârâte Înalta Curte de Casație și Justiție la emiterea unui ordin, prin care drepturile salariale să fie stabilite prin raportare la valoarea de referință sectorială 605,225 RON.

În esență, recurenții-pârâți au pretins că instanța de fond ar fi trebuit să respingă acest capăt de cerere, ca rămas fără obiect, având în vedere că președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție a emis Ordinele nr. 959/I din 12.04.2023 și 2734/I din 27.09.2023, prin care s-a dispus ca stabilirea drepturilor salariale ale judecătorilor începând cu data de 30.12.2021 să aibă în vedere o valoare de referință sectorială 605,225 RON, fără a fi afectate de aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017. Potrivit art. 1 din Ordinul ministrului justiției 6245/C/30.12.2021, începând cu data de 30.12.2021, drepturile salariale ale reclamantelor s-au stabilit prin raportare la VRS 605,225 RON cu respectarea prevederilor art. 38 alin. (6) și ale art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017.

Pentru punerea în aplicare a Ordinului nr. 6245/C/30.12.2021 a fost emis Ordinul ministrului justiției nr. 401/C/07.02.2022, prin care s-a dispus că "Începând cu data de 30.12.2021, drepturile salariale ale judecătorilor din circumscripția Curții de Apel București prevăzuți în Anexele 1-29 la prezentul ordin, se stabilesc având în vedere valoarea de referință sectorială de 605,225 RON, cu respectarea prevederilor art. 38 alin. (6) și ale art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, conform celor prevăzute în dreptul fiecăruia, în anexe." Înalta Curte constată că, prin Ordinul nr. 2734/I/27.09.2023, la art. 1, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție a dispus că "drepturile salariale ale judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor specializate și curților de apel, precum și ale asistenților judiciari din cadrul instanțelor judecătorești, calculate având în vedere valoarea de referință sectorială de 605,225 RON, conform Ordinului ministrului justiției nr. 6245/C din 30 decembrie 2021, se stabilesc începând cu data intrării în vigoare a ordinului menționat-30 decembrie 2021-fără a fi afectate de aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice nr. 153/2017,

cu modificările și completările ulterioare". Se observă astfel că, în contextul emiterii Ordinului nr. 2734/I/27.09.2023 al președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin recunoașterea drepturilor judecătorilor de a fi salarizați din data de 30 decembrie 2021 cu o VRS de 605,22 RON, fără aplicarea limitei rezultate din prevederile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, începând cu acest moment, a dispărut vătămarea cauzată recurentelor-reclamante, prin emiterea nelegală a Ordinului ministrului justiției nr. 6245/C din 30 decembrie 2021. Referitor la perioada anterioară pentru care prima instanță a dispus obligarea la emiterea ordinului, respectiv începând cu data de 01.08.2016, contrar celor invocate de recurenții-pârâți, se observă că Ordinul nr. 2734/I/27.09.2023 al președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție nu a determinat dispariția vătămării produse reclamantelor prin ordinul ministrului justiției nr. 401/C/07.02.2022 și pentru perioada anterioară acestei din urmă date.

După cum s-a arătat anterior, dispoziția ordinului este clară și vizează exclusiv perioada care debutează cu data de 30 decembrie 2021. Ordinul emis de ministrul justiției a dispus atât cu privire la data începând cu care judecătorii erau îndreptățiți la recunoașterea drepturilor salariale, raportate la o valoare de referință sectorială de 605,225 RON, cât și cu privire la chestiunea incidenței plafonării prevăzute de prevederile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017. În consecință, capătul de cerere privind stabilirea drepturilor salariale prin raportare la valoarea de referință sectorială 605,225 RON, începând cu 01.08.2016 nu a rămas fără obiect prin emiterea de către președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție a ordinelor nr. 959/I din 12.04.2023 și 2734/I din 27.09.2023.

De asemenea, nu sunt fondate nici susținerile recurenților-pârâți în ce privește nelegalitatea acordării drepturilor salariale menționate pentru perioada anterioară emiterii ordinului MJ nr. 6245/30.12.2021. Înalta Curte reține că prin ordinul nr. 401/C/07.02.2022 emis de ministrul justiției în aplicarea ordinului nr. 6245/C/30.12.2021, reclamantelor, judecători la Tribunalul București, având diferite grade profesionale, gradații și vechimi, le-au fost stabilite indemnizații de încadrare potrivit tabelului prevăzut de Legea-cadru nr. 153/2017 în Anexa V, Capitolul I, lit. A); totodată, reclamantelor le-au fost acordate diferite sume de bani cu titlu de sporuri pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, respectiv pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și pentru păstrarea confidențialității.

Altfel spus, prin ordinul litigios, reclamantelor-recurente le-au fost acordate indemnizații de încadrare brute lunare prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017, reieșind explicit din motivarea actului administrativ amintit faptul că Ministerul Justiției a făcut aplicarea art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, text potrivit căruia "În situația în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcție/salariile de funcție, indemnizațiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit prezentei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022.". Înalta Curte mai reține că premisa esențială a emiterii ordinului MJ nr. 401/C/2022 o constituie faptul că prin ordinul nr. 6245/C/30.12.2021 ministrul justiției a recunoscut în favoarea judecătorilor ce funcționau la nivelul curților de apel, tribunalelor și judecătoriilor un mod de calcul al drepturilor salariale prin utilizarea valorii de referință sectorială (VRS) de 605,225 RON.

În consecință, prin recunoașterea VRS de 605,225 RON, indemnizația de încadrare brută lunară acordată reclamantelor - recurente reiese a fi depășit nivelul stabilit de Legea-cadru nr. 153/2017 pentru anul 2022, ceea ce a determinat Ministerul Justiției să procedeze la plafonarea drepturilor salarial la valoarea menționată. Înalta Curte mai constată că reclamantele au formulat contestație împotriva ordinelor MJ nr. 6245/C/30.12.2021 și nr. 401/C/2022, în ceea ce le privește, contestație ce a fost respinsă de pârâtul Ministerul Justiției potrivit adresei nr. x/2022.

În sfârșit, Înalta Curte observă că, ulterior pronunțării sentinței recurate, prin ordinul președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 959/I/12.04.2023 s-a stabilit la art. 1 că "Drepturile salariale ale judecătorilor din cadrul curților de apel, tribunalelor, tribunalelor specializate și al judecătoriilor se calculează având în vedere valoarea de referință sectorială de 605,225 RON, fără a fi afectate de aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, cu respectarea grilelor cuprinse în Anexele 1-13, părți integrante ale prezentului ordin." În aceste condiții, în cursul soluționării procesului, ordonatorul de credite relevant potrivit art. 142 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, anume președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, a stabilit faptul că drepturile salariale ale judecătorilor din cadrul curților de apel, tribunalelor, tribunalelor specializate și al judecătoriilor se calculează având în vedere valoarea de referință sectorială de 605,225 RON, fără a fi afectate de aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017.

Din moment ce ordonatorul de credite amintit a recunoscut că modul de calcul al indemnizației de încadrare acordate unui judecător nu este afectat de aplicarea art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, în mod corespunzător ordinul nr. 401/C/07.02.2022 emise de pârâtul Ministerul Justiției, în limita situației reclamantelor, este afectat de nulitate în ce privește dispoziția privind plafonarea drepturilor salariale, aplicată în baza art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017.

În caz contrar, anume al menținerii validității ordinului MJ nr. 401/C/2022, ar exista o situație de conflict în aplicarea legii, întrucât, pe de o parte, ar fi legală plafonarea indemnizației de încadrare în condițiile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, iar, pe de altă parte, dreptul salarial în discuție nu este afectat de aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, în acord cu ordinul președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 959/I/12.04.2023.

Instanța de recurs reamintește aspecte de jurisprudență obligatorie din materia modului de stabilire a drepturilor salariale cuvenite magistraților, sens în care face referire exemplificativă la decizia nr. 3/2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, prin care s-au arătat următoarele: "69. … este necesar a se ține seama de distincția esențială dintre elementele componente ale indemnizațiilor de încadrare ale magistraților. Astfel, valoarea de referință sectorială este o componentă cu aplicabilitate generală, ce constituie un reper unic avut în vedere pentru calcularea indemnizațiilor de încadrare pentru întregul personal al familiei ocupaționale "Justiție", …. Altfel spus, nivelul valorii de referință sectorială este același pentru toți magistrații și tot personalul din sistemul judiciar, indiferent de nivelul instanței sau parchetului la care funcționează și de funcția ocupată….

70. Această distincție între elementul cu aplicabilitate generală reprezentat de valoarea de referință sectorială și elementul cu aplicabilitate restrânsă reprezentat de coeficienții de multiplicare a fost reținută, cu putere obligatorie, în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, fiind relevante sub acest aspect Decizia nr. 36 din 4 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 606 din 16 iulie 2018 (paragraful 79), Decizia nr. 55 din 13 septembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1102 din 19 noiembrie 2021 (paragrafele 73, 74, 80 și 81), și Decizia nr. 80 din 11 decembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 30 ianuarie 2024 (paragrafele 81 și 82). În această din urmă decizie, instanța supremă a statuat că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 6 lit. b) și c) din Legea-cadru nr. 153/2017, "principiile nediscriminării și egalității pot fi invocate pentru egalizarea la nivel maxim a salariilor de bază, cu luarea în considerare inclusiv a majorărilor recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive,

sub rezerva ca ele să aibă aplicabilitate generală la nivelul aceleiași categorii profesionale din cadrul aceleiași familii ocupaționale". În considerentele cuprinse la paragraful 81 s-a făcut referire la faptul că "singurul element component al indemnizației de încadrare/salariului de bază, de aplicabilitate generală, este valoarea de referință sectorială", … 71. … distincția dintre elementele componente ale indemnizațiilor de încadrare ale magistraților este relevantă, deoarece elementul cu aplicabilitate generală în cadrul aceleiași familii ocupaționale nu poate fi supus unei limitări, fiind un reper unic, constant și invariabil, în sensul că are aceeași valoare indiferent de gradul instanței sau al parchetului ori de funcția ocupată.

Cu alte cuvinte, elementul cu aplicabilitate generală avut în vedere la calcularea indemnizațiilor de încadrare nu poate fi supus unui plafon în anumite situații concrete, particulare, deoarece s-ar înfrânge tocmai principiul egalității și principiul nediscriminării, ajungându-se, în contra legii, la aplicarea unei valori de referință sectorială distincte în cadrul aceleiași familii ocupaționale.". Prin urmare, ordinul MJ nr. 401/C/2022 este anulabil în ceea ce privește data de la care se calculează drepturile salariale având în vedere valoarea de referință sectorială de 605,225 RON, aceasta urmând a fi data de 06.11.2017, conform hotărârii judecătorești definitive (sentința nr. 2282/02.09.2021 a Tribunalului Dâmbovița, definitivă prin decizia civilă nr. 2289/21.09.2022 a Curții de Apel Ploiești) prin care le-a fost recunoscut dreptul reclamantelor la calcularea drepturilor salariale prin utilizarea valorii de referință sectorială (VRS) de 605,225 RON.

În aceste condiții, ordonatorul de credite este obligat să execute la momentul emiterii actului administrativ litigios o obligație stabilită printr-o hotărâre judecătorească executorie și/sau definitivă existentă. În plus, în ordinele contestate, la art. 4 și respectiv art. 2 s-a menționat faptul că pentru perioada anterioară datei emiterii actelor, drepturile salariale acordate prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea valorii de referință sectorială de 605,225 RON se vor achita eșalonat, potrivit dispozițiilor legale incidente.

În aceste condiții, obligația ce se va institui în sarcina ordonatorului de credite relevant potrivit art. 142 din Legea nr. 304/2022, anume Înalta Curte de Casație și Justiție, este de a emite un nou ordin pentru încadrarea salarială a reclamantelor-recurente, având în vedere o valoare de referință sectorială de 605,225 RON din data de 06.11.2017, fără ca indemnizația de încadrare să fie afectată de plafonarea prevăzută de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 începând cu data de 01.01.2018, dată de la care au devenit aplicabile dispozițiile Legii nr. 153/2017 referitoare la plafonare. Pe de altă parte, instanța de recurs subliniază că sporurile urmează a fi calculate cu respectarea art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, odată cu intrarea în vigoare a acestui act legislativ, prin raportare la majorarea indemnizației de încadrare brută lunară prin luarea în considerare a VRS de 605,225 RON.

Sub acest aspect, reiese din modul de redactare al capătului de cerere nr. x că reclamantele au solicitat majorarea sporului pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, a sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și a sporului pentru păstrarea confidențialității în raport de majorarea indemnizației de încadrare brută lunară, nefiind decelată o cerință în sensul acordării sporurilor în procent de 45%. Față de cele mai sus expuse, Înalta Curte reține că sunt nefondate criticile recurentelor-pârâte, astfel că nu se impune reformarea sentinței atacate. III. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Față de cele arătate în precedent, observând art. 496 C. proc. civ.

raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, instanța de control judiciar va respinge recursurile declarate de recurentul-pârât Ministerul Justiției împotriva încheierii din 19.01.2023 și a sentinței civile nr. 1739 din 7 noiembrie 2023, va respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva încheierii din 12.02.2024 și a sentinței civile nr. 1739 din 7 noiembrie 2023, și va respinge recursul declarat de recurentul-pârât Tribunalul București împotriva sentinței civile nr. 1739 din 7 noiembrie 2023.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de recurentul-pârât Ministerul Justiției împotriva încheierii din 19.01.2023 și a sentinței civile nr. 1739 din 7 noiembrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București - secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva încheierii din 12.02.2024 și a sentinței civile nr. 1739 din 7 noiembrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București - secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Tribunalul București împotriva sentinței civile nr. 1739 din 7 noiembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București - secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă. Pronunțată astăzi, 2 aprilie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.