ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6003/2024

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX a contencios administrativ și fiscal la data de 11.07.2022, sub nr. x/2022, reclamanții au chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Justiției, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună revocarea/modificarea Ordinului nr. 6245/C/30.12.2021 și a Ordinului nr. 405/C/07.02.2022 și, în consecință, stabilirea indemnizației cuvenite reclamanților conform VRS 605,225 RON începând din data de 01.08.2016 și înlăturării plafonării instituite asupra indemnizației lunare de încadrare ca urmare a aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) și art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017; în subsidiar, revocarea/modificarea Ordinului nr. 6245/C/30.12.2021 și, ca urmare, stabilirea indemnizației cuvenite conform VRS 605,225 RON începând cu data 01.08.2016, plafonată conform art. 38 alin. (6) din Legea 554/2004, cu sporurile aferente majorate în raport cu noua indemnizație.

2. Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 860 din data 12.05.2023, Curtea de Apel București, secția a-IX-a contencios administrativ a respins excepțiile invocate de către pârâtul Ministerul Justiției, ca nefondate, a admis cererea formulată de reclamanți, a dispus anularea în parte a Ordinului MJ nr. 6245/C/2021 și a Ordinului nr. 405/C/2022, precum și a adresei nr. x/12.04.2022 în ceea ce privește mențiunile relative la data de la care se calculează drepturile salariale ale reclamanților având în vedere VRS 605,225 RON, dispoziția privind plafonarea drepturilor salariale și cuantumul sporurilor în baza art. 38 și art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017.

A obligat pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție să emită un nou ordin de salarizare prin care să dispună recalcularea și plata drepturilor salariale ale reclamanților conform considerentelor sentinței de față, având în vedere VRS 605,225 RON, înlăturarea dispozițiilor privind plafonarea drepturilor salariale și cuantumul sporurilor în baza art. 38 și art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, începând cu datele de 01.02.2017, respectiv data de 26.02.2017 pentru reclamanții A. și B.. 3. Cererea de recurs Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond au formulat recurs Ministerul Justiției și Înalta Curte de Casație și Justiție, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc.

civ. 3.1 Recursul formulat de pârâtul Ministerului Justiției Prin recursul său, Ministerul Justiției a solicitat casarea în parte a hotărârii recurate și, în rejudecare, admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției, admiterea excepțiilor inadmisibilității cererii și lipsa calității procesual active. În motivarea recursului, a arătat că: 3.1.1. Instanța de fond a respins în mod greșit excepția lipsei calității procesuale pasivă a Ministerului Justiției, raportat la prevederile art. 142, art. 148 și și art. 162 din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară.

Arată că legiuitorul a prevăzut în mod expres subrogarea Înaltei Curți de Casație și Justitiei în toate drepturile și obligațiile Ministerului Justiției, inclusiv cele procesuale, cu privire la litigiile aflate încă pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent de starea pricinii, cât și în drepturile și obligațiile care decurg din hotărâri judecătorești, pronunțate în litigii finalizate la acest moment, respectiv din alte titluri executorii. Astfel, având în vedere art. 38 din C. proc. civ. cât și dispozițiile exprese ale art. 142 alin. (6) din Legea nr. 304/2022, instanța de fond ar fi trebuit să admită excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției, litigiul urmând să se judece doar în contradictoriu cu Înalta Curte de Casație și Justiție.

3.1.2. Referitor la excepția prescripției dreptului material la acțiune, susține că soluția instanței de fond este nelegală și netemeinică. Astfel, în raport de dispozițiile art. 2500, coroborat cu art. 2517 din C. civ., art. 2524 C. civ. coroborat cu art. 171 alin. (1) din Codul muncii, obligațiile privind plata salariilor se prescriu în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate și, luând în considerare data introducerii acțiunii, drepturile salariale pentru perioada 0l .08.2016 - 11.07.2019 sunt prescrise. 3.1.3. Recurentul a arătat că este neîntemeiată obligarea la stabilirea drepturilor salariale prin raportare la VRS 605,225 RON, pentru perioada anterioară datei de 30.12.2021.

Generalizarea aplicării VRS 605,225 RON a fost constatată după pronunțarea și motivarea Deciziei nr. 55/13.09.2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, decizie publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 1102 din 19.11.2021, care a constatat că: "plecând de la premisa că un nivel al valorii de referință sectorială de 605,225 RON a fost deja recunoscut altor magistrați aflați în situații identice, instanțele de judecată au a examina discriminarea reglementărilor succesive și de statuat asupra necesității egalizării indemnizației de încadrare la nivelul celui maxim aflat în plată", fără a fi indicată în mod explicit o dată anume a identificării acestui maxim, în cuprinsul Deciziei nr. 29/17.05.2021, hotărârea anterioară care viza practic aceeași problemă de drept, nu se reținuse existența acestei stări de fapt.

Ținând cont că doar ulterior acestei din urmă decizii s-a pus problema necesității egalizării salarizării la nivel maxim, și după aprobarea fondurilor necesare, a fost emis pentru judecători Ordinul ministrului justiției nr. 6245/C/30.12.2021, iar pentru judecătorii din circumscripția Curții de Apel Cluj-Ordinul ministrului justiției nr. 405/2021 cu începere de la 30.12.2021. Recurentul a arătat că este neîntemeiată obligarea la stabilirea drepturilor salariale prin raportare la VRS 605,225 RON, pentru perioada anterioară datei de 30.12.2021, având în vedere că potrivit prevederilor legale, majorarea de 25 % prevăzută de art. III din O.U.G.

nr. 20/2016 a vizat, în mod expres și exclusiv, cuantumul brut al salariului de bază, iar nu și sporurile, pentru consilierii de probațiune, nefiind vorba de o valoare de referință sectorială aplicabilă în familia ocupațională "justiție". În acest sens, dispozițiile art. II alin. (1) din Legea nr. 293/2015, la care trimitea art. III din O.U.G.

nr. 20/2016, prevăd în mod clar că: "începând cu drepturile aferente lunii decembrie 2015, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul din cadrul sistemului public de asistență socială, astfel cum este definit în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 70/2014 privind salarizarea personalului din cadrul sistemului public sanitar și sistemului public de asistență socială în anul 2015, cu modificările ulterioare, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 185/2015, se majorează cu 25% față de nivelul acordat pentru luna septembrie 2015." Similar, potrivit art. III din O.U.G.

nr. 20/2016, "începând cu luna august 2016, prevederile art. II alin. (1) din Legea nr. 293/2015 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 35/2015 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe se aplică și personalului de probațiune, prin raportare la cuantumul brut al salariilor de bază aferent lunii iulie 2016". Din analiza dispozițiilor art. II alin. (1) din Legea nr. 293/2015 precum și ale art. III din O.U.G.

nr. 20/2016, reiese că aplicarea majorării de 25% s-a făcut la cuantumul brut al salariilor de bază, iar nu la valoarea de referință sectorială. Arată că, stabilirea sistemului de salarizare, respectiv acordarea unor drepturi salariale unei categorii sau alteia de personal bugetar, este atributul exclusiv al legiuitorului, singurul în măsură să aprecieze criteriile pe baza cărora fundamentează un anumit sistem salarial, iar instanța de contencios constituțional a constatat neconstituționalitatea unor prevederi legale susceptibile de a genera depășirea competențelor instanțelor judecătorești în detrimentul autorității legiuitoare.

Astfel, prin Decizia nr. 1325/4 decembrie 2008 Curtea Constituțională a reținut, în esență, că posibilitatea instanțelor judecătorești de a anula prevederile legale pe care le consideră discriminatorii și de a le înlocui cu alte norme de aplicare generală, neavute în vedere de legiuitor sau instituite prin acte normative inaplicabile în cazurile deduse judecății contravine principiului separației puterilor, consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituție, precum și prevederilor art. 61 alin. (1), conform cărora Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării. Curtea a precizat că, "în virtutea textelor constituționale menționate, Parlamentul și, prin delegare legislativă, în condițiile art. 115 din Constituție, Guvernul au competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală.

Instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a realiza justiția, potrivit art. 126 alin. (1) din Legea fundamentală, adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective". De asemenea, prin mai multe decizii (nr. 818/2008, 819/2008, 820/2008, 821/2008), Curtea Constituțională a statuat că instanțele judecătorești nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

Așadar, Curtea Constituțională a statuat că acordarea altor drepturi decât de cele prevăzute expres de lege este o depășire a puterii judecătorești, rolul instanțelor fiind acela de realizare a justiției, adică de a soluționa litigiile aplicând legea, iar nu de a cenzura soluția aleasă de legiuitor în stabilirea retribuției unor categorii profesionale și să stabilească alte drepturi salariale decât cele prevăzute de lege, instituindu-se pe cale judiciară sisteme de salarizare paralele cu cele prevăzute prin acte normative, întrucât s-ar încălca rolul Parlamentului de unică autoritate legiuitoare a țării și principiul separației puterilor în stat. În concluzie, se arată că sunt corecte, pertinente și legale argumentele Ministerului Justiției referitoare la modul de aplicare a dispozițiilor art. II alin. (1) din Legea nr. 293/2015 precum și ale art. III din O.U.G.

nr. 20/2016, privind aplicarea majorării de 25 % la cuantumul brut al salariilor de bază, iar nu la valoarea de referință sectorială, ordinul contestat fiind legal emis. În drept, au fost invocate prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. 3.2. Recursul formulat de pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție Prin recursul său, Înalta Curte de Casație și Justiție a solicitat casarea în parte a sentinței recurate pentru motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. În motivarea recursului, a arătat că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor Legii — cadru nr. 153/2017. 3.2.1.

Cu privire la stabilirea indemnizaliilor de încadrare brute lunare ale intimaților reclamanți conform VRS 605,225 RON, cu înlăturarea plafonării instituite asupra indemnizației lunare de încadrare și a celorlalte drepturi ca urmare a aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea — cadru nr. 153/2017, precizează că, prin Ordinul Președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 959/I/12.04.2023, s-a dispus ca drepturile salariale ale judecătorilor din cadrul curților de apel, tribunalelor, tribunalelor specializate și al judecătoriilor să se calculeze având în vedere valoarea de referință sectorială de 605,225 RON, fără a fi afectate de aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, cu respectarea grilelor cuprinse în Anexele 1-13, părti integrante ale prezentului ordin.

Emiterea acestui ordin a vizat exclusiv stabilirea drepturilor salariale ale judecătorilor având în vedere valoarea de referintă sectorială de 605,225 RON, fără a fi afectate de aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, în considerarea celor stabilite pe cale judecătorească. Prin urmare, acest ordin nu a privit recunoașterea dreptului la stabilirea salarizării în raport cu valoarea de referință sectorială 605,225 RON, acest aspect fiind stabilit anterior prin hotărâri judecătoresti, ori, după caz, prin act administrativ. Limitându-se exclusiv la înlăturarea aplicării dispozitiilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 în calcularea drepturilor salariale stabilite anterior prin raportare la valoarea de referintă sectorială de 605,225 RON, Ordinul nr. 959/1]12.04.2023 asigură doar cadrul juridic necesar stabilirii penfru fiecare judecător în parte a drepturilor ce li se cuvin.

Ordinul m. 959/1/12.04.2023 al Președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție cuprinde dispoziții generale privind modul de salarizare a judecătorilor, respectiv prin stabilirea unor indemnizații de bază în raport cu valoarea de referință sectorială de 605,225 RON, cu înlăturarea de la aplicare a dispozițiilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare.

Prin acest ordin, toți judecătorii dobândesc o vocație generală de a li se calcula indemnizația de încadrare în fonna menționată, însă în perioada anterioară datei de 12.04.2023, vocația efectivă este determinată de mai mulți factori, respectiv: perioada de activitate; existența sau inexistența unor hotărâri judecătorești de recunoaștere a unor drepturi de natură salarială prin raportare la VRS 605,225 și perioadele pentru care acestea sunt recunoscute; Data de la care se acordă drepturile salariale a fost stabilită individual pentru fiecare judecător în urma analizei situațiilor concrete ale acestora, în funcție de intervenirea sau nu a prescripției dreptului de a solicita drepturile salariale prin raportare la VRS 605,225 RON sau intervenirea prescripției dreptului de a solicita executarea silită sau orice alte situații particulare ce pot influența acordarea acestor drepturi salariale în perioada de referință 01.01.2018-12.04.2023.

Având în vedere acest Ordin și luând act de faptul că eliminarea inechităților în domeniul salarizării magistraților și acordării pensiilor de serviciu a fost inclusă ca obiectiv specific al Strategiei de dezvoltare a sistemului judiciar 2022-2025, aprobată prin H.G. nr. 436/2022, Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție a emis Ordinul nr. 997/1/28.04.2023 prin care a stabilit că, începând cu data de 01.04.2023, judecătorii din circumscripția Curții de Apel Cluj beneficiază de drepturile salariale stabilite în Anexa parte integrantă a acestui ordin.

Ulterior, la data de 27.09.2023, Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție a emis Ordinul nr. 2734/1/27.09.2023, prin care a stabilit că drepturile salariale ale judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate și curților de apel, precum și ale asistenților judiciari din cadrul instanțelor judecătorești, calculate având în vedere valoarea de referință sectorială de 605,225 RON, conform Ordinului ministrului justiției nr. 6245/C din 30 decembrie 2021, se stabilesc, începând cu data intrării în vigoare a ordinului menționat- 30 decembrie 2021- fără a fi afectate de aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice publice.

Arată recurenta că, având în vedere că solicitările intimaților - reclamanți au fost deja soluționate prin aceste ordine, se impune admiterea recursului și respingerea acestui capăt de cerere, ca rămas fără obiect. 3.2.2. Cu privire la înlăturarea plafonului instituit de art. 25 din Legea— cadru nr. 153/2017 referitor la sporuri, recurenta arată că prevederile art. 24 și cele ale art. 25 din Legea nr. 153/2017 se completează și se aplică coroborat, menirea primului text fiind aceea de a stabili o limită maximă penffu fiecare spor în parte (acestea nefiind reglementate în cuantum fix, ci înfr-un procent maxim în care pot fi acordate), iar a celui de-al doilea text normativ, de a limita suma sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor, inclusiv cele penfru hrană și vacanță, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite.

Limitarea cuantumului sporurilor la care se referă art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 este prevăzută pe total buget aferent salariilor de bază destinat ordonatorului de credite, iar nu individual, prin raportare directă la salariul lunar pe care îl primește fiecare salariat aparținând aceleiași categorii profesionale, astfel că, în fincție de condițiile specifice și de resursele din buget, calculele efectuate pe fiecare ordonator de credite pot conduce la acordarea sporurilor la procentul maxim prevăzut în anexe sau într-un procent mai mic.

Paragraful 90 din Decizia nr. 15 din 28 iunie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 921 din 27 septembrie 2021, potrivit căruia: "90. Prin urmare, instanța de contencios constituțional nu retine o încălcare a principiului egalității în cazul unor diferențe de venit lunar, atunci când salariile de bază sunt egale, potrivit legii În acest cadru, se poate aprecia ca fiind greșită prima orientare jurisprudentială, minoritară,fundamentată pe constatarea unei situații de discriminare pe calejudiciară și repararea, în consecință, a prejudiciului rezultat din discriminare, prin obligarea angajatorului la calcularea sporurilor la nivelul maxim de 45% și în cazulpersoanelor salarizate potrivit art. 1 lit. c) din capitolul WII secțiunea I din anexa nr. V din Legea-cadru nr. 153/2017 (personalul ata•iliar de specialitate Și personalul conex din cadrul instantelor judecătorești și al parchetelor depe lângă acestea), care desfășoară activitate în condilii similare, subordonate altui ordonator secundar de credite decât cel care achită sporurile fie în baza unei hotărârijudecătorești, fie în baza unei decizii administrative.

" este relevant în cauză. Cu toate acestea, chiar dacă într-un anumit interval temporal, bugetul unui ordonator de credite ar permite acordarea sporurilor în procentul maxim de 45% pentru fiecare angajat, acest procent poate și se impune a fi revizuit periodic, astfel încât să fie asigurată conformarea la limitarea prevăzută de art. 25 din lege. Așadar, dispozițiile Legii-cadru nr. 153/2017 nu prevăd un procent fix al sporurilor de 45%, ci doar un procent maxim, care lasă la aprecierea ordonatorului de credite o marjă de acordare a acestor sporuri, evident cu respectarea dispozițiilor imperative ale legii.

Prin Notele de ședință depuse pentru termenul din data de 12.12.2024, recurenta Înalta Curte de Casație și Justiție a invocat incidența Deciziei nr. 15 din 28 iunie 2021 a Completului pentru soluționarea recursului în interesul legii din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție și a Deciziei nr. 3 din 29 ianuarie 2024 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin aceleași Note de ședința recurenta a invocat și excepția autorității de lucru judecat în ce privește capătul de cerere privind acordarea sporurilor în cuantum total de 45%, în raport de soluția dată prin sentința civilă nr. 613 din data de 05 aprilie 2022 pronunțată în dosarului nr. x/2020 în care Tribunalul Alba a admis excepția prescripției parțiale a dreptului material la acțiune pentru perioada anterioară datei de 21.12.2017 și pe cale de consecință respinge cererea reclamanților ca fiind prescrisă pentru această perioadă și a respins în rest ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată. 4. Apărările intimatei Intimații-pârâti nu au formulat întâmpinare. II.

Soluția instanței de recurs Întrucât, în ședința publică din data de 12.12.2024, instanța de recurs, în conformitate cu prevederile art. 142-162 din Legea nr. 304/2022, a constatat subrogarea legală a Înaltei Curți în drepturile și obligațiile procesuale ale Ministerului Justiției, precizând că, în conformitate cu prevederile art. 38 C. proc. civ., va fi menționată Înalta Curte de Casație și Justiție ca și recurent, recursurile formulate de Ministerul Justiției și Înalta Curte de Casație și Justiție vor fi analizate ca un singur recurs. Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor urma.

Referitor la criticile privind excepția lipsei calității procesuale pasivă a Ministerului Justiției, raportat la prevederile art. 142, art. 148 și și art. 162 din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară, Înalta Curte constată că, prin întâmpinarea formulată la cererea de chemare în judecată, depusă de pârâtul Ministerul Justiției, a fost invocată doar excepția lipsei calității procesuale pasive a ministrului justiției, calitatea procesuală pasivă a Ministerului Justiției fiind recunoscută de acesta. De asemenea, se constată că această excepție nu a fost invocată nici ulterior, oral sau în scris, de către pârâtul Ministerul Justiției, motiv pentru care instanța de fond în mod legal s-a pronunțat doar în ceea ce privește excepția lipsei caliății proceduale pasive a ministrului justiției.

Ministerul Justiției a invocat și excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților C., D., E., F., G., H., în prezent pensionari, cu privire la formularea cererii de chemare în judecată aratând că, de la data eliberării din funcție, reclamanții nu mai au calitatea de judecător, așa că nu au nici calitatea procesuală activă pentru a solicita emiterea unui ordin de salarizare aplicabil după data eliberării din funcție. Cu privire la acestă excepție, Înalta Curte constată ca instanța de fond a respins-o în mod corect deoarece reclamanții, pensionari în prezent, au calitatea de beneficiari ai Ordinului nr 6245/C/30.12.2021 emis de pârâtul Ministrul Justiției, calitatea procesuală activă a acestora nefiind afectată, solicită drepturile salariale pentru perioada în care aceștia aveau calitatea de magistrați în activitate.

Criticile privind excepția prescripției dreptului material la acțiune, sunt nefondate. Recurenta susține incidența prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 0l.08.2016 - 11.07.2019, în raport de dispozițiile art. 2500, coroborat cu art. 2517 din C. civ., art. 2524 C. civ. coroborat cu art. 171 alin. (1) din Codul muncii, potrivit cărora obligațiile privind plata salariilor se prescriu în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.

Înalta Curte constată că reclamanții au hotărâri definitive prin care s-au dispus obligarea pârâților la plata efectivă a salariilor calculate prin raportare la VRS 605,225, respectiv sentința civilă nr. 1187/27.07.2020 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr. x/2020, definitivă prin decizia civilă nr. 1432/13.10.2021 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia și sentința civilă nr. 1253/30.07.2020 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr. x/2020, definitivă prin decizia civilă nr. 819/19.05.2020 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, prin care le-a fost recunoscut dreptul la VRS 605,225 RON, începând cu date cuprinse în perioada începând cu datele de 01.02.2017, respectiv data de 26.02.2017 pentru reclamanții A., B., astfel că excepția prescripției dreptului material la acțiune a fost corect respinsă de catre instanța de fond.

Analizând motivului de recurs referitor la rămânerea fără obiect a capătului de cerere privind obligarea la emiterea unui ordin prin care să fie acordată valoarea de referință 605,22 RON, neplafonată, Înalta Curte reține că recurenta a invocat faptul că acțiunea a rămas fără obiect în ceea ce privește acordarea valorii de referință sectorială de 605,225 RON, începând cu data de 30.12.2021, față de emiterea Ordinului Președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 959 din 12.04.2023, prin care s-a dispus ca drepturile salariale ale judecătorilor din cadrul curților de apel, tribunalelor, tribunalelor specializate și al judecătoriilor să se calculeze având în vedere valoarea de referință sectorială de 605,225 RON fără a fi afectate de aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, cu respectarea grilelor cuprinse în anexele prezentului ordin.

De asemenea, s-a statuat la art. 4 că sumele care reprezintă diferența dintre drepturile stabilite potrivit prezentului ordin și drepturile salariale stabilite anterior cu aplicarea art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 se actualizează cu indicele de inflație, la acestea adăugându-se dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată până la data plății efective și la art. 5 că plata diferențelor salariale rezultate din aplicarea prevederilor art. 1 și art. 4 din prezentul ordin se va efectua, în condițiile legii, după asigurarea fondurilor necesare în bugetul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin Ordinul nr. 2734/1/27.09.2023, s-a arătat că drepturile salariate ale judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate și curiilor de apel, precum și ale asistenților judiciari din cadrul instanțelor judecătorești, calculate având în vedere valoarea de referință sectorială de 605,225 RON, conform Ordinului ministrului justiției nr. 6245/C din 30 decembrie 2021, se stabilesc, începând cu data intrării în vigoare a ordinului menționat- 30 decembrie 2021-fără a fi afectate de aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice publice nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare.

Astfel, prin Ordinul nr. 2734/1/27.09.2023, toți judecătorii au dobândit o vocație generală de a li se calcula indemnizația de încadrare în forma menționată, începând cu data de 30 decembrie 2021. Intimații-reclamanți au invocat existența în favoarea lor a următoarelor titluri executorii: - sentința civilă nr. 1187/27.07.2020 pronunțată de Tribunalul Alba Iulia în dosarul nr. x/2020, definitiva prin decizia civila nr. 1432/13.10.202 a Curții de Apel Alba Iulia, și - sentinta civilă nr. 1253/30.07.2020 pronunțată de către Tribunalul Alba în dosarul nr. x/2020, definitivă prin Decizia nr. 819/19.05.2020.

Niciuna din aceste sentințe nu infirmă faptul că recunoașterea pe cale administrativă, pentru indemnizațiile ulterioare datei de 30.12.2021 a dreptului de calculare prin includerea valorii de referință sectorială de 605,225 RON fără a fi afectate de aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice nr. 153/2017, reprezintă un element autonom, ce face inutilă cercetarea fondului cauzei pentru această perioadă.

În ceea ce privește perioada anterioară datei de 30.12.2021, recurenta-pârâtă susține că s-a procedat la stabilirea indemnizației de încadrare a intimatei reclamante prin valorificarea VRS 605,22 RON, respectând dispozițiile titlului executoriu, care nu cuprinde obligația ca recalcularea să se facă prin înlăturarea plafonării; având în vedere scopul actului administrativ, prin care Ministerul Justiției a ales să ia o decizie administrativă pentru viitor, acesta nu poate fi cenzurat de instanța de judecată, nici în sensul schimbării datei de producere a efectelor acestei decizii, nu doar mergând către o dată anterioară, dar depășind și termenul de prescriere a drepturilor respective, nici prin acordarea valorii de referință sectorială 605,22 RON, fără respectarea dispozițiilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 157/2017.

Astfel, se invocă faptul că obligarea de a emite un nou ordin în vederea valorificării VRS 605,22 RON, fără plafonare, anterior datei de 31.12.2021 conduce la situația în care actualul ordonator principal de credite dispune măsuri peste cele asumate deja de anteriorul ordonator principal de credite, ceea ce este contrar legii, cu atât mai mult cu cât nici titlul executoriu invocat de intimata- reclamantă, nu prevede emiterea ordinului prin acordarea VRS neplafonat.

Se mai susține că, în perioada anterioară datei de 01.04.2023, vocația efectivă este determinată de mai mulți factori, respectiv: perioada de activitate; existența sau inexistența unor hotărâri judecătorești de recunoaștere a unor drepturi de natură salarială prin raportare la VRS 605,225 și perioadele recunoscute; intervenirea sau nu a prescripției dreptului de a solicita drepturile salariale prin raportare la VRS 605,225 RON sau intervenirea prescripției dreptului de executare silită; orice alte situații particulare ce pot influența acordarea acestora, urmând ca data de la care se vor acorda drepturile salariale să fie stabilită individual pentru fiecare judecător în urma analizei situațiilor concrete ale acestora.

Înalta Curte constată că, prin sentința recurată, s-a dispus obligarea pârâtei Înalta Curte de Casație și Justiție la emiterea unui nou ordin de salarizare prin care să dispună recalcularea și plata drepturilor salariale ale reclamanților conform considerentelor sentinței de față, având în vedere VRS 605,225 RON, înlăturarea dispozițiilor privind plafonarea drepturilor salariale și cuantumul sporurilor în baza art. 38 și art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, și începând cu datele de 01.02.2017, respectiv data de 26.02.2017 pentru reclamanții A., B.. Înalta Curte reține că prin Ordinul nr. 6245/C/30.12.2021 emis de ministrul justiției s-a stabilit că: "1. Începând cu data prezentului ordin, drepturile salariale ale judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate și curților de apel ... se stabilesc având în vedere valoarea de referință sectorială de 605,225 RON, cu respectarea prevederilor art. 38 alin. (6) și ale art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 (...) 4. Pentru perioada anterioară datei emiterii prezentului ordin, drepturile salariale acordate prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea valorii de referință sectorială de 605,225 RON se vor achita eșalonat, potrivit dispozițiilor legale incidente". Altfel spus, prin ordinul litigios,

intimaților-reclamanți le-au fost acordate indemnizații de încadrare brute lunare prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017, reieșind explicit din motivarea actului administrativ amintit faptul că Ministerul Justiției a făcut aplicarea art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, text potrivit căruia "În situația în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcție/salariile de funcție, indemnizațiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit prezentei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022.". Înalta Curte mai reține că prin recunoașterea VRS de 605,225 RON, indemnizația de încadrare brută lunară acordată reclamantei reiese a fi depășit nivelul stabilit de Legea-cadru nr. 153/2017 pentru anul 2022, ceea ce a determinat Ministerul Justiției să procedeze la plafonarea drepturilor salariale la valoarea menționată.

În sfârșit, Înalta Curte observă că, ulterior, prin Ordinul președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 959/I/12.04.2023 s-a stabilit la art. 1 că "drepturile salariale ale judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor specializate și curților de apel, precum și ale asistenților judiciari din cadrul instanțelor judecătorești, calculate având în vedere valoarea de referință sectorială de 605,225 RON, conform Ordinului ministrului justiției nr. 6245/C din 30 decembrie 2021, se stabilesc începând cu data intrării în vigoare a ordinului menționat-30 decembrie 2021-fără a fi afectate de aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare". În contextul emiterii Ordinului nr. 2734/I/27.09.2023 al președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin recunoașterea drepturilor judecătorilor de a fi salarizați din data de 30 decembrie 2021 cu o VRS de 605,22 RON, fără aplicarea limitei rezultate din prevederile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, începând cu acest moment, a dispărut vătămarea cauzată intimatei- reclamante, prin emiterea nelegală a Ordinului ministrului justiției nr. 6245/C din 30 decembrie 2021, însă acest fapt nu afectează de nelegalitate sentința recurată,

dat fiind că acest ordin a fost emis ulterior pronunțarii acesteia. De asemenea, emiterea Ordinului nr. 2734/I/27.09.2023 al președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție nu lipsește nici de obiect cererea reclamanților deoarece pretențiile reclamanților au în vedere perioade începând cu datele de 01.02.2017, respectiv data de 26.02.2017 pentru reclamanții A., B.. Referitor la perioada anterioară pentru care prima instanță a dispus obligarea la emiterea ordinului 01.02.2017, respectiv 26.02.2017 -29.12.2021) cu înlăturarea plafonării, instanța de recurs constată că se impune reamintirea aspectelor de jurisprudență obligatorie din materia modului de stabilire a drepturilor salariale cuvenite magistraților.

Astfel, cu privire la interpretarea dispozițiilor art. 6 lit. b) și c) din Legea-cadru nr. 153/2017, prin raportare la majorările salariale recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive, a fost pronunțată Decizia nr. 80 din 11 decembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 30 ianuarie 2024, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a admis sesizarea și a stabilit următoarele: "În interpretarea și aplicarea unitară a prevederilor art. 6 lit. b) și c) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, stabilește că principiile nediscriminării și egalității pot fi invocate pentru egalizarea la nivel maxim a salariilor de bază, cu luarea în considerare inclusiv a majorărilor recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive, sub rezerva ca ele să aibă aplicabilitate generală la nivelul aceleiași categorii profesionale din cadrul aceleiași familii ocupaționale". De asemenea, a reținut în considerente, că "atunci când instanțele judecătorești sunt învestite cu cereri de egalizare a unor salarii de bază prin includerea unor majorări recunoscute prin hotărâri definitive,

trebuie să examineze dacă în respectivele hotărâri au fost interpretate norme de lege care au instituit majorări de aplicabilitate generală, căci numai într-un astfel de caz principiile examinate pot constitui temei al egalizării; dacă sfera lor de aplicare este însă restrânsă în beneficiul unor anumiți destinatari ai legii, cele două principii se opun egalizării salariilor de bază ale persoanelor cărora legea nu le recunoaște dreptul la respectivele majorări" (paragraful 82). Prin Decizia nr. 13 din 13 martie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 401 din 10 mai 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a admis sesizarea, reținând în considerente că "dezlegările instanței de contencios constituțional din cuprinsul Deciziei nr. 794 din 15 decembrie 2016 sunt integrate în prezent de normele de la art. 6 lit. b) și c) din Legea-cadru nr. 153/2017,

respectiv în conținutul conceptual al principiului nediscriminării (care reclamă eliminarea oricăror forme de discriminare și instituirea unui tratament egal cu privire la personalul din sectorul bugetar care prestează aceeași activitate și are aceeași vechime în muncă și în funcție) și în cel al principiului egalizării cu salariul maxim în plată pentru persoane din aceeași instituție sau autoritate publică (în sensul asigurării de salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egală)" (paragraful 145). De asemenea, s-a statuat că "aceste principii funcționează doar în ceea ce privește indemnizația lunară de încadrare, iar nu și în privința celorlalte componente ale salariului lunar al personalului din familia ocupațională de funcții bugetare «Justiție» și Curtea Constituțională, relevante pentru această distincție fiind definițiile legale de la art. 7 lit. c), e) și m) din Legea-cadru nr. 153/2017" (paragraful 146). Cu privire la natura juridică a componentei salariale constând în valoarea de referință sectorială și caracterul neplafonabil al acesteia, relevantă este Decizia nr. 80 din 11 decembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 30 ianuarie 2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, anterior menționată,

prin care s-a reținut că "singurul element component al indemnizației de încadrare/salariului de bază, de aplicabilitate generală, este valoarea de referință sectorială", aceasta fiind considerată "reper unic, de referință în sectorul în care este incident" (paragraful 81). Prezintă relevanță, din această perspectivă, și Decizia nr. 3 din 11 martie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 422 din 9 mai 2024, precum și Decizia nr. 4 din 11 martie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 383 din 24 aprilie 2024, pronunțate de către Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, în interpretarea dispozițiilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare.

Prin Decizia nr. 3 din 11 martie 2024, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că "valoarea de referință sectorială este o componentă cu aplicabilitate generală, ce constituie un reper unic avut în vedere pentru calcularea indemnizațiilor de încadrare pentru întregul personal al familiei ocupaționale «Justiție»" și că "nivelul valorii de referință sectorială este același pentru toți magistrații și tot personalul din sistemul judiciar, indiferent de nivelul instanței sau parchetului la care funcționează și de funcția ocupată" (paragraful 69). Totodată, s-a stabilit că "elementul cu aplicabilitate generală în cadrul aceleiași familii ocupaționale nu poate fi supus unei limitări, fiind un reper unic, constant și invariabil, în sensul că are aceeași valoare indiferent de gradul instanței sau al parchetului ori de funcția ocupată.

Cu alte cuvinte, elementul cu aplicabilitate generală avut în vedere la calcularea indemnizațiilor de încadrare nu poate fi supus unui plafon în anumite situații concrete, particulare, deoarece s-ar înfrânge tocmai principiul egalității și principiul nediscriminării, ajungându-se, în contra legii, la aplicarea unei valori de referință sectorială distincte în cadrul aceleiași familii ocupaționale" (paragraful 71). Aceleași statuări se regăsesc și în considerentele Deciziei nr. 4 din 11 martie 2024, respectiv că "elementul cu aplicabilitate generală în cadrul aceleiași familii ocupaționale nu poate fi supus unei limitări, fiind un reper unic, constant și invariabil, în sensul că are aceeași valoare indiferent de gradul instanței sau al parchetului ori de funcția ocupată.

Cu alte cuvinte, elementul cu aplicabilitate generală avut în vedere la calcularea indemnizațiilor de încadrare nu poate fi supus unui plafon în anumite situații concrete, particulare, deoarece s-ar înfrânge tocmai principiul egalității și principiul nediscriminării, ajungându-se, în contra legii, la aplicarea unei valori de referință sectoriale distincte în cadrul aceleiași familii ocupaționale" (paragraful 82). Edificatoare este și Decizia nr. 55 din 13 septembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1102 din 19 noiembrie 2021, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a reținut că "în măsura în care în cadrul aceleiași familii ocupaționale este stabilit un anumit nivel al valorii de referință sectorială, acesta este aplicabil întregii familii ocupaționale, iar diferențierea veniturilor rezultă în mod exclusiv din utilizarea unor coeficienți de multiplicare caracteristici, care variază în raport cu funcția ocupată și cu celelalte criterii indicate de legiuitor.

Mai mult decât atât, analiza jurisprudenței naționale relevă, așa cum s-a arătat mai sus, că deja au fost pronunțate hotărâri judecătorești definitive, care au recunoscut dreptul magistraților la o indemnizație calculată pe baza valorii de referință sectorială de 605,225 RON, incidentă în cadrul familiei ocupaționale «Justiție» și care îi vizează pe toți ordonatorii principali de credite din acest sistem. Prin urmare, dacă în cadrul familiei ocupaționale «Justiție» există deja astfel de hotărâri judecătorești, indemnizațiile de încadrare ale tuturor celorlalți magistrați trebuie stabilite la nivelul maxim aflat în plată, (...) pentru că hotărârile pronunțate au examinat prevederi legale cuprinse în acte normative cu aplicabilitate generală" (paragrafele 81-83).

De asemenea, prin Decizia nr. 82 din 18 noiembrie 2024 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 67 din 28 ianuarie 2025, s-au reținut (prg 104) următoarele: "104. Sintetizând cele anterior expuse, reiese că Înalta Curte de Casație și Justiție a lămurit pe deplin, prin decizii de unificare a jurisprudenței cu caracter obligatoriu, toate chestiunile de drept relevante în soluționarea cauzelor cu care au fost învestite instanțele de trimitere, respectiv: - dispozițiile art. 6 lit. b) și c) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice se interpretează în sensul că principiile nediscriminării și egalității pot fi invocate pentru egalizarea la nivel maxim a salariilor de bază, cu luarea în considerare inclusiv a majorărilor recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive, dacă acestea au aplicabilitate generală la nivelul aceleiași categorii profesionale din cadrul aceleiași familii ocupaționale; - valoarea de referință sectorială reprezintă o componentă salarială cu aplicabilitate generală, reprezentând un reper unic avut în vedere la calcularea indemnizațiilor de încadrare pentru întregul personal al familiei ocupaționale "Justiție", reper ce nu poate fi supus unei limitări sau unui plafon; - existența dreptului salariaților la egalizarea indemnizațiilor la nivel maxim,

prin raportare la majorările și indexările recunoscute prin hotărâri judecătorești, nu este condiționată de emiterea de către ordonatorul de credite a unor ordine de salarizare." Sintetizând cele anterior expuse, reiese că Înalta Curte de Casație și Justiție a lămurit pe deplin, prin decizii de unificare a jurisprudenței cu caracter obligatoriu, faptul că dispozițiile art. 6 lit. b) și c) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice se interpretează în sensul că principiile nediscriminării și egalității pot fi invocate pentru egalizarea la nivel maxim a salariilor de bază, cu luarea în considerare inclusiv a majorărilor recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive, dacă acestea au aplicabilitate generală la nivelul aceleiași categorii profesionale din cadrul aceleiași familii ocupaționale respectiv că valoarea de referință sectorială reprezintă o componentă salarială cu aplicabilitate generală, reprezentând un reper unic avut în vedere la calcularea indemnizațiilor de încadrare pentru întregul personal al familiei ocupaționale "Justiție", reper ce nu poate fi supus unei limitări sau unui plafon.

Prin urmare, în mod just prima instanță a apreiat că dreptul reclamanților de a le fi stabilite drepturile salariale în raport de VRS de 605,225 RON începând cu o anumită dată trebuie raportat la cele recunoscute definitiv pe cale judecătorească. Față de această concluzie, se constată că, în ordinul atacat, emitentul nu a asigurat o reparare integrală a prejudiciului suportat de reclamanți.

Or, față de cele statuate anterior referitor faptul că valoarea de referință sectorială reprezintă o componentă salarială cu aplicabilitate generală, un reper unic avut în vedere la calcularea indemnizațiilor de încadrare pentru întregul personal al familiei ocupaționale "Justiție", reper ce nu poate fi supus unei limitări sau unui plafon, Înalta Curte constată că în mod corect a procedat prima instanță la obligarea pârâtei la reîncadrarea și recalcularea indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi de natură salarială ale reclamanților cu valorificarea VRS 605,225 RON începând cu datele de 01.02.2017, respectiv data de 26.02.2017 pentru reclamanții A., B. și în continuare, fără plafonarea prevăzută de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017.

Astfel, din această perspectivă, motivul de casare invocat de recurenta-pârâtă, referitor la obligarea Înaltei Curți de Casație și Justiție la emiterea unui nou ordin de încadrare cu valorificarea VRS 605,225 RON începând cu datele de 01.02.2017, respectiv data de 26.02.2017 pentru reclamanții A., B. și în continuare, fără plafonarea prevăzută de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, este nefondat. În ce privește excepția autorității de lucru judecat invocată de recurenta Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța de recurs o apreciază neîntemeiată întrucât, din considerentele sentinței recurate, instanța de fond a precizat expres că, la emiterea noului ordin, mențiunile privind plafonarea și cuantumul sporurilor se vor face cu respectarea dispozițiilor hotărârilor judecătorești de care petenții beneficiază.

În raport de aceste mențiuni, sentința recurată nu încalcă lucrul judecat prin sentința civilă nr. 613 din data de 05 aprilie 2022, pronunțată de Tribunalul Alba în dosarului nr. x/2020 ci este în deplin acord cu aceasta. 2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de Înalta Curte de Casație și Justiție/Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 860 din data de 12 mai 2023, pronunțată de Curtea de Apel București - secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței civile nr. 860 din data de 12 mai 2023, pronunțată de Curtea de Apel București - secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Definitivă. Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 12 decembrie 2024.